Adunari mici sau megabiserici(comentarii, obiectii, argumente) Cum erau primii crestini oare?

       Se stie ca comunistii au impus o uniformizare a felului de inchinare in spatiile publice, l-au facut usor de controlat si de manipulat prin clerul ascultator, l-au redus si l-au pipernicit pana a ajuns asemanator sedintelor lor de partid.
      Aceasta degradare a inceput de fapt cu mult inainte de vremea comunista, comunistii au desavarsit-o.
      Felul organic, viu, interactiv al inchinarii este cel descris in Noul Testament, marcat de legea datoriei dragostei prin cuvintele: „unii altora, unii pe altii”. Clericii au distrus aceasta minunata partasie impunand impietrirea lor si limitarea Harului lui Dumnezeu la marunta lor intelegere.
     Privilegiile carnale pe care le au din perpetuarea acestor nelegiuiri nu-i lasa sa fie calauziti de Duhul lui Hristos si „sa dea la o parte orice piedica” din calea Harului, piedica fiind de fapt ei insisi si rolul lor de „inlocuitori” ai Calauzitorului.
  Dialogurile postate mai jos au avut loc pe grupul de discutii „Masa rotunda”(acum inchis) moderat de Iosif T.

Mariana G raspunde la articolul „Adunarea din casa Ta”:
„Am citit pe nerasuflate si cu mare bucurie acest articol. Si cred ca
este unul din cele mai importante lucruri care s-au spus pana acum la
„masa rotunda”. M-a bucurat, mi-a intarit credinta, sa vad cum mii de
frati de pe intreg globul pamantesc sunt miscati de Duhul Sfant pentru a
se reintoarce la adevaratul sens al bisericii. Mi-a raspuns la
framantarile si la toate semnele de intrebare legate de biserica
institutie/ program, care nu este nici pe departe ceea ce a fost
biserica din primele veacuri. Si cred ca Duhul Domnului care misca
oamenii din toata lumea va face si in tara noastra o miscare de trezire.
Cred din toata inima ca noi nu trebuia sa fim doar „auditoriul”,
„”consumatorii pasivi de predici”, „masa controlata si manipulata” ci
noi trebuie sa fim cu totii ‘” o preotie sfanta””, care sa ne imbarbatam
reciproc, care sa discutam impreuna adevarurile sfinte, care sa lasam
Duhul Sfant sa lucreze, sa traim iubirea si partasia frateasca, sa fim
preoti pentru copiii nostri, pentru prieteni nostri nemantuiti (care la
randul lor sa devina preoti pentru altii). Este nevoie ca de aer, de
aceasta miscare spre bisericile din case, deoarece am vazut cum in
acesti ani, in care Templul a devenit un idol, si in care parintii erau
doar „ascultatorii”, cum ei si-au pierdut copiii, madularele Trupului
s-au atrofiat, iar ideea de slujitor s-a redus doar la o mica elita,
care a devenit intr-adevar o „aristrogratie” bisericeasca cu titluri
onorifice, iar cuvantul „turma”a capatat o conotatie negativa.

Cu dragoste frateasca, cu credinta intr-o viitoare trezire si in
Romania

Mariana G

Raspunsul lui IT la mesajul MG
Iubitii mei,
Vad ca „Evanghelistul” a facut cel putin o convertita!
Asadar, solutia la toate problemele noastre este adunarea in case! Traiasca adunarea in case!
Inainte de a cadea in extaz la aceasta solutie salvatoare, haidati sa cunoastem putina istorie moderna.
Prin 1950, organizatia americana Navigatorii a inceput sa organizeze grupe mici de studiu biblic pe baza unor lectii de educatie crestina foarte simple, dar foarte inteligent facute.
Billy Graham le-a apreciat foarte mult si a recomandat ca noii convertiti de la cruciadele lui sa fie introdusi in asemenea grupe de studiu biblic pentru a invata elementele de baza ale credintei crestine. Prin aceasta, navigatorii au capatat un impuls enorm.
Ei au inceput sa lucreze si la noi, pe ascuns, daca nu ma insel, prin 1974 sau 1975. I-am ajutat si eu atunci la organizarea mai mujltor grupuri, in diferite orase.
S-a intamplat insa un fenomen ciudat. Oamenii s-au indragostit atat de mult de grupul de studiu si partasie incat au zis ca, avandu-l pe acesta, nu mai au nevoie de Biserica. Multi s-au desprins prin navigatori de Bisericile lor si, drept consecinta, foarte multi pastori s-au intors impotriva navigatorilor, pe motiv ca le rup Bisericile.
S-au gasit insa si pastori intelepti care au spus cam asa: Ideea grupurilor mici de studiu si partasie nu este rea. Rau este faptul ca aceste grupuri le creaza organizatii para-bisericesti. Ele ar trebui organizate de Biserica si ar trebui sa constituie o parte foarte integrata a vietii Bisericii.
Am cunoscut un asemenea pastor, in persoana lui Daniel Mercaldo, de la New York. El a inceput prin a forma lideri pentru vgrupele mici de studiu si de partasie. Apoi a organizat aproape toata Biserica in asemenea grupe.
In fiecare duminica dupa amiaza, pe la orele 5, el are intalnire cu toti conducatorii de grupe si discuta cu ei ce tema vor dezbate la intalnirea viitoare. Conducatorii impartasesc problemele ridicate la grupe si capata indrumari cum sa le rezolve.
Cam tot la doi ani, grupele se dizolva si se da ocazia tuturor sa se reorganizeze in noi grupuri (dupa preferinte, gusturi, afectiuni, etc.).
In grupuri, fiecare particvipant isi spune problemele lui/ei si ceilalti din grup ii ajuta. Apoi se roaga impreuna si unii pentru altii.
Partasia Bisericii are loc in grupele mici.
La Biserica mare se vine pentru inchinare, pentru hranire prin predica, pentru Cina Domnului, pentru botezuri, nunti, etc.

Acum, nu toate Bisericile au avut intelepciuniea lui Danielk mercaldo si a altora ca el. Si acolo unde pastorii n-au creat grupele mici, au aparut asemenea grupuri, numite house churches, adica biserici in case.

Ganditi-va insa ce probleme apar. Chiar daca sunt doar cinci familii care se decid sa inceapa o Biserica in casa, cu copiii si cu adolescentii lor ei sunt cel putin 20. Unde gasim atatea case in care se pot aduna regulat credinciosii aceia? Cine isi deschide casa pentru a fi locul regulat de adunare a Bisericii? A face adunarea pe rand in casele celor din grup prezinta deasemenea probleme.
Apoi sunt probleme cu vecinii. Se face galagie. Alte probleme…
Apoi, conducatorul grupului este el bine pregatit sa zideasca grupul si sa-l conduca pe cai bune?
De unde sa scoatem atatia conducatori de grupuri bine pregatiti?
Apoi, daca e Biserica, ea trebuie sa aiba macar un prezbiter, care sa dea Cina Domnului, sa faca un botez. Apoi unde facem nuntile? Ce facem cu inmormantarile?
Cum isi organizeaza grupul lucrarea misionara, pentru care trebuie finante?
Apoi, grupul are nevoie de definire doctrinara. Ce fel de teologie va avea? Calvinista? Arminiana? Premilenista? etc. etc. Cine decide aceste probleme?
Ce se intampla daca in grupuri apar disensiuni si neintelegeri. Cine le rezolva?
Apoi, daca grupul este bun, este unul de succes, multi altii vor vrea sa vina in grupul acela, dar casa este neincapatoare. Ce facem? Declaram grupul inchis? Nu mai primim pe nimeni?
Daca grupul este bun, nu se poate sa nu creasca. Si atunci are nevoie de local propriu de adunare. Si… ne trezim cu o noua Biserica asemenea celor din care s-a desprins grupul initial!

Acestea sunt numai cateva dintre problemele care inevitabil apar.
Grupurile acestea nu au viitor daca raman mici si izolate unele de altele.

Formula cea mai buna este combinatia dintre Biserica mare – cu functiile ei necesare – si grupurile mici pentru partasie si pentru studiu si rugaciune impreuna. Numai aceia care stiu sa le combine pe acestea intr-un tot armonios vor rezolva si nevoia de intimitate pe care o ofera grupul mic si nevoia de predici ziditoare si alte actiuni pe scara larga pe care le ofera Biserica mare.

Cu dragoste pentru toti,
Iosif T.

ANALIZA UNOR OBIECTII

In mesajul 2135, fr T aduce o insiruire de obiectii conceptului si practicii de adunare in case(biserici, cum spune dansul). Inainte de a aduce cateva aparari fiecarei obiectii acuzatoare trebuie sa reamintesc ca modelul de adunare cel mai intalnit in NT este cel din casele credinciosilor, deci daca aducem obiectii modelului de adunare din case aplicat azi, ar trebui ca aceleasi obiectii sa fie aduse si adunarilor de atunci.
O sa marchez cu italic obiectia si cu ingrosat raspunsul la obiectie.

Iosif T:
Ganditi-va insa ce probleme apar. Chiar daca sunt doar cinci familii care se decid sa inceapa o Biserica in casa, cu copiii si cu adolescentii lor ei sunt cel putin 20. Unde gasim atatea case in care se pot aduna regulat credinciosii aceia?
Daniel:
Simplu, cinci familii, cinci case. In adunarea noastra am practicat mult timp intalnirile de duminica dimineata la o familie in casa, seara la alta familie in apartament si am facut asta prin rotatie.

Iosif T:
Cine isi deschide casa pentru a fi locul regulat de adunare a Bisericii?
Daniel:
Numai cei cu inimi inguste nu si-o deschid. Daca umblam in lumina, si casa noastra este in lumina, nu un ascuns templu al carnii. Este un bun exercitiu al partasiei care ii exclude automat pe cei legati de ritualuri.

Iosif T.:
A face adunarea pe rand in casele celor din grup prezinta deasemenea probleme. Daniel:
Deloc, chiar asta este rezolvarea problemelor. Unii au copii mici, mai greu de deplasat, mama poate avea in acelasi timp grija de copii si sa nu fie lipsita de hrana cuvantului.

Iosif T.:
Apoi sunt probleme cu vecinii. Se face galagie. Alte probleme…
Daniel:
Aici, da, e adevarat, se canta, cateodata cam tare. Cateodata s-a batut in teava. Am moderat tonul. Cateodata sunt prea multi intr-un apartament, priviri chiorase ale unor vecini. Le-am putea numi probleme daca experienta nu ar dovedi contrariul. Vecinii se obisnuiesc. Scria mai daunazi pe o usa la un bloc din vecini:”ne cerem scuze pt zgomot, e chef la 13.” Daca suporta zgomotul ocazional, dar bezmetic al unui chef, deranjul minor al unei adunari crestine ii pune pe ganduri. Le castigam respectul. Apoi nu te mai poti certa cu sotia, cu copiii, aud vecinii si toti stiu ca duminica, sau miercurea, sau sambata din casa asta se aud cantari, sau predici, sau rugaciuni.
La casa e mai simplu. Agapa are loc in gradina, si des. O experienta: la o agapa, dupa mancare am inceput sa cantam. Trecea un grup, s-a oprit. Au ascultat, la sfarsit au aplaudat. I-am invitat. Erau straini, nordici. Luterani. Un frate din grup a inceput sa predice in engleza. Eu am mai pus o tura de mici, si inca una. A fost o seara binecuvantata. Au cantat cu noi si dupa discutii serioase au plecat cercetati.Probleme? Doar diavolul a avut atunci. Domnul a castigat. Galagie? da, dar merita.

Iosif T.:
Apoi, conducatorul grupului este el bine pregatit sa zideasca grupul si sa-l conduca pe cai bune?
Daniel:
Este Cel mai pregatit pentru ca e insusi Pastorul Oilor care are este El insusi calea, nu cai. Aceasta obiectie merita un raspuns mai lung. Atunci cand fiecare slujeste altora dupa darul pe care l-a primit nici un conducator nu poate reglementa asta. Capul Trupului da fiecarui madular in parte cum voieste. Nu-mi fac iluzii ca vre-un pastor platit ar accepta asta, dar poate ca n-au ajuns cu cititul pana aici.

Iosif T.:
De unde sa scoatem atatia conducatori de grupuri bine pregatiti?
Daniel:
Este falsa conceptia ca o Adunare de orice marime ar trebui sa aiba UN conducator , UNUL. Istoric s-a ajuns aici , datorita razboaielor religioase. S-a stabilit atunci prin anii 1600 un compromis, religia nobilului, religia poporului. Un sat, un nobil, o religie, un pastor. Compromis medieval. Ii datoram ceva? Cred ca nimic. A confunda batranii din Epistolele lui Pavel cu acesti pastori impusi este cel putin miopie daca nu semiorbire care ne face sa-i vedem pe oameni ca pe niste copaci. Domnul Isus este Capul Trupului, El e viu si mijloceste pentru noi. Eu nu sunt de acord cu ideea de cler, dar clericii nu ma sperie, pentru ca multi il cunosc pe Dumnezeu si traiesc frumos. Ma sperie in schimb laicii, acei oameni care sunt lumesti si stau linistiti ca au un popa profesionist care rezolva pentru ei trebile astea cu Dumnezeu. Atat de multi oameni blazati cunosc care se duc la bise sa asculte continuu si nu ajung niciodata sa invete si ei pe altii(de mult trebuia sa fiti invatatori).

Iosif T.:
Apoi, daca e Biserica, ea trebuie sa aiba macar un prezbiter, care sa dea Cina Domnului, sa faca un botez.
Daniel:
Doctrina baptista afirma raspicat Principiul Nou Testamental al Preotiei tuturor credinciosilor. A lua cina sau a boteza poate sa faca orice crestin matur. Ordinarea ne duce cu gandul la succesiunea apostolica care nu e o doctrina baptista.

Iosif T.:
Apoi unde facem nuntile? Ce facem cu inmormantarile?
Daniel:
Nuntile le facem la sfat si la restaurant iar inmormantarile, de la 1 ian 2007 obligatoriu la capela. Repetarea ceremoniei cununiei in biserica dupa ce s-a facut odata la sfat inseamna dispretuirea autoritatii statului. Inteleg s-o faca catolicii pt ca ei oricum dispretuiesc statele si considera ca fac un sacrament generator de har salvator. Dar noi, nu perpetuam oare o traditie, ca sa nu suferim ocara din pricina crucii? Stiu c-o sa-mi ridic o avalansa de critica dar faceti-o in limita „Sola Scriptura”. Daca nu aduceti argumente din Scriptura(pt ceremonia de casatorie zic) atunci aduceti-mi si de ce nu sunteti catolici..

Iosif T.:
Cum isi organizeaza grupul lucrarea misionara, pentru care trebuie finante?
Daniel:
Aici intr-adevar experienta mea nu ma ajuta. Cunosc in schimb in Germania adunari Independente care trimit misionari pe cont propriu. In Ro nu cele mai mari culte(penticostalii si baptistii) au trimis cei mai multi misionari in strainatate in ultimii ani, ci cel mai mic, de care poate unii nici n-atzi auzit: Biserica Evanghelica, fostii tudoristi sau Crestini dupa Ev ramura II-a, nebotezati. Unele adunari mici de la tara de prin Dambovita ii sustin pe acesti misionari. .

Iosif T.:
Apoi, grupul are nevoie de definire doctrinara. Ce fel de teologie va avea? Calvinista? Arminiana? Premilenista? etc. etc.
Daniel:
Cele mai multe Adunari de casa au orientare calvinista(vezi http://www.geocities.com/redwookie) pentru ca una din principalele slujbe care se face in adunarile mici si nu se face in cele mari este tocmai respectarea libertatii de manifestare a Harului prin fiecare madular. Si nu poti sa te aduni spre Gloria Harului daca nu inveti invatatura harului. Cunosc grupuri mici arminiene, dar sunt blocate undeva pe la retetele mantuirii, nu stiu exact cate noduri se fac la batic, cat de lung se fie parul la barbati, ce pedepse sa dea la cei care poarta cravata, etc.

Iosif T.:
Cine decide aceste probleme?
Daniel:
Dar in Uniune cine le decide? Ia cineva in serios statutele? In Adunarile mici insa aceste chestiuni pot fi tratate nu numai prin proclamarea Vestii Bune ci si prin discutii libere in care frecventa intrebarilor si raspunsurilor unita cu increderea castigata datorita unei bune cunoasteri reciproce duce la o mult mai eficienta edificare in credinta asupra unor chestiuni care in megachurch nici macar nu se amintesc.Cine decide? Harul decide, pentru ca este scris: Harul sa domneasca.

Iosif T.:
Ce se intampla daca in grupuri apar disensiuni si neintelegeri. Cine le rezolva?
Daniel:
Ei, aici am o experienta bogata. Vorbesc strict din experienta mea. Din cate situatii cunosc multe disensiuni conduc la acele jalnice divizari. Dar nu se pot lauda bisericile mari ca stau mai bine la acest capitol. In Aiud chiar, am trecut odata si un frate de acolo (Ilie Botan parca) mi-a aratat doua biserici baptiste una langa alta. I-am zis: „frate, ciudat de aproape?”. A zambit. Nu neaparat separarea este o tragedie, s-a intamplat peste tot, ies la iveala cei gasiti buni. In adunarile mici e la fel. Cand eram membru activ baptist imi placeau adunarile generale. Atunci cei tacuti isi dadeau drumul. Era si cearta dar si multa sinceritate. Considerati ca in adunarea din casa e adunare generala la fiecare strangere(de obicei minus cearta). Si la baptisti n-ar fi rau sa se faca adunari generale mai des, acelea sunt adevaratele adunari, cand oricine are dreptul sa vorbeasca si nu se ascunde nimeni dupa liturghie.

Iosif T.:
Apoi, daca grupul este bun, este unul de succes, multi altii vor vrea sa vina in grupul acela, dar casa este neincapatoare. Ce facem? Declaram grupul inchis? Nu mai primim pe nimeni?
Daniel:
Ne impartim. Si mai apare o adunare.

Iosif T.:
Daca grupul este bun, nu se poate sa nu creasca. Si atunci are nevoie de local propriu de adunare.
Daniel:
Nu are nevoie pentru ca ar fi o cursa teribila, dar nu fac din asta o lege. E ok, pt cine nu intelege, sa nu inteleaga.

Spre slava Harului Sau.

Daniel

3 comentarii

  1. Frate Daniel, citind rindurile de mai sus am ramas impresionat de aceste adunari de casa si nam stiut ca in Romania exista asa ceva.Stiam ca exista asa adunari in China si in alte tari unde sunt prigoniri. In R.Moldova pe vremea prigonirilor, din cauza ca fratii nu doreau sa conlucreze cu KGB ,erau nevoiti sa se adune in grupuri mici prin case iar unde grupurile erau mari se adunau in corturi, paduri sau in cimpuri pe timp de iarna sau vara si deseori chiar si aici veneau securistii sii imprastiau si arestau.Nici-o comunitate neinregistrata la stat nu putea avea o casa de rugaciune, dar cu venirea libertatii din anii 90 grupurile au facut case de rugaciune. Respect si apreciez adunarile de casa dar nu cred ca este un pacat sau o greseala adunarile care au o casa de rugaciune. Desigur ca intr-o biserica de 500-1000 de membri este destul de greu de apreciat starea spirituala a fiecarui membru deaceea de exemplu la noi in Chisinau sunt 3 biserici de maxim 250 membri si cite 3 prezbiteri la fiecare adunare(apropo nu sunt platiti pentru slujirea lor) – o parere

    Apreciază

    Răspunde

    1. „…răspândește în orice loc mireasma cunoștinței Lui…”
      Dragă Vasile, mulțumesc pentru interes și perseverență. Este o încurajare pentru mine. Caut să sfințesc niște timp să-ți pot răspunde la e-mail. Comentariile au prioritate, cer mai puțin timp.
      Nu cred că ”adunarea de casă” este panaceu(leac) universal. Nu o găsim decât ca exemplu. Dar templul zidit de mâini are în sine însuși caracter anticristic. Este în primul rând o lucrare a firii pământești, dă de lucru cărnii și apoi prin existența lui anulează mărturia adevăratului templu, cel de Duh. Tot așa cum un cârmuitor înfingăreț poate fi confundat cu căpitanul corăbiei. Domnul nu ne-a spus nicăieri să chemăm oamenii undeva, ne-a spus ”mergeți”. Nu sunt instrucțiuni pentru ușieri în scriptură dar sunt instrucțiuni amănunțite ce sa facem când intrăm în casa cuiva. În Romania au existat înainte de revoluție o mulțime de adunări indepente de diferite nuanțe, neînscrise în vreun cult recunoscut. În același timp a existat și o cumplită prigonire dirijată politic împotriva chiar numai a ideii de ”biserică subterană”. Când Richard Wurmbrand vorbea prin anii 60, 70 de ”biserica subterană” comuniștii au declarat: ”așa ceva nici nu există” și s-au străduit să omoare în fașă orice inchegare de adunărică în afara clădirii bisericii oficiale. Ar fi fost greu atunci să cauți așa ceva. Dar!
      Cei 7000 ai lui Ilie există și astăzi, nu e o problemă de existență ci de cunoaștere. La urma urmei, de ce ar trebui să cunosc mai mult decât am nevoie? Subiectul poate rămâne deschis.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s