O chemare sincera

O chemare sincera

W. Carl Ketcherside

Cand Ezechiel a fost dus ca si prins de razboi in Babilon, Ierusalimul nu fusese inca distrus. Intr-o zi profetul in casa sa din captivitate impreuna cu batranii lui Iuda, a avut o vedenie. Un om i-a aparut, l-a apucat si l-a inaltat intre Pamant si Cer, si in acel moment i s-a oferit privelistea practicilor idolatre care se faceau pe ascuns sau deschis chiar la poarta templului(Ezechiel 8). Orasul era aproape plin de cei care slaveau zeitatile pagane. In timp ce profetul contempla aceasta priveliste neplacuta, a vazut 7 oameni apropiindu-se dinspre poarta de sus. Sase dintre ei isi tineau sabiile scoase, iar al 7-lea avea ceva cu care scria. Marsaluind solemn in templu ei s-au indrepata catre altarul de bronz. O voce a dat porunci celui care scria:”Du-te in Ierusalim si pune o pecete pe fruntile celor intristati si care suporta jugul robiei. „Celorlati sase li s-a poruncit sa treaca prin oras si sa omore pe toti cei care nu aveau acea pecete pe fruntile lor. Li s-a spus sa nu se atinga de cei care poarta pecetea”. Li- s-a mai spus sa „inceapa chiar cu casa Mea. „Noi credem ca idolatria, pacatosenia lumii, si indepartarea de credinta-i caracterizeaza pe cei mai multi din lumea religioasa in ziua de azi.
Conducatorii sunt ca si profetii mincinosi din ziua lui Ezechiel. Ei spuneau minciuni, „asa spune Domnul”, cand de fapt Dumnezeu nu-i trimisese si totusi asteptau ca Dumnezeu sa implineasca ceea ce Dumnezeu nu le spuse. “Vedeniile lor sunt inselatoare, si prorociile lor minciunoase. Ei zic asa vorbeste Domnul macar ca Domnul nu I-a trimis si fac pe oameni sa traga nadejde ca se va implini cuvantul lor” Ezech 13:6, 7 .
Si totusi in acest Babilon al religiei trebuie sa fie si o ramasita de inimi smerite si sincere care suspina sub jugul idolatriei. In mod sigur ca semnul invizibil de pe fruntile oamenilor a fost facut de degetul care a scris si pe peretii templului lui Belsatar. „Domnul stia ca sunt ai Lui. „Judecata Domnului va cadea peste generatia pagana si va incepe chiar cu casa Sa. Tendinta sectariana din ziua de azi nu poate niciodata atinge idealurile lui Dumnezeu. Ea nu raspunde la rugaciunea de unitate in El:”Noi iubim pe Cel pe care nu L-am vazut. „Factiunile, schismele si luptele sunt incurajate de catre cler. Oamenii suspina dupa unitate. Ei nu vor sa aiba ura pentru cei de langa ei, dar sunt tratati cu nedrepate, stare de conflict si le este teama de liderii care-i preseaza cu tertipuri umane, drept bariere care sa-i impiedice in a gandi pentru ei insisi. Crestinii de la inceput nu apartineau vreunei secte. Nu aveau alt interes decat pe Hristos. Nu erau impartiti in grupuri diferite, fiecare cu ierarhia lor de clerici care I-ar fi exploatat ca sa castige in manipularea politica. Ei toti erau o imparatie de preoti in Dumnezeu, si nu recunosteau alt preot mai mare decat pe Fiul lui Dumnezeu, acum incoronat ca si Rege al Regilor.
Lacomia pentru bani se afla azi la baza relelor. Oamenii au facut o profesie din a da apa vietii pe care Hristos a dat-o pe gratis. Ei au inaugurat atunci o casta speciala sa lucreze in aceata profesiune si sa ceara sprijinul celorlati copii ai lui Dumnezeu. Altii vad o oportunitate in a acapara puterea prin instituirea unor organizatii care sa duca si sa creasca clerici profesionisti.
Seminariile teologice care lucreaza ca si colegii specializate au inceput sa ceara din nou o taxa de la enoriasi si asta ca sa produca niste lideri speciali care apoi sa fure anumite privilegii. In cele din urma, simplitatea planului original lui Dumnezeu in ceea ce priveste preotia devine atat de intunecata, incat cei care mijlocesc pentru o reintoarcere la adevarata slujire sunt marginalizati, brutalizati si batjocoriti. Cateodata, oamenii care iubesc cauza lui Hristos si care isi doresc curatia Lui suna chemarea reintoarcerii in Ierusalim. Inimile oamenilor sunt cercetate pentru o perioda scurta incat poverile lor sunt aduse la zidurile Sionului. Dar iubirea de popularitate, dorinta de afirmare, si pofta de castig imediat, distrug dorintele nobile si din nou sub maiestria preotilor si a titlurilor inocente, lucrarea devine o serie de inovatii ce nu tine de adevarata slujire. Daca aceasta generatie lupta pentru o restauratie rapida a ordinii Noi Testamentale, ea trebuie sa porneasca cu scoaterea acestei idei ale clerului, sub nu stiu ce nume sau sistem care este incurajat.
Etichetand otrava sub un nume inoofensiv nu-I schimba natura ci din contra il face mai periculos. Trebuie sa existe o aparare din partea gandirii noastre in fata sistemului clerului care nu-I face placere lui Dumnezeu.
Dar cum putem noi scapa de acest sistem nescriptural clerical?Poate ca nimeni nu se gandeste ca sarcina este grea. Primul pas trebuie sa fie o hotarare ferma de a cerceta scripturile de catre fiecare copil a lui Dumnezeu. Toti cei care-L iubesc pe Dumnezeu nu trebuie sa caute numai sa gaseasca hrana spirituala pentru propriai crestere, ci trebuie sa aiba un indemn de impartasit care sa-I invete si pe ceilalti frati pentru binele lor.
Indreptarea trebuie sa fie precedata intodeauna de schimbarea vietii, a gandirii, a atitudinii si inimii. Sa lasam ca libertatea glorioasa care este a noastra prin Isus Hristos sa fie din nou inteleasa si incurajata. Fie ca tot ceea ce ne fura aceasta libertate si ne duce inapoi in robie sa fie uratenie pentru noi si cu care sa nu fim deloc de acord. Oamenii trebuie sa-si recastige dreptul de “a cumpara vin si lapte fara bani sau vreun pret. ”(Isaia 55: 1). Ei trebuie sa simta cu fiecare fibra morala aceasta idée gresita a profesiei:“de a incasa bani din evanghelie” si sa vanda oamenilor lucruri pe care de fapt Dumnezeu le-a dat tuturor oamanilor in mod egal. Ei trebuie sa aiba acea putere iubitoare pentru sufletele nemuritoare care sa duca vestea buna prietenilor, apropiatilor si celor iubiti. Ei trebuie sa doreasca sa impartaseasca atat personal si “cand toata congregatia se aduna intr-un loc. ”Nu este o intrebare daca un lucru va fi bine. Ceea ce se intreba ei este numai daca este sau nu voia lui Dumnezeu. Daca este voia Lui ei trebuie sa o indeplinesca. Planul lui Dumnezeu se va indeplini daca si noi il vom indeplini. Multi predicatori sunt victime involuntare a unei conditii moderne pa care in sinea lor le detesta sau care poate le pun sub semnul intrebarii deschis. Ei realizeaza ca pozitia pe care o ocupa ca si “Lucrator”intr-o congratie locala”este fara o intarire biblica. Astfel de oameni trebuie ca prin rugaciune si meditatie sa-si intareasca inimile si sa-si cimenteze convingerile pana isi vor dezvolta indrazneala ca sa indeparteze toata traditia si sa opreasca tendintele care duc la inrobirea bisericii. Aceasta va cere o credinta nemaipomenita datorita impotrivirii dusmanoase si a unei pretentii bazate pe consideratii ce pot fi sacrificate cum ar fi: putere, bani si prestigiu! Sotiile unor astfel de conducatori trebuie sa fie femei sfinte. Inimile feminine cauta siguranta. Exista o randuiala intr-un camin intretinut de aceste maini, intr-o meserie care sa aduca slava. A intoarce cuiva spatele la asemenea chemari si a infrunta viitorul este o incercare grea a increderii in Dumnezeu. Totusi in aceasta era, nu mai sunt acele femei credincioase care sa-si incurajeze barbatii lor “sa stea curat inaintea Domnului”. Toti trebuie sa realizeze ca sarcina de a duce Evanghelia lumii apartine fiecarui sfant. Realizarea acestui fapt a schimbat paganismul la cateva secole de dupa Christos.
Este singurul lucru ce poate fi facut din nou. ”Este un fapt interesant dar nu surprinzator ca imprejurarile in care aducerea crestinismului in locuri in care mai tarziu au fost dintre cele mai puternice pozitii, dintre care Roma si Cartagina, nu se stiu. Vizitatorii Ierusalimului de la marile festivale, mesteri care si-au schimbat meseria de la un loc la altul si calatorii comerciali care au dus credinta in casele lor si care au format si in alta parte nuclee ale comunitatii crestine. Doctrina Evangheliei a fost dusa din loc in loc ca si semintele cazute din copac si aruncate afara. “ (Inceputul Crestinismului, Fisher). Prima analist literat al crestinismului, a fost Celsius care pe la inceputul celui de-al doilea secol a infiintat congregatia lui Dumnezeu bazandu-se pe faptul ca “lucratorii de lana, mesterii in piele, cei mai analfabeti si vulgari oameni, erau predicatori infocati ai Evangheliei. ” Un istoric a afirmat ca “daca oamenii, in prima instanta erau castigati fara cuvant, ei erau castigati pentru Cuvantul si fata de Cel de la care a venit acest Cuvant. Si Cuvantul a fost in ei. A fost picurat de pe buzele celor care sunt inzestrati cu el si este un fapt demn de mentionat ca desi era o lucrare obisnuita inca de la inceput de-abia daca exista ceva spus in istorie in al doilea sau al treilea secol de crestini, care li s-ar putea spune intr-un anumit sens, distinct , misionari.
Comerciantul in calatoria sa, soldatul pe campul de lupta si robul in casa, filosoful printre invatati ca si prietenul intre prieteni si mama intre copii; acestia toti si-au facut partea in a impartasi cunoastrerea Adevarului care au simtit-o ca fiind a lui Dumnezeu si de care erau asigurati ca Dumnezeu le va oferi biruinta. ”(Biserica primara, de David Duff, M. A. , D. D. , LL. D. ). In Biserica primara sfintii se intalneau ca sa se intareasca si apoi sa se imprastie ca sa predice. Plugul fermierului, masa vamesului; acestea erau singurele amvoane cunoscute. Crestinii au dus Vestea Buna lumii. Ei nu zideau biserici ca sa spuna apoi lumii sa vina la ele. Imparatia s-a imprastiat prin lucrari in miscare. Ca si aluatul care dospeste o parte din amestec si care apoi permite fiecarei particule care intra in contact cu el, tot astfel crestinismul a umplut inimile oamenilor si de la ei s-a imprastiat catre cei cu care intrau intr-un contact zilnic. Micuta roaba soptea mesajul libertatii la urechea stapanei in timp ce ii pieptana parul ; comerciantul discuta cu cei care examinau marfurile sale; bancherul a auzit despre umilul Nazaritean la baia publica; fermierul in hanul local, functionarul commercial la locul sau. Famenul Etiopian a auzit de Christos in timp ce mergea in carul sau, Lidia afara pe cursul raului, temnicerul in inchisoare. Peste tot oamenii erau convinsi de cei care spuneau “ Noi L-am descoperit pe Cel despre care au vorbit profetii”. Cei care erau crestini nu vorbeau despre “intrarea in lucrare”. Ei erau deja in ea. Toti intrasera in momentul convertirii.
A fi in Christos insemna a fi in lucrare. Nici unul nu pleca pentru a studia “lucrarea”. Fiecare incepea acolo unde se afla si Il anunta pe Mesia care venise. Oamenii n-au trimis pentru un predicator. Ei insisi au inceput sa predice. Toti care au fost atrasi in Imparatie puteau spune ceea ce a facut Christos pentru ei. Fiecare crestin era un lucrator, fiecare era un preot. Congregatia era o preotie imparateasca compusa din toti credinciosii. In fiecare saptamana preotii se adunau la masa. Mancau painea si beau vinul din pahar in amintirea mortii Domnului. In timp ce erau adunati se rugau. Rugaciunile lor erau libere. Nu se rugau pentru a “respecta un program” sau pentru ca ar fi fost “constransi”. Ei Ii vorbeau lui Dumnezeu asa cum un fiu vorbeste tatalui sau. Ei isi purtau poverile comune in fata tronului harului pentru a gasi ajutor in timp de nevoie. Se bucurau in recunostinta prezentei lui Dumnezeu. Isi vorbeau unul altuia pentru a se zidi, cerceta si bucura reciproc. Discutiile lor nu erau formale sau predici ticluite. Un numar de frati participau vorbind unul dupa altul pentru ca toti sa fie intariti si mangaiati.
Modelul intalnirilor in biserica primara a fost instituit de Dumnezeu pentru a raspunde nevoilor bisericii din toate vremurile. Aceasta trebuie facuta fara alterare, nu are nevoie de nici o adaugire si de nici o imbunatatire. Biserica de azi poate fi sanatoasa doar daca isi urmeaza prototipul. Pentru a o realiza trebuie sa ne schimbam punctele de vedere privind sensul cuvantului “membru”. Il folosim astazi pentru a desemna pe cineva legat de o congregatie anume, sau pe cineva care are numele sau in evidenta bisericii locale. Vorbim despre “un membru al bisericii” in acelasi sens in care vorbim despre un membru al unui club sau a unui birou. Cuvantul nu este niciodata folosit asa in Noul Testament. Acolo intotdeauna se refera la cineva care sustine o legatura vitala, traita cu trupul spiritual al Domnului si care este astfel in relatie directa cu El ca si cap. Si asa cum unul nu trebuie sa-si puna problema de a gasi ceva de facut pentru mana, urechile sau picioarele sale, asa nu trebuie sa ne punem problema de a pune membrii bisericii la lucru. Cand un copil se naste, nu te intrebi cat din el lucreaza la cresterea corpului sau. Il invatam cum sa-si foloseasca anumite parti ale corpului pe masura ce creste, iar daca cineva ar spune ca majoritatea ar trebui sa fie legate nefiind lasate sa actioneze in masura in care le-ar impiedica pe celelalte, unei asemenea persoane I s-ar rade in fata. Aceasta are loc numai in trupul spiritual unde facem planuri pentru ca majoritatea membrelor sa preia responsabilitatile de la una platita sa lucreze. Un asemenea sistem nu numai ca degradeaza institutia spirituala a lui Dumnezeu facand din ea un lucru neajutorat dependent, ci mai rau decat atat, incurajeaza privilegiile si anuleaza drepturile celor care sunt cu adevarat preoti ai lui Dumnezeu. Chemarea la o vreme mai buna si luminoasa merge inaintea tuturor celor care au o inima zdrobita. Calea catre libertatea in Christos inseamna calea catre cruce. Oamenii care mijlocesc pentru restaurare completa a bisericii Nou Testamentale trebuie sa indure persecutie si o reprezentare gresita din partea liderilor. O organizatie in stricaciunea ei niciodata nu o va recunoaste. Sentimentul sau va fi doar manie si nu pocainta. Nu exista speranta in schimbarea unei miscari decazute ca si trup. Singura speranta este ca oamenii sa ridice pe cei care vad nevoia si sa-i incurajeze pe cei care cred si stau in Dumnezeu si inca o data sa inceapa sa se indrepte spre zidurile daramate ale Ierusalimului. Rugaciunea noastra este adresata tuturor celor care au o inima buna si cinstita. Doar pe un asemenea pamant fertil samanta Imparatiei va produce fructe pentru El. Indiferent de afilierea religioasa din trecut, de instructia parintilor sau de traditia eclesiastica sau de doctrina preotilor fie ca noi sa aruncam jugul pe care nici noi si nici parintii nostrii nu au putut sa-l duca. Fie ca noi sa redobandim fantana vietii astfel incat apele sale sa poata curge inca o data libere si fara plata si sa readuca pe acest pamant congregatia in felul in care ne-a fost data de catre El care este cel mai mare Preot si mana dreapta a lui Dumnezeu. Amintiti-va ca “voi ca pietre vii” sunteti ziditi intr-o casa a preotiei sfinte, pentru a oferi jertfe spirituale placute lui Dumnezeu prin Isus Christos. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze preotia imparateasca a tuturor credinciosilor, acesta este ruga noastra umila si sincera.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: