A spus cel care a compus peste 8000. Pe langă cântări a scris mult mai multe meditaţii. Personal cred ca meditaţiile au o încărcătură duhovnicească şi un mesaj mult mai adănc decât cântările.
A fost testat odată de un frate drag, care a trecut pe la el la plecarea într-un circuit: “Măi Niculiţă, nu-s prea multe cântări?” La întoarcerea fratelui din circuit, i s-a raspuns cu cântarea de mai jos:
Un mod elegant de comunicare între fraţi: la o mustrare blândă se răspunde cu o cântare duhovnicească.

Iată aici versurile:

Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări,
să Te-nalţe Isuse prin lume
nici condei şi nici grai
să cuprindă-n chemări ) _{bis
cât de dulce şi sfânt e-al Tău Nume. )}
Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări,
ca s-aprindă în inimi iubirea,
să le ducă curate spre-a-cerului zări, \..
să primească deplin fericirea.)
Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări,
despre har, adevăr şi lumină,
despre-a-Tale eterne şi sfinte-ndurări )*.
şi nădejdi ce-n curând o să vină. )

Nu-s prea multe cântări,
Nu-s prea multe cântări,
despre crucea şi jertfa-Ţi slăvită;
ele-arată mai limpezi şi drepte cărări )
spre-a vieţii Cetate-nsorită. )
Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări!…
Căci în Templul veciei cel mare,
şi fiinţe şi toate-ale Tale lucrări \
vor vibra-n necurmată cântare. )

Am găsit cartea intreagă la o soră, e ediţia din 1947 fără prefaţă. Eu am avut, cam ferfeniţă, ediţia din 1948. Slavă Domnului!
Coperta faţă:

Cuprinsul:
pagina 81:
pagina 82:

Via lui Nabot, simbolic tălmăcită de fr. Moisescu

“…Izabela, în ebraică, dă, prin atbaş: Mosy. Numirea aceasta e simbolul celor mai crunte persecuţii împotriva poporului lui Dumnezeu şi cel pămîntesc şi cel ceresc. În Biblie, e arătată ca model de cruzime şi perversiune. Izabela Spaniei inchizitoriale, nici ea nu şi-a dezminţit numele. E sistemul bisericist împotriva Eclesiei divine… Nabot nu i-a cedat moştenirea părintească (N.Test), via hărăzită să fie transformată într-o grădină de zarzavat (tradiţia). Numele lui se traduce: profet, deci reprezentant al sistemului divin, neoficialist… Cînd autoritatea regală încălca pe cea de Sus, Dumnezeu trimitea profeţi.”

Dar în Filipi, dar în Colose, dar în Efes, dar în Tesalonic, dar în Bereea?
Ştim în casele cui se ţinea adunarea (biserica) în unele oraşe, ştim multe despre meseriile unora din fraţi, ştim cât au călătorit, cine, de unde, cu cine. Era foarte simplu; dacă biserica din Corint ar fi avut un pastor, acesta ar fi trebuit menţionat, numele lui cunoscut sau poate epistola să-i fie adresată pentru prelucrare către ceilalţi.
Nu găsim  nicăieri în tot Noul testament că vre-o biserică din vre-un oraş ar fi avut un pastor!
Sintagma “Pastorul Bisericii din …Corint” de ex. nu există in Noul Testament şi nici din vre-un alt oraş.
Nu vă şochează acest lucru?
Un lucru atăt de obişnuit în epoca noastră: clerul ierarhic din majoritatea bisericilor, este inexistent in Noul Testament.
De ce oare?
(va urma)

Încă de când a venit în Arad, Vasile V. Moisescu a intrat în atenţia Securităţii. Cercetările lui în domeniile cunoaşterii esoterice, influenţa pe care figura sa charismatică o avea în grupul credincioşilor intelectuali din diverse confesiuni, maniera sa non-violentă de a rezista presiunilor noului sistem, toate îl făceau suspect, demn deci de a fi supravegheat îndeaproape. Sânziana Moisescu îşi aminteşte:

„În jurul anului 1955, Securitatea a sechestrat o cameră din apartamentul chiriaşei surorii mele, plasând acolo un tânăr ofiţer de Securitate, spre a-l avea pe Vasilică sub observaţie. Vasilică, în naivitatea lui, îi arăta calcule ştiinţifice de la Piramidă cu care se ocupa.”

Datorită convingerilor sale religioase şi a credinţei sale vii, în ciuda unor aplecări social-democrate asupra suferinţei celor mulţi şi obidiţi, Vasile V. Moisescu va respinge ideologia comunistă pentru ateismul pe care aceasta îl propaga. Astfel că, atunci când s-a pus problema înregimentării mezinei sale în rândurile organizaţiei de pionieri de la şcoală, familia s-a văzut aruncată în plină dilemă morală:

„Atunci, pe la sfârşitul lui noiembrie, s-a pus problema la şcoală să fie făcută pionieră fiica noastră cea mai mică, Alciona. Cum reuşisem şi cu ceilalţi să nu fie făcuţi pionieri, deşi au fost propuşi fiecare la vremea lor, acum căutam ca şi aceasta să fie scutită. Nu am judecat nicicând pe cei ai căror copii au fost pionieri, dar eu am ţinut să nu fie, întrucât li se cerea să ia un angajament că vor sluji comunismul, altfel zis, ateismul.”

În această încercare de la finele lui noiembrie 1958, Sânziana va presimţi preludiul unor provocări mai mari pe care Dumnezeu le pune în faţa celor aleşi, pentru a le testa răbdarea, puterea de a îndura, curajul de a le depăşi, credinţa nestrămutată în perenitatea unor valori ameninţate de tăvălugul istoriei.

În seara zilei de 16 decembrie 1958, în urma descinderii oamenilor Securităţii şi a percheziţiei, Vasile V. Moisescu va fi arestat. Sânziana Moisescu notează:

„În Decembrie 1958, în seara de 16 a lunii, ne-am pomenit cu un grup de securişti. Nu ştiam în acele momente că un alt asemenea grup a intrat şi în apartamentul surorii mele şi cumnatului meu, Sida Dumitru, în aceeaşi casă. Tot atunci au atacat şi casele celorlalţi din grupul de întrunire, care tot atunci au fost ridicaţi pentru acelaşi lot.

După ce au cotrobăit peste tot, adunând un maldăr de scrieri şi lucrări ale lui Vasilică, cărţi şi corespondenţa de peste ani cu diversele personalităţi din ţară şi de peste hotare, spre a le confisca, l-au ridicat şi dus şi pe el, cu ei. La despărţire, fără a le cere voie, ne-am rugat, iar cuvântul dintre noi a fost: Domnul Iisus Însuşi.”

Atunci au fost confiscate nouăsprezece manuscrise gata de tipar şi vreo 20 de plicuri mari, cu nenumărate calcule de peste 12 cifre, rezultatul parţial al cercetărilor de zeci de ani, după cum va menţiona mai târziu Vasile V. Moisescu:

„Mi-au fost confiscate în afară de numeroase cărţi deosebit de valoroase, corespondenţa mea cu personalităţi din ţară şi din străinătate, nouăsprezece manuscrise gata de tipar şi vreo 20 de plicuri mari, cu nenumărate calcule de peste 12 cifre, unele chiar de 25, toate deduse din raportul pi, umplând fiecare câte o pagină de coală. Zeci de ani am tot calculat, în speranţa nedezamăgită că voi găsi corespondenţe între Biblie şi natură. Satisfacţia trecea de cea a armoniilor muzicale. Era un fel de beţie duhovnicească.”

Când Securitatea a descins la ora 23, apucându-se să răvăşească printre puţinele bunuri şi multele hârtii, nimeni n-ar fi crezut că încadrarea fusese deja dată. Vasile V. Moisescu a fost silit să semneze ordinul de arestare sub învinuirea de „uneltire contra ordinii sociale”. Deprinşi cu reflexele justiţiei democratice, oamenii încă mai sperau în „prezumţia de nevinovăţie”. Cel care a instrumentat cazul, căpitanul Parascan Ioan, locţiitor-şef al Serviciului de Anchete Penale din Direcţia Regională M.A.I. Timişoara, în Ordonanţa de reţinere şi în Ordonanţa privind începerea procesului penal, pe care le emite la 16 decembrie 1958, le-a stabilit deja culpa: „uneltire contra ordinii sociale”.

Evident că, în buna tradiţie comunistă, nimeni nu se simte dator să aducă la cunoştinţa inculpaţilor faptele pentru care erau urmăriţi. Din documentele deţinute de C.N.S.A.S, aflăm acum că, încă din 16 decembrie, lui Vasile V. Moisescu i se aduc următoarele învinuiri:

„Situându-se la conducerea acestei grupări (Moisiştii), a organizat în mod regulat şedinţe secrete la domiciliul său sau în rotaţie, la restul membrilor. La aceste şedinţe secrete a desfăşurat activitate de educare mistică pe baza concepţiilor şi ritualului formulat de el. În cadrul şedinţelor secrete, Vasile Moisescu împreună cu grupul său, au purtat discuţii cu caracter duşmănos regimului democrat popular al R.P.R., propovăduind schimbarea orânduirii de stat. Au ascultat şi apoi au comentat în mod duşmănos ştirile emise de posturile de radio imperialiste ca Vocea Americii, Europa Liberă etc., elogiind sistemul de stat capitalist. În vederea educării membrilor grupului subversiv, Moisescu Vasile a redactat mai multe scrieri cu conţinut reacţionar, antipopular, pe care le-a difuzat în rândul aderenţilor săi. Avînd în vedere că aceste fapte sunt prevăzute şi pedepsite de art. 209 pct.1, din C.P. al R.P.R., în baza celor de mai sus şi în conformitate cu art.195, 196 şi 198 din C.Pr.P. al R.P.R.

DISPUN

Pornirea procesului penal pentru săvîrşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale. Urmărirea penală se va efectua de către un anchetator penal de securitate din Serviciul de anchete penale al Dir. Reg.M.A.I. Timişoara.”

Avem aici un text eşantion, plin de stereotipiile conspiraţionismului comunist: şedinţele sunt „secrete”, grupul e „subversiv”, „discuţiile au caracter duşmănos”, participanţii „au comentat în mod duşmănos ştirile emise de posturile de radio imperialiste”, scrierile au „conţinut reacţionar, antipopular”. Un singur cuvânt, rătăcit dintr-o altă sferă semantică, distonează cu ansamblul: „a propovădui”, ales probabil, prin asociaţie de idei, să se potrivească „activităţii de educare mistică”.

Aceleaşi idei şi aceleaşi sintagme de înfierare comunistă le întâlnim şi în ordonanţele de începere a urmăririi penale în cazul celorlalţi participanţi. Aflăm că Băbuţ Teodor frecventează regulat această „grupare subversivă”, participă la „adunările clandestine”, unde poartă „discuţii duşmănoase în legătură cu situaţia din R.P.R., şi-a manifestat nemulţumirea faţă de o serie de măsuri luate în mod defavorabil regimului din R.P.R., ştirile audiate la posturile de radio imperialiste de către unii dintre membri care au colportat unele zvonuri tendenţioase”.

La acestea se mai adaugă şi faptul că, la una dintre întâlnirile din 1956, „toţi şi-au manifestat simpatia faţă de acţiunile Contrarevoluţiei din Ungaria şi au fost împotriva faptului că trupele sovietice au intervenit pentru lichidarea ei”.

Lui Vesel Alexandru din Timişoara i se impută faptul că a fost de acord cu scrierile religioase ale lui Moisescu, scrieri care au „caracter anticomunist”. Pe lângă aceasta, se face vinovat şi că deţine, în locuinţa sa, tipărituri „cu caracter antropozofic”.

Gădăleanu Vincenţiu a participat la adunările „Eclesiei Creştine” (numele sub care era cunoscută mişcarea dizidentă a lui Vasile V. Moisescu n.n.), a citit lucrările acestuia, aflând astfel că „în urma unor aşa-zise calcule piramidologice, în legătură cu piramida Keops, prevede că în anii 1953, 1959 şi 1978 se vor produce schimbări politice în defavoarea lagărului socialist”.

Învinuit că, deşi era la curent cu activitatea anticomunistă şi antisovietică a lui Moisescu, acceptă să-şi pună casa la dispoziţie pentru întruniri mistico-religioase, Ioan Secheli „i-a acordat sprijin lui Vasile Moisescu în activitatea subversivă pe care acesta a desfăşurat-o”.

Ca şi ceilalţi învinuiţi din grup, Moţ Simion „a purtat discuţii antipopulare, ostile regimului, prin care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de unele măsuri luate de Partid şi Guvern şi speranţa în faptul că regimul democrat-popular din România se va schimba în curând”.

Lotul avea un singur recidivist, pe Ginga Ioan, care mai fusese condamnat pentru „omisiunea denunţării unei organizaţii subversive”. Român născut în Cincinnati-ul „Femeii în roşu”, fost pilot în U.S.Army, având deci posibilitatea de a compara cele două orânduiri, Ginga era suspect:

„În anul 1955, în timp ce se găsea în locuinţa lui Ban Traian, de faţă fiind şi Harap Dumitru, cel în cauză a avut manifestări antipopulare şi antisovietice susţinând că România ar fi condusă de către sovietici, că toate bunurile produse în ţară  s-ar duce în URSS, că în România nu s-ar acorda libertate deplină cultelor, că muncitorii din R.P.R. ar duce-o rău din cauza regimului actual şi că totul ce se scrie în presă sunt minciuni.”

În Ordonanţa de reţinere a inculpatului Moisescu Vasile care începe cu „În numele legii şi a poporului, Eu, căpitan Parascan Ioan, Locţiitor şef al Serviciului de Anchete Penale, al Direcţiei Reg. M.A.I. Timişoara…” se menţionează infracţiunea „de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct.1 din C.P. al R.P.R”. Dată fiind gravitatea faptelor, acelaşi anchetator care a ordonat arestarea şi percheziţia, căpitanul Parascan, pe data de 17 decembrie 1958, îi prelungeşte arestul cu cinci zile, până pe data de 20 decembrie, considerând că are nevoie de mai mult timp pentru cercetări. Pe 17 decembrie, în timp ce era dus în arestul M.A.I Timişoara, acasă percheziţia continua şi îi erau confiscate manuscrisele, începând cu planşele scrise pe hârtie de calc şi hârtie milimetrică, pline cu calcule şi desene ale Piramidei, doi saci plini cu hârtii, cam 100 de file de calcule, 16 plicuri cu studii de piramidologie, diverse cărţi şi corespondenţa personală.

În Anexa la mandatul de percheziţie mai apar după cum urmează: „Un manuscris dactilografiat Tainele Marii Piramide, manuscrise cu titlurile Punct de Reper, Precizări introductive, Şapte în legătură cu omul, 100 de file din Piramidologia, un număr de 100 notiţe, poezii şi scrisori, două exemplare din cărţile editate de V. V. Moisescu cu titlul Armonia universală, in număr de 15 file din Taina Tainelor, două cărţi intitulate Fiziologie filozofică, Cântările Betaniei, în două exemplare, un număr de 11 cărţi cuprinzând probleme idealiste şi religioase-mistice, un număr de 3 Biblii, din care una în limba esperanto, un manuscris de 9 pagini în limba franceză intitulat Elogiul numerelor, un manuscris de 7 pagini intitulat Armonia ansamblelor piramidice, un manuscris în limba franceză, de 5 pagini intitulat Câteva precizări introductive.”

Din apartamentul vecin, cel al cumnatului său, Sida Dumitru, au confiscat maşina de scris Kappel, precum şi 126 de pagini din lucrarea „Piramidologia”, pagini găsite în camera în care locuia cu chirie un delegat egiptean al Uzinelor „Gheorghe Dimitrov” din Arad.

La percheziţia corporală, lui Moisescu i se vor confisca actele personale, buletinul şi două perechi de ochelari. I se face şi „un opis al averii”, în care sunt menţionate: „1. Un palton de culoare neagră uzat,  2. Un costum de culoare neagră în stare bună, 3. Un costum de haine maro şi gri uzat, 4. O pereche de pantofi buni şi o pereche de pantofi uzaţi, 5. Cinci cămăşi”.

Această impresionantă avere este confirmată în procesul-verbal al interogatoriul datat 23 ianuarie 1959, realizat de anchetatorul penal Lt. maj. de securitate Pop Ioan, precum şi în adeverinţa eliberată de Secţiunea financiară a Sfatului Popular al Oraşului Arad – la data de 3 februarie 1959 – care face cunoscut „că numitul nu figurează în evidenţele fiscale… cu nici o avere mobilă sau imobilă sau alte venituri impozabile”. Cu toate acestea, extrasul din Hotărârea penală nr.72 din 18 februarie 1959 face referire la „confiscarea averii lui personale în întregime”.

Geneza 15

Când doresc, ca Avram, un semn de-mplinire
a promisiunii de vorbe rostite din gură,
Cuvântul cel viu își intră-n menire
despicând între măduvă și încheietură. (Evrei 4:12)

Între suflet și duh El desparte deplin,
simțăminte din inimi, de gândirea din minte,
lasă loc judecății de sine, care vine prin
cărarea lăsată de tăioase cuvinte.

Să mă-nvăț eu pe mine, să mă judec tot eu (Romani 2:21 Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? )
față-n față (si a pus fiecare bucata una in fata alteia)
mi-s puse cugete și gânduri , ( fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor),
care ba se acuză, ba se scuză din greu, (care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele)
în nenumarabile, interminabile rânduri.

Să izgonesc de pe stârvuri vulturii de pradă (Gen 15:11)
ce se năpustesc pe-aripi de satanic vânt, (pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, Dan 9:27)
s-aștept fumul și focul Lui peste stârvuri să cadă
prin despicătura tăiată de Viul Cuvânt.

…..din cuvântul de duminică din adunare.

Luca 22:53 “Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului“

Domnul Isus a fost arestat pe întuneric. Întunericul are o autoritate in sine. Nu eşti ferit de ea decât prin umblarea în lumina.
A umbla în lumina înseamnă a avea părtăşie unii cu alţii.
Unde este lumina?
“…a stralucit ÎN INIMILE NOASTRE“, “voi sunteţi lumina lumii”. 
Lumina este în fraţi, în părtăşia cu ei, în legătura fraţeasca, in supunerea unii faţă de alţii, în a ne lăsa cercetaţi, mustraţi şi îndemnaţi de fraţi.
Umblăm în lumină când căutăm părtăşia personală cu fraţii, când ne deschidem urechile să-i ascultam, când ne lărgim inimile să simţim împreuna cu ei, când în fiecare frate vedem nu defectele şi slăbiciunile lui, ci pe Hristos, prezent in el şi lucrând cu putere prin Harul Personal dat felurit fiecăruia. Har pentru mine, har pentru toţi.
Dumnezeu a făcut trupul în aşa fel încât mădularele să poarte grijă deopotriva unele de altele. Ce am eu nevoie pentru creştere, Dumnezeu a pus in fraţi, iar ce am primit eu e pentru ceilalţi, nu pentru mine, “fiecăruia i se dă arătarea duhului spre folosul altora…”.  Aşa să-L vedem pe Domnul, în fraţi, dacă nu-L vedem să ne rugăm unii pentru alţii să fim vindecaţi de orbire. Orbirea este tot un efect al puterii întunericului: “întunericul i-a orbit ochii..”. Întunericul farmecă, strălucirea unor “apostoli aleşi” înşeală, ţine tot de puterea întunericului. Roada luminii şi armele luminii sunt înăuntrul oamenilor ascunşi din fraţi, acolo unde Domnul şi-a pus bogaţiile Slavei moştenirii Lui” ÎN SFINŢI. Trăind in adunare în dulcea şi înviorătoarea părtăşie frăţească suntem departe de sinistra putere a întunericului.
        Cu o observaţie însă: numai daca adunarea este adunare, adică o strângere a sfinţilor în Numele Domnului Isus, în vederea zidirii şi cu recunoaşterea şi proclamarea Autorităţii Capului Adunării, nu numai ca Mântuitor ci şi ca Domn. Dacă însă aşa-zisa adunare este un loc al desfăşurării unui ritual repetat, cu clerici profesionişti şi enoriaşi tăcuţi…să nu ne înşelăm singuri, nu Domnul Isus este Şef acolo ci celalalt. Nu va rodi roada luminii, ci va domni Puterea Întunericului. Strălucirea luminii din inimile fraţilor nu va lumina înafara, ci se va stinge sub obrocul formelor şi orbirea devine o chestiune de timp. Dar dacă stăm în lumina autorităţii fiecărui Har, turnat în fiecare frate, strălucind din inima fiecăruia, “avem părtăşie unii cu alţii şi Sângele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat.”
În ce fel de “adunare” eşti? Nu cumva te călăuzeşte un orb?

Originea corupţiei

“Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu” Romani 13:1

Corupţia işi are originea in dispreţul omului faţă de autoritatea de deasupra lui.
Pentru a putea analiza corupţia, e necesar sa înţelegem autoritatea si felul cum oamenii se raportează la ea.
Am scris mult despre autoritate aici.
Nu repet, decât concluzia că: orice autoritate vine de la Dumnezeu.
Cine dispreţuieşte autoritatea îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, instauratorul ei.
Deci nu mai vorbim de corupţie, ci de atitudinea faţa de Dumnezeu.
Aceasta atitudine este formata în om de mic prin învaţare si obiceiuri.
Dumnezeu ii este predat omului ca atotputernic sau slab, drept sau coruptibil, intransigent sau mituibil.
Mai mergem un pas deci si concluzionăm că în funcţie de imaginea pe care omul o are despre Dumnezeu, omul va fi drept sau corupt.
Imaginea pe care omul o are despre Dumnezeu o primeşte de la învaţătorii religioşi.
Un Dumnezeu prezentat ca ieftin de cumpărat printr-un ritual plătit este o caricatura grosolana, care induce inevitabil in om ideea ca daca Dumnezeu poate fi cumparat cu bani, cu atat mai mult autorităţile inferioare lui Dumnezeu pot fi influenţate. Într-un fel îl fac pe om să se simtă părtaş castei, prin mita varsată visteriei minciunii, păzită de toiagul răutăţii. Vedem si istorico-geografic, cu cât o societate are un cler mai ritualic, cu atât corupţia, mita şi nepotismul sunt mai dezvoltate, pentru ca au o înrădăcinată temelie ideologică.
Nu scriu pentru îndreptarea societăţii. Dacă tot ai ajuns cu cititul până aici, merită să ştii, scriu pentru trezirea ta. Daca plăteşti tribut şi zeciuiala unui cleric, perpetuezi tocmai corupţia de care vrei să scapi.
Întreţii o imagine a unui Dumnezeu care poate fi cumpărat cu bani, a cărui evanghelie este o marfă, nu un dar. Vrei să nu mai vezi corupţie în jurul tău? Dă-o afară din tine. Începe cu tine, cercetează-te ce fel de Dumnezeu zugrăveşti prin faptele tale. Dumnezeu te (răs)cumpără pe tine, nu tu Îl cumperi pe El. Te apropii de El direct prin Hristos, fără plată şi fără popă. O conştiinţă ameţită de ideea clericală, care se va indrepta spre un popă să-şi plătească ceva păcate, este exact tiparul de om care se va îndrepta cu mită în mână să scape de vre-o nelegiuire sau mai grav îşi croieşte întreaga viaţă pe un eşafodaj de nelegiuiri, ca doar treaba popii e să primească un mic procent din profitul furat şi rezolvă el cu Dumnezeu. Dacă ai un astfel de personaj în conul privirii tale când te uiţi spre Dumnezeu, ai şi inima pregatită să corupă sau să fie coruptă.
Conştiinţa care se raportează la un Dumnezeu care “nu se uită la faţa omului” şi “nu primeşte daruri” va fi ferită de corupţie pentru ca va înţelege ca orice autoritate(chiar corupta) de pe pamant este o expresie a autoritaţii incoruptibile a lui Dumnezeu.
Clericul nu este o autoritate impusă de Dumnezeu, nu-l gasim în tot Noul Testament. Zeciuielile(fără suport in Noul Testament), banii daţi “Domnului” sunt de cele mai multe ori un “câştig mârşav” al unui impostor. Îmbunarea lui Dumnezeu prin plătirea de ritualuri crează in subconştient o convingere ca orice autoritate trebuie îmbunată, că doar “toţi suntem păcătoşi, nu?”
Ca şi concluzie, originea corupţiei trebuie cautata in adancul constiintei umane, acolo unde omul crede sau nu in existenta dreptatii divine, acolo unde gandurile si cugetul:”sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele.” In adancul gandurilor noastre se gaseste radacina mentalitatii cainice, a lucratorului, a celui ce asuda si jertfeste rodul sudorii lui(blestemului). Cu acest rod vrea sa-si cumpere eliberarea. Iosif in Egipt, cat har? Fratii lui ii aduceau bani iar el voia sa le salveze sufletele. E imaginea Domnului cu noi, El vrea sa ne umple si noi  credem ca asteapta daruri. Gandire total stricata. Har inseamna gratis si gratiere, nu platire.

“Biserica trebuie să fie casa creştinului. Aşa a fost pe vremea Noului Testament. Şi în occident ar fi mult mai eficace să fie astfel, deoarece uriaşele clădiri destinate strângerii laolaltă a credincioşilor sunt, de cele mai multe ori, fără participanţi, dacă nu chiar lipsite de prezenţa duhului Sfânt.” RW Adu-ţi aminte de fraţii tăi, pag 25 sursa: http://www.scribd.com/doc/9735576/Richard-Wurmbrand-AduTi-Aminte-de-Fratii-Tai

“Eu pomenesc Egiptul si Babilonul printre cei ce Ma cunosc; iata, tara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: “in Sion s-au nascut.”" Psalmul 87:4
Sionul reprezintă spiritual adunarea, legământul cel nou, mama noastră, legătura harului, îndurarea, aducerea la viaţă.
Babilonul reprezintă degradarea spre o religie a faptelor, Egiptul reprezintă trairea in carne. Sionul este între ele.
Au trebuit să existe aceste ţari şi oraşe pentru a putea prefigura stările din noi, “s-au întămplat ca să ne slujească nouă drept pilde…” Adica, “din el, prin El şi pentru El sunt toate…”.  În acest sens înţelegem ca “toţi s-au născut în el..”, în planul Sionului, pentru Gloria Sionului, în jurul Sionului, datorita Sionului. Carnea noastră, Egiptul zilei noastre de azi este aşa: “trupul este pentru Domnul…”, duhul s-a născut al doilea, este mai mic, dar “cel mare va fi rob celui mai mic…”. “Te-am ridicat înadins…” îi spune domnul lui Faraon.
Cu Babilonul este mai clar. Fiecare babilonie religioasa de azi are undeva la origine o stare de Sion, din care apoi prin degradare s-a ajuns la stare de Babilon.
Mai mult, Domnul Isus este Capul oricărei domnii şi stăpâniri şi este Capul Adunării. Nu este alt Cap deasupra Lui printre toate domniile şi stăpânirile in Univers, astfel tot ce se naşte, se naşte in vederea celui ce S-a dat pe Sine pentru Adunare. Egiptul, Babilonul, Tirul, Etiopia…din Sion.
Cât har!

“Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine  dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre…” Filipeni 1:23-25

Ăsta da stres. Să nu şti ce să alegi dintre două bucurii. Amândouă abia să le aştepţi, oricare să te entuziasmeze şi să te energizeze.

Har e şi  numai o bucurie, “bucuria care-I era pusă înainte…”, destul să-ţi fie de ideal, viziune, să te facă să suferi şi să mori, dar două? Pentru a vedea bucuria sunt necesari ochi deschişi . Ca să vezi amândouă bucuriile, trebuie ochi tare curaţi şi multă lumină (părtăşie frăţească).

Hai să ne uităm puţin la bucuria credinţei, nu o putem defini ca CE ESTE, ci ca CINE ESTE?

“…..preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi ASTFEL tari în Domnul, preaiubiţilor …” Filipeni 4:1
“…Cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră (1Tes.2:19-20).”

Bucuria sunt fraţii, ADUNAREA, cei în care Dumnezeu şi-a ascuns bogăţiile. Gramatică insuficientă. “Lumea nu ne cunoaşte…”

Mie-mi place sa stau printre bucurii, sa ma delectez printre fraţi, să-i ascult  şi sa “gust” din roadele pomului bun, pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, etc. Oricât mi-aş adânci privirile în legea desăvârşită, nu voi vedea altceva, ci dimpotrivă voi vedea tot mai desluşit pe Domnul Isus, ca adunare, ca trup, ca părtăşie, pe fraţi, ca bucurie, ca slavă şi ca cunună. Una cu ei, una cu Hristos, slujindu-le, slujesc pe Hristos. Cei ce vor să facă adunarea slavită şi răscumpărată asemenea lumii, se leapadă de Har şi se afundă in întunericul fără bucurie şi fără slavă. Se duc înapoi, lipsiţi de Soare, ţin un crez amestecat, spre un sfârşit întunecos.

La demisolul unui bloc cu nimic deosebit de cele din Romania. E deosebita in schimb modestia locasului. Cand am vazut scris:”iglesia…” m-a dus gandul imediat la maretia catedralelor din Romania. O fi ramasita bizantina?
Tot la parterul unui bloc se strangea si adunarea unde am ajuns eu, intr-un locas aproape la fel de modest.
Unii se adunau fara a parea ca fac un lucru ciudat, in Retiro, parcul mare, pe iarba.
Har sa fie!

Psalmul 105: 27-28: “Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham. 28. A trimis întuneric şi a adus negura…”

Egiptul e locul naşterii noastre.
Întâi vine ceea ce este firesc.
Drumul din Egipt spre Canaan şi apoi cucerirea Ierusalimului  înseamnă în chip spiritual, drumul nostru duhovnicesc din carne spre Duh, dintr-o stare firească într-una spirituală şi apoi cunoaşterea tainei lui Hristos, a Adunării Lui(Ierusalimul cel Nou). Drum lung!
Egiptul este casa robiei, a trudei.
„..cel ce VA FACE  aceste lucruri….” este principiul legii. Egiptul prefigurează perioada vieţii noastre dinaintea naşterii din nou, a copilăriei noastre,  a vremii când „…nu ne deosebim de un rob…”.
Ham a fost blestemat sa fie rob fraţilor Lui. Este un destin spiritual: carnea sa ajunga dominată de Duhul. Egiptul e locul trudei, loc de unde Dumnezeu ne scoate fără luptă: „n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…”. Chiar şi cu vicleanul Amalec  a luptat Dumnezeu „din generaţie în generaţie…” până la nimicirea lui Haman Agaghitul, urmaşul lui Agag, împăratul Amalecului, cruţat de Saul.
E nenorocire când robii ajung călări, deşertăciune o numeşte Solomon. Să domine carnea, Ham, truda, legea care se îndreptăţeşte prin efort, mare dezastru, genereaza mândrie şi mânie. Ţara lui Ham, Egiptul din care trebuie emigrat.
Toate aceste ţări şi teritorii sunt în mintea noastră, în gândurile noastre.
Drumul nostru spiritual nu trebuie sa se opreasca decat la Ierusalim, culmea bucuriei noastre.
Ultima parte ţine de război, a durat mult până a fost cucerit Ierusalimul, mai bine de 400 de ani. Iebusiţii l-au stăpânit până când l-a cucerit David. Înţelegerea tainei lui Hristos, a Adunării e anevoioasa, dincolo de marea roşie, de Iordan, de Ierihon, de 400 de ani de judecători(judecată de sine). Să nu-i dispreţuim pe fraţii care n-o înţeleg, dar nici sa nu coborâm din Ierusalim.
Cât Har!

Subiectul il prezinta postarea de aici: “Sistemul, fratele nostru siamez.”

Citez din articol:”Sistemul sub care suntem organizati are radacini comuniste vadite: avem comitet, cenzori, presedinte, vicepresedinte, adunare generala si as putea continua cu aceasta lista a termenilor intalniti in sistemul comunist, dar nu cred ca are rost sa dovedesc ceea ce este acceptat ca un fapt. Fratii nostri nu au gasit un sistem mai bun de organizare, pentru ca nu puteau sa-l imprumute pe cel ortodox - cu radacini vechi-testamentale depasite, dar  nici pe cel occidental, pentru ca o viata li s-a spus ca tot ce vine din afara e rau, periculos, ca afurisitii de capitalisti vor sa ne infecteze gandirea si sa distruga maretul scop al comunismului: formarea omului nou. Avand acelasi scop, dar cu mici diferente de nuanta, au zis ca e cel mai bun sistem si, iata, asa se face ca ne-am pricopsit cu o povara comunista de care nu mai putem scapa.

Dupa 20 de ani, comunismul traieste in Romania prin cei care se vor mari reformatori ai sistemului, dar si in modul de organizare al celor mai multe biserici evanghelice. Si problema nu e doar ca sistemul e COMUN-ist ci si ca sistemul ne domina si nu putem functiona in parametrii spirituali in care ar trebui sa functionam. Fratele nostru siamez e sistemul comunist, pe care il caram dupa noi oriunde ne-am duce, ingradindu-ne libertatea fara scrupule, pana intr-acolo incat am ajuns sa credem ca asta e randuiala lui Dumnezeu si ca cine nu o accepta NU se supune dreptului Judecator. Aceasta e tragedia pe care o traim: am ajuns sa confundam SISTEMUL cu Biserica si ADUNAREA cu masele de manevra….”

Am comentat astfel:
“Bun diagnostic, excelent, asteptăm rețeta. Că de așteptat moartea pacientului nu-i greu, vine sigur și intotdeauna se gasește un popă sa facă prohodul.
Boala se numește orbire, lipsă de vedere spirituala. “Cand te-am vazut noi?”, asa de mare orbire incat nu-l vezi pe Hristos din frati simpli, il cauti prin amvoane, prin conferinte, prin președinți și secretari.
Hai sa facem o întrebare: spune părerea ta, cum ar fi mai bine? Într-un oraș de 300.000 de locuitori cu 30.000 de creștini: să se adune in 30 de adunări de 1000 de oameni sau in 1000 de adunări de 30 de oameni? Care ar fi impactul, cum ar fi zidirea, cum s-a ajuns la inselarea de azi? Nu cumva comunistii au dorit catedrale usor de manipulat prin directori docili? Voi pune chestiunea si pe blogul meu.
Sa nu discutam despre salariul pastorului, hai sa ignoram rusinoasa greutate a acestui argument.
fratele dan”

Acolo unde ziduri nu mai sunt,
acolo unde nu sunt despărţiri,
acolo-n Trupul Tău cel pururi sfânt,
acolo m-ai adus din rătăciri.
Isuse, Isuse,
acolo m-ai adus din rătăciri.

Acolo-n unitatea cea de cer,
acolo-n curăţie m-ai adus,
acolo-n al luminilor mister,
acolo-n taina harului m-ai pus.
Isuse, Isuse,
acolo-n taina harului m-ai pus.

Acolo mi-ai deschis un cer frumos,
acolo dragostea e împărat,
acolo-i imnul păcii luminos,
acolo pentru veci m-ai aşezat.
Isuse, Isuse,
acolo pentru veci m-ai aşezat.

Acolo-avântul e neostoit,
acolo pururea Tu mă veghezi,
acolo-n Paradisul Tău sfinţit,
acolo-n Tine veşnic mă păstrezi.
Isuse, Isuse,
acolo-n Tine veşnic mă păstrezi, caietul 12, nr 178

G. Jeltonojko:

Trezirea în frăţietate s-a început în anul 1961. Însă conducerea bisericii noastre a reuşit să ne izoleze cu succes de influenţa plină de har a mişcării care începuse. În fiecare duminică prezbiterul ne prevenea: „A apă­rut un grup duşmănos faţă de creştinism, care vrea să distru­gă, să pustiască biserica. Dacă veţi primi scrisorile Grupului de iniţiativă, nu le dezlipiţi, ele sunt foarte primejdioase, aduceţi-mi-le mie, iar eu le voi trimi­te fraţilor mai mari la Moscova, la VSEHB(Uniunea oficiala nn). Cele nedezlipite e mai uşor să le trimiţi mai de­parte”. Aproape toţi credincio­şii împlineau cu supunere po­runca prezbiterului.

În curând am fost chemat la KGB din cauza „încălcării ordi­nii” (vizitarea de către tineret a unei comunităţi săteşti). În cabinetul lucrătorului securităţii de stat am observat un teanc de scrisori. În minte mi-a fulge­rat un gând: „Acestea-s Epistole! Când cechistul a ieşit pe un mi­nut, m-am uitat — într-adevăr! Atunci am înţeles cărui „frate” îi transmitea prezbiterul scrisorile.
Va urma.

Scrisoare  catre Iude netulburate.
Galateni 2:4 “….din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus….”
Luca 21:16 “Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi…”

M-a umplut de indignare urmatoarea fraza dintr-o postare de azi: “Si la drept vorbind, cunosti tu vreun caz concret cind un crestin a fost omorit in RO ca a fost turnat?” spune un anume Gabriel azi 19.10.09 la 12.08 aici.
Prietene  Gabriel, ceea ce spui tu a fost profetit:”…cand te-am vazut noi?”, vor intreba toti orbii care nu L-au vazut. Au vazut doar pe alti orbi care-i calauzeau catre groapa. Ca in intamplarea cu orbul si ologul:
“Orbul: cum merge?
Ologul: cum vezi!”

Un crestin, in Romania, in America, in China si oriunde in lumea asta, atunci cand i se ia haina, da si camasa, cand este lovit peste un obraz, intoarce si pe celalalt, cand este turnat, binecuvinteaza, cand este inchis, canta si se roaga, cand este omorat, asteapta sub altar.
Tu Iuda, nu ai vazut aceasta, tu nu esti nici macar tulburat.
Au fost multi crestini omorati, “sinucisi” fara martori, multi intimidati, multi batuti, imprastiati, enorm de multi calomniati,  etc.
Daca tu nu ai vazut, nu inseamna ca n-au fost, ci inseamna ca tu esti orb.
Cine poate numara pe toti cei alungati de Diotrefii sinagogilor fiecarei cetati? Cine i-a vazut pe toti cei alungati din slujba Cuvantului pentru ca n-au vrut sa semneze compromisul nenorocitului de carnet de pastor? Cine ii stie pe cei multi retrasi sub ploaia de calomnii bine tesute de gasca “mai-marilor norodului cu batranii lui Israel(securistii cu pastorii corupti)”? Au fost in fiecare oras, in fiecare adunare, peste tot. Iar omorati au fost cu siguranta mai multi decat se stie.
Iata o cantare catre Iudele netulburate:

Cantarile Harului, caietul 1(cantari din temnita) text: TD, muzica: NM
aici textul:

Noi am rămas urcând spre culme,
calvarul şi mai greu de-acum,
când voi vă-ntoarceţi în “cetate”,
şi singuri ne-aţi lăsat în drum!

De acum amestecaţi în ceata
de cărturari şi farisei,
veţi cere răstignirea noastră,
ne veţi lovi şi voi cu ei!

Nu vă putem urma cărarea
pe care v-aţi întors-napoi,
deşi ne-aţi dus atâtea lacrimi,
şi-atâtea amintiri cu voi…

Simţi-vom de sub greul crucii,
când biciuiţi vom fi cumplit,
şi şti-vom dintre mii de bice
că-i frate cel ce ne-a lovit!

Cunoaşte-vom din mii de buze
pe-a fratelui ce ne-a scuipat,
din mii de cuie vom cunoaşte
când mâna “fratelui” a dat.

Şi vom întoarce-n altă parte
obrazu-nsângerat şi stâns,
vom înghiţi în noi durerea …
şi nu ne veţi vedea c-am plâns!

Dar când vom fi întinşi pe cruce
de voi pe care v-am iubit,
va-ncepe veşnicia noastră
căci ceasul vostru s-a sfârşit.

Suim! Şi grea e crucea-n spate.
Răbdăm! Şi geme plânsu-n noi,
ne doare despărţirea voastră,
dar nu ne-ntoarcem înapoi!

“Staruiti in dragostea frateasca.” Evrei 13:1
O cantare compusa in inchisoare:

Linkul:  aici.
Implinirea partiala:
Textul:

Mi-e dor de căminul iubirii,
de feţe-n lumină scăldate,
de sfântul fior al primirii,
de scumpele inimi curate!
-  Mi-e dor de căminul iubirii,
cât limba să spună nu poate.

Mi-e dor de sfârşitul durerii,
de harul ce dă alinare,
e-aproape hotarul puterii
ce-mi ţine viaţa-n răbdare.
-  Mi-e dor de sfârşitul durerii,
şi dorul se face mai mare.

Mi-e dor de triumful luminii,
în noaptea aceasta de groază,
cu ură se luptă străinii,
zdrobit adevărul să-i vază.
-  Mi-e dor de triumful luminii,
adâncu-mi de el însetează!

Mi-e dor de odihna cea sfântă,
că-s prea obosit în furtună,
să nu-mi cadă inima-nfrântă,
când greul în juru-mi se-adună.
-  Mi-e dor de odihna cea sfântă,
de mâna ei moale şi bună.

Mi-e dor, o, Isuse de Tine,
de scumpa şi dulcea Ta Ţară,
o, vino, mă ia şi pe mine,
din lumea aceasta amară,
şi du-mă acolo la Tine,
în veşnica Ta Primăvară

Ce se ascunde in spatele acestor file ingalbenite?
Se ascund multe din Cantarile noastre.
Se ascunde o viata de om prigonit si haituit, de injosit si batjocorit, o viata de martir pentru: “Hristos, marturia mea.”

1952, P. Leordeni, Caransebeș, Dropia.
Vezi mai mare.Verso:

1959, Gherla->Periprava->Gherla
Vezi mai mare.

Verso: Vezi mai mare.

Suferinta

Suferinta…
crin din care Domnul Si-a-mpletit cununa
multi te plang cand mergi la dansii,
eu te cant intotdeauna -
caci in leaganul tau dulce
cand m-a pus intai durerea
am vazut la capataiu-mi,
veghetoare, mangaierea.

Suferinta sora scumpa
ce ma porti de-atunci cu tine,
cate bucurii in suflet mi-ai dat tu
printre suspine!
Tu m-ai invatat,
gunoaie si-amagire si ispita -
sa le vad acelea cate vine lumea sa-mi promita.

Si sa aflu ce comoara e primirea slavei sfinte
si cunoasterea iertarii,
si iubirea ei fierbinte,
si-a credintei odihna, si-alinarea cea placuta
care-o lasa mana dulce peste lacrima tacuta.

Tu mi-ai dezvelit in suflet zari necunoscute mie,
gura, tu mi-ai pus sa cante;
mana, tu mi-ai pus sa scrie…
si-n iubirea armoniei salbe si cununi s-adune
fericit cu ele chipul Domnului sa-L incunune.

Suferinta, suferinta,
astazi cand spre cerul albastru
pe-a recunostintii aripi
zboara gandul meu sihastru,
eu Il rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilinta
sa ma fac sa-ti stiu pretul
si frumsetea, -
Suferinta!…

Cititi si Istoria unui rob al lui Hristos, marturia vietii fratelui Mia Iovin.

“…n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea si au fost chinuiti. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare,[....] lipsiti de toate, prigoniti, munciti…” Evrei 11:35-37

Din document: averea la data arestarii: fara avere, in trecut: nu a posedat.
Originea sociala: t(taran) sarac.

Fisa matricola penala era documentul de evidenta al detinutului, care il insotea prin toate inchisorile.
Se gaseste  aici.


Pentru a vedea bine deschideti aici Fisa matricola penala a fratelui Mia Iovin(fatza) si verso.
Pentru intelegerea termenilor consultati si lista de acronime.

Era în 1946. Sărăcie după război, climat politic instabil, suspiciune generalizată. De această suspiciune s-a lovit mai întâi Vasile V. Moisescu, atunci când a încercat să se integreze în comunitatea neoprotestantă arădeană. Noncomformist, având exigenţa trăirii religioase autentice, dincolo de rigidităţi formaliste, va reuşi să irite (aşa cum a reuşit să stârnească oprobriul clerului ortodox, în periplul lui prin seminarii) figurile consacrate ale cultului baptist. Anturat de tineri, preţuit de intelectuali, Moisescu se vede acuzat de fraţii de credinţă de disidenţă, de tentative de îndepărtare de formulele cultice tradiţionale.

Securitatea vrea să profite de aceste disensiuni şi îi propune să colaboreze, ca informator, infiltrat în grupul credincioşilor baptişti.

Sânziana Moisescu îşi aminteşte:

„Securitatea aflând că Vasilică nu e bine privit de baptişti, al căror formalism mort îl critica, a căutat să-l folosească ca informator împotriva lor.

Oricât era el împotriva formalismului, îi iubea pe fraţii de credinţă şi sub nici un chip nu s-ar fi făcut o unealtă în mâna Securităţii.

În perioada anului 1949 mai ales, Vasilică era chemat des la  Securitate, cu scopul de a fi făcut informator, împotriva fraţilor şi cum presiunile erau foarte mari, hotărât să nu cedeze nicidecum, odată, găsindu-se acolo, şi-a zis că, dacă mai scapă teafăr afară, va porni încotrova, presiunile fiind insuportabile. Scăpând, spre seară, a venit acasă şi mi-a spus că pleacă, nici el nu ştie unde, dar pleacă.”

Hotărât aşadar să nu cedeze presiunilor Securităţii şi ca să scape de ei – întocmai cum făcuse strămoşul său Moise Cioabă – după o vizită la sediul acesteia, se decide să se refugieze pentru un timp la rudele sale din Muscel. Îi scrie Sânzianei, din Timişoara, o scrisoare care-i parvine prin intermediar, cerându-i să-l urmeze în Muscel, împreună cu cei doi copii mai mici, Cristian şi Alciona, ceilalţi doi mai mari, Teana şi Bucurel, de şase, respectiv patru ani, urmând să rămână la Arad, la părinţii ei. Sânziana se conformează, pleacă la Timişoara cu cei doi copii, iar de acolo, în Argeş, la rudele soţului. În Argeş, Vasilică avea un frate, Victor, contabil la Fabrica de Cherestea din Curtea de Argeş, o soră, Justina, învăţătoare la Şcoala din Domneşti, unde soţul ei era profesor şi o soră mai mare, Eugenia Groşanu, învăţătoare în Corbi, cea în casa căreia se va adăposti, împreună cu familia.

Deşi erau înconjuraţi de dragostea rudelor, Sânziana nu va putea uita, nici după ani, spaima tacită şi insidioasă care li se cuibărea în suflet odată cu căderea nopţii:

„Nu uit nopţile, căci sora soţului locuia pe şoseaua principală care ducea în munţi şi mereu treceau maşini ale Securităţii, dubele, cum le spuneam noi, în munţi fiind ascunşi partizani, cum, la fiecare zgomot de maşină, mi se strângea inima, crezând că sunt în urmărirea noastră.”

Sosiţi la Corbi în noiembrie 1949, vor rămâne acolo până în ianuarie 1951. Între timp, dragostea maternă fiind mai puternică decât frica, Sânziana va găsi curajul de a-şi recupera cei doi copii mai mari rămaşi la Arad, astfel că, în aprilie 1950, reuşeşte să îi aducă şi pe ei în Argeş, pentru o perioadă scurtă, după care se va întoarce cu toată familia la Arad, unde Vasile V. Moisescu se va confrunta cu cele două probleme eterne: cea a spaţiului locativ şi cea a găsirii unui loc de muncă.

În 1942 se căsătoreşte cu Gheorghina Sânziana Mladin, o tânără absolventă a Liceului Comercial din Arad, având preocupări asemănătoare legate de religie şi spiritualitate. Iubitoare de matematici, dar nemulţumită de ariditatea activităţilor contabile, Sânziana ar fi dorit să aibă o meserie legată de activităţi caritabile, cu impact social. În amintirile ei menţionează:

„Felul meu de viaţă mă ducea mereu spre cei oropsiţi şi necăjiţi. Şcoala de Surori de ocrotire, de la Cluj, s-a mutat la Arad. Aveam 22 ani. M-am înscris. Am făcut doar un an, pentru că m-am căsătorit în 1942 şi m-am mutat la Bucureşti.”

Trăind în lumea miraculoaselor coincidenţe, convins că nimic din lumea aceasta nu e întâmplător, toate concurând pentru împlinirea Planului Divin, Vasile V. Moisescu va scrie:

„Când m-am hotărât să mă căsătoresc, am rugat pe Domnul să-mi indice numele viitoarei soţii, prin deschiderea Bibliei. Mi s-a oprit privirea asupra pasajului din Evanghelia după Luca, la capitolul 1, versetul 63:

«Zaharia a cerut o tăbliţă de scris, şi a scris, zicând: Numele lui este Ioan. Şi toţi s-au minunat.»

N-am dat atenţie atunci decât traducerii numelui Ioan – Harul lui Dumnezeu – imaginându-mi că ea îmi va fi dăruită de El. Doar când am citit în buletinul ei de naştere că mai are şi alt nume - Sânzeana (cu varianta Sânziana), am băgat de seamă precisa legătură cu textul de mai sus, căci numele provine de la sărbătoarea Sânzienelor, zânelor, celebrate la ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (SânJean). De noaptea de Sânziene (aproximativ la solstiţiul verii) se leagă atâtea legende, al căror simbolism mi-a prilejuit cheia descifrării enigmaticei Catedrale din Chartres.”

Fire romantică şi împătimit al muntelui, Vasilică îi va oferi o cununiţă împletită din 50 de flori de colţ, culese de el din sălbaticul masiv Piatra Craiului, pe care ea o va purta la nuntă.La nuntă vor fi îmbrăcaţi în frumoasele costume populare din Muscel, costumul miresei fiind cusut de însăşi mama soacră:

„Costumul meu, nespus de frumos, a fost lucrat tot înainte, de soacra mea, care, deşi nu mă ştia, l-a făcut exact pe măsura mea, mă refer la râurile de pe ie. Modelul cusăturii, foarte mărunt lucrat, îl alesese Vasilică dintre mai multe, păstrate din străbuni. Avea un motiv deosebit.” – va povesti în amintirile ei, Sânziana.

Şederea în Bucureşti a familiei Moisescu va cunoaşte, dincolo de dificultăţi financiare şi locative – probleme cu care se vor confrunta de-a lungul întregii lor convieţuiri – un moment de cumpănă, în anul 1946: boala lui Vasile. Iniţial diagnosticată ca reumatism banal, boala se va dovedi extrem de severă: neoplazie a extremităţii superioare a peroneului stâng, altfel spus, în urma biopsiei efectuate la Institutul Babeş, cancer. La operaţie, doctorii vor descoperi o tumoră de mărimea unui ou mare de gâscă, tumoră care, neavând capsulă, ameninţa să invadeze întregul muşchi. Rezecţia ţesutului distrus îi va salva viaţa. La analize i s-au mai descoperit insuficienţă venoasă cronică şi insuficienţă hepatică, boli care au apărut şi avansat în timpul activităţii istovitoare de care a avut parte cât timp a funcţionat la Ministerul Justiţiei. În multele sale memorii şi autobiografii adresate oficialilor, Vasile V. Moisescu se va referi la acea perioadă:

„Toţi funcţionarii şi aprozii Ministerului de Justiţie pot fi citaţi ca martori, cum mă istoveam, ridicând poveri materiale peste puterile mele…Eram însărcinat cu achiziţionarea şi expedierea numeroaselor materiale de apărare pasivă  pentru tribunalele şi judecătoriile din toată ţara. Lăzile cu măşti, târnăcoapele, sirenele, extinctoarele etc. erau depozitate în subsolurile umede, neaerisite, întunecoase şi arhiprăfuite ale Ministerului. Puţinii aprozi care rămăseseră nemobilizaţi nu puteau decât rareori să-mi dea ajutor. Aceeaşi situaţie (şi mai agravată) după terminarea ostilităţilor: am fost numit gestionar al imensului depozit de cărţi juridice, de expediat la instanţe şi de vândut la amatori. Aceste sute de mii de volume mucegăite şi unele arse de bombardamente, plus publicaţiile periodice, a trebuit să le scot de sub dărâmăturile pereţilor bombardaţi, să le aşez în rafturile până la tavan, cot la cot cu aprozii, care altminteri refuzau această corvoadă, de multe ori fiind siliţi să lucrăm ore suplimentare. Aceste condiţii, precum şi urcarea pe stelaje şi deseori până la etajul III, unde erau şefii mei (cerându-mi cărţi şi relaţii, din lipsa aproape permanentă a ascensorului) m-au distrus trupeşte.”

După pensionare, în puţinele luni în care va mai rămâne în Bucureşti, va mai lucra la O.V.I.C.A.R., Oficiul pentru Valorificarea Animalelor, Cărnii şi Derivatelor, după care se va muta, împreună cu familia, la rudele soţiei, în Arad.

Se născuseră Teana-Sânziana, în 1943 la Corbi-Muscel şi Bucur-Claudiu, în 1945, la Bucureşti, primii doi copii.

În luna iunie a anului 1928 îşi susţine examenul de bacalaureat la Liceul „Sf. Sava”, celebrul liceu bucureştean şi, abandonând orice iluzie de a mai face studii teologice, îi spune decis mamei sale: „prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă”. Se înscrie în toamna aceluiaşi an la Facultatea de Ştiinţele Naturii din Cluj, pentru a urma Biologia.

Pentru că nu se poate întreţine financiar în Cluj, este nevoit să se întoarcă în Bucureşti, să se transfere la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti, avându-l decan pe Constantin Rădulescu-Motru şi profesori pe Nae Ionescu, D.N.Burileanu, Iuliu Valaori şi George Murnu. Facultatea o va absolvi în decembrie 1932, obţinând la examenul de licenţă „cinci bile albe, cu menţiunea Magna cum laude, specialitatea: Filologia clasică, cu următoarele materii: 1.Greaca, 2.Filologia comparată, 3.Arheologia”.

În anul 1934 va obţine şi un certificat de absolvire a Seminarului Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” din Bucureşti, din dorinţa de a activa ca profesor de limbi clasice.

După încheierea studiilor universitare, urmează stagiul militar în cadrul Corpului I de Armată, Divizia a II-a, Regimentul 30 Dorobanţi, Muscel, fiind soldat T.R. infanterist, cu calificarea „puşcaş”. Stagiul militar se încheie pe data de 13 octombrie 1933, când este lăsat la vatră.

Acum este momentul în care, având cursurile universitare absolvite şi stagiul militar satisfăcut, poate aspira la un serviciu stabil, demn de pregătirea sa.

Deşi absolvent al Facultăţii de Filosofie şi Litere „magna cum laude”, precum şi al Seminarului pedagogic universitar din Bucureşti, „nu am putut obţine catedră de profesor, deoarece, datorită situaţiei economice şi sociale grele, se desfiinţaseră orele de limba greacă pentru care fusesem pregătit şi şomajul intelectualilor era în toi”, nota Vasile V. Moisescu în „Autobiografia” sa.

Ne amintim că, în evoluţia profesională atât de sincopată a tânărului Vasile V. Moisescu, anii 1924-1925 au reprezentat perioada în care a funcţionat ca învăţător suplinitor în judeţul Bălţi, desfăşurând o campanie de românizare. Întors acasă, după absolvirea Seminarului ieşean, se angajează pentru a-şi putea plăti taxele universitare, începând cu „1 Ianuarie 1926, ca factor poştal gr.II la Oficiul Telegraf C1. Bucureşti, unde a funcţionat până la 1 Iunie 1926, când a demisionat pentru interese familiale.” Conform Cărţii de Muncă, din 1926 până în 1928, „nu a fost în câmpul muncii salariate.” Pentru că era criză pe piaţa muncii, iar „tăticu îmi reproşa că în zadar a cheltuit atâta cu mine la şcoli. Zicea că trebuia să-l ascult, ca să mă preoţesc.”

Va accepta un post de vopsitor de stâlpi electrici, la Câmpina, unde trebuia să care găleţi grele cu miniu şi să se păteze cu vopsea.

Înduioşat de soarta amarnică a fostului seminarist, un cunoscut îl va ajuta să se angajeze la Societatea Petroliferă „Unirea” din Mislea, o societate româno-americană de exploatare a petrolului, pe post de funcţionar. În însemnările sale, Vasile V. Moisescu notează:

„Ca funcţionar la Mislea, am inovat o metodă nouă de a telefona la timp gazele livrate, ţinând socoteală nu numai de diagrame, ci şi de temperatură etc.”

Din nefericire, nu a funcţionat acolo decât 16 luni, de la data de 1 mai 1929 până la 31 august 1930, când, din cauza crizei mondiale, societatea a fost silită să facă reduceri de personal.

„Când criza financiară a lovit şi societatea româno-americană, am fost concediat, însă am primit salariul pe luni de zile anticipativ. Cu aceşti bani m-am întors acasă. Era suma cu care tăticu şi-a construit un grajd nou, visul său de pe când se jertfea pentru educarea copiilor.”

După acest intermezzo biografic, demn de un scriitor american, îl găsim pe cel care va aspira borgesian toată viaţa la un post de bibliotecar, funcţionar conştiincios, integrat în sistemul Ministerului Justiţiei, începând cu 2 noiembrie 1934, când a fost numit impiegat la Judecătoria Răcăciuni, judeţul Bacău. Din certificatul emis de Ministerul Justiţiei aflăm că la 12 decembrie 1934 a fost mutat în interes de serviciu la Parchetul Tribunalului Prahova, pentru ca, peste două zile, să fie din nou mutat, la cerere, la Judecătoria de Muncă Ploieşti, unde a stat până pe 25 mai 1937. Mai tarziu, întors în Capitală, va fi angajat la Direcţia Personalului din Ministerul Justiţiei. La Ministerul Justiţiei, pe 16 martie 1939, a fost avansat locţiitor de şef de birou la Direcţiunea Judiciară, iar la 24 martie 1941 a fost numit şef de birou la Serviciul Central de Identificare Judiciară. Va fi şef de birou şi la Direcţia Judiciară, începând cu 27 august 1941. În acest timp, date fiind necesităţile ministerului şi contextul istoric, după ce a fost delegat, o scurtă perioadă, la Cabinetul Ministrului, va fi şef şi în Serviciul Mobilizării şi Apărării Pasive, activitate de care îşi va aduce aminte peste ani:

„La 4 aprilie 1944, ca şef de apărare pasivă la Ministerul Justiţiei, trebuia să pregătesc un exerciţiu de alarmă. Ca niciodată, eram neliniştit. Mărşăluiam prin lunga sală de la etajul 3. Ca să mă liniştesc, am bătut la maşina de calculat multiplii de 888, imprimaţi şi pe bandă. Erau o rugăciune cifrată, suma literelor-cifre a numelui Iisus. Doar aşa îmi dădeam seama anticipativ că avea să urmeze primul atac aerian veritabil, poate înadins planificat să coincidă cu alarma fictivă, ca să cruţe cât mai multă populaţie.”

Transferat la 1 octombrie 1941 la Direcţia Contabilităţii, este avansat contabil principal în 1945 pentru ca la 30 noiembrie 1946, să se pensioneze pe caz de boală, „contractată în timpul, dar nu din cauza serviciului”, cum e scris cu scrupulozitate de Direcţia Personal din Minister.

Cunoscător de franceză, germană, greaca veche, latină, sanscrită, dar şi de dactilografie şi stenografie, Vasile V. Moisescu va fi apreciat drept un erudit, cu multe lucrări de specialitate, „funcţionar eminent şi conştiincios în serviciu, cu purtare bună cu colegii şi în societate”, după cum sună caracterizarea făcută în foaia calificativă de la 1 Mai 1937 până la 1 Mai 1938.

Meritele lui nu au fost evidenţiate doar de superiorii ierarhici; ca o recunoaştere a meritelor ştiinţifice şi civice va primi, la 10 Mai 1938, Medalia Serviciul Credincios, cl.III, semnată de Carol al II-lea şi de Ministrul Afacerilor Externe, la vremea aceea, Mircea Cancicov.

Cunoscându-i meritele, acelaşi Mircea Cancicov, atunci când a fost numit ministru interimar la Ministerul Justiţiei, i-a încredinţat postul de mare încredere de şef de cabinet al Ministrului, atît pentru calităţile sale, dar şi pentru faptul că se căuta o persoană care să nu fi fost câtuşi de puţin implicată în tulburările politice de atunci.

Acelaşi lucru se va repeta peste aproape zece ani, când Lucreţiu Pătrăşcanu devenit Ministru al Justiţiei îl va numi, pentru o scurtă perioadă de timp, şeful său de cabinet.

În 1942, la 9 mai, va primi distincţia supremă, Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, semnat de Mihai I şi de Ministrul Afacerilor Străine, Mihai Antonescu. Această medalie era menită să ateste importanţa ştiinţifică a studiilor sale de piramidologie, deja cunoscute în epocă.

De altfel, înscris la doctorat între anii 1936-1940, Vasile V. Moisescu se adresează Profesorului Universitar I. Andrieşescu, o somitate a arheologiei româneşti, continuatorul lui Pârvan şi Directorul Muzeului Naţional de Antichităţi, pentru a primi aprobarea de a fi înscris pentru teza de doctorat în Arheologie:

„Motivez cererea mea prin faptul că de 15 ani, paralel cu cercetările personale în teologia comparată, m-am ocupat intens cu studiile arheologice, în special cu egiptologia.

În anii din urmă, am izbutit să contribui cu lumini originale la   descifrarea tainelor ştiinţifice şi profetice ale Marii piramide, pe baze perfect demonstrabile. Între altele, am găsit cheia, leit-motivul Marii piramide, adică a factorului de deplasare, asupra căruia planează o enigmă în recentele tratate despre Marea piramidă.

Materialul de studiu l-am clasat după cea mai pedagogică metodă de compoziţie, aşa cum nu a mai fost redactat până în prezent acest subiect, foarte căutat de publicul apusean.”

Deşi i-a fost aprobată înscrierea la doctorat, susţinerea tezei nu a mai avut loc, dată fiind iminenţa războiului. Lucrarea finalizată va fi confiscată, peste ani, de securiştii aflaţi în percheziţie la domiciliu.

Vasile V. Moisescu nu va merge pe front pentru că e considerat ca făcând parte dintre cei „absolut indispensabili serviciului ca funcţionari de specialitate (absolvenţi ai Centrului de instrucţie a gazelor) şi cărora le revine organizarea apărării pasive a Ministerului (Centrală şi Instanţele Judecătoreşti din întreaga ţară) precum şi luarea tuturor măsurilor de punere în aplicare a dispoziţiunilor Legii pentru apărarea antiaeriană a teritoriului”. Cererea de scutire de concentrare, adresată Marelui Stat Major, este semnată, la data de 23 martie 1938, de Ministerul Justiţiei.

În aceste condiţii, fiind şef al Apărării Pasive, obligat să se deplaseze prin ţară pentru a organiza echipele de A.P., va fi autorizat să circule la orice oră din zi şi din noapte, cu orice mijloace de transport, pentru a-şi putea îndeplini misiunea la timp şi pe deplin, cu atât mai mult cu cât, la 10 martie 1940, primise ca distincţie Insigna „Apărării Pasive”.

Privesc pierdut la calendar
cu fiecare zi ci-o rup,
la ziua cand in plans amar
nascutu-m-am in cort de trup.

Mi-o stiu de mic, mi-au spus-o toti
in ea in orice an mi-au dat,
ba ursulet, ba tren cu roti….
….mi-e scrisa in Certificat!

…………………………………………………………………………………..

Privesc la calendar si stiu
la fel de sigur si precis,
la ziua cand Hristos cel viu
a vietii usa mi-a deschis.

Am tresarit ca smuls din somn
si inundat de ape vii,
cand m-a trezit al vietii Domn
si m-a umplut cu bucurii!

E-a doua zi ce-o stiu exact
din maldarul de zile seci,
tot restul parca-i timp abstract,
acelea nu le uit in veci!

……………………………………………………………………………………..

Mai este-o zi, dar nu mi-o stiu,
desi-i acolo-n calendar,
cand mersu-mi prin acest pustiu,
va trece-al cerului hotar.

Ma macina un gand ciudat
ca nu-mi stiu ziua ce-mi va fi
gravata  dupa: DECEDAT:./../…..
spre-a o putea sarbatori!

Nu stiu cand mi-e, dar mi-as dori;
ca s-o petrec cu tort si cant,
nu-n plans, ca cei ce-o vor privi
sapata-n piatra de mormant.

Sa-mi numar zilele ce le’am
scazandu-le fara regrete,
precum copii fiind, rupeam
petalele la margarete.

…………………………………………………………………………………..

Mai mult; as vrea sa prind si eu
mareata zi a lui Hristos
ce-o stie numai Dumnezeu,
in Sfatul sau misterios!

De-aceea azi cand pleaca frati,
cand pier copii, cand moare tata,
cu ochii carnii-nlacrimati
suspin prin Duhul: Maranata.

Ganduri din ziua cand a murit tata.

“Si David zisese in ziua aceea:”oricine va bate pe iebusiti sa arunce in canal pe orbii si schiopii aceia care sunt urati de sufletul lui David.” 2 Samuel 5:8

” Ei (iebusitii) au zis lui David: sa nu intri aici caci si orbii si ologii ti se vor impotrivi.” 2 Samuel 5:6

“Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă…” Matei 11:4

“dar toate aceste lucruri le-am socotit ca o pierdere….le socotesc ca gunoaie ca sa castig pe Hristos…” Filipeni 3:7

Orisice intamplare din Vechiul Testament are o insemnatate spirituala, “acele lucruri li s-au intamplat (lor) ca sa ne slujeasca noua drept pilde...”. De aceea cand citim Vechiul Testament trebuie sa dam valul la o parte si sa privim fata in fata simbolul(umbra) cu insemnatatea(talcuirea) lui. Cu aceasta cheie Dumnezeu na lasa sa deschidem taina Lui, adica pe Hristos, acoperita cu un val pe care cei superficiali nu vad “pictate” decat niste intamplari istorice banale.

Saul fusese un imparat al paradei si al fricii de oameni. A jertfit fara sa-l astepte pe Samuel, l-a crutat pe Agag si toata viata lui nu a domnit in Ierusalim. Ierusalimul, locul dorintei lui Dumnezeu, simbolul legamantului era stapanit de iebusiti. Saul a facut un fel de compromis cu iebusitii, i-a lasat in pace, o complacere cu pacatul. Si ce pacat, pacatul stapanirii locurilor ceresti de catre duhuri straine!

David, in momentul cand a ajuns imparat, prima batalie a fost pentru Ierusalim, locul ceresc, locul sfant. Si l-a castigat.

Lauda iebusitilor a fost cu orbii si ologii. Fala lor, “esti asa de slab David caci si orbii si ologii te vor bate”.

Ce inseamna acest raspuns a lui David:“sa arunce in canal pe orbi si ologi“, lipsa de mila, cruzime? Ca si psalmul 137, despre Babilon: “ferice de cina va lua pe copiii tai si-i va zdrobi de stanca.”

Sa vedem ce inseamna spiritual orb si olog?

“Fariseu orb...” inseamna un om doxa de religie dar nu inauntru, ci numai inafara, fara innoirea mintii, fara rastignirea carnii(iebusitilor), ierusalimul inimii lui fiind ocupat de iebusiti, preocupari ale carnii, ale lumii. “Doar n-om fi si noi orbi?”(Ioan 9:40) intrebau ei. Si erau. O minte plina de teologie si o agenda incarcata de activitate religioasa, dar a carnii, cu un Ierusalim ocupat de iebusiti(duhuri ale rautatii care sunt in locurile ceresti).

Olog sau schiop spiritual inseamna un om care traseaza carari strambe, care schiopateaza de amandoua picioarele, cu genunchii spirituali slabanogiti, care nu mai umbla prin duhul, ci potrivit firii pamantesti. Umbletul dupa carne, dupa fire inseamna schiopatare, ologire. Ologia spirituala urmeaza imediat dupa orbire, un om care nu vede, nu mai poate umbla si se atrofiaza, ologeste. Umbletul lui devine bajbaire, miscarile ii devin repetate si se margineste la un univers marunt al lucrurilor ce se pot pipai. Acest proces de orbire, de intunecare a mintii(“inima lor fara pricepere s-a intunecat”Rom 1:21) nu este brusc, ci progresiv, dar rapid.

Aruncarea in canal a orbilor si ologilor este invatatura pentru noi. Si Apostolul Pavel avea orbirea lui pe care a aruncat-o la canal, a socotit-o ca gunoi. “Fariseu din farisei”, “invatat la picioarele lui Gamaliel”, nu doar invatat ci cu “multa lui invatatura”. Teologia lui a fost orbirea lui, ologia lui. Autoritate de la preoti expirati, preotie care nu mai e valabila, legamant al faptelor, al deciziei prin care nimeni nu se apropie de Dumnezeu, cler dominant faradelege, toate sunt orbiri si ologiri, lucruri cu care nimeni nu ar trebui sa se laude, ca iebusitii, ci ar trebui sa le arunce la canal, ca David.

Lauda lui David a fost smerirea lui, zdrobirea inimii,  a fi nimic, “ma voi arata si mai de nimic” 2 Samuel 6.

Inca un gand. Cu cat cineva orbeste mai tare, cu atat nu mai vede amanuntele, lucrurile mici, cele alese de Dumnezeu, incepe sa umble dupa lucruri mari si numai dupa acelea, caci numai pe acelea le vede. Temple fastuoase, programe artistice, multimi, stadioane si parade, orbiri si schiopatari. Sa nu stapaneasca in Ierusalimul inimii noastre iebusitii a caror slava erau orbii si ologii, ci David-ul cel nou, neinsemnatul, dispretuitul si parasitul de oameni. Ma gandesc si la marturisirea Lui prin frangerea painii, vestirea mortii Lui in felul Lui, la masa Lui, cu paharul Lui, caci de aceea sunt multi neputinciosi(ologi) si bolnavi(orbi), caci nu se recunoaste Trupul.

Cand te-am vazut noi? vor intreba orbii, prezentandu-si agenda lor de lucrari si minuni facute in Numele Lui.

Incep aici, cu Voia Lui Dumnezeu publicarea in premiera a unor parti din biografia celui pe care Dumnezeu L-a inzestrat cu harul deosebit al vederii bune, al viziunii departe, al cunoasterii adanci si temeinice a celei mai mari taine din Univers: Taina lui Hristos adica Adunarea. Ii placea sa-i spuna Betania, amintind de acea casa a partasiei dulci intre frati. Vederea buna se deosebeste de vederea slaba prin distingerea amanuntelor, prin depistarea imediata a lucrurilor mici periculoase(de ex. “un foc mic care aprinde o padure mare”, “credincios in lucrurile mici.”) Orbii de aceea umbla dupa lucruri mari, caci numai pe acelea le vad! Fratele Vasilica  a vazut bine, a umblat drept(“cu amanuntime …ca niste intelepti”) si a lasat in urma o mireasma a lui Hristos. Nu l-am cunoscut personal, dar mireasma i-am simtit-o. Prima data cea de la moarte spre moarte, spre osanda, barfele dusmanilor. Din pacate, unii din familia mea. Si colegii lor. In sinea mea de copil, mi-am zis:”daca gashka asta de ingamfati vorbeste pe cineva de rau, poate acele e bun!”. Vorbeau de Iovin, ziceau:”ala-i cu Moisescu!” Conspirativ, pe tacute. Apoi am gasit in sopron la bunicu’ o carte:”Armonia universala“, apoi inca una: “Cantarile betaniei“. Ascunse, ascunse bine. Nu stiam ca erau periculoase, la index, se facuse puscarie pentru detinerea lor. Abia apoi cand L-am cunoscut pe Domnul lor mi-am amintit cele doua cantari:”Fara numar se pierde in zare” si “Intregul soare joaca-n stropi de roua.” A fost mic si slab, dar a avut vedere buna. De fapt, la ce foloseste un Samson orb? Doamne, vreau vedere prima data si apoi putere.

Din biografie!(Mentionez aici ca nu pot fi de acord cu titlul dat biografiei: “Un destin frant!”, as numi-o mai degraba “Un destin glorios!“)
“Între anii 1912-1916, Vasile V. Moisescu urmează şcoala primară în localitatea natală, avându-l ca dascăl pe dl. învăţător Luca Paul care, dincolo de preocupările lui de animator cultural, de iniţiator al Societăţii Culturale „Junimea” din Domneşti, de fondator al Societăţii Culturale „Şcoala Nouă”, animat de idei iluminist-poporaniste şi vădind un deosebit simţ practic, va înfiinţa cooperativa „Economatul” şi o bancă populară, „Zorile”, menite să aprovizioneze pe ţărani cu mărfuri mai ieftine, ferindu-i de speculanţi şi de credite, apărându-i de cămătari. Va deveni ulterior inspector general pe ţară al cooperaţiei şi autor de cărţi şi articole.

Dacă începuturile învăţământului în Domneşti se leagă, în mod firesc, de activitatea clericală, şcoala funcţionând în anexele bisericii parohiale „Buna Vestire”, noul local va fi inaugurat în 1904, în prezenţa lui Spiru Haret, Ministrul Şcoalelor la acea dată.

Elevul Moisescu era de atunci pasionat de ştiinţele naturii, chiar reuşind să-şi impresioneze un văr, tiz de-al său, licenţiat în teologie şi geografie, cu informaţiile pe care le avea în domeniu.

Termină cursul primar în 1916, fiind clasificat primul din cei 22 de elevi înscrişi, obţinând media 9,78; printre colegi îi amintim pe Hiru Petre, Tecău Vasile, Gulie Pavel.

Începuse Primul Război Mondial şi singura şcoală secundară ce mai funcţiona era Seminarul Ortodox Mitropolitul Nifon din Bucureşti, căci se întreţinea din fonduri testamentare. Seminarul îşi finanţa bine profesorii, mulţi dintre ei având şi catedre la Universitate. De aceea, cei cu stare îşi încredinţau băieţii în mâna lor nu pentru a ajunge preoţi, ci pentru selecta educaţie primită. Amintim dintre profesori pe Constantin I. Şonţu, ilustru profesor de fizică-chimie, care a funcţionat ca profesor la acest seminar timp de 50 de ani.

Pentru a-şi trimite fiul la Seminar, având în vedere că toţi ceilalţi copii au urmat Şcoala Normală, tatăl lui Vasile Moisescu va face mari sacrificii materiale.

În drumul spre Seminar, tânărul Vasile V. Moisescu trebuia să străbată trei dealuri, cu straiţa în spate, pînă la Câmpulung, de unde lua trenul spre Bucureşti.

„Fiind doar trei trenuri pe săptămână, călătoream adesea pe acoperişul vagoanelor, pe tampoane, odată chiar pe botul locomotivei, sau pe poliţa pentru bagaje, cu geamantanul de alimente, căci era mare criză în Capitală. Din sâmburi de nucă, poame uscate, cârnaţi, mă înfruptam legumos, rareori, ca să am până la vacanţă.”

Vasile V. Moisescu nu a urmat Seminarul dintr-o vocaţie specială; era în ordinea firii să respecte tradiţia familiei şi să devină vlădică în biserica ctitorită de strămoşii lui.

În Seminar, l-a avut ca profesor la limba elină pe Gheorghe Cornilescu, fratele lui Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei. Gheorghe Cornilescu a avut o influenţă deosebită asupra elevilor săi, lărgindu-le orizontul intelectual cu lecturile pe care le recomanda acestora şi totodată crescându-le interesul faţă de Biblie.

Tânărul Moisescu începe să se apropie de textul Evangheliei şi tot atunci începe să frecventeze Biserica „Cuibul cu barză”, unde oficia Tudor Popescu, cumnatul lui Gheorghe Cornilescu.

„Reformatorul Tudor Popescu” – scrie Vasile V. Moisescu în „Autobiografia” sa – „într-o predică despre nardul de mare preţ, m-a pomenit ca model de tînăr, care, în loc să-i dea Diavolului de lucru, se ocupă cu numerele din Biblie, cu culorile ei şi cu alte asemenea «ciudăţenii» (referire la curcubeul spiritual din Evanghelia după Ioan cap.3.16).

«Lăsaţi-l în pace! El nu vă obligă să-l acceptaţi. Vrea doar să vă împărtăşească marea lui bucurie că a descoperit cum versetul focar al Bibliei (Ioan 3.16) poartă şi culorile curcubeului, exact în ordinea acestuia.»”

Născută în sânul Ortodoxiei, ca un reviriment spiritual, mişcarea de la „Cuibul cu barză”, ca şi cea de la Sibiu, a lui Iosif Trifa, „Oastea Domnului”, pleda pentru o nouă trezire în Adevăr Scriptural. În acea vreme, la Biserica „Cuibul cu barză” veneau intelectuali ca Octavian Goga şi figuri aristocratice cum ar fi prinţesa Ghica şi prinţesa Callimachi, cea care a finanţat tipărirea noii traduceri a Bibliei.

Curând, atât seminariştii care veneau la predicile lui Tudor Popescu, cât şi profesorul Gheorghe Cornilescu, vor fi dezavuaţi de înaltele feţe bisericeşti, fiind suspectaţi de deviaţionism sectar. Pentru a-i aduce pe seminariştii „rătăciţi” pe calea dreaptă, însuşi Patriarhul de atunci a intervenit oferindu-le burse în străinătate sau promiţându-le parohii importante la absolvirea studiilor.

Cu toate acestea, Vasile V. Moisescu nu a cedat. Nefiind preocupat de cele lumeşti, de avantajele materiale oferite de un post călduţ, statornic în credinţă, aşa cum va fi în întreaga sa viaţă, nu a acceptat compromisul. Îl dezamăgeau şi înalţii oficiali bisericeşti:

„Un preot de la Patriarhie, director de Seminar, profesor de Practica liturgică, ne-a spus odată, după ce ne-a cântat ceva: «Să vă placă, măi băieţi, căci cu condacul umpli sacul şi cu troparul umpli hambarul». Mai aveam şi doi profesori atei, care nu se sfiiau să ne dea de înţeles că noi elevii suntem în urmă cu progresele aduse de Revoluţia franceză.”

Exprimându-şi nemulţumirea faţă de pregătirea care li se făcea viitorilor slujbaşi ai Domnului, seminaristul Moisescu reuşeşte să-şi atragă antipatia „preotului spiritual” care, dându-i nota 7 la conduită, îl face să-şi piardă bursa, să fie deci în imposibilitatea de a-şi plăti internatul, chiar după ce promovase clasa a cincea, în 1921.

„Am devenit ateu” - notează el în „Autobiografia” sa – „dar nu pentru multă vreme. În toamna anului 1922 m-am convertit, nu la un cult, ci la Hristos.”

Nevrând deci să facă vreun compromis, îşi va da examenele în particular pentru clasele a şasea, a şaptea şi a opta şi, pentru a-şi plăti manualele şi taxele, se va angaja mai întâi învăţător suplinitor în comuna Stăneşti, comună învecinată cu Domneştiul. Ca să nu rişte o eventuală persecuţie a înalţilor ierarhi, se transferă la Seminarul Negru-Vodă de la Curtea de Argeş.

Din certificatul emis de Direcţiunea Învăţământului Primar Normal, din 19 Septembrie 1940, aflăm că a funcţionat în următoarele şcoli:

„La şcoala din comuna Stăneşti Muscel, ca învăţător suplinitor în post de titular detaşat, în lunile Octombrie 1923 – August 1924, fiind retribuit cu 400 lei lunar, salariu de bază, fără reţineri.

La şcoala primară din comuna Mândreşti-Bălţi, ca învăţător suplinitor în post vacant, de la 1 Septembrie 1924 – 1 Martie 1925, fiind retribuit cu 450 lei lunar salariu de bază, cu reţineri de 10% pentru Casa Pensiilor.

La şcoala primară din comuna Izvoare-Bălţi, ca învăţător suplinitor în post vacant de la 1 Martie 1925 până la 1 Septembrie 1925, fiind retribuit cu 450 lei salariu lunar, cu reţineri de 10% pentru Casa Pensiilor.”
Motivul pentru care îl găsim pe Vasile V. Moisescu funcţionând ca învăţător suplinitor în comunele din Basarabia, între 1924-1925, este acela că doreşte să-şi încheie studiile la Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi.
Cât timp a funcţionat ca învăţător, a încercat să împărtăşească şcolarilor din propria sa experienţă religioasă.

„I-am învăţat cântări creştineşti, unele de Iacob Negruzzi. Erau atât de ahtiaţi după cele ce le spuneam, încât şi în recreaţie, în loc să se joace năbădăios, ca mai înainte, citeau din cărticele, de s-a mirat învăţătorul pe care-l suplineam, el ajungând revizor şcolar. S-a supărat foc pe mine, m-a îmbrâncit pe scări. Băieţii şi fetele s-au luat după mine, pe când urcam pe dealul din spatele şcolii.”

Ulterior, revizorul avea să-l reclame la Direcţia Seminarului din Curtea de Argeş, considerându-l sectant. Cu toate acestea, doi profesori aflaţi în comisia de examinare au fost impresionaţi de răspunsurile pe care le dădea:

„Acei doi binevoitori au spus că sunt ca un înger al lui Dumnezeu, căci au constatat schimbarea mea, până şi în ce priveşte nervozitatea pe care o avusesem în anul precedent, în timp ce mă examinau. Au declarat directorului că dacă el mă lasă repetent, şi ei la rândul lor îi vor lăsa pe mulţi. Promovat, am simţit că la examenul pentru diplomă am să îndur şi mai aspre presiuni. De aceea m-am refugiat ca suplinitor de învăţător, în judeţul Bălţi, în 1924, intenţionând să iau diploma la Seminarul «Veniamin Costachi» din Iaşi. În comunele Mândreşti şi Izvoarele, şcolarii erau tot atât de setoşi după Cuvântul lui Dumnezeu, ca şi cei din Stăneşti-Muscel.”

Vizitându-şi noii colegi, pentru a se informa despre materiile de examen şi etalându-şi erudiţia biblică, i-a impresionat pe seminariştii de la Iaşi; aceştia i-au spus preotului director că au un nou coleg, care ştia bine tangenţele dintre Revelaţie şi progresul ştiinţei veritabile.

„Acestuia i s-a părut suspectă această recomandaţie. Le-a zis să mă prezint. Întrebându-mă despre familie, rude şi despre foştii mei profesori, s-a mai înduplecat auzind că mă trag din preoţi, că am avut un frate seminarist, tot la acest Seminar, că am fost apreciat de profesorii preoţi. A conchis că are să mai vadă dacă mă admite să dau la Iaşi examenul final. Îi spusesem mamei mele că nu vreau să fac nici un compromis ca să obţin diploma de seminarist.”

În 1925, Vasile V. Moisescu absolvă Seminarul „Veniamin Costachi” din Iaşi cu media generală de 9,05, clasificându-se al şaselea.

Deşi se bucură de preţuirea cercurilor evanghelice ieşene, colaborând la revista „Betania” şi compunând cântări duhovniceşti, se întoarce la Bucureşti, pentru a urma Facultatea de Teologie, fără un prea mare entuziasm.

Începută în 1925, facultatea va fi abandonată în anul 1926, pentru că „mie şi prietenului meu, Ilie Enea, ni s-a refuzat înscrierea în anul următor, pe motiv de idei sectante. Fără o clarificare acceptabilă, Ministerul nu ne aproba să dăm diferenţa de la seminar la liceu. De aceea bucuroşi am declarat că nu mai facem parte din cultul ortodox.”- îşi aminteşte Vasile V. Moisescu.
(va urma)

“In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume” Gal 6:14

Separarea, alegerea, sfintirea, rascumpararea sunt gandul si lucrarea Duhului Sfant realizate in noi prin lucrarea crucii. Partasia suferintelor Lui, suferinte datorate tocmai acestei separari ne face sa-L cunoastem mai bine, sa-I patrundem caracterul si sa dorim sa fim mai separati impreuna cu El. Separare de ce? De duhul lumii, de gandirea lumii, de felul desert de vietuire, de lucrurile voite si gandite de carne(firea pacatoasa). Aceasta separare este o lucrare continua si progresiva a mintii noastre, o innoire a mintii prin metanoia(razgandire). (Apropo, metanoia se traduce mai bine prin “razgandire”, “razganditi-va si intoarceti-va la Dumnezeu….”.) “Duhul ne vrea cu gelozie pentru sine”, “noi n-am primit duhul lumii” sunt vorbe vii care ne indeamna sa supunem gandurile noastre ascultarii de Hristos. El merge afara din tabara, merg si eu, El este batjocorit, sunt si eu, “unde merge-i voi urma Lui, eu merg cu El oriunde-ar merge.” Inamicul innoirii mintii este automatismul inchinarii religioase, repetarea rugaciunilor, a cantarilor, a tipicului. In locul inchinarii fata de Cel Viu, Capul Adunarii, nu au voie sa se rosteasca stereotipii. Plangerea pacatului, cersirea indurarii, slavirea Harului sunt toate lucrari spontane si directe ale Duhului. Daca nu sunt asa, daca se maimutaresc niste forme prin repetare, nu se innoieste nici o minte, nu se razgandeste nici o gandire. Separarea duhovniceasca care rezulta din innoirea mintii, din razgandire este un proces continuu de transformare, este un mers lung al gandurilor pentru a parcurge distanta celesta dintre cele parasite si cele neatinse. “Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. ” (Isaia 55:9) “Inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire…” inseamna o separare, o transformare continua a gandirii prin inlocuirea prejudecatilor, obiceiurilor, superstitiilor,dorintelor firii cu cele ale Duhului. Procesul acesta de inarmare se petrece in partasie, in legatura frateasca, in timpul de invatare. “Daca vei pune in mintea fratilor aceste  lucruri…”! Vast program! Realizabil prin crearea mediului necesar, mediu neformal, familial, al dialogului si deschiderii, al invatatorului bland si smerit si al invatacelului atent si interesat. Dialog si ascultare, lacrimi si insistenta, sentimente eliberate si stari impartasite, veghere si corectare.  ”Zugravirea lui Hristos” ca rastignit este prima lectie din acest manual al partasiei pentru ajungerea la “partasia suferintelor Lui” sau la “simt placere in slabiciuni…”. Viziunea Gloriei care insoteste sfintirea, separarea, dispretul pentru abandonarea mersului gandirii vechi, (“Daca sunteti batjocoriti pentru numele lui Hristos, ferice de voi. Fiindca Duhul slavei,Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi.” (1 Petru 4:10)) este factorul care energizeaza speranta si tine fixata privirea duhovniceasca spre rasplatire. Cu cat mai multa ocara, cu atat mai mult Duh, cu atat mai multa Slava. Atunci, in ziua cea rea, primim Har. Asta-i place lui Dumnezeu, sa dea, sa ne apropiem de El crezand ca El “rasplateste pe cei ce-L cheama”. Dragostea Lui inunda si aprinde aceste legaturi, cand arde pe altarul din pietre neciopolite pe care este adus ca jertfa rodul buzelor. Separarea este provocata de doua forte, una din exterior, a lumii si alta launtrica, a Duhului. Dinauntru eu reneg paganatatea lumii iar dinafara lumea batjocoreste felul meu nou de trai. Este o prapastie spirituala care se tot adanceste, un zid insurmontabil care tot creste. Nu astupati prapastia, nu daramati zidul!

Ce este asimilarea?
Este procesul invers, de lumificare, de contopire pana la identificare a gandirii cuiva cu gandirea lumii. Asimilarea este procesul de stergere a oricaror diferente de mentalitate si gandire dintre un om religios candva, care s-a intors inapoi spre lucrurile vomate sa le inghita iar cu pofta. Asimilarea este si ea provocata de doua forte, una launtrica, a poftelor firii si alta exterioara, a opiniei publice, a lumii. Firavele modificari de soft ale gandirii se sterg si bietul om ajunge iar o parte perfect integrata in lumea pe care o iubeste. In general sunt usor asimilabili cei lipsiti de viziune, orbii spirituali. Singuratici sau in grupuri, (nu este interzisa caderea a mai multi orbi impreuna in groapa)! Chiar inselaciunea este mai mare, grupul mare are impresia de tarie.
Am fost asimilat si eu!
Ca copil de pocaiti, in clasa a 3-a am fost trimis in tabara pionereasca. Insistente ale invatatorului la mama, cedare. Folclor ticalos, bancuri stricate, limbaj murdar, prea repede la 9 ani.
In clasa 5-a a insistat diriga sa merg in tabara, la mare. Iarasi asimilare.
La 14 ani am mers in megabiserica de la oras. Greu m-am asimilat! Si Doamne ce mult imi doream si nu ma baga nimeni in seama. Am reusit in final dupa 2 ani in care am fost neglijat. Tanjeam dupa asimilare. Mimam contopire in gandire si cu colegii din liceu. In primii ani de liceu, fereasca Dumnezeu sa se stie ca-s pocait. De fapt nu eram.
Mergeam la tineri sambata seara. Nu stiam de ce cei care aveau ceva de spus dintre studenti erau in mod discret “cenzurati”, vorbea acelasi RG plictisitor si anost. Acum, dupa 26 de ani stiu exact, respectivul era fiul taticului aprobat si “dirijat” de catre securitate.
NIMENI NU MI-A VORBIT DESPRE SEPARARE! Era interzis. Era demodat. Era ilegal. “Si pocaitii sunt buni pentru lumea asta”, acesta era mesajul. Si inca sa vedeti ce buni sunt. Cei mai buni.
Nu s-a predicat un Hristos rastignit, inaltat, batjocorit si incoruptibil.
S-a predicat un Hristos asimilabil, integrat in lume, cu scoli ca lumea, cu titluri ca lumea, cu ierarhii ca lumea. De fapt chiar seful lumii. Acum sunt convins ca acesta este antihristul. Hristosul care te face bogat, te scapa de comunisti, de boala, se da jos de pe cruce si schimba guvernul de la Ierusalim, nu este Hristos cel dispretuit si rastignit. Nu este Hristosul care a inviat. Nu e Hristosul care va veni ca un hotz. “Arata-te lumii” spun si astazi cartzologii. Nici nu va veni degraba, nu-L asteptati, zice Caiafa.
Asimilarea cu lumea, duhul acesta de potrivire a gandurilor, ca ei si noi, …ei asa, si noi asa…profesor crestin, strungar crestin, artist crestin, drac crestin il face pe Hristos parte a acestei lumi iar pe crestini cartite prin vizuinile pamantescului.
Asimilarea este accelerat favorizata de mediul antigandire din megabiserici, de religiozitatea de spectacol a salilor cu sute de locuri unde partasia si transmiterea reciproca a gandurior Duhului e interzisa. Privitul in ceafa fratelui din fata, cantatul acelorasi texte si niciodatadeschidereagurii pentru a-ti supune gandurile judecatii celorlalti duce la o rapida atrofie a spiritului care devine usor victima imbibarii cu duh lumesc.
Comunistii ne-au dorit asimilati! In laboratoarele lor ideologice au trasat o cale de contopire cu lumea, ne-au infectat softul din creier cu sedinte de indrumare lunare prin care au paralizat incet-incet  orice miscare, orice impotrivire, orice dorinta de separare(sfintire).
Lipsa viziunii duce la asimilare. Despre cele 10 semintii inrobite in Babilon nu mai stie nimeni, nimic. Au fost asimilati! Insa cei cu viziunea Ierusalimului au iesit din Babilon si au plecat spre un Ierusalim ruinat, abandonand si separandu-se de Babilonul plin de confort si ordine.
Am scris aceste ganduri pentru ca exista o diferenta intre Ierusalim si Babilon, intre Duhul Domnului si lume. Este o granita de duh, nu de etichete, nu de firme. Se vede tare bine pe bloguri aceasta granita. Unii in schimb n-o vad. Procesele sunt cu sensuri inverse, sfintirea(separarea) si asimilarea sunt absolut cu sensuri opuse una alteia.
Asa:

Poate ca la un moment dat doua persoane au ajuns una langa alta pe drum, dar spiritual ei se indeparteaza imediat, unul se sfinteste si celalalt se intineaza. Sa continue!

Demult, demult, pe cand nici Google nu era, nici Gutemberg nu se nascuse, nici Galilei nu descoperise forma pamantului, Duhul lui Dumnezeu a coborat prin limbi de foc peste oameni.
Si a dat daruri, daruri pentru madularele mai putin frumoase.
Si trupul a crescut intr-o zi cat altul in sapte, a crescut in toate spre Cel care este Capul, i-au crescut madulare frumoase care nu mai aveau nevoie sa fie impodobite. Roadele cresteau singure, nu ca darurile pomului de craciun agatate de ramurile in ofilire.
Zmeul cel rau a provocat  trupul in ritm de manele:”in sabii sa ne taiem, in roade frumoase si dorite sa ne intrecem, in ratinguri sa ne comparam, toata lumea ti-o voi da, ai asigurate locurile dintai in topuri, comentariile numeroase in piete…lupta”.
Trupul i-a zis zmeului:”sa-mi las eu rodul meu cel minunat …sa ma framant pentru copaci?”
Si privindu-si mladitele si ramurile pline de roade tot mai grele, s-a tot gandit ca de ce ceilalti copaci stau la umbra spinului? Poate si unii pomi? De ce nu vad ca este o cale nespus mai buna?
Un alt fel de Betanie?
Ca Altul este sotul?

O Betanie care n-a murit, nu moare si nu va muri. Portile(planurile, judecatile, conspiratiile) locuintei mortilor n-o pot birui.
E starea de har in care am intrat, locurile ceresti in Hristos, inchinarea in Duh si-n adevar, Ierusalimul lui Dumnezeu. Intrati cu bucurie in Betania de Duh, nu de slova, de har, nu de truda, de bucurie, nu de obida!

Pe vremea mea….iata cum erau discutiile pe forumuri.

Se salutau fratii cu “pace fratilor” la inceputul postarilor. Se folosea “te rog”, “permiteti-mi”, iarta-ma”.
Se tineau de subiect.
Nu se “injurau”.
Asta pe vechiul forum de la Baptistnet.ro(acum inchis)  unde traiam intr-o pace incomparabila cu rebeliunile de azi de pe bloguri.
Caius Obeada, mama lui: sora Viorica, Ana Oara, Manuela(sora ei) fiicele fratelui Aurel Popescu,  Doru Motz, fiul fratelui Simion Motz(inchis pentru credinta intre 1959-1964), Lucian Cristescu sau aici. Inafara de cei identificabili, au mai fost multi anonimi. Unul am fost si am ramas si eu pentru multi. Puteam sta luni de zile pe un subiect, pana se cocea. Si erau subiecte serioase, verificati!

Ci voi veti primi o putere(autoritate) cand va veni Departamentul Cultelor peste voi si-mi veti fi agenti si informatori in Bucuresti, in Romania, in America si pana la marginile pamantului.
(O parafrazare pe care am simtit-o ani la rand, dar n-am vrut pe deplin s-o cred  adevarata pana n-am citit cartea Pasi.) Atentie: 652 de pagini!

Motto:
“Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos.”  II Cor 11:13
“Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi…” Apoc 2:2

O mostra, o gasiti la pag 627-628, (sa nu ma judecati aspru, eram in clasa 11-a, la varsta viselor, acest “informator” predica in biserica arhiplina, imi amintesc de parca a fost ieri; mi-a ramas in memorie o fraza din predica lui:”daca nu avem Duhul lui Dumnezeu in noi suntem un spectacol ridicol in fatsa lumii”. Am plans atunci!) Imi vine sa plang si acum, n-am avut darul deosebirii Duhurilor. Cititi:

Toata cartea aici!

In nici un caz Evreii robi.
Ce lectie ne invata Dumnezeu aici! Unii din robi au avut Ierusalimul in inima si “au plecat din Babilon”, s-au intors in Ierusalim.
Sa fie nu numai Ierusalimul in inima, ci si ei in Ierusalim.
Indemn pentru noi sa nu fie numai Hristos in inima ci si noi IN HRISTOS.  ”Sa fiu gasit in El.”
Concluzii:
Babilonul nu se vindeca. Ier 51:9
Impotriva Babilonului nu se lupta. Isaia 54: 16
Babilonul se paraseste.  Ier 51:9, Isaia 52:11
Nu evreii au distrus Babilonul, nici n-au luptat cu el.
Am primit asa o liniste in urma cu o saptamana, sa nu mai scriu nimic despre colaborare, vanzare, robie. E dureroasa orbirea celor inselati, vanduti si legati, poate mai dureroasa decat ciuda ca ai fost tu insuti asa. Ca si cum copilul ti-ar fi furat de corturari si dupa ani ar fugi de tine. Acuma seara am primit raspunsul linistii mele.
Mi-a secat gatul de sete, nu am baut apa pana n-am citit aproape tot, cititi si voi, sunt 600 de pagini: http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/09/07/cartea-pasi©/

“adu-ti aminte de unde ai cazut”
“adu-ti aminte de lanturile mele”
“El(Duhul) va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”
Slujba Duhului e SA NE ADUCA AMINTE…”de cei in lanturi ca si cum am fi si noi legati”, atat de vie sa ne fie aceasta aducere aminte, ca si cum noi insine am fi cei legati.
Noi il prigonim pe Hristos din frati cand ii prigonim pe frati, Il prigonim pe Hristos din noi atunci cand il supunem la medii ostile care-i impiedica cresterea. Domnul a fost intotdeauna cu cei smeriti, nebagati in seama si prigoniti, cu cei care au fugit de slava pe care si-o dau unii altora, cu cei care se feresc de scaunele inalte, de marirea numelui lor si de slava desarta. Domnul nu este in cei cu titluri de dr., dr., cu cei cu volume omagiale si cu cei din catedrale maiestuoase. Taria Gloriei Lui nu sta in aceste gunoaie, ci in cei despre care scrie:”Daca sunteti batjocoriti pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindca Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi. …” I Petru 4:14 Cei care s-au ferit “inteligent” de aceasta cale au propovaduit un ALT Hristos si L-au prigonit pe Cel Viu si Cel Adevarat. Realitatea duhovniceasca aceasta este, iar astazi “ce naste din pisica soareci mananca”. Observati ca Diavolul n-a avut nimic cu afisarea talentelor naturale, coruri maiestuoase si catedrale impunatoare, chiar le-a incurajat. Vestirea unui cuvant al pocaintei insa, a deranjat enorm si Diavolul a zidit impotriva acestui “pericol” un intreg esafodaj de teorii si pseudoproceduri de ametit constiinte, perpetuat pana azi cu aceeasi inconstienta.(…)”. Nimeni nu ne impiedica sa ne ferim de aceste medii si sa cautam partasia simpla a celor 2 sau 3 in cautarea zidirii duhovnicesti din si prin Cuvant, prin partasia si slujba fiecarui madular dupa darul lui in Trup. Fratele Moldoveanu a scris o viata intreaga glorificand acest Domn si Calea Lui, o Cale a smereniei, a lepadarii de sine si a persecutiei. Fratii de la Arad si ceilalti care au fost inchisi, fratele Moisescu, au practicat si predicat pe Hristos in simplitatea unei partasii adevarate a Harului, simplitate si curatie la care si noi suntem chemati pentru zidirea nevazuta a omului ascuns. La vremea aceea au primit un munte coplesitor de batjocuri si intrigi, zvonuri si perfide capcane, dar au fost intariti prin Cel care a stat langa ei. Azi fii batjocoritorilor le zidesc mormintele si le zugravesc istoria dar vor fi demascati la marea judecata care o asteptam si pana la care nu mai este mult. “Sa ne silim sa fim gasiti inaintea Lui, fara prihana, fara vina si in pace.” Iar pacea este pacea si linistea data de constiinta ca inaintea Celui care ne-a chemat ne-am implinit Slujba, chiar daca prin cuvintele care le-am spus am starnit impotriva noastra jumatate din legiunile iadului. Asa ca Pavel si Sila la Filipi, cantau la miezul noptii, sau Petru in noaptea dinaintea executiei, dormea.
Pace.

Asa mi s-a spus de  catre cineva, ca sunt prea dur, ca folosesc cuvintele ca o sentinta, ca si cum ar cadea o ghilotina. Era o discutie cu cineva care a citit cu grija ce am scris pe ici pe colo pe net. De ex “Teologia deciziei”.
Ii raspund aici in cateva versuri:

Îmi ascut Cuvântul cum se-ascute-o spadă
și-l păstrez în teaca dragostei ascuns
gata pentru luptă, nu pentru paradă
gata să despice, gata de străpuns.

Imi păzesc Cuvantul: înnoite gânduri,
arsenalul minții ordonat mi-l țin,
rafturi de cuvinte,  de idei in rânduri,
gata de alarma luptelor ce vin.

Curățesc tot  lutul vorbelor deșarte
șlefuiesc rugina felului viclean
scutur tot limbajul meu de fapte moarte
să rămana limba Noului Canaan.

De-orișicare data când lovesc văzduhul
cu-ascuțișul spadei sa despart deplin
în acel ce-asculta , sufletul si duhul
paiele si graul, mierea de venin.

Limpezesc cuvântul, cum îmi spăl paharul
mai intâi lăuntrul să-l păstrez curat,
gata sa primească, nou si proaspăt Harul
spre a fi spre alții iarăși revărsat!

Copac sau pom? Pilda lui Iotam.

(Dupa Judecatori cap. 9)

„Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. 26 Voi să nu fiţi aşa…” Luca 22:25
“Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Christos, şi voi toţi sunteţi fraţi.”

Copacii din pădure s-au pornit
odată să-și aleag-un împărat.
Măslinul fu întâiul ce-a primit
propunerea “distinsului” lor sfat:

“-Împărățește peste noi măsline
fii rege peste-ai munților copaci,
vom fii supușii tăi la rău și bine
si ce vei vrea, putea-vei să ne faci!”

“-Să-mi las eu untdelemnul meu și rodul
vestit pe-ntregul cercului pământ,
ce-mbucură și satură norodul?…..
….nu merg pentru copaci să mă frământ?”

“Smochinului i-a spus apoi pădurea:
-”smochine vino rege sa îmi fii,
să stai tot singuratic e aiurea,
mai bine e-ntre arbori, ca-n pustii.”

“-Să-mi las eu rodul meu, a mea dulceață
și câmpul cu cicoare și cu maci?
Nu sunt nebun, nu am decât o viață,
nu merg să mă frământ pentru copaci!”

Spre vița s-a-ndreptat apoi soborul:
“-Hai viță Tu și fi-ne împărat!”
Supus îți va fii ție-ntreg poporul
pădurilor cu arbori de tăiat.”

“-Să-mi las eu mustul meu? Să-mi las ciorchinii
ce-mi cresc  fără să sap și să alerg,
din mângâierea humei și-a luminii…?
….să mă frământ pentru copaci? nu merg!”

Doar spinul arogant și plin de sine
țepos, înfumurat și vorbăreț
a zis:”-Un împarat să fiu, prea bine,
dar numai dacă cedrul cel semeț

și toți ceilalți copaci să vin-or vrea
să stea la adăpost la umbra mea!
De nu, un foc să ias-acum din spin
pădurea să o mistuie deplin!”

Mărturia preotului reformat Visky Ferencz:
„Din închisoarea din Oradea, tovarăşii mei au fost transferaţi în taberele de muncă silnică de pe malul Dunării. Pe mine m-au mutat, legat în lanţuri, în închisoarea din Gherla, unde mai erau deţinuţi pentru credinţă. Şi în adunările neoprotestante române au fost câţiva care au protestat împotriva comportamentului conducătorilor cultului lor care colaborau cu puterea atee. Datorită acestui protest au fost închişi. Am fost împreună cu profesorul Vasile Moisescu din Arad, Mihai Iovin, Gheorghe Mladin şi alţii. Ei nu făceau parte din nici o sectă. Pur şi simplu au dorit mai mult decât doctrinele seci, care Îl înlocuiesc pe Hristos. Îmi amintesc bine şi acum de profesorul Moisescu, un om cu o vastă cultură, de o blândeţe şi umilinţă ieşite din comun.”
(„Prizonierii speranţei” pg. 340, Editura Koinonia – Cluj-Napoca – 2002.)
din V.V. Moisescu, un destin frant. Biografie si opera, partea I

“Deşi fusese avertizat să nu-şi părăsească domiciliul, atunci când află că bunul său prieten şi tovarăş de închisoare Traian Dorz, liderul spiritual al mişcării Oastea Domnului, era bolnav la domiciliul său din satul Livada Beiuşului, s-a hotărât să-l viziteze. A făcut greşeala de a-şi anunţa telefonic vizita, urmând să ajungă la destinaţie cu maşina unui prieten. Au plecat în dimineaţa zilei de 16 noiembrie 1980 cu un Trabant spre Beiuş. La intersecţia din localitatea Beiuş unde urmau să se indrepte spre Livada Beiuşului – ce se afla la doar 4 kilometri depărtare – au fost loviţi din lateral de o Volga neagră, chiar pe partea unde se afla Vasile V. Moisescu.

În urma acestui accident, Vasile V. Moisescu a intrat în comă profundă, stare care a durat mai bine de o săptamână, fiind internat în secţia de Terapie intensivă a Spitalului Beiuş. Şi-a revenit din comă, dar sănătatea i-a fost grav afectată şi i-a grăbit sfârşitul. Familia a aflat ulterior că şoferul maşinii lucra la Securitate. Paul Goma a vorbit la postul de radio „Europa liberă” despre acest dubios accident.”
din “V.V. Moisescu, un destin frant.” Biografie si opera, partea I

“Cei ce se imprastiasera mergeau din loc in loc si propovaduiau Cuvantul….” Fapte 8:4 Cum sa ii numesti? Imprastiati? La Turda a fost o trezire. Chiar asa i-au si denumit, in batjocura: “treziti”, iar securitatea le-a dat un nume cu aer conspirativ:”trezitii domnului”. Frumos nume. Unul din acesti binecuvantati a fost fratele Elisei Botar. Un scump. O perla.

A trait cu un singur sfert de plaman de carne, dar cu plinatatea unui duh care nu are nevoie de plamani, ci de ganduri si cugete curatite.

O intamplare cu fratele Elisei.
Fr. Elisei merge odata la Bucuresti(in timpul trezirii) la biserica lui BI,  operator de serviciu la  desele demolari duhovnicesti.
La usa bisericii, dupa obiceiul clerical, pastorul dadea mana cu enoriasii. Cu un glas mieros, fr. Elisei este intrebat de BI:”De uuundeeeee-i frateeleee?”,”Din Turda e fratele.” ,”Cine-i pastor la Turda?”, “Domnul Isus e pastor la Turda.”

Dupa ce au fost tracasati si batjocoriti in toate felurile, grupul de “treziti” au fost dati afara din biserica.

Am gasit poza pe frigiderul unui fiu al fr Elisei in St Polten, Austria, luna trecuta. Versetul de motto era scris de mana la baza pozei.
Frumos nume, imprastiati, cei ce se imprastiasera. Cati sunt oare? Turda, Caransebes, Constanta, Hunedoara, Brasov, Bucuresti, …!
Voi mai stiti?
Aceasta stare de “imprastiati” nu este antagonica cu starea de “unirea duhului’. Cate sinagogi(sin-ago=a conduce impreuna) sunt impreuna doar in carne, dar in duhul traiesc o grozava imprastiere. E mare taina Unirea Duhului, unitatea credintei. Mai bine imprastiati, dar in acelasi duh decat adunati dar in cele 1+7 duhuri.
De unde 1+7? De la caiac-canoe? Nu, ci de la diavolul plecat, intors, plecat si renintors cu alti 7  mai rai ca el.
1+7=8 Ecuatia degradarii duhovnicesti.

Asa:

Au permis doar o “evanghelie evoluata”, fara cruce, fara lepadare de sine,
fara pocainta,  o evanghelie a trudei si sfortarii, a  talentului uman si a integrarii sociale.

Imaginile de mai jos le-am prins azi plimbandu-ma printr-un parc al unei capitale europene. Tara catolica. Credinciosii, o “adunare frateasca”, isi petreceau timpul de partasie la umbra unui pom. S-a citit din Iosua: “vii pe care nu le-ati sadit…”. Langa ei statea “agapa” inca ambalata in pungi, dar agapa duhovniceasca se vedea pe fetele lor. Copiii zburdau in jur. Am stat vreo 20 de minute si ne-am bucurat cu ei.

Evanghelia dupa Diotref
motto:
“Scrii un cuvant, cuvantul scris e-un leac sau e-o otrava…”
Traian Dorz,
“O om, ce mari raspunderi ai!”

Aveam vre-o 15-16 ani cand cineva, in curtea bisericii, mi-a strecurat pe furis in palma cartea de mai sus.
Am “sorbit-o”, am absorbit-o, m-a format, mi-a turnat in minte o viziune.
Manifestul avea tot ce-i trebuie pentru a forma:
-o coperta cu semnificatie
-un titlu sugestiv
-un autor cu greutate
-un continut bine structurat, logic si argumentat
Iar eu aveam o minte ca un burete.
Si nu numai eu. Ideile cartuliei de mai sus au fost semanate ca o samanta in mintile multora, iar in multe predici
mai tarziu am tot auzit repetate aceleasi argumente.

Mult rau mi-a facut!
Tarziu mi-am dat seama!
Abia recent, cand judecandu-ma pe mine, mi-am cotrobait mintea, sa vad cine a pus acele idealuri care m-au
energizat multa vreme, care duh, de unde? Mi-am amintit de cartulie, n-o mai aveam, am ajuns la ea,
am gasit-o la niste rude, am recitit-o si …mi-a fost ciuda.

Mi-a dat o viziune falsa la varsta cand viziunea conteaza, cand incepi sa “zbori”.
M-a “fixat” in socialism, locul meu mi l-am vazut in sistem, m-am vazut o parte din el. Citat:” Dacă Dumnezeu este acela care l-a plasat pe creştinul evangehlic aici, aceasta înseamnă că Dumnezeu are un scop cu el aici, înseamnă că Dumnezeu îi încredinţează lui o misiune pentru societatea socialistă. Care este acest scop a lui Dumnezeu?…“
Sa raman acolo, in sistem sa-mi gasesc implinirea ca doar Dumnezeu mi-a dat aceasta misiune. Viziunea data de cartulie m-a docilizat, sa fiu usor asimilabil ideologic intr-o societate care nu permitea alte ganduri.
“Orice gand rob ascultarii de Ceausescu”, asta mi-a facut mie cartulia.
Citat: “Sarcina divină a creştinului evanghelic care trăieşte în societatea socialistă este să ducă o viaţă atît de corectă, atît de frumoasă, încît să demonstreze şi să convingă această societate că el este omul nou pe care-l caută şi-l doreşte societatea socialistă. Sarcina Bisericilor evanghelice din ţările socialiste este să producă aceşti oameni de caracter, de care are nevoie această societate: dacă ele nu reuşesc să producă astfel de oameni adevăraţi, înseamnă că ele şi-au ratat chemarea lor dumnezeiască.”

Ingrozitor!
Chemarea dumnezeiasca de a construi socialismul?
De a creea oameni de caracter pentru folosul socialismului?
“Din El, prin El si pentru El sunt toate” cui suna? As putea completa cu un numar urias de locuri din NT care arata viziunea corecta, rama  in care trebuie sa ne vedem.

Am recitit-o de doua ori recent, dupa toate dezavaluirile si surprizele istoriei descoperite.
M-a socat, cat de perfid a fost folosita de PCR ca arma ideologica! Mi-am zis: nu se poate, autorul nu ne crede
pe toti prosti, undeva a retractat acele lucruri. Si m-am dus la “Confruntari”. Iarasi recitit cu atentie, ma simteam
ca si cum mi-as face autopsia propriului creier. Ei bine acolo, in “Confruntari” am gasit capitulul cu explicatiile si
motivatiile cartuliei. Chiar si o palida justificare, “asa gandea atunci”, acum n-ar mai scrie la fel, dar nu o retractare. (Augustin a scris la sfarsitul vietii “Retractiones”, o lista cu toate scrierile lui pe care le regreta.) Nu o pocainta pentru  raul facut! Nu iertare pentru cei ce l-au crezut! Si, culmea, cartea reprodusa integral! Tupeu maxim!

De ce tupeu?
Motivul 1.Pentru ca intr-un loc autorul afirma ca unul din mentorii lui  a fost RW, iar in cartulie il condamna pe RW la comanda securitatii.
O intrebare fara raspuns: cand a mintit?
Iata citatul:” Am găsit la Oxford o broşurică scrisă de acelas autor care a lansat şi teoria existenţei bisericii
subterane în ţările socialiste….”. Si apoi incepe sa-l combata. Pe mentorul lui. Nu la mine sa strigati!

Motivul 2. Autorul manifestului chiar nu a vazut biserica subterana sau nu avea voie sa declare? Deci a fost ori orb, ori fatarnic?
Rau destul in oricare din cazuri. Mizez pe al doilea.

Motivul 3. Cartulia repeta minciuna(teoria) libertatii religiei in spatiul socialist, minciuna croita migalos
in laboratoarele ideologice al Partidului Ceausist pentru a sluji intereselor politice de moment: clauza, recunoastere,
aprobare, etc.

Motivul 4. Atitudinea mesajului  a fost  una de cersetorie, “dati-ne drepturi ca uite ce utili va suntem noi voua”, argumentand:
comunismul nu poate fi construit fara crestini fideli. Mesajul a facut pe multi crestini sa se implice in lume nu numai
in privinta nevoilor, ci si ideologic, pentru construirea socialismului, ca motivatie a vietii. Eu am fost unul din acestia, daca vi se pare ca
am fost numai eu pentru ca am fost mai prost, socotiti-ma ca atare, nu cititi mai departe, iertati-ma ca v-am
facut sa cititi pana aici si apucati-va de altceva. Dar nu e asa, aceste idei au prins ca scaiul de oaie pe multi.

Motivul 5. Expresia “socialismul să-i dea lui Christos o şansă” este o pata mizerabila pe fata evangheliei glorioase a Domnului.
Se pare ca Christos i-a dat o “sansa” socialismului sa se intoarca in lumea tenebrelor de unde a venit.

Motivul 6. Aici intervine deformarea de viziune de care aminteam la inceput:” să le dea posibilitatea să arate ce pot
aduce ei ca creştini societăţii socialiste. ” Hristos facut sluga socialismului, crestinii pioni in marile planuri cincinale,
nimic mai potrivit pentru partid. Prin acest mesaj cartulia s-a dovedit o arma ideologica care a docilizat marile multimi de
cititori ai ei de atunci. I-a anesteziat, i-a adormit. Cat de josnic a fost degradata evanghelia, trebuie sa vezi cu ochii Duhului!

In rest manifetsul si-a facut datoria in contextul dat, posibil ca autorul sa nu fie mai vinovat decat de ignoranta,
naivitate si oarece influentare, pacate oarec um scuzabile mai ales in contextul de atunci. Nu vinovatia lui doresc sa o evidentiez, ci a mea.

Ce legatura are tot ce am scris mai sus cu Diotref?

“Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce
aminte de faptele pe care le face caci ne defaimeaza cu cuvinte rele. Si nu se multumeste numai cu atat, dar nici nu primeste pe frati si impiedica
si pe aceia care voiesc sa-i primeasca si-i da afara din adunare.” III Ioan 9-10

Stransa legatura! Dar vinovat sunt eu. Am ascultat de cine nu trebuia,  de unul cu renume, cu scaun inalt.  Trebuie sa fii naivul naivilor, mai ales acum,  sa nu vezi cum s-au construit personajele folosite pentru influenta. Prin sistemul de informatii se crestea prestigiul sau se terfelea un om in functie de interese. Lumea are nevoie de Diotrefi. Diotrefii fac parte din felul ei, din sistemul ei. Scaune inalte, plecaciuni in piete, ierarhii si supusi. Imparatia Domnului Isus nu are scaune inalte, nu are preainalti si nici ierarhii. “Strans uniti de capul, din care tot trupul…”  asa este imaginea bisericii lui Hristos.
Fratele meu, cat timp vei fi in biserica lui Diotref, vei sta cu frica, apostolul iti va “scrie”, dar Diotref nu va vrea sa stie de el, are Diotref evanghelia lui, evanghelia scaunului inalt, a placaciunilor in piete, a lui “Rabi, Rabi”. Diotref nu va vrea sa-i primeasca in biserica lui pe fratii tai si ai Domnului, ii va defaima prin cuvinte rele, te va impiedica si pe tine sa-i primesti si daca vei insista, te va da afara din adunare.
Eu n-as fi vrut sa fiu in “biserica” lui Diotref, mai bine as fi vrut sa fiu impreuna cu cei dati afara de Diotref. Si sa raman asa!
Pentru ca Domnul Isus cand a zis:”va vor da afara” a spus si de unde: “din sinagogile LOR”.
Domnul nu are sinagoga!
Tu de ce ai?

Pentru conformitate: Manifestul crestin in format pdf.

O alta fotografie din cutia cu poze vechi , probabil dintre anii 1955-1960. Mihai Wurmbrand cu sora Bintia, ….fratele Richard e  la inchisoare.
“I have an only son and I love him. I cannot look to him. He looks like a skeleton. He has hungered. He will never be healthy. And so many of our children died.” Richard Wurmbrand, din marturia in fata Senatului American, 3 mai 1966

“That is a very tragic side. The worse thing in Rumania has not been the persecution of Christians. The persecution has make the Christians to be of steel. The worst thing has been the corruption of religion. They have put as religious leaders their man. A bishop, a pastor, a preacher, just a man like other man and can commit sins. Now if they found a preacher or somebody else in adultery or in some money irregularity or I do not know what sin, they called him and blackmailed him and said, “Now you must become our man. Otherwise we publish what we have found.” Or they found others who were weak ones, whom they promised I do not know what. They never keep their promises. And these men, they put at the leadership of religion everywhere. They have their bishops, their bishop vicar, their professors of theology, their presidents of the Baptists and Pentecostals and so on. I could give names. I know this from firsthand. Because many of these, when we came out of prison, out of remorse confessed to us what they have done. And now they use these men.” , Richard Wurmbrand, din marturia in fata Senatului American, 3 mai 1966 Sursa: aici

Acum cateva zile am fost la o familie de frati si ne-am petrecut seara scotocind in cutia cu poze vechi. Asta e cutia cu pricina:

Alta amintire:

Este de la o adunare cu fratele Niculita Moldoveanu in anul 1986 sau 87 in Cluj. Cate cantari am invatat atunci.
“Mai dulce-i bucuria noastra
ca tot ce poate fi grait,
izvorul ei cel vesnic curge
netulburat si neoprit….

Slavit sa fii slavit Isuse
de Harul Sfant ce ni l-ai dat
Tu esti al bucuriei noastre
izvor preadulce si curat.

Cand suntem doi sau trei oriunde
cu noi de-apururea-i Hristos
si unde-i El e totul dulce
si fericit si luminos….” (NM)
sau:

Iata si un alt fel de “adunare”:
http://www.youtube.com/watch?v=BDLIg7iQYLc

Citeste istoria lui Iskovskih in format pdf.

Citate:

„A fost chemat pe neasteptate la Moscova la NKVD…..Seful a spus cu o voce scăzută şi liniştită: „Vei lucra împreuna cu mine, te vom numi prezbiter în biserică şi ce te vom întreba — ne vei comunica. Mulţi de-ai voştri lucrează la noi, şi mai ceva decât tine…”

„Nu, nu şi iar nu!” — a urmat răspunsul fratelui. I s-au dat 24  de ore pentru a se evacua din regiunea  Moscovei” pag 3
„La început se adunau în casa lui Aleksandrov P. V. pe strada Puşkinskaia, nr. 14 (10 persoane). Apoi — la fratele Smirnov V. I. în casa nr. 11, pe aceeaşi stradă. „ pag 3
„Dumnezeu. Următorul val 1-a ajuns pe Aleksei Fiodorovici, care era bolnav, la al 78-lea an al vieţii, în martie 1968 el a fost condamnat conform art. 142 p. 2 al CP al RSFSR la 3 ani privaţiune de libertate şi a  fost trimis în lagărul cu regim riguros din oraşul Iaroslavl (IuN-83/12). Boala fratelui s-a agravat în lagăr şi a degenerat într-o tumoare canceroasă. Aleksei Fiodorovici a fost adus la spitalul nr. 1 din Râbinsk, în secţia de chirurgie. Până la sfârşitul termenului întemniţării lui rămăsese un an.” Pag 4
„Aflându-se şapte luni în spital, Aleksei Fiodorovici îl întâmpina întotdeauna cu zâmbet pe medicul curant şi îi propovăduia despre dragostea lui Hristos……. Cu două săptămâni înainte de moarte, la 14 octombrie 1970, medicul curant a obţinut pentru Aleksei Fiodorovici o întrevedere cu fiica. …… „…El a venit singur, deşi trebuia să meargă mult. A venit slab, dar bucuros… l-am •povestit cum a suferit şi a murit mama şi cum am înmormântat-o. El era foarte bucuros aflând că ea se ruga înainte de moarte”. „Ei, fiiculiţă — a spus Aleksei Fiodorovici — ne-am întâlnit pentru ultima dată pe acest pământ. Tu, Nastea, să nu plângi după mine că am să mor aici. Aflarea mea aici nu e o pedeapsă, ci e dragostea lui Dumnezeu… O singură dorinţă am: să mă luaţi acasă. înmormăntaţi-mă alături de mama,”pag 4

Citeste istoria lui Iskovskih in format pdf.

La primul “Festival de Muzica Crestina” de dupa revolutie care s-a tinut in 1992 in Campingul Faget din Cluj, prezentatorul si-a batut joc de cantarea:”Milioane, milioane!” M-a durut tare, a mai largit un pic bresa care mi se casca catre crestinismul comercial, institutionalizat, negustorizat, vandabilizat. Cantarea e semnata discret: versuri CI, muzica NM. La vremea cand acele cantari au fost scrise, doi oameni fara functii, fara pretentii, dar cu Har. Au lucrat cu Harul lor si ceea ce au lasat a adus multa roada. Ce-am canta noi acuma?
       Iata o poza din acele vremuri, e probabil din anii 6o, poate imediat dupa eliberarea din inchisoare (1964), fratele Costache Ioanid si fratele Niculita Moldoveanu in casa fratelui Niculita din Sibiu.:

Intre Har si ritual este un conflict.  O mare diferenta, ca intre Windows XP si carcasa computerului sau mai exact ca intre Google Chrome si stalpul de pe strada care tine firele.
Administrarea harului se face cu masura credintei, credinta care vine in urma auzirii.
Harul este SOFT, este duh, este lucrare launtrica, se scrie cu cuvinte, se rosteste, se citeste, se aude, se gandeste , se mediteaza, se canta, se crede. Harul judeca, condamna, invata, bucura, impaca, curata duhul.
Pe har nu poti pune mana, e soft, e virtual, e duh. Harul a venit prin Domnul Isus si se transmite prin “rema”, prin rostire, se primeste prin auzire, se cuibareste in gand si rodeste inauntru. Nu este  nimic tangibil in transmiterea Harului, vorbim doar de transmiterea Harului, caci roada credintei este imbelsugat de tangibila de multe ori.

RITUALUL se pretinde a fi mijlocul de transmitere a Harului. Este acel exercitiu fizic, de ex.  aplecare, impachetare, imbrobodire, imbracare, uniforma, miscari, tipic, repetare, etc care este executat de cineva asupra altcuiva sau asupra a mai multi prin care unul transmite si ceilalti primesc…har. Ritualul are ca mijloace de presupusa autoritate  in primul rand un om “calificat” care executa  anumite succesiuni de miscari insotite de obicei de obiecte si uniforme dedicate si in al doilea rand se folosesc cuvinte, dar nu cuvinte pentru a judeca, a condamna, a convinge sau a zidi, ci formule care se repeta mecanic fara putere si fara…har.

POPA este de obicei executantul ritualului, cel insarcinat cu insemne de autoritate, cu uniforma, cu cunoasterea ritualului si a formulelor. Are pretentia ca transmite har prin ritualul sau.

TEMPLUL este aproape obligatoriu pentru executarea ritualului, popa nu are unde sa se desfasoare fara templu.

Ritualul si templul sunt HARD, lucruri tangibile, Harul nu are nevoie de ele. Veti spune ca softul STA pe un hard. Hardul care tine Harul este o ureche auzitoare, o inima deschisa, o minte luminata, o constiinta curatata, iar hardul care transmite Harul sunt buzele, rodul buzelor care marturisesc Numele Lui, nu care executa ritualuri. Pentru ca “Harul si Adevarul au venit prin Isus Hristos”.

Imaginea, teatralul, spectacolul sunt inamicii Cuvantului. Are Wolfgang Zoller o carte bomba: “Cand imaginea suprima Cuvantul”. Am citit-o de cateva ori, m-a ars.
Ritualul si deci implicit popa cu templul lui focalizeaza atentia pe actiune, pe teatralitate, pe spectacol suprimand autoritatea Cuvantului, a Harului. Dragul meu, cerceteaza-te pe tine, ochiul inimii tale, nu cumva are in el barna ritualului, lemnul cu care daca vei zidi ceva, va arde? Sunt multe temple, multi popi si multe ritualuri, dar pentru cei care cred este Un singur templu: Adunarea slavita a celor care sunt scrisi in ceruri, templul Trupului Sau, un singur Popa, cel care a strabatut cerurile, Fiul Lui Dumnezeu si un singur ritual, singura jertfa prin care a facut curatirea pacatelor si impacarea noastra. Harul de a vedea aceste glorioase realitati ne tine departe de inselatoriile sarmanilor amagitori care dau sudoare ca sa castige ceea ce nu se obtine lucrand.
   
Harul este felurit…dar  am scris aici despre Harul Felurit! o poezie.   

Cititi Marturia lui Turcan in format pdf.
Citat: “Viaţa celor ce au ars ca o jertfă pe altarul Domnului nu trebuie să devină o istorie a trecutului. Generaţia tânără trebuie să ştie ce înseamnă calea creştină adevărată. Prin exemplul vieţii lui Silivestru Haralambie calea creştină
 

-este calea singurătăţii: el a fost părăsit de toţi;

Apostolul Pavel scria că a avut de suferit mult din partea fraţilor mincinoşi, nu o dată a fost bătut, ajuns la capătul puterilor de foame şi de frig. însă de câte ori lui personal i S-a arătat Domnul! Cel care a trăit o asemenea părtăşie cu Domnul va merge pe calea suferinţelor fără a ţine seama de nimic!”

-e calea lipsurilor: mulţi ani fratele a fost lipsit de comodităţile casnice, şi-a pierdut soţia şi copiii şi n-a putut să-i petreacă nici în ultimul lor drum pe pământ;

-e calea luptei permanente cu fraţii mincinoşi şi cu cei care s-au lepădat de adevărul lui Hristos: el nu li s-a supus lor nici măcar pentru o clipă!

Matei 23:34 “De aceea, iată, vă trimit prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre…”
Matei 13:52 “DE aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împãrãţia cerurilor, se aseamãnã cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”

       Sunt carturari ai Domnului si carturari pentru pantecele lor. Sunt si niste semne care-i diferentiaza, semnele Domnului Isus, urmele crucii.
       Cei ai Domnului ajung martiri, ceilalti ii prigonesc pe primii.
       Cand m-am intors la Dumnezeu aveam un miros special al carturarilor seci, eram satul de ei. Mireasma martirilor era alta, suferinta era pecetea, semnele ei-garantia, statornicia lor imi dadea incredere. I-am cautat si m-am asezat cuminte la picioarele lor ori pe unde i-am gasit.   “Scrisoare despre jertfa”, “Suferinta crin din care…” aveau mireasma harului, a contopirii cu cel rastignit, a lepadarii de sine.
      “Cu haina iubirii” purta invatatura iertarii.
      “Smerenie poarta de har” invatatura umilintei.
      “Turma mica nu te teme” indemnul curajului.
      ” Acolo de unde cei dusi au sosit”, “Mi-e dor de caminul iubirii”, “O, noi ne-am bizuit pe Domnul” erau un cuvant al sperantei.
     Aceste cantari si poezii erau arma teribila care a intors pe dos o tara. Arma luminii, a cuvantului, a Duhului care straluceste in inimi si curge din buze spre urechi: “vorbiti intre voi cu psalmi”. S-au copt in cuptoare intunecate, subterane, mizerabile, fara  soare, dar in inimi incalzite, curatate si energizate(dinamitate) de focul launtric al Duhului Sfant.
       Votez cu carturarii-martiri, trimisi de Domnul si chinuiti pentru El, ca El, cu El.    
       Pe ceilalti ii anima un spirit de partida, cu nimic mai bun ca nazismul, comunismul sau sovinismul orb, e un duh al carnii, al staulului, al literei, al grupului. Vai de ei, mila de ei, paziti-va de ei!
       “Noi fericim acum pe cei ce au rabdat”, noi…altii le vopsesc mormintele, Wurmbrand a fost ortodox, Moldoveanu baptist, Dorz penticostal….si alte bazaconii ale fabricantilor de etichete.
      Urmaresc si asta si mi-e mila de efortul unora de a minti impotriva adevarului, de a-si aduna manie, de a semana neadevarul.
Cei insemnati de Domnul cu semnele Lui au iesit afara din staule, o singura turma, un singur pastor. Majoritatea dintre ei au lepadat eticheta denominationala si continutul sectar, partidist. Asta m-a mirat si m-a bucurat la ei! Nimeni nu se poate lauda ca l-a avut pe Moldoveanu, pe Moisescu, pe Iovin, pe Todor. Nici ceilalti, Wurmbrand, Mladin, Visky, Tudose, Dorz nu au facut caz de firava lor apartenenta confesionala, fiind cu toti lepadati si marginalizati de carturarii si fariseii proprii. L-au cunoscut mai bine pe Hristosul Inviat, ca trup, ca partasie, ca Fiul Dumnezeului Cel Unic, Hristosul neimpartit.
Iata un film de vazut: http://allconnectonline.com/athenaeum_complete.htm
E de la comemorarea a 100 de ani de la nasterea Lui RW.
Har!

       “Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus, si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie…” Luca 21:28

       Aceste ganduri sunt un fel de reactie la postarea de aici!
      Ce sa zic, multa pasiune pune acest frate Rasvan in cuvintele lui. Strajer nebagat in seama si fara insemnele autoritatii in felul uniformelor obisnuite, are putin succes, chiar daca striga toata ziua: “lupu’, lupu…” sau “foc, foc…”.
      Desi ii impartasesc partial clar-viziunea, nu-i impartasesc ATITUDINEA revansarda.
     Il inteleg insa!
    
Are mare dreptate in mai multe domenii, le voi enumera pe cele in care e mai mult solist:
-propagarea ecumenismului e virulenta
-ecumenismul religios va semna sfarsitul libertatii religioase in felul cum o intelegm uzual
-marea  majoritate a clerului este inerta in a se opune ecumenismului
-marea majoritate a credinciosilor nu vad si nu inteleg ce e aceea ecumenism si de ce e rau
-pocainta de colaborarea vinovata nu se doreste, e preferata vopsirea peste rugina.

Dar vreau sa spun ceva:
     -lucrurile scrise in Apocalipsa se vor intampla, se pare foarte curand, nu le putem opri sau schimba !
     -catastrofele descrise in Apocalipsa implica mai mult pe cei amagiti si captivati de forta de atractie a lumii.
     -Domnul Isus ne-a promis ca “te voi pazi si eu de ceasul incercarii…”
      -Domnul este aproape si implinirea semnelor apropierii Lui e un motiv de bucurie pentru toti ce-i ce-L iubesc!

Desigur faptul ca multi crestini nu vad aceste semne si nu le inteleg e o pricina de amara intristare pentru cei ce-i iubesc si le vad!
E o durere sa nu-ti poti convinge apropiatii ca sunt in pericol, a simtit-o Noe, a simtit-o Moise, a simtit-o Lot, Iona mai putin!

Avand aceste considerente, sunt posibile mai multe atitudini nepotrivite pentru cine-L iubeste pe Domnul:
-sa ne opunem implinirii acestor semne, pentru ca inseamna teroare sociala si opusul pacii si echilibrului, crezand ca  Dumnezeu e bun si vrea si El echilibru social, sa protestam, sa argumentam si sa speram ca le intarziem.

-sa neglijam implinirea semnelor, gen ecumenism, globalizare, supraproductie(stocurile din Apoc. 18:12-13, datorate blocajului economic datorat caderii factorului extern de incredere (femeia calarind fiara), sa nu iubim venirea Domnului.
-sa ignoram voit existenta “vreunei conspiratii”, (crezand ca daca nu ne intereseaza, nu ne va afecta) , sa ne izolam intr-un turn al ignorantei si sa ne socotim aparati ignorand ce nu ne place sa auzim.
    
       Cred insa ca atitudinea corecta este “vedeti smochinul si toti copacii”, sa cunoastem semnele pe care Domnul le-a lasat cu claritate, sa ne indemnam unii pe altii, sa veghem unii asupra altora si sa ne atentionam, sa ne curatim de ce si de cine “nu iubeste venirea Lui”, insistand asupra apropierii Zilei. Fata de cei care vand si astazi si amagesc: mila, dar nu neglijare sau mai rau cooperare, “sa-L insemnati”, cred ca aceasta face R cu a si m. Dar atitudinea pioniereasca, pompieristica, gen “vom face totul” nu se cere aici, smochinul infrunzeste oricum, semnele se arata, noi ne bucuram ca se apropie nunta. Daca intr-adevar “iubim venirea Lui, “nu iubim lumea” si “in cortul acesta gemem apasati” ne bucura apropierea iubitului. 
       Pe mine nu ma mira ca cutarica carturarerul se muta din lacul baptist in putul anglican, oricum Dumnezeu mi-a dat mentori dintre martiri nu dintre carturari, aveau, ei, martirii pe trupul lor semnele Celui pe care-L iubeam. Marea majoritate a carturarilor au pe constiintele lor un semn de fier rosu, altfel nu pot manipula. Am scris cate ceva despre manipulare aici. Ma mira insa adormirea profunda cu privire la stralucirea launtrica a adevarului despre Har, despre Adunare si despre Venirea Domnului a celor care se numesc ei pe ei “veghetori”(episkopos) si a celor ce-i urmeaza. Dar si aceasta adormire e tot un semn!

      Dumnezeu face o alegere, Domnul Isus o respecta si ne arata diferenta prin “vai de ei” sau “ferice”.
     Sa stam sub “ferice”.
d.