Puterea întunericului

Luca 22:53 “Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului“

Domnul Isus a fost arestat pe întuneric. Întunericul are o autoritate in sine. Nu eşti ferit de ea decât prin umblarea în lumina.
A umbla în lumina înseamnă a avea părtăşie unii cu alţii.
Unde este lumina?
“…a stralucit ÎN INIMILE NOASTRE“, “voi sunteţi lumina lumii”. 
Lumina este în fraţi, în părtăşia cu ei, în legătura fraţeasca, in supunerea unii faţă de alţii, în a ne lăsa cercetaţi, mustraţi şi îndemnaţi de fraţi.
Umblăm în lumină când căutăm părtăşia personală cu fraţii, când ne deschidem urechile să-i ascultam, când ne lărgim inimile să simţim împreuna cu ei, când în fiecare frate vedem nu defectele şi slăbiciunile lui, ci pe Hristos, prezent in el şi lucrând cu putere prin Harul Personal dat felurit fiecăruia. Har pentru mine, har pentru toţi.
Dumnezeu a făcut trupul în aşa fel încât mădularele să poarte grijă deopotriva unele de altele. Ce am eu nevoie pentru creştere, Dumnezeu a pus in fraţi, iar ce am primit eu e pentru ceilalţi, nu pentru mine, “fiecăruia i se dă arătarea duhului spre folosul altora…”.  Aşa să-L vedem pe Domnul, în fraţi, dacă nu-L vedem să ne rugăm unii pentru alţii să fim vindecaţi de orbire. Orbirea este tot un efect al puterii întunericului: “întunericul i-a orbit ochii..”. Întunericul farmecă, strălucirea unor “apostoli aleşi” înşeală, ţine tot de puterea întunericului. Roada luminii şi armele luminii sunt înăuntrul oamenilor ascunşi din fraţi, acolo unde Domnul şi-a pus bogaţiile Slavei moştenirii Lui” ÎN SFINŢI. Trăind in adunare în dulcea şi înviorătoarea părtăşie frăţească suntem departe de sinistra putere a întunericului.
        Cu o observaţie însă: numai daca adunarea este adunare, adică o strângere a sfinţilor în Numele Domnului Isus, în vederea zidirii şi cu recunoaşterea şi proclamarea Autorităţii Capului Adunării, nu numai ca Mântuitor ci şi ca Domn. Dacă însă aşa-zisa adunare este un loc al desfăşurării unui ritual repetat, cu clerici profesionişti şi enoriaşi tăcuţi…să nu ne înşelăm singuri, nu Domnul Isus este Şef acolo ci celalalt. Nu va rodi roada luminii, ci va domni Puterea Întunericului. Strălucirea luminii din inimile fraţilor nu va lumina înafara, ci se va stinge sub obrocul formelor şi orbirea devine o chestiune de timp. Dar dacă stăm în lumina autorităţii fiecărui Har, turnat în fiecare frate, strălucind din inima fiecăruia, “avem părtăşie unii cu alţii şi Sângele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat.”
În ce fel de “adunare” eşti? Nu cumva te călăuzeşte un orb?

Originea coruptiei!

Originea corupţiei

“Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu” Romani 13:1

Corupţia işi are originea in dispreţul omului faţă de autoritatea de deasupra lui.
Pentru a putea analiza corupţia, e necesar sa înţelegem autoritatea si felul cum oamenii se raportează la ea.
Am scris mult despre autoritate aici.
Nu repet, decât concluzia că: orice autoritate vine de la Dumnezeu.
Cine dispreţuieşte autoritatea îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, instauratorul ei.
Deci nu mai vorbim de corupţie, ci de atitudinea faţa de Dumnezeu.
Aceasta atitudine este formata în om de mic prin învaţare si obiceiuri.
Dumnezeu ii este predat omului ca atotputernic sau slab, drept sau coruptibil, intransigent sau mituibil.
Mai mergem un pas deci si concluzionăm că în funcţie de imaginea pe care omul o are despre Dumnezeu, omul va fi drept sau corupt.
Imaginea pe care omul o are despre Dumnezeu o primeşte de la învaţătorii religioşi.
Un Dumnezeu prezentat ca ieftin de cumpărat printr-un ritual plătit este

“Biserica trebuie să fie casa creştinului.” Richard Wurmbrand.

“Biserica trebuie să fie casa creştinului. Aşa a fost pe vremea Noului Testament. Şi în occident ar fi mult mai eficace să fie astfel, deoarece uriaşele clădiri destinate strângerii laolaltă a credincioşilor sunt, de cele mai multe ori, fără participanţi, dacă nu chiar lipsite de prezenţa duhului Sfânt.” RW Adu-ţi aminte de fraţii tăi, pag 25 sursa: http://www.scribd.com/doc/9735576/Richard-Wurmbrand-AduTi-Aminte-de-Fratii-Tai

…despre Sion se va zice: “toţi s-au născut în el”

“Eu pomenesc Egiptul si Babilonul printre cei ce Ma cunosc; iata, tara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: “in Sion s-au nascut.”" Psalmul 87:4
Sionul reprezintă spiritual adunarea, legământul cel nou, mama noastră, legătura harului, îndurarea, aducerea la viaţă.
Babilonul reprezintă degradarea spre o religie a faptelor, Egiptul reprezintă trairea in carne. Sionul este între ele.
Au trebuit să existe aceste ţari şi oraşe pentru a putea prefigura stările din noi, “s-au întămplat ca să ne slujească nouă drept pilde…” Adica, “din el, prin El şi pentru El sunt toate…”.  În acest sens înţelegem ca “toţi s-au născut în el..”, în planul Sionului, pentru Gloria Sionului, în jurul Sionului, datorita Sionului. Carnea noastră, Egiptul zilei noastre de azi este aşa: “trupul este pentru Domnul…”, duhul s-a născut al doilea, este mai mic, dar “cel mare va fi rob celui mai mic…”. “Te-am ridicat înadins…” îi spune domnul lui Faraon.
Cu Babilonul este mai clar. Fiecare babilonie religioasa de azi are undeva la origine o stare de Sion, din care apoi prin degradare s-a ajuns la stare de Babilon.
Mai mult, Domnul Isus este Capul oricărei domnii şi stăpâniri şi este Capul Adunării. Nu este alt Cap deasupra Lui printre toate domniile şi stăpânirile in Univers, astfel tot ce se naşte, se naşte in vederea celui ce S-a dat pe Sine pentru Adunare. Egiptul, Babilonul, Tirul, Etiopia…din Sion.
Cât har!

Înghesuit între două bucurii!

“Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine  dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre…” Filipeni 1:23-25

Ăsta da stres. Să nu şti ce să alegi dintre două bucurii. Amândouă abia să le aştepţi, oricare să te entuziasmeze şi să te energizeze.

Har e şi  numai o bucurie, “bucuria care-I era pusă înainte…”, destul să-ţi fie de ideal, viziune, să te facă să suferi şi să mori, dar două? Pentru a vedea bucuria sunt necesari ochi deschişi . Ca să vezi amândouă bucuriile, trebuie ochi tare curaţi şi multă lumină (părtăşie frăţească).

Hai să ne uităm puţin la bucuria credinţei, nu o putem defini ca CE ESTE, ci ca CINE ESTE?

“…..preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi ASTFEL tari în Domnul, preaiubiţilor …” Filipeni 4:1
“…Cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră (1Tes.2:19-20).”

Bucuria sunt fraţii, ADUNAREA, cei în care Dumnezeu şi-a ascuns bogăţiile. Gramatică insuficientă. “Lumea nu ne cunoaşte…”

Mie-mi place sa stau printre bucurii, sa ma delectez printre fraţi, să-i ascult  şi sa “gust” din roadele pomului bun, pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, etc. Oricât mi-aş adânci privirile în legea desăvârşită, nu voi vedea altceva, ci dimpotrivă voi vedea tot mai desluşit pe Domnul Isus, ca adunare, ca trup, ca părtăşie, pe fraţi, ca bucurie, ca slavă şi ca cunună. Una cu ei, una cu Hristos, slujindu-le, slujesc pe Hristos. Cei ce vor să facă adunarea slavită şi răscumpărată asemenea lumii, se leapadă de Har şi se afundă in întunericul fără bucurie şi fără slavă. Se duc înapoi, lipsiţi de Soare, ţin un crez amestecat, spre un sfârşit întunecos.

Pe calea ce-am pornit odată,
atraşi de glasul lui Isus,
păşim acum o mică ceată,
cei mulţi, întorşi-napoi, s-au dus.
Şi amintirea lor ne doare,

privind cum intră în amurg,
lipsiţi de-al Vieţii Veşnic Soare,
de-aceea lacrimi vii ne curg!

Veneau mulţimi odinioară,
cântând cântări, uniţi în glas.
Părea o dulce primăvară,
dar azi puţini au mai rămas !

Cuvântul Tău cel sfânt, Isuse,
nu-l mai doresc cum l-ai lăsat.
Răstălmăcesc-a-Tale spuse,
şi ţin un crez amestecat.

Uitată-i calea crucii Tale,
păşesc pe-un drum ce duce-n jos,
un drum de zbucium şi de jale,
şi c-un sfârşit întunecos !

Trimite-Ţi mila Ta divină
spre toţi cei noi, întorşi acum,
şi-ajută-le deplin să vină,
Isus, pe singurul Tău drum !(NM, Cântările Harului 10, nr.281)

O “Iglesia evangelica” in Madrid.

La demisolul unui bloc cu nimic deosebit de cele din Romania. E deosebita in schimb modestia locasului. Cand am vazut scris:”iglesia…” m-a dus gandul imediat la maretia catedralelor din Romania. O fi ramasita bizantina?
Tot la parterul unui bloc se strangea si adunarea unde am ajuns eu, intr-un locas aproape la fel de modest.
Unii se adunau fara a parea ca fac un lucru ciudat, in Retiro, parcul mare, pe iarba.
Har sa fie!

În ţara lui Ham

Psalmul 105: 27-28: “Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham. 28. A trimis întuneric şi a adus negura…”

Egiptul e locul naşterii noastre.
Întâi vine ceea ce este firesc.
Drumul din Egipt spre Canaan şi apoi cucerirea Ierusalimului  înseamnă în chip spiritual, drumul nostru duhovnicesc din carne spre Duh, dintr-o stare firească într-una spirituală şi apoi cunoaşterea tainei lui Hristos, a Adunării Lui(Ierusalimul cel Nou). Drum lung!
Egiptul este casa robiei, a trudei.
„..cel ce VA FACE  aceste lucruri….” este principiul legii. Egiptul prefigurează perioada vieţii noastre dinaintea naşterii din nou, a copilăriei noastre,  a vremii când „…nu ne deosebim de un rob…”.
Ham a fost blestemat sa fie rob fraţilor Lui. Este un destin spiritual: carnea sa ajunga dominată de Duhul. Egiptul e locul trudei, loc de unde Dumnezeu ne scoate fără luptă: „n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…”. Chiar şi cu vicleanul Amalec  a luptat Dumnezeu „din generaţie în generaţie…” până la nimicirea lui Haman Agaghitul, urmaşul lui Agag, împăratul Amalecului, cruţat de Saul.
E nenorocire când robii ajung călări, deşertăciune o numeşte Solomon. Să domine carnea, Ham, truda, legea care se îndreptăţeşte prin efort, mare dezastru, genereaza mândrie şi mânie. Ţara lui Ham, Egiptul din care trebuie emigrat.
Toate aceste ţări şi teritorii sunt în mintea noastră, în gândurile noastre.
Drumul nostru spiritual nu trebuie sa se opreasca decat la Ierusalim, culmea bucuriei noastre.
Ultima parte ţine de război, a durat mult până a fost cucerit Ierusalimul, mai bine de 400 de ani. Iebusiţii l-au stăpânit până când l-a cucerit David. Înţelegerea tainei lui Hristos, a Adunării e anevoioasa, dincolo de marea roşie, de Iordan, de Ierihon, de 400 de ani de judecători(judecată de sine). Să nu-i dispreţuim pe fraţii care n-o înţeleg, dar nici sa nu coborâm din Ierusalim.
Cât Har!

Cum s-a ajuns la inselarea de azi?

Subiectul il prezinta postarea de aici: “Sistemul, fratele nostru siamez.”

Citez din articol:”Sistemul sub care suntem organizati are radacini comuniste vadite: avem comitet, cenzori, presedinte, vicepresedinte, adunare generala si as putea continua cu aceasta lista a termenilor intalniti in sistemul comunist, dar nu cred ca are rost sa dovedesc ceea ce este acceptat ca un fapt. Fratii nostri nu au gasit un sistem mai bun de organizare, pentru ca nu puteau sa-l imprumute pe cel ortodox - cu radacini vechi-testamentale depasite, dar  nici pe cel occidental, pentru ca o viata li s-a spus ca tot ce vine din afara e rau, periculos, ca afurisitii de capitalisti vor sa ne infecteze gandirea si sa distruga maretul scop al comunismului: formarea omului nou. Avand acelasi scop, dar cu mici diferente de nuanta, au zis ca e cel mai bun sistem si, iata, asa se face ca ne-am pricopsit cu o povara comunista de care nu mai putem scapa.

“Acolo unde ziduri nu mai sunt”, O cantare foarte frumoasa care exprima in cateva versuri intelegerea pe care fratele Niculita a avut-o in taina lui Hristos (Adunarea)

Acolo unde ziduri nu mai sunt,
acolo unde nu sunt despărţiri,
acolo-n Trupul Tău cel pururi sfânt,
acolo m-ai adus din rătăciri.
Isuse, Isuse,
acolo m-ai adus din rătăciri.

Acolo-n unitatea cea de cer,
acolo-n curăţie m-ai adus,
acolo-n al luminilor mister,
acolo-n taina harului m-ai pus.
Isuse, Isuse,
acolo-n taina harului m-ai pus.

Acolo mi-ai deschis un cer frumos,
acolo dragostea e împărat,
acolo-i imnul păcii luminos,
acolo pentru veci m-ai aşezat.
Isuse, Isuse,
acolo pentru veci m-ai aşezat.

Acolo-avântul e neostoit,
acolo pururea Tu mă veghezi,
acolo-n Paradisul Tău sfinţit,
acolo-n Tine veşnic mă păstrezi.
Isuse, Isuse,
acolo-n Tine veşnic mă păstrezi, caietul 12, nr 178

Mi-e dor de caminul iubirii!

“Staruiti in dragostea frateasca.” Evrei 13:1
O cantare compusa in inchisoare:

“Suferință…mâna tu mi-ai pus să scrie”, Fișele Matricole Penale ale lui Traian Dorz

Ce se ascunde in spatele acestor file ingalbenite?
Se ascund multe din Cantarile noastre.
Se ascunde o viata de om prigonit si haituit, de injosit si batjocorit, o viata de martir pentru: “Hristos, marturia mea.”

1952, P. Leordeni, Caransebeș, Dropia.

Gherla, Salcea, Giurgeni, Ostrov, Gherla, Periprava, Jilava, Fisa Matricola Penala” a fratelui Mia Iovin.

Cititi si Istoria unui rob al lui Hristos, marturia vietii fratelui Mia Iovin.

“…n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea si au fost chinuiti. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare,[....] lipsiti de toate, prigoniti, munciti…” Evrei 11:35-37

Din document: averea la data arestarii: fara avere, in trecut: nu a posedat.
Originea sociala: t(taran) sarac.

Fisa matricola penala era documentul de evidenta al detinutului, care il insotea prin toate inchisorile.
Se gaseste  aici.


Pentru a vedea bine deschideti aici Fisa matricola penala a fratelui Mia Iovin(fatza) si verso.
Pentru intelegerea termenilor consultati si lista de acronime.

Orbii si schiopii aceia

Orbii si schiopii aceia

“Si David zisese in ziua aceea:”oricine va bate pe iebusiti sa arunce in canal pe orbii si schiopii aceia care sunt urati de sufletul lui David.” 2 Samuel 5:8

” Ei (iebusitii) au zis lui David: sa nu intri aici caci si orbii si ologii ti se vor impotrivi.” 2 Samuel 5:6

“Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă…” Matei 11:4

“dar toate aceste lucruri le-am socotit ca o pierdere….le socotesc ca gunoaie ca sa castig pe Hristos…” Filipeni 3:7

Orisice intamplare din Vechiul Testament are o insemnatate spirituala, “acele lucruri li s-au intamplat (lor) ca sa ne slujeasca noua drept pilde…”. De aceea cand citim Vechiul Testament trebuie sa dam valul la o parte si sa privim fata in fata simbolul(umbra) cu insemnatatea(talcuirea) lui. Cu aceasta cheie Dumnezeu na lasa sa deschidem taina Lui, adica pe Hristos, acoperita cu un val pe care cei superficiali nu vad “pictate” decat niste intamplari istorice banale.

Saul fusese un imparat al paradei si al fricii de oameni. A jertfit fara sa-l astepte pe Samuel, l-a crutat pe Agag si toata viata lui nu a domnit in Ierusalim. Ierusalimul, locul dorintei lui Dumnezeu, simbolul legamantului era stapanit de iebusiti. Saul a facut un fel de compromis cu iebusitii, i-a lasat in pace, o complacere cu pacatul. Si ce pacat, pacatul stapanirii locurilor ceresti de catre duhuri straine!

David, in momentul cand a ajuns imparat, prima batalie a fost pentru Ierusalim, locul ceresc, locul sfant. Si l-a castigat.

Lauda iebusitilor a fost cu orbii si ologii. Fala lor, “esti asa de slab David caci si orbii si ologii te vor bate”.

Ce inseamna acest raspuns a lui David:”sa arunce in canal pe orbi si ologi”, lipsa de mila, cruzime? Ca si psalmul 137, despre Babilon: “ferice de cina va lua pe copiii tai si-i va zdrobi de stanca.”

Sa vedem ce inseamna spiritual orb si olog?

“Fariseu orb…” inseamna un om doxa de religie dar nu inauntru, ci numai inafara, fara innoirea mintii, fara rastignirea carnii(iebusitilor), ierusalimul inimii lui fiind ocupat de iebusiti, preocupari ale carnii, ale lumii. “Doar n-om fi si noi orbi?”(Ioan 9:40) intrebau ei. Si erau. O minte plina de teologie si o agenda incarcata de activitate religioasa, dar a carnii, cu un Ierusalim ocupat de iebusiti(duhuri ale rautatii care sunt in locurile ceresti).

Olog sau schiop spiritual inseamna un om care traseaza carari strambe, care schiopateaza de amandoua picioarele, cu genunchii spirituali slabanogiti, care nu mai umbla prin duhul, ci potrivit firii pamantesti. Umbletul dupa carne, dupa fire inseamna schiopatare, ologire. Ologia spirituala urmeaza imediat dupa orbire, un om care nu vede, nu mai poate umbla si se atrofiaza, ologeste. Umbletul lui devine bajbaire, miscarile ii devin repetate si se margineste la un univers marunt al lucrurilor ce se pot pipai. Acest proces de orbire, de intunecare a mintii(“inima lor fara pricepere s-a intunecat”Rom 1:21) nu este brusc, ci progresiv, dar rapid.

Aruncarea in canal a orbilor si ologilor este invatatura pentru noi. Si Apostolul Pavel avea orbirea lui pe care a aruncat la canal, a socotit-o ca gunoi. “fariseu din farisei”, “invatat la picioarele lui Gamaliel”, nu doar invatat ci cu “multa lui invatatura”. Teologia lui a fost orbirea lui, ologia lui. Autoritate de la preoti expirati, preotie care nu mai e valabila, legamant al faptelor, al deciziei prin care nimeni nu se apropie de Dumnezeu, cler dominant faradelege, toate sunt orbiri si ologiri, lucruri cu care nimeni nu ar trebui sa se laude, ca iebusitii, ci ar trebui sa le arunce la canal, ca David.

Lauda lui David a fost smerirea lui, zdrobirea inimii,  a fi nimic, “ma voi arata si mai de nimic” 2 Samuel 6.

Inca un gand. Cu cat cineva orbeste mai tare, cu atat nu mai vede amanuntele, lucrurile mici, cele alese de Dumnezeu, incepe sa umble dupa lucruri mari si numai dupa acelea, caci numai pe acelea le vede. Temple fastuoase, programe artistice, multimi, stadioane si parade, orbiri si schiopatari. Sa nu stapaneasca in Ierusalimul inimii noastre iebusitii a caror slava erau orbii si ologii, ci David-ul cel nou, neinsemnatul, dispretuitul si parasitul de oameni. Ma gandesc si la marturisirea Lui prin frangerea painii, vestirea mortii Lui in felul Lui, la masa Lui, cu paharul Lui, caci de aceea sunt multi neputinciosi(ologi) si bolnavi(orbi), caci nu se recunoaste Trupul.

Cand te-am vazut noi? vor intreba orbii prezentandu-si agenda lor de lucrari facute in Numele Lui.

“Si David zisese in ziua aceea:”oricine va bate pe iebusiti sa arunce in canal pe orbii si schiopii aceia care sunt urati de sufletul lui David.” 2 Samuel 5:8

” Ei (iebusitii) au zis lui David: sa nu intri aici caci si orbii si ologii ti se vor impotrivi.” 2 Samuel 5:6

“Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă…” Matei 11:4

“dar toate aceste lucruri le-am socotit ca o pierdere….le socotesc ca gunoaie ca sa castig pe Hristos…” Filipeni 3:7

Orisice intamplare din Vechiul Testament are o insemnatate spirituala, “acele lucruri li s-au intamplat (lor) ca sa ne slujeasca noua drept pilde...”. De aceea cand citim Vechiul Testament trebuie sa dam valul la o parte si sa privim fata in fata simbolul(umbra) cu insemnatatea(talcuirea) lui. Cu aceasta cheie Dumnezeu na lasa sa deschidem taina Lui, adica pe Hristos, acoperita cu un val pe care cei superficiali nu vad “pictate” decat niste intamplari istorice banale.

Separare sau asimilare!

“In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume” Gal 6:14

Separarea, alegerea, sfintirea, rascumpararea sunt gandul si lucrarea Duhului Sfant realizate in noi prin lucrarea crucii. Partasia suferintelor Lui, suferinte datorate tocmai acestei separari ne face sa-L cunoastem mai bine, sa-I patrundem caracterul si sa dorim sa fim mai separati impreuna cu El. Separare de ce? De duhul lumii, de gandirea lumii, de felul desert de vietuire, de lucrurile voite si gandite de carne(firea pacatoasa). Aceasta separare este o lucrare continua si progresiva a mintii noastre, o innoire a mintii prin metanoia(razgandire). (Apropo, metanoia se traduce mai bine prin “razgandire”, “razganditi-va si intoarceti-va la Dumnezeu….”.) “Duhul ne vrea cu gelozie pentru sine”, “noi n-am primit duhul lumii” sunt vorbe vii care ne indeamna sa supunem gandurile noastre ascultarii de Hristos. El merge afara din tabara, merg si eu, El este batjocorit, sunt si eu, “unde merge-i voi urma Lui, eu merg cu El oriunde-ar merge.”

O cale nespus mai buna!

Demult, demult, pe cand nici Google nu era, nici Gutemberg nu se nascuse, nici Galilei nu descoperise forma pamantului, Duhul lui Dumnezeu a coborat prin limbi de foc peste oameni.
Si a dat daruri, daruri pentru madularele mai putin frumoase.
Si trupul a crescut intr-o zi cat altul in sapte, a crescut in toate spre Cel care este Capul, i-au crescut madulare frumoase care nu mai aveau nevoie sa fie impodobite. Roadele cresteau singure, nu ca darurile pomului de craciun agatate de ramurile in ofilire.
Zmeul cel rau a provocat  trupul in ritm de manele:”in sabii sa ne taiem, in roade frumoase si dorite sa ne intrecem, in ratinguri sa ne comparam, toata lumea ti-o voi da, ai asigurate locurile dintai in topuri, comentariile numeroase in piete…lupta”.
Trupul i-a zis zmeului:”sa-mi las eu rodul meu cel minunat …sa ma framant pentru copaci?”
Si privindu-si mladitele si ramurile pline de roade tot mai grele, s-a tot gandit ca de ce ceilalti copaci stau la umbra spinului? Poate si unii pomi? De ce nu vad ca este o cale nespus mai buna?
Un alt fel de Betanie?
Ca Altul este sotul?

Un alt fel de Betanie!

O Betanie care n-a murit, nu moare si nu va muri. Portile(planurile, judecatile, conspiratiile) locuintei mortilor n-o pot birui.
E starea de har in care am intrat, locurile ceresti in Hristos, inchinarea in Duh si-n adevar, Ierusalimul lui Dumnezeu. Intrati cu bucurie in Betania de Duh, nu de slova, de har, nu de truda, de bucurie, nu de obida!

Faptele unor alti apostoli !

Ci voi veti primi o putere(autoritate) cand va veni Departamentul Cultelor peste voi si-mi veti fi agenti si informatori in Bucuresti, in Romania, in America si pana la marginile pamantului.
(O parafrazare pe care am simtit-o ani la rand, dar n-am vrut pe deplin s-o cred  adevarata pana n-am citit cartea Pasi.) Atentie: 652 de pagini!

Motto:
“Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos.”  II Cor 11:13
“Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi…” Apoc 2:2

O mostra, o gasiti la pag 627-628, (sa nu ma judecati aspru, eram in clasa 11-a, la varsta viselor, acest “informator” predica in biserica arhiplina, imi amintesc de parca a fost ieri; mi-a ramas in memorie o fraza din predica lui:”daca nu avem Duhul lui Dumnezeu in noi suntem un spectacol ridicol in fatsa lumii”. Am plans atunci!) Imi vine sa plang si acum, n-am avut darul deosebirii Duhurilor. Cititi:

Ei nu faceau parte din nici o secta.

Mărturia preotului reformat Visky Ferencz:
„Din închisoarea din Oradea, tovarăşii mei au fost transferaţi în taberele de muncă silnică de pe malul Dunării. Pe mine m-au mutat, legat în lanţuri, în închisoarea din Gherla, unde mai erau deţinuţi pentru credinţă. Şi în adunările neoprotestante române au fost câţiva care au protestat împotriva comportamentului conducătorilor cultului lor care colaborau cu puterea atee. Datorită acestui protest au fost închişi. Am fost împreună cu profesorul Vasile Moisescu din Arad, Mihai Iovin, Gheorghe Mladin şi alţii. Ei nu făceau parte din nici o sectă. Pur şi simplu au dorit mai mult decât doctrinele seci, care Îl înlocuiesc pe Hristos. Îmi amintesc bine şi acum de profesorul Moisescu, un om cu o vastă cultură, de o blândeţe şi umilinţă ieşite din comun.”
(„Prizonierii speranţei” pg. 340, Editura Koinonia – Cluj-Napoca – 2002.)
din V.V. Moisescu, un destin frant. Biografie si opera, partea I

Cum au vrut comunistii sa fie biserica?

Asa:

Au permis doar o “evanghelie evoluata”, fara cruce, fara lepadare de sine,
fara pocainta,  o evanghelie a trudei si sfortarii, a  talentului uman si a integrarii sociale.

La adunare…in parc!

Imaginile de mai jos le-am prins azi plimbandu-ma printr-un parc al unei capitale europene. Tara catolica. Credinciosii, o “adunare frateasca”, isi petreceau timpul de partasie la umbra unui pom. S-a citit din Iosua: “vii pe care nu le-ati sadit…”. Langa ei statea “agapa” inca ambalata in pungi, dar agapa duhovniceasca se vedea pe fetele lor. Copiii zburdau in jur. Am stat vreo 20 de minute si ne-am bucurat cu ei.

Evanghelia dupa Diotref

Evanghelia dupa Diotref
motto:
“Scrii un cuvant, cuvantul scris e-un leac sau e-o otrava…”
Traian Dorz,
“O om, ce mari raspunderi ai!”

Aveam vre-o 15-16 ani cand cineva, in curtea bisericii, mi-a strecurat pe furis in palma cartea de mai sus.
Am “sorbit-o”, am absorbit-o, m-a format, mi-a turnat in minte o viziune.

“Te vom numi prezbiter in biserica” (anchetatorul NKVD), cap 9 din “Urmati-le credinta”, Iskovskih Aleksei Fiodorovici

Citeste istoria lui Iskovskih in format pdf.

Citate:

„A fost chemat pe neasteptate la Moscova la NKVD…..Seful a spus cu o voce scăzută şi liniştită: „Vei lucra împreuna cu mine, te vom numi prezbiter în biserică şi ce te vom întreba — ne vei comunica. Mulţi de-ai voştri lucrează la noi, şi mai ceva decât tine…”

Har, ritual, popa si templu

Intre Har si ritual este un conflict.  O mare diferenta, ca intre Windows XP si carcasa computerului sau mai exact ca intre Google Chrome si stalpul de pe strada care tine firele.
Administrarea harului se face cu masura credintei, credinta care vine in urma auzirii.
Harul este SOFT, este duh, este lucrare launtrica, se scrie cu cuvinte, se rosteste, se citeste, se aude, se gandeste , se mediteaza, se canta, se crede. Harul judeca, condamna, invata, bucura, impaca, curata duhul.

“E calea luptei permanente cu fratii mincinosi…” cap. 3 din Cartea “Urmati-le credinta!” Turcan Silivestru Haralambie

Cititi Marturia lui Turcan in format pdf.
Citat: “Viaţa celor ce au ars ca o jertfă pe altarul Domnului nu trebuie să devină o istorie a trecutului. Generaţia tânără trebuie să ştie ce înseamnă calea creştină adevărată. Prin exemplul vieţii lui Silivestru Haralambie calea creştină
 

-este calea singurătăţii: el a fost părăsit de toţi;

-e calea lipsei de înţelegere din partea fraţilor de credinţă: ei l-au predat la moarte şi numai Dumnezeu 1-a păzit de mâinile ucigaşilor; 

Apostolul Pavel scria că a avut de suferit mult din partea fraţilor mincinoşi, nu o dată a fost bătut, ajuns la capătul puterilor de foame şi de frig. însă de câte ori lui personal i S-a arătat Domnul! Cel care a trăit o asemenea părtăşie cu Domnul va merge pe calea suferinţelor fără a ţine seama de nimic!”

-e calea lipsurilor: mulţi ani fratele a fost lipsit de comodităţile casnice, şi-a pierdut soţia şi copiii şi n-a putut să-i petreacă nici în ultimul lor drum pe pământ;

-e calea luptei permanente cu fraţii mincinoşi şi cu cei care s-au lepădat de adevărul lui Hristos: el nu li s-a supus lor nici măcar pentru o clipă!

 

Martiri si carturari

Matei 23:34 “De aceea, iată, vă trimit prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre…”
Matei 13:52 “DE aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împãrãţia cerurilor, se aseamãnã cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”

       Sunt carturari ai Domnului si carturari pentru pantecele lor. Sunt si niste semne care-i diferentiaza, semnele Domnului Isus, urmele crucii.
       Cei ai Domnului ajung martiri, ceilalti ii prigonesc pe primii.
       Cand m-am intors la Dumnezeu aveam un miros special al carturarilor seci, eram satul de ei. Mireasma martirilor era alta, suferinta era pecetea, semnele ei-garantia, statornicia lor imi dadea incredere. I-am cautat si m-am asezat cuminte la picioarele lor ori pe unde i-am gasit.   “Scrisoare despre jertfa”, “Suferinta crin din care…” aveau mireasma harului, a contopirii cu cel rastignit, a lepadarii de sine.
      “Cu haina iubirii” purta invatatura iertarii.
      “Smerenie poarta de har” invatatura umilintei.
      “Turma mica nu te teme” indemnul curajului.
      ” Acolo de unde cei dusi au sosit”, “Mi-e dor de caminul iubirii”, “O, noi ne-am bizuit pe Domnul” erau un cuvant al sperantei.
     Aceste cantari si poezii erau arma teribila care a intors pe dos o tara. Arma luminii, a cuvantului, a Duhului care straluceste in inimi si curge din buze spre urechi: “vorbiti intre voi cu psalmi”. S-au copt in cuptoare intunecate, subterane, mizerabile, fara  soare, dar in inimi incalzite, curatate si energizate(dinamitate) de focul launtric al Duhului Sfant.
       Votez cu carturarii-martiri, trimisi de Domnul si chinuiti pentru El, ca El, cu El.    
       Pe ceilalti ii anima un spirit de partida, cu nimic mai bun ca nazismul, comunismul sau sovinismul orb, e un duh al carnii, al staulului, al literei, al grupului. Vai de ei, mila de ei, paziti-va de ei!
       “Noi fericim acum pe cei ce au rabdat”, noi…altii le vopsesc mormintele, Wurmbrand a fost ortodox, Moldoveanu baptist, Dorz penticostal….si alte bazaconii ale fabricantilor de etichete.
      Urmaresc si asta si mi-e mila de efortul unora de a minti impotriva adevarului, de a-si aduna manie, de a semana neadevarul.
Cei insemnati de Domnul cu semnele Lui au iesit afara din staule, o singura turma, un singur pastor. Majoritatea dintre ei au lepadat eticheta denominationala si continutul sectar, partidist. Asta m-a mirat si m-a bucurat la ei! Nimeni nu se poate lauda ca l-a avut pe Moldoveanu, pe Moisescu, pe Iovin, pe Todor. Nici ceilalti, Wurmbrand, Mladin, Visky, Tudose, Dorz nu au facut caz de firava lor apartenenta confesionala, fiind cu toti lepadati si marginalizati de carturarii si fariseii proprii. L-au cunoscut mai bine pe Hristosul Inviat, ca trup, ca partasie, ca Fiul Dumnezeului Cel Unic, Hristosul neimpartit.
Iata un film de vazut: http://allconnectonline.com/athenaeum_complete.htm
E de la comemorarea a 100 de ani de la nasterea Lui RW.
Har!

Sa va uitati in sus!

       “Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus, si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie…” Luca 21:28

       Aceste ganduri sunt un fel de reactie la postarea de aici!
      Ce sa zic, multa pasiune pune acest frate Rasvan in cuvintele lui. Strajer nebagat in seama si fara insemnele autoritatii in felul uniformelor obisnuite, are putin succes, chiar daca striga toata ziua: “lupu’, lupu…” sau “foc, foc…”.
      Desi ii impartasesc partial clar-viziunea, nu-i impartasesc ATITUDINEA revansarda.
     Il inteleg insa!
    
Are mare dreptate in mai multe domenii, le voi enumera pe cele in care e mai mult solist:
-propagarea ecumenismului e virulenta
-ecumenismul religios va semna sfarsitul libertatii religioase in felul cum o intelegm uzual
-marea  majoritate a clerului este inerta in a se opune ecumenismului
-marea majoritate a credinciosilor nu vad si nu inteleg ce e aceea ecumenism si de ce e rau
-pocainta de colaborarea vinovata nu se doreste, e preferata vopsirea peste rugina.

Dar vreau sa spun ceva:
     -lucrurile scrise in Apocalipsa se vor intampla, se pare foarte curand, nu le putem opri sau schimba !
     -catastrofele descrise in Apocalipsa implica mai mult pe cei amagiti si captivati de forta de atractie a lumii.
     -Domnul Isus ne-a promis ca “te voi pazi si eu de ceasul incercarii…”
      -Domnul este aproape si implinirea semnelor apropierii Lui e un motiv de bucurie pentru toti ce-i ce-L iubesc!

Desigur faptul ca multi crestini nu vad aceste semne si nu le inteleg e o pricina de amara intristare pentru cei ce-i iubesc si le vad!
E o durere sa nu-ti poti convinge apropiatii ca sunt in pericol, a simtit-o Noe, a simtit-o Moise, a simtit-o Lot, Iona mai putin!

Avand aceste considerente, sunt posibile mai multe atitudini nepotrivite pentru cine-L iubeste pe Domnul:
-sa ne opunem implinirii acestor semne, pentru ca inseamna teroare sociala si opusul pacii si echilibrului, crezand ca  Dumnezeu e bun si vrea si El echilibru social, sa protestam, sa argumentam si sa speram ca le intarziem.

Frumoase fetze-a Lui Hristos…

“Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că-i iubim pe fraţi…”

Frumoase fețe-a Lui Hristos
doar voi dați veșnic strălucire,
cand stați pe chipul credincios
frumoase fețe-a lui Hristos! (TD si NM)
(Cântările Harului Vol 1 nr 272, Cântări din temniță)

Crestere sau inmultire!

“Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si stapaniti-l” Geneza 1:28

Prima porunca data omului de carne a fost  cresteti, APOI a fost  inmultiti-va. Tot asa este si in Duhul: se urmareste cresterea, maturizarea, intarirea in Duhul, si secundar inmultirea ca numar.
      Acest post este un fel de comentariu la aceasta postare si la aceasta postare, blogul respectiv nu permite comentarii. Rog sa cititi mai intai postarile respective.
      Ma bucur ca internetul este un domeniu al cuvantului usor-alergator, imi permit sa pun pe-aici cateva observatii.
      Nu ar trebui sa se confunde cresterea cu inmultirea.
      Cresterea este porunca dintai, se refera la maturizare, implinire, completare, invatare, inteleptire, ajungerea la statura, calificare, etc.
      Inmultirea este aspectul secundar, se refera in general la marirea numarului, la multiplicare.
     Cand se vorbeste in Noul Testament despre crestere, de cele mai multe ori se are in vedere cresterea spirituala, maturizarea in Hristos, cresterea in Har, inmultirea virtutilor, ajungerea la capacitatea de a fi mostenitor, de a fi intarcat, de a fi declarat matur.
     Aspectul numarului si a cresterii acestuia pare secundar in tot Noul Testament, nu vedem o polarizare pe contabilizarea numarului, ci pe cea a maturizarii, a virtutilor, a harurilor. Se mai vorbeste mult mai mult despre inmultirea harului si a harurilor, mai putin a numarului. Cresterea numarului este o promisiune, nu ar trebui sa ne obsedeze, “credinta VINE in urma auzirii.” Sigur vine!
     Apreciez analiza rece a situatiei “agentiilor religioase“, adevarata este, iar concluzia “Liderul religios contemporan isi zideste biserica lui si concurenta nu il va birui…” este trista dar adevarata.
     Pentru mine ramane un suspans claritatea acestei analize, confruntata cu incurcata situatie de pe teren, inclusiv a megabisericii respectatului analist.
    Banuiesc pe cine are in vedere cand spune “acest fel de crestinism” in penultimul paragraf, dar as sugera ca analiza sa se extrapoleze si asupra propriei gradini. Pentru ca multe din concluzii sunt autoacuzari, sa luam una:

Sa nu datorati nimanui nimic

Romani 13:8 “Sa nu datorati nimanui nimic, decit sa va iubiti unii pe altii…”

Am demult in minte aceste ganduri.
N-am prea avut curajul insa sa le marturisesc. Acum imi pare rau. 
Ca si copii ai lui Dumnezeu, consideram de la sine inteles ca ascultam de Tata, ca “tatal nostru” exprima o realitate si ca ascultam Cuvantul Lui si cu privire la felul in care ne purtam in lume.
De multe ori Cuvantul Lui este impotriva obiceiurilor lumii. 
Discutam acum despre datorii.
Dupa ce m-am intors la Dumnezeu am inteles foarte repede acest adevar: “cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut. …” Proverbe 22:7
Asezat langa: “sa nu va faceti rob oamenilor” I Cor 7:23 da un verdict greu de urmat:: vrei sa fii liber, stai departe de datorii.
Nu am prea avut curajul sa spun ce cred, dar prin mila lui Dumnezeu am urmat acest cuvant cu credinciosie.
Acum imi pare rau ca nu am spus.
Cateva intamplari:

Flamand de cer

Flamand de cer si insetat de pace,
asa mi-e sufletul si trupul meu,
dar toate cate-l tin se vor desface,}
cand un cuvant va spune Dumnezeu.}

Ref: Spre cer, spre cer mi-ndrept mereu
si sufletul si trupul meu,
spre Dumnezeu, spre Dumnezeu.

Dar pan-atunci, cu ravna si credinta,
sa tes din raze stralucit vesmant,
sa-nalt in marginita mea fiinta }
dumnezeiescul nou asezamant.}

Si-n aurul cel sfant al vesniciei
vreau sa pietrific clipele de-acum,
ca tot ce am, in slujba-mparatiei }
sa pun, prin Duhul ce ma-nvata cum.}

Imi umple sufletul cu sarbatoare
prin Domnul care m-a rascumparat,
El mi-a adus statornica intrare}
in Templul harului straluminat.}

De-aceea-nchinaciune si marire
I-aduc acum, cu tot ce am si sunt,
si-mi plec genunchii-n sfanta multumire}
spre Dumnezeul Cel in veci preasfant.}
(Nicolae Moldoveanu, Cantarile Harului, caietul 3, nr 10)

TVA-ul sau zeciuiala? O discutie cu un frate.

            Discutam daunazi cu un frate bun si destept, despre cat de aspri suntem in a judeca pacate vizibile, gen fumat si betie, iar pentru unii mai stramti in principii, cat de riguros urmaresc purtarea baticelor sau nepurtarea cravatelor (sau a parului pe cap, sau….) si cat de neglijenti suntem in a condamna pacate la fel de grave, dar “netraditionale”. I-am spus ca acum la 20 de ani de la revolutie au aparut pacate noi, unul dintre ele fiind neplata taxelor la stat. Vreti sa cititi ce am vorbit?

Vestea Buna la 10 luni-o evaluare

        Se implinesc 10 luni de cand am pus pe net “Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin. Nu am crezut atunci, dar aceasta carte a fost zile intregi cel mai solicitat material de pe acest blog. Acum la 10 luni, iata ca are cu mult mai multe accesari decat postarea de pe locul 2: Istoria fratilor Hutteriti. Cartea este o incununare a vietii acestui frate-martir la varsta celor tari: 85 de ani. Dumnezeu sa-l binecuvinteze.

Iata preferintele accesatorilor:
Titlu                                                                        Vizualizări
Istoria unui rob al lui Hristos (Viata fratelui Mia Iovin) 712
Fratii hutteriti (300 de pagini) 268

Intre Egipt si Babilon

La Isaia 30 si la Ieremia 40-44 scrie despre intoarcerea in Egipt a celor lasati nestramutati in Babilon.

Cam asta e si pozitia spirituala a noastra, acelor care credem si asupra carora a venit sfarsitul veacului: scosi din Egipt si scapati si de Babilon, ramasi intr-un Ierusalim in ruine.

Egiptul reprezinta starea fireasca dinaintea nasterii din nou.

Babilonul reprezinta inselaciunea caii religioase pline de fast, organizare si sarbatori, tot o stare fireasca.

Ierusalimul reprezinta legamantul cel Nou, cel mai bun, prin care ne apropiem de Dumnezeu, locul cel Sfant, locul ceresc in care am fost stramutati, un loc in care au fost lasati cei mai saraci si cei neimportanti, “Dar Nebuzaradan, capetenia strajerilor, a lasat în tara lui Iuda pe unii din cei mai saraci din popor, pe ceice n-aveau nimic; si le-a dat atunci vii si ogoare”(Ier 39:10)… “De pilda, fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales..” (I Cor 1:26).         Ierusalimul nu oferea organizarea si siguranta Egiptului sau Babilonului, devenise un loc respingator, cum sa crezi ca Dumnezeul Atotputernic, creatorul universului Si-a legat numele de acel loc, de niste pietre daramate, de niste ruine?

      Tot la fel si astazi exista un Egipt spiritual, din care am iesit si un Babilon spiritual in care n-am fost dusi sau din care unii dintre noi am scapat. Ierusalimul spiritual este intre ele.

De ce ne strangem in felul acesta?

Viziunea noastra cu privire la strângerile poporului lui
Dumnezeu,
de Stephen Kaung

Fara viziune…vom incepe sa umblam in cercuri (T.Austin-Sparks)

Viziunea spirituala

Primul lucru de care erau preocupati profetii, si care isi are implinirea intr-un mod launtric in madularele lui Cristos din aceasta dispensatiune, este viziunea spirituala. Totul din planul lui Dumnezeu, atat pentru implinirea lui, cat si pentru ajungerea noastra la el, depinde in primul rand de acest lucru, si anume de faptul ca Duhul Sfant a devenit, pentru noi, Duhul revelatiei si ne-a facut sa vedem, la scara mare, ce anume doreste Dumnezeu. Detaliile sunt date pe masura ce inaintam pe cale.

a) Facultatea vazului

Viziunea spirituala are doua laturi. Inainte de toate, este vorba de facultatea vazului. Profetii au avut multe de spus legat de acest lucru. Stiti ca, din cauza unei anumite prejudecati din partea copiilor lui Israel, care ii impiedica sa vada ceea ce Dumnezeu voia ca ei sa vada (intrucat ei aveau propriile viziuni si idei, nu erau gata pentru ceea ce voia Dumnezeu), a venit asupra lor a judecata dubla, si Domnul le-a inchis ochii. Lui Isaia i s-a dat un cuvant in acest sens la adresa poporului: „Du-te si spune poporului acestuia: Intruna veti auzi, dar nu veti intelege; si intruna veti vedea, dar nu veti cunoaste. Impietreste inima acestui popor si fa-1 tare de urechi si astupa-i ochii” (Isaia 6:9,10). Aceea era o judecata, si inca una ingrozitoare: era anihilata insasi facultatea vazului spiritual, cu consecinte teribile. Caci, asa cum am vazut, consecinta finala a fost ca au pierdut tot ceea ce Dumnezeu intentionase cu privire la ei, si acela nu era un lucru mic. Li s-a luat si a fost dat unui alt popor – unui popor ceresc. Nimicirea facultatii vazului spiritual este o judecata ingrozitoare. Si daca este asa, trebuie sa privim ca pe un mare lucru dorinta, harul si bunatatea Domnului ca poporul Lui sa alba o astfel de viziune, o astfel de vedere.

Iarasi despre vanzarea de frati

Iov 17:5  “Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.”

Recitesc Iov. 
M-am blocat la 17:5.
Am inteles plata vanzatorilor si am inteles situatia de azi. De aceea nu este viziune, e o pedeapsa a Domnului pentru tradarea “parintilor” lor spirituali. Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii. “Parintii” au vandut pe frati sa fie pradati si copiilor lor li se topesc ochii spirituali. Nu mai vad copiii acestia, sau vad lumeste, judeca fireste, carnal si numesc asta vedere.
       Am scris despre lipsa viziunii.
       Atunci n-am stiut de ce nu mai este viziune?  Mi-a raspuns Iov. Ca plata a vanzarii.
       Te prinde tremurul la cuvantul lui Dumnezeu, tatal duhurilor. v4: “le-ai incuiat inima in fata priceperii. De aceea nici nu-i vei lasa sa biruie.”
       Am meditat la lucrarile vandutilor si vanzatorilor, a pradatilor si a pradatorilor, a celor chinuiti si a celor ce i-au dat sa-i chinuiasca.
       A trebuit sa-i explic unei surori straine ce au insemnat inchisorile si persecutia comunista, lupta ideologica, cum ziceau ei. Mi-am reamintit astfel ceea ce scriu aici. 
       Au fost vanzatorii, in general clerici, cu toate mijloacele la dispozitie si au fost vandutii, majoritatea “oameni simpli”, inchisi si lasati fara hartie, fara creion, fara Biblie, fara haine, fara mancare, fara caldura, fara informatii, fara familie, fara renume(fusese distrus prin calomnie), fara nimic. Doar duhurile din ei, ca Iov. Si Domnul din ei.
       Ce au facut prigonitii? Au scris si au memorat poezii si cantari. Iar aceste poezii si cantari au zidit pe altii mai mult decat miile de temple cu care s-au justificat prigonitorii.
       Am tras o concluzie: decat sa construiesti temple, mai bine vegheaza la curatia templului trupului tau, decat sa torni beton mai bine lasa sa toarne Dumnezeu in tine Duh, decat sa faci o biserica de pamant mai bine scrie o poezie de cuvinte.
      Infinit mai bine.
      Da timp Cuvantului sa-ti umple launtrul si nu te amagi cu bisericism.

Biciul limbii

Iov 5:21 “El te va scapa de moarte in timp de foamete, si de loviturile sabiei in vreme de razboi, vei fi la adăpost de biciul limbii.”
Psalmul 31:20 b, “….îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.”

Calomnia este vazuta aici de catre Elifaz in rand cu foametea, sabia, dezastrul si fiarele salbatice.
Al treilea pericol, dupa foamete si razboi este calomnia (clevetirea) si sora ei conspiratia (uneltirea).

“Tu ii ascunzi la adapostul fetei tale de uneltirile omului…” Ps. 31:20 a

Calomnia este o forma de prigoana, la fel de rea ca foametea si razboiul. Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi, de exemplu,victima in gura presei, te macina ca moara.

Abdicare de la viziunea dreptatii

Pentru instaurarea dreptatii, in om, in familie, intre oameni este nevoie de cautarea dreptatii.
Pentru a cauta dreptatea oamenii trebuie sa iubeasca dreptatea mai dinainte.
Pentru a gasi dreptatea care o cauti, o iubesti si vrei s-o vezi functionand trebuie sa ai viziunea dreptatii, adica sa sti ce cauti.

Nu se pune problema ca inca n-ai gasit-o, chestiunea care primeaza este daca o “vezi”, o cauti, o iubesti? Sti ce cauti, ai viziunea ei, ti-a “zugravit-o” cineva?   Esti pe drum spre ea? Sau nu cumva ai renuntat si sa mai cauti, si sa mai vezi?…nu vei avea dreptatea niciodata.

I Cor 1:30: “El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, dreptate….” (trad. GBV 2001)

Hristos a fost facut de Dumnezeu pentru noi:…dreptate.
Tzi l-a zugravit cineva asa?

De ce scriu?

Traim in Sodoma.
Motivatiile faptelor oamenilor sunt pofta, castigul, interesul. Dreptatea este un obstacol, o aberatie, o himera. Norma este datul din coate, calcatul in picioare, furtul, ciubucul, mita,

Cine n-are nevoie de cler?

Galateni 4:1-3 “Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.”

Cine n-are nevoie de cler? Cei ce au ajuns la vremea randuita, care au alungat pe roaba si pe fiul ei, cei care au intrat din lege in Har, din robie in infiere, cei care striga Ava, cei care se apropie cu deplina incredere de Scaunul Harului. Cei care se socotesc cu totii frati si nu mai numesc pe nimeni rabi si parinte. Cei care nu mai au nevoie de alt mijlocitor pentru ca il cunosc pe Cel Unic.
Cei care “nu mai sunt copii” ci au ajuns la Capul din care trupul creste prin ceea ce da fiecare incheietura.
Cei care nu mai beau lapte, ci hrana tare, cei care s-au obisnuit sa deosebeasca binele si raul.
Cei care nu au nevoie de ritualuri, pentru ca cred in singurul ritual valabil facut asupra Lui insusi, aducandu-se pe Sine ca jertfa.
Cei care au iesit afara din tabara, din Egipt, Sodoma, Ur, Babilon, purtand batjocorirea Lui.
Cei care-L cunosc pe Marele Cleric al marturisirii lor, garant al Testamentului mai bun, chezas al bunurilor viitoare.

Ceilalti au nevoie.

Din pacate clericii sunt de doua feluri:

Masura marimii unei adunari: “lucrarea fiecarei parti”.

“II Cor 10:14 Nu ne intindem prea mult, ca si cand n-am fi ajuns pana la voi, caci, in adevar, pana la voi am ajuns in Evanghelia lui Hristos…”
Romani 12;3;”Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi, sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia …”
Efeseni 4:7 “Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. “

     Avand in vedere scopul pentru care am fost creati noi(adj.) in Hristos, ca sa slujim de Lauda Slavei Harului Sau, consider ca marimea  unei adunari nu poate sa depaseasca capacitatea de relationare a madularelor care o compun, in asa fel incat in mod cumpatat, echilibrat, proportional cu masura de credinta a fiecaruia, toti din  adunare sa-si poate aduce slujba pentru Gloria lui Dumnezeu.
    Epistolele ne dezvaluie aceasta taina, taina Adunarii, “sa fie potrivire in trup”, echilibru, armonie intre madulare, “sa nu fie dezbinare in trup”, toti sa fie ziditi, “prin ceea ce da fiecare incheietura, isi face cresterea potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei si se zideste in dragoste.” Ef. 4:16
     In tot Noul Testament nu gasim temple si catedrale, nu aveau nevoie, nici noi nu avem. Livingurile noastre sunt din pacate mult mai mari ca inimile noastre, daca i-am putea accepta deplin si larg in inima pe atatia cati ne incap in living, daca am putea spune ca avem fiecare cel putin 15 oameni cu care suntem un Duh? Ce stare! ”Adunarea din casa lui…” sau chiar mai putin:”fratii care sunt impreuna cu ei…”.
     Sa nu ne intindem prea mult, sa nu ne adunam mai multi decat cati putem a ne sluji temeinic unii pe altii. 
     Mega-churchul, worshipul, marsurile, catedralele si fastul, sunt lucruri pe care bunicii nostrii le-au lepadat cu oroare. De ce sa ne condamnam nepotii la un primitivism de tip sud-american, al unei religii de fatada, fara implicare, fara pocainta, fara Hristos, fara Har. O religie plina de actiune umana, fara credinta si fara cuvant, cel mult cu filosofii inselatoare ale unor bieti maestrii care sunt disperati in gasirea de solutii pentru a atrage oamenii in temple.

    Nu observati ce val de inselatorie perfida tese diavolul prin religia inchinarii carnale? Muzica, fast, spectacol, temple si atotputernicul:…el, clericul, persoana care face tot, fara masura darului lui Hristos, dar si fara Harul masurat. Cu diploma insa.
    Sa stai o viata inselat si condus de cineva fara autoritate data din Hristos?

     De ce insist?

Iafet va locui in corturile lui Sem!

Am extras citatul de mai jos de pe www.mesia.ro/istoria_3  Ideea mi se pare inedita, adica cum ca noi toti, urmasii dupa carne ai lui Iafet, locuim “corturile” lui Sem.

Cititi si comentati aceste idei stranii. Cred ca  sunt scrise de Wurmbrand.

“…Noe a profetit ca Iafet (din care deriva rasa indo-europeana) “va locui în corturile lui Sem” (din care descind evreii).
Cu alte cuvinte, rasa indo-europeana va trai în sisteme social-temporale create de evrei, asa cum a spus profetul cu mii de ani în urma (Gen. 9:27). Iar Moise i-a spus mai târziu lui Israel: “Vei zidi o casa si n-o vei locui… Vei planta o vie, dar nu vei bea din vinul ei” (Deut. 28:30,39).
Sa ne uitam cum s-au împlinit aceste profetii remarcabile!
Casa crestinatatii a fost zidita de Sem, prin evrei. În crestinismul primar, totul avea o origine evreiasca. Dintre evrei “a iesit dupa trup Mesia, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci”, a scris apostolul Pavel (Rom. 9:5).
Biblia este evreiasca. “Cuvântul lui Dumnezeu le-a fost încredintat doar lor”, a spus Luther.
Apostolii erau evrei. Psalmii cântati în biserici au fost scrisi de David.
Multe secole, întreaga Europa a locuit în cortul lui Sem.

Pasiunea, intre rutina si rutina (…..am fost la Zalau)

Am fost la Zalau…de doua ori.

Marturisesc ca de fiecare data sceptic, vorba aia…la pomul laudat….
Prima data, acum vre-o doi ani, la subsolul templului de beton, pe ultima banca. Langa mine o famile de tigani cantau cu mare foc. M-am bucurat pentru ei. Cu ei mai putin, era evidenta detasarea dintre focul pasiunii cu care cantau si cuvintele purtate de melodia intr-adevar arzatoare. M-am gandit ca poate dragostea de cuvinte vine mai tarziu, ca la copii, prima data plans, apoi gangurit, stalcit si… pana la poezie e cale lunga. Nu eram sigur daca asta era calea, dar nu puteam nega puterea atasamentului lor fata de entuziasmul cantatului cu lacrimi. Doar lipsa constientizarii cuvantului ma nelinistea putin. Aveam inima pregatita sa accepte, sa ierte, iar mintea ascutita sa cerceteze duhuri. Sirul de cantari, marturii, poezii, mesaje imi evoca amintirile tineretii, aprig misionar baptist, pe dealuri si vai, semanand entuziasmat entuziasm. Ce mult avem nevoie de asta. Fara foc in cuvinte nici un fel de inima nu arde in nimeni. Dar daca nu e credinta in acele cuvinte? Si inima cu mintea mea se certau…la Zalau.
Numai Harul!
Capodopera fratelui Niculita.
Cantata de corul (in sfarsit:: grupul de lauda si inchinare) de tineri, cu mult ritm, sunet si acompaniament. In putine locuri am mai auzit cantandu-se asa. Se repeta refrenul, coplesitor focul din glasul acelor tineri.
Predica, mesajul, nu mi le aminetesc, parca a vorbit un englez, traducere, rugaciune comuna, gata, afara.
M-a intrebat curios un frate: “ei cum a fost, ce parere ai?”

Le voi da baieti drept capetenii

“Le voi da baieti drept capetenii, -zice Domnul-si niste copii vor stapani peste ei…tanarul va lovi pe batran, si omul de nimic pe cel pus in cinste …” (Isaia 3:4)
Am vrut sa comentez postarea lui Paul N.Postmodernismul si poporul condus de femei si copii.
Pentru ca respectivul blog nu permite comentariile am comentat pe altul: Comentariu la un articol de pe blogul …..

Iata cometariul:
“vesteabuna a spus
martie 13, 2009 la 10:03 pm
Am citit si eu postul lui Paul N.
Scrie bine, cursiv, argumentat, fluent si usor de absorbit.
Atat de curgator, ca iubesti curgerea si ignori gustul.
Doua idei in antiteza: fragmentarea bisericii incat “fragmente” ajung dominate de “femei si copii”, versus “biserica omogena”, “laolalta”, unita, etc. in jurul persoanei veghetoare a pastorului.
Dreptate mare are in treaba cu femeile si copii, blestem este.
Dar hai numai un pic sa cercetam duhul viziunii sugerate: biserica clasica, neschimbata, cum o stim, asa!
Sunt mai multe feluri de copii: despre un fel scrie “sa nu mai fim copii”(Ef.4), despre altul:”daca…nu vă veţi face ca nişte copilaşi”(Mt.18).
In biserica e dat ca batranii(in Duhul) sa-i conduca pe tineri….dar intreb naiv, scoala te face batran sau viata traita?
Ce autoritate are imberbul absolvent de seminar peste oameni duhovnicesti, maturi in Hristos?Nu scartzaie nimic aici?
Nu cumva falnicul seminarist e tot un “copil-conducator”, dat ca pedeapsa peste cei blestemati?Nu acesti “copii-conducatori” au fost adementzi de jucariile securitatii si au colaborat asiduu?
Urmasii lor, infantili ca ei, se pretind azi lideri pe baza aceluiasi blestem!E mare taina, cresterea spirituala.
Iata aici o istorie in versuri a istoriei petrecute cu “necrescutii fii”:
“….dar cerberii stravechilor porunci
inchis-au Calea Vietii tot mereu
pe fii silindu-i sa ramana prunci.

A fost usor sa-i vinzi ca robi atunci
(vorbesc de anii-aceia de demult)
pe necrescutii fii, ramasi tot prunci
cu robii-asemanandu-se mai mult.”

Scrisoarea(2.) lui Gustav Pocsy catre Marcu Nechifor-”..ati pierdut vederea clara..”

 Iubit frate Marcu,

 

Te rog in Numele Domnul ui nostru comun, Isus Hristos, iarta-ma ca neinvitat mi-am luat indrazneala sa raspund la randurile matale. Am facut un circuit de 30 de zile si mi-am luat ramas bun de la fratii, pe care i-am vizitat de doua ori pe an slujindi-i cu “Paine si Apa”. Dar, deja am ajuns la neajunsurile batranetii si nu mai pot sa fac calatorii de 30-40 de zile, plus de asta in Oradea exista o mica adunare fara autorizatie, dar tolerate de autoritati, si acestor frati si surori de diferite culte le sunt pastor si Domnul mi-a pus pe inima sa pastoresc si sa le slujesc.

Asa am sosit acasa, si cand am vizitat pe fratele Ioanovici, i-am povestit intamplarile din drumul meu si el mi-a povestit intre altele vizita matele, convorbirile voastre si mi-a dat scrisoarea matale, pe care n-a prea inteles-o, de ce scrii aceste lucruri. Am citit de vreo doua-trei ori si am ramas uimit ca la scrisoarea pe care v-am trimis-o, ati raspuns fratelui Ioanovici. Da. Problema aceasta ati mai scris-o si eu v-am mai spus sa nu faceti ce-ati facut. Subliniez: Sunteti ce-ati fost, fiul lui Dumnezeu prin Isus Hristos.(Gal. 3.26), dar nu mai faceti ce-ati facut. Ati pierdut vederea clara, faceti compromisuri si marturisirea dumneavoastra nu mai are “sunet clar”(1Cor. 14.8). Cand ne-am intalnit ultima data la Aurel Popescu si v-au rugat tinerii sa vorbiti ceva

Scrisoarea(1.) lui Gustav Pocsy catre Marcu Nechifor-”draga frate te-ai impotmolit”.

02.XI.1977

“Ca o fantana tulbure si ca un izvor stricat, asa este cel neprihanit, care se clatina inaintea celui rau”.(Pilde 25.26).

Draga frate Marcu,

 

Nu te mira de faptul ca, eu iti raspund la scrisoarea ta trimisa fratelui Ioanovici, dar noi suntem in legatura intima si te iubim amandoi, asa ca mi-a dat sa citesc scrisoarea ta, dupa ce mai intai mi-a povestit intalnirea si convorbirea voastra.

Trebuie sa-ti marturisesc, ca si impresia mea este , ca nu mai vorbesti cum ai vorbit cu multi ani inainte, cand ti-am ascultat cuvintele rostite de tine, cand simtitor era prezent Domnul si cele marturisite erau: “Mireasma lui Hristos.” – moarte spre moarte, sau de la viata spre viata.

Nu spun ca, nu mai esti ceea ce ai fost, caci ai fost si esti fiul lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, dar nu mai faci ce ai facut, cum ai vorbit, cand cuvintele tale erau “sabie cu doua taisuri.” Cauza o stie Dumnezeu dar, sunt convins ca stie si sufletul tau(matale).

De cand te cunosc(aproape de 30 de ani), mi-erai un exemplu de viata sacrificata, fara compromisuri, si cand erai pus in situatie, cui sa te supui: Cultului Baptist sau Domnului Isus, atunci nu te sfatuiai cu nici un om.(Gal.1.16), ci te supuneai Domnului, oricat te costa. Dar, acum cand te intalnesc, sau te ascult, vorbesti fara putere, traiesti din amintirile si experientele experimentate, de atatia ani. De ce?

Teologia deciziei

aceste gânduri le-am scris prin 2003 sau 2004, le-am postat pe masa rotundă în 30 sept 2006 şi acum aici.
“Tu trebuie să decizi…”, “Ai de făcut o alegere…”,”Depinde de voinţa ta…”, sunt doar câteva din aşchiile LIMBAJULUI DE LEMN care s-a răspândit în lumea evanghelică în ultimele decenii ale sec XX şi azi este ascultat ca “normă” şi crezut ca Adevăr. Nu putem trece peste faptul că acest limbaj este străin Noului Testament, absolut neântâlnit în paginile “Legământului mai bun” şi nici peste faptul că limbajul este din ce în ce mai îndrăgit de “clerul evanghelic”. Acest scurt articol se vrea o CRITICĂ SEVERĂ a acestei, să-i zicem de acum “teologii a deciziei sau a deciderii” sau mai bine zis, se doreşte un SEMNAL DE ALARMĂpentru cei îngrijoraţi de starea CĂLDICICĂ a locurilor cereşti..
1.Teologia deciziei nu este scrisă în Noul Testament.
S-a dezvoltat un CONFLICT între intensitatea cu care această teologie este propagată şi IMPOSIBILITATEA de a fi dovedită cu “Cuvântul lui Hristos”. În acest articol doresc să străbat (în folosul celor cu adevărat călauziţi de Duhul lui Dumnezeu) cauzele şi efectele acestui conflict cu implicaţiile sale în viaţa Societăţilor Evanghelice. Pentru aceasta am nevoie de termeni noi, nefamiliari mediului obişnuit creştin ca: “cler evanghelic”,”societate evanghelică”,”pârghie teologică”,”limbaj de lemn” şi chiar “teologia deciziei”.
2.Cauze ale dezvoltării Teologiei deciziei
Principala cauză a dezvoltării acestei teologii printre evanghelici consider că este NECESITATEA clerului evanghelic de a avea o PÂRGHIE psihologică necesară conducerii societăţii evanghelice, adeziunea la Spiritul şi Litera Scripturii fiind văzută în mod tacit ca o PIEDICĂ în exercitarea rolului de LIDER. O altă cauză este imposibilitatea de a înţelege alegerea noastră în Hristos făcută de Dumnezeu mai dinainte de întemeierea lumii. Teologia deciziei a venit ca un PETEC perfect care să acopere GOLUL lăsat de parasirea Cuvântului lui Hristos cu privire la alegere: ”Nu voi m-aţi ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi”. Majoritatea (Slavă Domnului ca există şi o minoritate, o rămăşită) a Clericilor Evanghelici încearcă să ne convingă că nu mai e aşa, ci cam invers, ceva de genul:”Nu Eu v-am ales pe voi, ci voi m-aţi ales pe Mîne”, cu alte cuvinte şi mai departe în viaţă, tot voi trebuie să alegeţi. Prin “Teologia deciziei” liderii de grupuri încearcă să-i facă pe supuşi să creadă că fiecare pas al vieţii este crucial şi poate fi greşit şi doar prin ascultarea de oracolele lor pot fi evitate aceste greşeli, prin aceste tactici psihologice inoculează FRICA care le va face grupul şi mai fidel. Acesta este mecanismul de implementare al teologiei deciziei , scopul, poate neconştientizat de mulţi lideri creştini fiind doar acela de a-şi fideliza grupul prin inocularea atât a FRICII de a nu greşi cât şi a unei căi false de evitare a greşelii. Aceasta este o capacană, o cursă, un laţ. Toate predicile acestor lideri au degenerat, mai ales în cursul ultimelor decenii într-o repetare obsesivă a cuvantului magic: DECIZIE. Prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne am fost avertizaţi cu privire la “şiretenia lor în uneltirea rătăcirii”. Teologia deciziei este deci în acelaşi timp o cale facilă de a explica geneza salvării fiind simultan o veritabilă pârghie pentru manipularea pihologică a maselor. Cât de ieftin le pare unora Adevărul!
3.Efecte raspândirii Teologiei deciziei.
Efectele propagării acestei minciuni au fost şi rămân DEVASTATOARE. Înlocuirea sau mai bine zis confundarea credinţei care vine de sus şi este darul lui Dumnezeu cu voinţa omului robit păcatului, a carui gândire este vrăşmaşă cu Dumnezeu şi nici nu se poate supune lui Dumnezeu a produs un raţionament de genul: totul depinde de mine, când ma hotărasc eu, CLICK… şi Dumnezeu acţionează, fără mine Dumnezeu nu poate face nimic, eu DECID când va lucra Dumnezeu. Dumnezeu e un fel de robot al meu care aşteaptă un fel de “CLICK HERE” al deciziei mele, că doar El”stă la uşă şi bate”. (Răstălmăcirea acestui verset(Apoc. 3:20) adresat bisericii (dar prin răstălmăcire aplicat individului) împreună cu intrepretarea eronată al lui Ioan 3:16 au creat (cei doi stâlpi ai casei lui Dagon) cele două fundamente şubrede ale unei teologii care a devenit o puternică unealtă de înşelare). Vicleana gândire omenească! Iată un efect , iată cum judecă cei care cred minciuna asta:”.. aşteaptă Doamne până o să am timp”, “de fapt Tu nu ai altceva de făcut”, “la urma urmei eu îţi fac planul”,”ştii Doamne, acum sunt ocupat” ,”mai încolo mă decid să-ţi fiu mai fidel”, “o să iau o decizie pentru tine , ştiu că tu mă iubeşti, nu mi-e frica deloc de Tine, Tu eşti dragoste”. Acesta ar fi unul din mai puţin gravele efecte ale acestei teologii. Alt efect mai grav este însă sentimentul ÎNCREDERII ÎN SINE rămas intact în ascultătorii “onorabili” ai acestor minciuni. Adevărata VESTE BUNĂ zdruncină în om încrederea în sine, îl face să-şi vadă starea şi îi îndoaie genunchii. Această Teologie a deciziei însă nu se atinge de imaginea nobilă pe care o are omul despre el însuşi. Nu vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu, nu-l face pe om să se îngrozească de starea lui de neputinţă. Prin simplul apel la voinţă se face apel la raţiune(voia minţii lor), deci IMPLICIT se consideră că în om capacitatea de discernământ este valabilă şi de necondamnat. Deci DECIZIA fiind un act al raţiunii şi spunându-i omului că poate decide,  implicit îi transmiţi şi că are cu ce, cu alte cuvinte ca are o gândire bună, ceea ce calcă Cuvântul lui Dumnezeu care ne revelează că noi eram “Vrăşmaşi cu Dumnezeu în gândirea noastră” şi “făceam faptele voite şi gândite de carne”. Cum să-I spui acum că are o gandire vrăşmaşă cu Dumnezeu şi apoi cu aceiaşi gândire să-I ceri să-L aleagă pe Dumnezeu? Teologia deciziei mai are ca şi efect înjosirea termenului de “călauzire a Duhului Sfânt” pentru om fiind mai onorabil să se simtă “factor de decizie” decât să fie călăuzit, condus sau mânat.
4.Adevărul
Adevarul este însă cel smerit, care ne pune pe fiecare din cei ai Domnului în starea de supus, ascultător, Cel care Decide fiind Altul. “El vă va călăuzi în tot Adevărul” dacă ar fi singura jumătate de verset din Noul Testament care să vorbească despre călăuzire şi ar anula toate pretenţiile omului că trebuie el să decidă, dar sunt Slavă lui Dumnezeu multe alte zeci, poate sute de locuri. “Doamne iartă-i ca nu ştiu ce fac” “Înapoia mea Satan-o” “Nu ştia ce spune” “Vă rătăciţi” “Grozav vă mai rătăciţi” sunt cateva din versetele care ne fac să vedem că “oamenii se pierd singuri în CEEA CE ŞTIU DIN FIRE” subliniez: ÎN CEEA CE ŞTIU, deci nu prin ignoranţă ci prin încrederea în ceea ce cunosc.
Cu consideraţie şi ruga.
d.

Purtam in noi omorarea lui Isus (prin Duhul…sa moara faptele trupului)

“Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Cor. 4, 6-10)
“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Luca 9:23)
“…dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”(Romani 8:13)
 ”….Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu,”(Evrei 9:14)

…partasia suferintelor Lui…
…rastignit impreuna cu Hristos…
…imi lovesc trupul si-l tin captiv…
…in noi lucreaza moartea….
…simt placere in slabiciuni…..

Toate aceste cuvinte ne transmit mesajul aceleiasi lucrari spirituale.
Nu este nimic mistic, nici ritualic, nici neinteligibil.
Lucrarea crucii este una duhovniceasca, a cuvantului, a cuvintelor, pentru ca “cuvintele…sunt Duh.”(Ioan 6:63) Iar cuvintele lui Hristos, gandurile lui Hristos, gandul lui Hristos…sunt Duhul lui Hristos.

       Asta e lucrarea Duhului, sa ia din ce este a lui Hristos si sa ne dea. Cuvinte ne da, ganduri ne da si ne formeaza pana nu mai gandim altceva si ajungem sa “avem gandul lui Hristos”, identic. Lucrarea se petrece in fata tronului de Har, singurul loc destinat pentru a primi Har, in “locurile ceresti” ale Cortului de Sus, in intimitatea partasiei preotesti, el Mare, noi mici. Ridicarea crucii in fiecare zi este prin Duhul, se petrece in mintea noastra, omoram gandurile pe care Duhul le condamna. Si condamna, ca asta e slujba Lui, sa dovedeasca lumea vinovata, in fiecare zi, si in noi.
     Acolo in minte(inima), cortul gandurilor, ascundem idoli-ganduri, haine-ganduri, ca Acan, ca Rahela, ca Ghehazi si vine Duhul cu sentinta de condamnare a acestor ”madulare” ale omului vechi si ne cere sa le pironim pe cruce. Fara sa stie nimeni,  in lumea gandurilor proprii, in fiecare zi, sa “ne judecam singuri”, sa ”ne aducem aminte”, sa adunam probe-mustrari de cuget, martori-amintiri, si in fata marii sentinte a judecatorului-Duhul lui Hristos, sa participam bucurosi la condamnarea “madularelor care sunt pe pamant”, sa le dam mortii si sa ne putem lauda ca am crucificat  inamicul. Si devenim tot mai slabi, personalitati sterile, fade, lipsite de individualism, de proprietate, de sarm. Zilnic, preferabil dimineata.
     Ca Hristos, …asa de dispretuit, ….noi nu l-am bagat in seama. Mai mult…am crezut ca a fost …lovit de Dumnezeu. Asa suntem si noi in lumea aceasta. Nu printr-o imitare naiva a unui umblet si apucaturi fals-smerite, ci prin lucrarea energica a crucii, a Duhului care omoara ce este condamnat, ca sa aiba loc sa ramana viu ce trebuie sa traiasca. Ca sa ne dea un har si mai mare. Si cele ce mor si cele aduse la viata folosesc perimetrul dat de tarusii aceluiasi cort. La un cort stramt al unor obiceiuri rigide, vine cuvantul si porunceste:” Largeste locul cortului tau; si intinde invelitoarele locuintei tale: nu te opri! Lungeste-ti funiile, si intareste-ti tarusii. ”(Isaia 54:2) si “largiti-va si voi”(II Cor 6:13). Ca un burduf nou.
fratele dan

Smereste-ma Doamne!

“O sa vezi dumneata, iti distrugem mai intai reputatia de care te bucuri si apoi te vom distruge si fizic.”(Securistul catre P. Dugulescu, in ancheta.)

“Stateam tacut si umilit in fata completului de judecata si in fata unei sali pline pana la refuz si nu puteam sa ma apar. Am incercat de vre-o doua ori dar nu mi s-a permis”(P.D).

“Si atunci, Duhul Sfant mi-a amintit marturia lui Traian Dorz, care ma vizitase pe furis, noaptea, cu cateva luni in urma si imi ceruse cateva pachete cu Biblii si literatura crestina…..Avea 72 de ani si se sprijinea intr-un baston indoit la capat. Tara dupa el un picior infirm, pe care, cand statea pe scaun, il tinea intins: nu iI putea indoi, din cauza batailor si torturilor din inchisoare.Parca iI auzeam spunandu-mi urmatoarele: “Petrica draga, dupa saptesprezece ani de temnita, m-am intors acasa la Livada Beiusului. Intre timp, s-a infiintat Colectivul, care ne-a luat tot. Sotia mea lucra la Colectiv si mai tineam in grajd o capra batrana. Pentru ca nu mai aveam ce manca, ne-am hotarat sa vindem capra. Mergeam cu ea in fiecare sambata la targ la Beius si plecam din targ ultimul, dar nu puteam sa o vand. Capra era slaba si batrana si nimeni nu era interesat sä o cumpere.

Unii din dusmanii mei, care m-au dat pe mana Securitatii, treceau pe langa mine, intorceau capul si radeau intre ei: «Uite-l ce-a ajuns… lar e in targ cu capra batrana!» In timp ce ei treceau batjocoritori si radeau de mine, eu, cu capra legata de gard, ma rugam: «Smereste-ma, Doamne, asa mi se cade. Smereste-ma, Doamne, numai Tu sa fii inaltat. Smereste-ma, Doamne.»” (P. Dugulescu, “Ei mi-au pregatit moartea. Ed. Marineasa, Timisoara, 2003 p. 189)

Slabiciunea lui Dumnezeu

“…este mai tare decat oamenii.”

“….inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire.”

          Lucrarea duhovniceasca a crucii asupra omului nostru vechi, a “faptelor trupului”, il slabeste pe acesta incat sa poata fi strunit, stapanit de cel launtric.

“….daca prin duhul faceti sa moara faptele trupului, veti trai.”

       Crucea are de-a face cu gandirea noastra, cu soliditatea argumentelor ei, cu justetea motivatiilor ei, cu taria justificarilor si a indreptatirilor mersului comun. Nu se va schimba nimic in mersul si in faptele nimanui pana nu se schimba “softul”, gandirea care le genereaza.
      Vrasmas al crucii este cel cu gandirea fireasca neatinsa, care “se gandeste la lucrurile de pe pamant”(Fil. 3).
      Crucea lui Hristos este o denumire spirituala a lucrarii launtrice de “partasie a suferintelor Lui”, partasie la care am fost chemati, “cu Tatal si cu Fiul”.
      Proclamarea crucii inseamna

Nu…niciodata! (33.) Milly King