Ce, ei n-au putut fi ca ceilalți, să meargă la biserică, să se încadreze în regulile ei ȘI SĂ TACĂ?

Simion Moț, un alt ”moisist”, închis pentru credință împreună cu grupul din Arad a scris mai multe cărți. A fost prieten și cu Gusztav Pocsy, ale cărui scrisori sunt postate pe acest blog. În scrisorile lui Pocsy, cele către Moț încep cu Dragă Simi.

Cartea ”Apocalipsa, meditații-comentariu” este cea din care citez azi.

”Ai în Sardes câteva nume…” este textul comentat.

”Într-o creștinătate unde ce e sfânt a fost pervertit și unde ceea ce e o scârbă înaintea lui Dumnezeu a ajuns să ia locul la ce e al lui Dumnezeu, aceste nume din Sardes s-au păstrat curate. Apoi nu numai lumea înconjurătoare e o ispită și primejdie, ci și păcatul din firea noastră veche. Pe lângă aceasta, primejdia mare vine din partea celor ce se numesc credin­cioşi, din adunarea noastră, din comunitatea noastră. De multe ori aceasta e primejdia cea mai mare. “Ţine ce ai primit”, cred că se referă la a ţine tare ceea ce Domnul ţi-a dat sau vorbit, fără să te laşi orbit de falsitatea, făţărnicia sau trecerea uşor peste cuvîntul şi voia lui Dumnezeu a unora, chiar învăţători şi predicatori din comunitatea sau biserica ta. Nimic pe pămînt nu are putere să distrugă viaţa credinciosului ca şi oamenii care poartă Numele lui Christos, fără să arate în viaţa lor puterea şi viaţa Domnului Isus. O biserică moartă e un mai mare pericol pentru viaţa şi mărturia creştină, atît înăuntru cît şi în afară, decît lumea cu batjocurile şi persecuţiile ei.

Gîndiţi-vă apoi că nu e uşor să fii luat în derîdere de “fraţii tăi” şi să fii mereu lăsat la o parte, nesocotit sau chiar stigmatizat. “Ce, el nu poate fi ca ceilalţi”? vei auzi mereu în jurul tău. Sau, “Şi noi vedem că nu e bine, dar trebuie să tăcem, să ne supunem, să păstrăm unitatea”. Cînd am fost băgaţi la închisoare, unii “fraţi” au zis despre noi: “Aşa le trebuie, ce, ei n-au putut fi ca ceilalţi, să meargă la biserică, să se încadreze în “regulile” ei şi să tacă”? Nu e de mirare că Domnul Isus spune unora ca aceştia, din Sardes: “Vor umbla împreună cu Mine în alb, căci sînt vrednici”, şi “Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe”. Nu înseamnă că aceştia au fost supraoameni, adică fără păcat, ci că au trăit în neprihănirea Domnu­lui Isus urînd păcatul şi întinăciunea de orice fel. Iar cînd într-un fel sau altul au căzut şi s-au întinat, au venit imediat la Domnul Isus cu pocăinţă şi credinţă, mărturisindu-şi păcatul şi primind iertarea şi curăţirea, aşa cum spune apostolul Ioan (I Ioan 1:9; 2:1-2), ori aşa cum se spune aci în Apocalipsa despre unii: “Ei şi-au spălat hainele în sîngele Mielului”. Ceea ce a fost considerat aici pe pămînt ca o viaţă curată prin credinţa în Domnul Isus în nădejde şi în părtăşie cu El, în cer va fi adevărata lor haină albă, ca a Domnului Isus, drept răsplată.

[....]

Ce preţioase îţi vor părea persecuţiile şi suferinţele pentru Domnul Isus care acum te dor. Cît de adevărate sînt şi cît de mult vei aprecia fericirile Domnului Isus care sună aşa: “Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Mat.5:10-12). Aţi observat cum credincioşii fug de aceste fericiri? Fac orice pot, se adaptează la orice, chiar păcătos, numai să nu fie ocăriţi din pricina lui Christos. Slavă Domnului că sînt şi în Sardesurile de azi din aceia care nu şi-au mînjit hainele, ci suferă împreună cu Evanghelia şi cu Domnul Isus Christos ocara Lui, avînd în vedere Numele Lui şi slava Lui; avînd ochii aţintiţi spre răsplătire. Ce bucurie va fi pentru Domnul Isus să mărturisească numele lor înaintea Tatălui Său şi a sfinţilor îngeri! “Uite, acesta sau aceasta…Ion, Mane, Gheorghe, Floare..a stat cu Mine şi a mărturisit Numele Meu chiar atunci cînd toţi i-au stat împotrivă, chiar cei din familia sa, chiar prietenii. Nu s-a ruşinat de Mine chiar atunci cînd filozofia şi documentarea religioasă a majorităţii îl socoteau greşit, dezident sau chiar scrîntit la minte. A fost batjocorit, a fost lovit, a fost înjosit. A plîns de atîtea ori, nu pentru că nu a fost înţeles, ci pentru că “fraţii” n-au ţinut cont de Mine, de cuvîntul Meu. S-a rugat pentru ei mereu, preferind să rămînă el în umbră şi neînţeles, numai ca ei să fie luminaţi şi îndreptaţi. Ce bucurie va fi pentru Tatăl să răsplătească pe un astfel de credincios! Vrei tu să fii acela? Domnul vrea şi-ţi pune totul la îndemînă. Nu uita că acum e vremea potrivită, “astăzi” e ziua mîntuirii.”

”Am fost daţi la moarte cu mîna pastorilor din oraşul nostru…” Simion Moț, 1993

“Dar iudeii au întărîtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stîrnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor” (Fapte 13:50; vezi şi 13:45; 14:2, 5,19, etc).

”….Veţi zice, “Ce oameni răi au putut să fie aceşti iudei! Cum au putut să facă aceste nelegiuiri, cînd spuneau că sînt poporul lui Dumnezeu, cînd aveau legea şi Vechiul Testament”?

Staţi un pic şi nu vă miraţi aşa de tare, căci în zilele noastre e la fel, dacă nu mai rău, căci lumina e mai mare şi avem mai multe exemple, canonul Bibliei fiind complet. Acum cei ce fac aceste lucruri nu sînt iudei, adică evrei, ci religioşii acestor zile, adică cei ce pretind că au autoritatea divină ca urmaşi ai lui Petru, ori capi ai bisericii pe pămînt, sau pastori cu investitură specială (omenească). Am găsit astfel de oameni în biserica din Efes, în Smirna şi o să-i găseşti în toate bisericile din Asia Mică în vremea lui loan, cît şi dealungul veacurilor. Cînd au avut credincioşii de suferit mai mult, ca în perioada de cea mai mare înflorire “religioasă” papală? În biserica răsăriteană – ortodoxă-, în timp ce împăratul Constantin era “creştin”, mulţi creştini de tipul celor din Smirna erau prin închisori.

Cine au dat şi dau pe credincioşii din ţările comuniste KGB-lui sau securităţii, oare nu aceste oficialităţi religioase? O ştiu personal ca unul care am suferit batjocura şi persecuţia acestor oameni împreună cu zeci şi sute de fraţi din România. Am fost daţi la moarte cu mîna pastorilor din oraşul nostru din acea vreme. Unul dintre ei a instigat împotriva noastră pe nişte nelegiuiţi din biserică. Unul era preşedintele comunităţii baptiste din regiunea Arad, maior de Securitate (poliţia secretă), altul un predicator bătrîn din biserică. Dar majoritatea pastorilor s-au dezis de noi. Nu numai că nu ne-au apărat, dar au declarat pe placul autorităţilor împotriva noastră. Cînd am spus unui pastor din aceia, care acum e în SUA că şi declaraţia lui era în acel dosar gros împotriva mea, a pălit şi i-a pierit vocea. Abia a mai putut spune: “Chiar aşa, chiar aşa”? “Da”, i-am spus eu, “nimic nu rămîne ascuns”. Numai că şi după aceasta, şi aici într-o ţară liberă continuă să mă prigonească şi să mă batjcorească prin sateliţii săi. Acelaşi lucru îl fac alţii ca el, care sînt tot aici, în timp ce de ochii lumii îndeamnă la dragoste şi la unitate. Poate credeţi că exagerez. Vă rog să-i puneţi la încercare, aşa cum credincioşii din Efes au pus pe unii la încercare şi au fost lăudaţi de Domnul pentru aceasta. Ia căutaţi să vă ţineţi în totul de Domnul şi cuvîntul Lui şi să nu căutaţi să faceţi voia acestora. Nu-i lăudaţi, iar cînd vedeţi că nu se ţin de cuvîntul lui Dumnezeu spuneţi-le frăţeşte cu toată dragostea şi nu e nevoie de faţă cu alţii, ci particular. Faceţi-o aceasta odată, de două ori şi veţi vedea ce o să păţiţi. Domnul să le dea lumină să se pocăiască aşa ca iudeii cărora le vorbea apostolul Petru la Rusalii (Fapte 2:37-38). ”

Simion Moț, ”Apocalipsa, meditații-comentariu” 1993, The suffering Church Ministries, pag. 42-43

O fericire crescândă!

”Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! ”, Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.”

Când cineva spune o minciună despre mine, numai eu știu SIGUR că e minciună, oricine altcineva cel puțin se poate gândi: ”dar dacă?”!
Când cineva scrie o minciună despre mine, se numește ocară, e deja ireversibil, știu ce se va întâmpla cu mincinoșii, mă smeresc știind că nici eu nu am nici un merit și nici o pricină de laudă a faptelor.

Când cineva răspândește minciuni continuu despre mine, pentru că eu știu sigur că o face din pricina Lui, nimeni nu-mi poate lua bucuria.
Nu am nevoie nici măcar ca mai mulți să știe de ce mă bucur. Nu scrie acolo să spunem la cât mai mulți că suntem vorbiți de rău pe nedrept și doar când suntem într-un număr suficient de mare să ne bucurăm. Nu.
Pentru rugăciune trebuie doi.
Pentru acreditarea unei mărturii trebuie doi-trei martori.
De bucurat te poți bucura singur.
Numărul minim pentru bucurie este UNU.
Eu mă bucur totuși  împreună cu soția.

E un mare Har!

Uită-Te la amenințările lor…

Amenințări…
Azi am primit două, scrise în cel mai pur stil al vechilor pârâși, cu multe greșeli de ortografie, (păstrez strict conținutul și forma mesajelor):

-mesaj pe mobil azi la 13.53: 
”daca va ocupati cu si despre peroana mea, in ideea manipularii oamenenilor credinciosi pentru a ma vb de rau, va asigur ca voi crea website-ri cu toate datele dvs.”

-la ora 14.06 am primit comentariu pe blog de la același:
”…Dle, stiam ca ati facut armata la securitate, ca dati dovada de un securit in toate aspectele psiho-comportamentale si ca nu aveti o atitudine de un bun crestin, dar sa va ocupi sa trasmiteti cu ce ma ocup eu (profesional), in ideea de a ma vorbi de rau, va descalifica din toate punctele de vedere. Va asigur ca de acum 2 ani stiam cu cine vorbesc. Dar daca vreti sa nu mai stati sub anonimate ca “vestea buna” eu va ajut. De acum voi lansa si eu “vesti bune” despre dvs.”

Parcă era Șimei!

A urmat și o convorbire telefonică în același ton.

(Mi-au construit o capcană și aparent am căzut în ea. Am fost intrebat pe mess: ”ce face cutare?” iar eu am raspuns printr-un link către instituția unde lucrează, atât.)

M-a năpădit o mare bucurie.  De fiecare dată când sunt învrednicit să fiu vorbit de rău mă bucur mult. E o cale bună de a te smeri, dacă e pe nedrept e Har, dacă e pe drept e pocăință. Îmi știu lipsurile și slăbiciunile, știu cât de ușor este pentru oricine să fie biciuit cu limba dar mai știu și promisiunea: ”…vei fi ferit de biciul limbii!”
Am cel puțin 3 promisiuni ferme:
-Iov 5:21 “El te va scapa de moarte in timp de foamete, si de loviturile sabiei in vreme de razboi, vei fi la adăpost de biciul limbii.”
-Psalmul 31:20 b, “….îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.”
-“Tu ii ascunzi la adapostul fetei tale de uneltirile omului…” Ps. 31:20 a

Adăpostul de calomnie este cortul Domnului, la adăpostul Feței Lui.
Toporul n-avea coadă, acum are. Nu va tăia decât lemnul verde ca să înverzească cel uscat.
Preaiubiții frați bătrâni care mi-au fost mentori au păstrat și păstrează în ei gustul amar al  deceniilor de defăimări și conspirații, de intrigi și bârfe. Gust amar dar bun al Ocării lui Cristos, al minciunilor aruncate de Șimeii tuturor veacurilor.
Doamne ai milă de ei căci nu știu ce fac!

Gherla, Salcia, Periprava…un alt întemnițat al lui Cristos a plecat din cort acasă: Relu Băbuț.

Mai avea câteva zile până la vârsta de 90 de ani. Nu l-am cunoscut.
Aflu de pe net că s-a dus și el. Un alt ”moisist”.

”….care poartă pentru alții vini de care nu-i de vină.

încrezându-se-n dreptate, înviere și lumină…”

Vina de care n-a fost de vină a fost același articol 209 din Codul penal, ”….crimă de uneltire împotriva ordinii sociale….”. Parcă e din procesul Domnului Isus: ”tulbură norodul”, ordinea socială.
Citiți:
N-ați prea auzit de acest frate, nu e de mirare.
După cum spunea William macDonald, lumea preferă ”profeţii falşi care se conformează sau cei adevăraţi care sunt morţi.”

Din cartea fratelui Mia, despre Relu Băbuț:
”Am aflat că în colonia Salcia, la brigăzile de lucru sunt doi dintre fraţii din lotul meu, Harap Dumitru şi Băbuţ Teodor. M-am informat unde sunt, în ce barăci, şi am aflat în ce baracă era Relu Băbuţ. Într-o seară, după întoarcerea lor de la lucru, m-am strecurat până la baraca lui, nu fără riscuri, cu o cană de lapte într-o mână şi în cealaltă cu o bucată bună de pâine. Ce ar fi putut fi mai bun pentru un deţinut flămând? Am ajuns la patul lui, în faţa lui, dar el nu m-a observat. Stătea şezând pe patul lui din rândul de jos, cu capul în mâini şi cu coatele pe genunchi, şi încet cânta un şlagăr pe care îl auzisem şi eu de mult, din muzica uşoară românească şi astfel l-am putut identifica mai bine: “Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii…” Mi-am dat seama că gândurile lui zburasera departe la soţia lui şi la cele trei fetiţe… şi l-a cuprins un dor de acasă. Şi eu aveam lăsaţi acasă cu trei ani în urmă soţia cu trei copilaşi şi al patrulea pe drum. Nu ştiam încă dacă soţia a supravieţuit în urma celei de a patra naşteri, după prezicerile sumbre ale medicilor, şi ce anume aveam, vreo fetiţă mult dorită de noi? Era o taină…

Când şi-a deschis ochii şi a văzut darurile aduse, ochii i s-au umezit de lacrimi de bucurie şi surpriză. A băut laptele, căci aveam nevoie de cană, care era în dotarea mea de la staţionar, şi pe furiş în noapte m-am strecurat înapoi fără să fi fost observat şi prins de vreun gardian, care nu m-ar fi iertat. Ca să faci binele se cere uneori sacrificiu şi risc. “Doamne, ajută-mă să trăiesc aşa toată viaţa şi păstrează-i pe cei dragi ai mei sub paza Ta binecuvântată.””

”Momente de-ncercare”…o cântare compusă acum 53 de ani în temnița din Timișoara pe melodia ”O brad frumos”

Era în 1958.
17 decembrie.
Atunci i-au arestat pe ”moisiști”.
Argații cultului controlat de securitate i-au dat afară din cult cu mult înainte, ca să nu se spună că religia este persecutată în Republica Populară Română.
I-au acuzat sub articolul 209 din Codul penal: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. În anul 1958 se ajunsese să se dea și condamnări la moarte pentru ”uneltire”.
De fapt frații arestați, părăsiți și vânduți de ”frați” erau continuu amenințați cu condamnarea la moarte. Se menținea o tensiune sinistră. Dacă vă puteți aminti sau imagina acest fel de tensiune (Cuvântul ne-o cere) așa să citiți cuvintele cântătii de mai jos. A fost compusă la câteva zile după arestare (17 dec 1958) de fr AM. A fost pusă pe hârtie imediat după eliberarea din închisoare. A fost cântarea 1. 

Dragostea lui Cristos și ”destrămarea”

….despre destrămare scrie la    1987 – Instrucţiuni nr. D – 00190 ale Departamentului Securităţii Statului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operative a organelor de Securitate art 32.
….despre dragostea lui Cristos scrie în inimile creștinilor, umplute cu ea.

…s-o cităm pe prima.
” Art. 32. Destrămarea constă în luarea unui complex de măsuri
preventive pentru curmarea activităţilor necorespunzătoare
care au loc în cadrul unor grupuri şi anturaje şi are pot
degenera în infracţiuni ori alte fapte antisociale de
competenţa organelor de securitate. Măsura destrămării
se aprobă de şefii unităţilor centrale (ai securităţilor
judeţene şi a municipiului Bucureşti), precum şi de şefii
serviciilor de contrainformaţii militare, cu avizul
Direcţiei de Cercetări Penale a Departamentului
Securităţii Statului.”

despre dragostea lui Cristos mai scrie și aici:
”Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El, care n’a cruţat nici chiar pe Fiul Său,
ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va
ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! 34
Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi
mijloceşte pentru noi! 35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea,
sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?”

Am simțit măsura destrămării de multe ori, chiar recent.
Am scris despre ea aici, aici și aici, n-o puteam defini dar o simțeam. Fratele de aici a spus des:”am fost mai
prigonit de securitate de când am venit în America decât am fost în Romania.”
Destrămarea au provocat-o oameni pentru care trebuie să ne rugăm, ea vine de jos, din lume.
Dragostea vine de sus, dacă noi nu avem nimic lumesc în noi, destrămarea nu are ce destrăma.
Destrămarea destramă doar lumescul. Slavă Domnului!
Noi suntem legați de dragoste, ceea ce destrămarea nu poate rupe, nu de principii, acorduri și adeziuni,
ușor de falsificat, abandonat și …destrămat.

”…ce sunt bisericile? Nişte ziduri; nimic mai mult.” R. Wurmbrand, 13 oct. 1946 (o mărturie neutră)

Duminică, 13 octombrie 1946

Misiunea suedezo-norvegiană pentru creştinarea evreilor (care devin“creştini după Evanghelie”) a inaugurat azi, duminică, la orele 10.30, casa ei de rugăciune din strada Olteni, nr. 45 (fosta sală anglicană). erau prezenţi: pastorul Solheim, şeful misiunii, Max Wurmbrandt, al doilea pastor (evreu botezat), Radu Mihail, pianist, un organist, asistenţă: bărbaţi, femei, majoritatea evrei.Programul: cântări în comun, care alternau cu mici lecturi biblice şi Crezul,rostite de pastorul Solheimşi cu cântece executate la pian (Radu Mihail)şi orgă.

A vorbit după aceea, timp de o jumătate de oră, pastorul Solheim, în  limba română, rar de tot, cu o grea pronunţie, despre “Slava lui Dumnezeu”.

A vorbit apoi Wurmbrandt – cel care a provocat un scandal la congresul clerului din 16-17 septembrie 1945, în Camera Deputaţilor – de la 11.15 la 11.45, tratând despre “Slava lui Dumnezeuşi păcatul”, zugrăvind societatea contemporană, care nu-l cunoaşte pe Iisus şi nu-l are în suflet. “Căci, în fond,zice el, ce sunt bisericile? Nişte ziduri; nimic mai mult. Biserica este sufletul omului.” La 11.45 face un apel către evreii mozaici, chemându-i la Hristos, ei, care n-au patrie, n-au  cetăţenie şi sunt insultaţi, bătuţi, ucişi pretutindeni. În clipa aceea, un avocat evreu mozaic, din fundul sălii, se ridică în picioare şi strigă:“Max Wurmbrandt nu poate vorbi azi. El e un bandit, omul lui Antonescu (mareşalul Ion)70, cel care a dat evrei în mâinile Siguranţei.”

S-a produs un vacarm. Credincioşii au început să cânte, în timp ce avocatul se certa cu asistenţa, care-l invita  să părăsească sala. Avocatul insista însă, cu orice preţ, să fie lăsat să vorbească, pentru a dovedi cine este Max.

Avocatul era sprijinit de doi domni şi tineret evreu, băieţi şi fete, în număr de peste 15, care, încă de la începutul şedinţei, se răspândiseră în sală, mai  apoi au ieşit în curte, pentru ca să revină şi să se grupeze în jurul avocatului. Era deci întocmit, în prealabil, un plan de acţiune.

Pastorul Solheim face apel la cei care au tulburat şedinţa, invitându-i să se liniştească, fiindcă, altfel, se va adresa autorităţilor, căci, adaugă el, nu-şi închipuie ca-n România democrată să fie cineva care să turbure şedinţa unui cult.

În fundul sălii, vacarmul nu contenea. În tot acest timp, Max Wurmbrandt nu s-a mişcat de pe estradă, stând drept şi cântând împreună cu mulţimea.

La un moment dat, câteva femei vârstnice s-au repezit asupra avocatului şi a tineretului, încercând să-i evacueze. Însuşi pastorul s-a repezit, furios, asupra avocatului, l-a apucat de piept şi-l trăgea spre uşă.

În această învălmăşeală, avocatul a lovit câteva femei, care au ripostat numai prin următoarele cuvinte: “renegat”, “turburător de linişte”.

În sfârşit, turburătorii sunt evacuaţi în curte, unde avocatul încearcă să-ivorbească mulţimii despre “banditul de Max Wurmbrandt”. Este însă împiedicat de cei prezenţi. Totuşi, el vorbea şi se auzeau frânturi ca acestea: “părintele pastor … cum se cade … respect bisericesc … banditul … nu poate vorbi …”

Un domn care-l apăra pe avocat a spus: “Banditul de Max Wurmbrandt este în serviciul englezilor, care ucid evreii în Palestina.”

Apare apoi un sergent de stradă, care în cele din urmă n-a putut influenţacu nimic prin prezenţa lui. Pastorul Solheim i-a explicat unuia din certăreţi că,dacă au acte împotriva lui Wurmbrandt, i le pot aduce oricândşi el va lua măsurile cuvenite. El însăşi cu Wurmbrandt, a subliniat apoi, au ajutat mult pe evreii din Transnistria, în timpul prigoanei şi informau străinătatea, pe cale diplomatică, asupra celor ce se petreceau în România. Wurmbrandt a lucrat deci mult pentru evrei.

Vacarmul a durat de la 11.45 până la 13.45, oră după care tot au mai rămas grupuri răzleţe, care discutau, mai liniştit, în contradictoriu: erau evrei creştini şi evrei mozaici.”
sursa, p 184-185

autorul: Dudu Velicu:

Fost secretar personal al patriarhului Miron Cristea (1936-1938), dar şi al şefului SSI, Eugen Cristescu (1943-1944), Dudu Velicu (1905-1977) trăieşte, după 1944, o perioadă de marginalizareşi de supraveghere din partea organelor poliţieipolitice. Datele referitoare la acest ultim aspect par a fi confirmate de prezenţa sa, încursul anului 1951, în calitate de deţinut, în lagărul de la Bragadiru17.

Notele au fost redactate de mână, în caietşi pe foi volante, utilizând uneorisemne stenografice, ceea ce  îngreunează considerabil descifrarea lor. În notele desubsol, am indicat de fiecare dată, acolo unde a fost cazul, incertitudinile privinddescifrarea anumitor cuvinte, iar prin paranteze drepte, am marcat cuvintele saugrupurile de cuvinte care nu au putut fi descifrate în original.

Au pribegit…

Am găsit o nouă lucrare despre persecuția huteriților din Secolul 17.
Am mai scris despre subiect aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

COLONIZAREA ANABAPTIŞTILOR LA VINŢU DE JOS

Sursele documentare privitoare la istoria colonizării  “fraţilor moravi” la Vinţu de Jos cuprind mai ales acele cronici  alcătuite  de reprezentanţii  acestui curent  al Reformei  radicale, cronici  ce  s-au păstrat  în  mai multe  biblioteci,  în  principal  la  Biblioteca  ” Batthyaneum”,  Biblioteca  diecezană din Nitra şi Biblioteca  Universitară din Cluj. Ne referim aici la mai multe manuscrise dintre care cele mai importante,  sub  aspect  documentar,  sunt  cronicile  începute  de  Ambrosius  Resch:  Ein  klein Griindtliches Denkbichelein seif 1524-1642 Jar, apoi  Cronika und kurze Geschichte [. . .} wie Gott mit sienem  Auserwehlten  Gehandelt  hat,  de  asemenea  cronica  lui  Jakob  Werner  (Hausz  Buech. .. ) păstrată  în  arhiva  Bibliotecii diecezane  din  Nitra precum şi  cronica  numită Historia Anabaptistarum (mss.  3 .217 din  Biblioteca Universitară Centrală din  Cluj). Colecţiile de carte hutterită mai cuprind şi lucrări  de  exegeză biblică, scrieri  dogmatice,  canţionale,  scrisori  apologetice  etc.  mai  puţin importante pentru subiectul tratat aici.

Reconstituire evenimentelor  acestui  proces  de  colonizare  este  favorizată  şi  de  alte  izvoare provenite  din  medii  diferite.  Este  vorba  de  lucrarea  lui  Georg  Kraus,  Siebenbiirgische  Chronik, apoi de  cea  a  lui  Szălardi  Jănos,Siralmas  magyar  kronika,  de  raportul  pastorului  Conrad  Jacob Hildebrandt, precum şi de lucrarea geografică scrisă de David Frolich etc.

Corespondenţa  dintre principele  Gabriel  Bethlen şi  soţia  sa  Suzana  Karolyi, precum şi  unele izvoare  juridice  ale  perioadei  (publicate  în  Approbatae  Constitutiones Regni  Transylvaniae … )  aduc un plus de informaţii asupra fenomenului cercetat.  Documentele investigate atestă faptul că  începutul colonizării  “fraţilor  moravi”  în  Transilvania  are  loc  în  anul  1 62 1 .  Totuşi  Polo  Minio,  într-un  raport asupra  Transilvaniei din 20  octombrie 1620 ,  afirma  existenţa, încă din acel an, a unui mare număr de anabaptişti  în  Principatul  transilvan.  Polo Minio relata  că  “în  Transilvania  sunt  mai  mulţi  lutherani, unitarieni şi anabaptişti decât calvini”2, însă avem serioase motive să credem că acei “anabaptişti” (în text  “sabbatary”) de  care vorbeşte  Polo  Minio nu sunt refugiaţi  hutteriţi din comunităţi le morave, ci membrii unor curente ale Reformei radicale infiltrate anterior în principat.

Cauzele colonizării “fraţilor moravi”  în  Transilvania  sunt  legate  atât  de  o  conjunctură internaţională  dominată  de  Războiul  de  30  de  ani  (1618-1648),  cât  şi  de  situaţia  internă  a Principatului ardelean. Interesul pe care Gabriel  Bethlen  îl acorda colonizării meşteşugarilor hutteriţi, este explicabil dacă luăm  în  considerare anumite realităţi ale perioadei.  Principele  s-a remarcat ca un susţinător  al  dezvoltării  economice  a  Transilvaniei,  aflate  într-o  perioadă  de  recesiune.  Bethlen  ia  o serie  de măsuri pentru  stimularea producţiei  de mărfuri  şi  a comerţului, pentru sporirea averii propri şi pentru limitarea monopolului exercitat de breslele săseşti.

Sora Vera

Am mai scris despre sora Vera în 5 sept 2008. Să dau copy/paste:
”Sa va povestesc despre sora Vera. Eram in armata in Baragan. Intr-un sat. Din vorba in vorba am aflat de la sateni ca ar fi ceva pocaiti in sat. Am mers la ei, doi batrani. N-au crezut ca sunt credincios, eram in haina militara. Mai tarziu mi-au spus ca ma credeau spion. Nu stiu cine i-a botezat. Nu faceau parte nici dintr-un cult. Mancau carne de porc, tineau sambata(relativ), erau cate 2-3 prin cate-un sat pe-acolo. Nu aveau buletin, unii, altii aveau dar fara poza (“sa nu-ti faci…vre-o asemanare”). Aveau o carte de cantari “harfa mica” antebelica, de la baptisti. Cand au vazut ca stiu cantarile, le-a trecut frica. Apoi ne-am rugat. Nu se rugau decat plangand, cu adevarat, cu lacrimi reale. Aveau o constiinta buna, o dragoste nesfarsita si o bucurie din cer. Eram cel mai fericit militar, aveam o familie in sat. I-am vizitat mult timp dupa armata. In satul acela intunecat ei erau lumina lui Dumnezeu.
Acesti oameni sunt fratii mei. De cate ori aud ca cineva este prigonit, exclus sau vorbit de rau, ma duc sa cercetez, am gasit  frati in acest mod.
“Ocara lui Hristos” e greu de purtat fara Duhul Lui Hristos.
Iar aceasta OCARA e un tezaur mai mare decat Banca Nationala!
In jurul acestei ocari si batjocuri se invarte Universul. Si intr-o zi se va opri!”  De aici!

Am mai scris și aici.

Săptămâna trecută am mers iar pe la sora Vera. Are 89 de ani. Am aflat că a fost închisă la Jilava pentru credință.
Acasă am căutat pe net, și am găsit. Aici, aici , aici și aici.
Am incarcat o scurtă filmare cu sora Vera, nu mai vede, aude slab dar de vorbit vorbește doar de Domnul Isus și de cerul ce o așteaptă.
Fisa matricola penala e aici. Sec: ”făcea parte dintr-o sectă religioasă interzisă de lege”.

Rugați-vă pentru frații chinezi!

Ne adunăm liniștiți, fără persecuții vizibile. Încă! Despre cele invizibile nu comentez, e slujba lor. Slujba noastră e alta.

S-a întâmplat azi-dimineață în Beijing. O adunare neînregistrată, deci necontrolată de stat(adică bătrănii adunării nu sunt impuși de partid sau de guvern) a fost evacuată din locul unde se adunau de obicei. Frații au hotărât să se adune în aer liber. Poliția i-a împrăștiat. Și veghează să nu se mai adune.

Guvernul chinez vrea ca toți ”creștinii” să fie închiși în țarcurile bisericilor înregistrate și controlate ierarhic, cum au reușit comuniștii în Romania și cum se perpetuează moștenirea lor.

Rugați-vă pentru frații chinezi!

Ce se face acolo e o mare nelegiuire, pastori corupți îi conving pe credincioșii neînregistrați să treacă în cultul controlat. Zi de zi, prin șantaj sau ”manipulare pozitivă”. Sunt 20 de milioane de ”credincioși” înregistrați(controlați, manipulați, mințiți și ascultători de regimul ateu) și peste 150 de milioane din ceilalți. Se construiesc colibe din pietre furate, se umplu temple. Cei vii refuză acest tipic idolatru.

Aveți aici știrea. E în engleză, cei ce nu înțelegeți puteți folosi Google translate pentru o traducere relativ inteligibilă.

Rugați-vă pentru frații chinezi, să stea tari, să nu se lase înșelați.

Cum să ucizi o idee?

Unii zic că e imposibil, n-o poți împușca, nu poți s-o spânzuri. Nu e carne, nu respiră.
Ucizi purtătorul, vor zice unii. Sociologii vor răspunde că nu funcționează: ideile martirilor uciși pentru că le-au găzduit prind aripi, fac pui, se multiplică. E obligatoriu să ucizi doar ideea, purtătorul să trăiască.
Cum se face?
Cu altă idee.
Împotriva ideilor se luptă cu idei.
E un război de cuvinte, cu arsenal de gânduri, amplasamente  de opinii, încercuiri  de prejudecăți, tot războiul dus cu arme fără formă și greutate.
Am primit o scrisoare: 1980, ”numai pt dvs”.
Respect dorința celui ce mi-a trimis-o.
Nu mai am pasiunea rezbelelor de convins obezi turmentati să intre in maraton.
Nici nu sunt bun de dat desteptarea.
Nu m-am prins decât târziu de realitățile care le-am simțit ca pe un zbir respirându-mi în ceafă an la rând. Și nu m-am prins de tot, în continuare rămân uimit de arsenalul de investiție în manipulare psihologică uzitat de comuniști.
Ascultați credeul unui dizident fabricat: ”lansează idei și apoi ajută să se prindă”.
A scris două cărți.
A obținut 3 rezultate:
-1.masele au început să-l caute
-2.a obținut victorie asupra profesorului lui
-3.citat: ”Au început să iasă la iveală rând pe rând toți credincioșii gata în mod sincer de jertfă și dintr-o dată autoritățile au știut cu cine vor avea de lucru.”
Păi nu?
S-a lucrat selectiv. ”Găsim capetele care poartă ideile deranjante și apoi prin influențare pozitivă, păstrând capetele, schimbăm softul.”
Așa s-a lucrat și s-a reușit.
Softul, virusul protejat și parolat de acești hackeri ai spiritului nu se lasă șters.
”…luați seama ca nimeni să nu vă fure cu ”filosofia”” ”ei l-au biruit prin…cuvântul mărturisirii lor”.
Când cobori din Ierusalim, când ieși din Canaan, când părăsești spațiul spiritual al promisiunilor, devii victimă sigură.
Mi-e milă de cei omorâți atunci, de cei înșelați, de cei sinceri atrași în capcana  impostorului, atunci și azi, dar stau și nu renunț la convingerea mea că acesta a fost efectul, nu cauza.
”Pentru că au părăsit calea cea dreaptă”.
Mihai Cornea a fost împotriva Uniunii, a ținut ferm de independența adunării locale, de neînregistrarea la stat.
Vorba unui frate prigonit:”cum am devenit cult, am deviat de la Adevăr.”
Această deviere a fost cauza, uciderea ideilor a fost efectul.
Dumnezeu este gelos. Nu își dă cinstea Lui altuia.
Ce nume e ăla: Cultul cutare…? Al cui? De unde, din cer sau de pe pământ? Așa sunt cei cerești? Cultul …-ist, cultul ..-al, cultul …-după? Unde e Domnul Isus în aceste nume, în acele instituții?
Tu ai putea să suporți gândul că soția ta se rușinează de ”frumosul nume” al  tău și poartă cu mândrie numele unui ibovnic? I-ai mai da ”har”? Ai mai iubi-o, n-ai lăsa-o pe seama ibovnicului? De la ibovnic au venit toate aceste făcături. Nu de la Domnul Isus.
Aceste lucruri le-a făcut tocmai statul de la care te-ai dus să ceri drept de existență și cu care ai ”curvit” la fiecare schimbare.
După ce au muls 50 de ani în țară, frații cu ochii abaștrii au trecut oceanul în 90 și au devenit ”frații cerșetori” ai unui nou ev-mediu contemporan. Lipsiți de cel mai elementar simț de demnitate creștină au cerșit înșelând pe cei lesne crezători. Lucrurile sunt atât de confuze în Babilon, imposibil de definit și separat, că-mi amintesc de o poezie de-a lui Dorz(”mințiți și mincinoși de-a valma”), la rândul lui atât de înșelat și el chiar de cei mai apropiați, e suficient să-i citești bine și atent cărțile. Zic de Dorz pentru că l-am cunoscut, ne-am rugat împreună, am plâns, l-am iubit. Acum m-am dumirit de el: ”era pe când nu s-a zărit, azi îl vedem și nu e…”  ideile sunt pasagere, trec dintr-un cap în altul. RW s-a format între frați, temelie solidă, trainică, ideile le-a pasat lui Dorz, prin anii 40 gândeau la fel, anii 50 cu câțiva ofițeri vicleni au făcut ruptura dintre ei, anii 60 cu închisoarea, moisiștii și fratele Moldoveanu în aceleași celule, betaniștii și RW. Ideile au devenit ca un net al minții, aceleași în toate capetele. Dorz s-a separat de frați, era tributar unor idei mai bine lipite de Trifa, în 1938 pe patul morții la Geoagiu. Și s-a tot separat. Eu îl iubeam pe Dorz cel din Cântări Nemuritoare, dar când l-am întâlnit era altceva în cap.
Ideile mor, Cristosul înviat NU.  Dacă ceva idei au murit, dacă ceva gânduri s-au stins, dacă pasiuni s-au răcit, n-au fost Cristos.
Bieților ademeniți în capcană le-au lipsit armele victoriei:”Sângele Mielului”(care curăță conștiința de mizeria faptelor moarte, ale firii vechi religioase) și Cuvântul Mărturisirii lor.” Unii, în loc să aștepte promisiunea acestui cuvânt (”vă voi da un duh și o înțelepciune căruia nu-i vor putea sta împotrivă toți potrivnicii voștri”) au cerut drepturi și au protestat, la cei pământești, ca ei, nu în fața tronului de Har din ceruri.

”Cinstește pe frații cei fără de slavă (…cu fruntea brăzdată)

…pe care uitarea să-i cearnă i-ar vrea.”

Adunarea este cârmuită de bătrâni. Bătrân te face vârsta, nu funcția, creșterea, nu diploma, Harul, nu ordinarea.
Pavel se numea pe sine, nu apostolul, ci bătrânul.
Ioan, ”fratele nostru” se numea bătrânul.
Apostolii, proorocii, păstorii, învățătorii și toate darurile au fost pentru unii, au fost pentru o vreme, ”până când” vom ajunge ”toți la starea de om mare”. Dar la starea de bătrân? Creșterea e pentru toți, rodirea e pentru toți, a fi bătrân e o vârstă spirituală, nu o funcție.
E o cinste, e un Har, e chemarea noastră spre Cel ce este Capul!  E o Cale nespus mai bună.
Cei ce sunt ai lui Cristos au fost, sunt și vor fi prigoniți, urmăriți, persecutați, trântiți jos. E Gloria rezervată celor tari, celor vrednici, celor învredniciți. I-am căutat, i-am vizitat, i-am găzduit și o mai fac, atâția câți sunt, cum sunt, unde sunt. E plină țara de ei, nu numai de cei închiși, ci și de cei bârfiți, calomniați, făcuți eretici, dizidenți, de cei excluși și alungați de către Diotrefii vremii.
Pe prigonitori, Domnul ne-a poruncit: lăsați-i. Adică: ignorați-i, ocoliți-i, eu așa înțeleg.
Iată o poză din 1997, adunați laolaltă, foști întemnițați ai lui Cristos. Câțiva au ajuns acasă,  sunt la Domnul deja. Absolvenți de universități înalte: Gherla, Aiud, Jilava, Periprava.
Și cântarea care ne îndeamnă să ne cinstim bătrânii:

Download: cinstestepefratiicufrunteabrazdata.pdf

Cinsteste pe fratii cu fruntea brazdata,
Pe-aceia, ce-n vifor purtara efod,
Ei sunt printre noi ca o creanga bogata,
O creanga ce-ascunde sub floarea uscata,
Comoara masurii de rod.

Cinsteste pe fratii cu fetele supte,
Cu urme-adancite sub ochii fierbinti,
Ei sunt ca o nava ce vine din lupte,
Purtand pe frantura catargelor rupte,
Drapele de mari biruinti.

Cinsteste pe fratii cei fara de slava,
Pe care, uitarea sa-i cearna ar vrea,
Acolo, in vesnica vietii dumbrava,
Canta-vei tu, oare aceeasi octava,
Cum ei lui Isus vor canta?

Urca-vor la Tatal sa-i binecuvante
Si-acolo, in sclipet de –nalti heruvimi,
Sub nouri de ingeri veniti sa le cante,
Vedea-vom in Slava catargele frante
Si crengile, sus, pe-naltimi.

Falșii dizidenți

I-a descris grațios Herta Muller aici.
A apărut un nou soi de  jivine spirituale, prin încrucișare în laboratoarele ideologice ale partidului comunist și apoi clonați în multe exemplare.  S-a folosit material genetic de la șarpe, lup, miel și porumbel. Monștrii rezultați au fost de 4 feluri, cu două caracteristici externe și două interne. Obligatoriu în exterior purtau blană de miel sau pene de porumbel iar înăuntru caracter de lup sau fire de șarpe.
Uzual cele mai reușite și clonate modele au fost lupii în blană de miel și șerpii cu pene de porumbel.
Dintotdeauna iudeii cer minuni și grecii înțelepciune. Așa că modelul șarpelui cu pene se pare că a avut mai mare succes numeric la ”iudei”.
Ca eficiență însă lupii în blană de oaie au lucrat mai tăcut și-și ”pasc” liniștiți pensia, își rumegă gloria ocolind cu grijă pământul din jurul altarelor unde au fost sacrificați mieii în blana cărora stau ei. Se aude de acolo de sub altar un strigăt al sângelui, sufletele celor uciși strigă răzbunare, e un strigăt care îi înfioară: ”până când Doamne..:!”
În planul general (aplicat de KGB și securitate) de demolare din interior, arma falșilor dizidenți s-a dovedit de departe cea mai eficientă.
Un pic de presiune ici, două-trei percheziții colo și ai făcut din agentul tău un personaj beton, pâlnie spre care se vor scurge informațiile spre tine ca pe scocul morii.
În același timp a fost și mai eficient să pui asupra adevăraților dizidenți suspiciunea trădării, să planeze îndoiala asupra lor.
O lume șerpească.
Nu pentru adrenalina descoperirii tainelor acestor mașinații scriu, ci pentru că de o vreme mă preocupă ca o obsesie gândul că undeva acest sistem stalinist este aplicat eficient. Așa cum noi nu am realizat timp de 50 de ani cum funcționează metoda, în China  sau alte țări comuniste frații de acolo suferă sub aceleași metode.
Am stat de vorbă ieri cu un frate bătrân din vest, misionar în Africa, India, etc. dar care a fost de câteva ori și în China. L-am întrebat despre libertatea din China. Mi-a dat un răspuns care m-a înfiorat: “Da, există dar se pare cu ceva probleme.” Îi fusese prezentată probabil o față cosmetizată, probabil s-a întâlnit și cu vre-un dizident fabricat.
”ceva probleme”
Convingerea mea (după ce am citit documentele scoase la lumină de baptiștii neînregistrați din fosta URSS și de la CNSAS-ul de la noi) este că metoda aplicată adunărilor de destrămare din interior, metodă preparată în laboratoarele ideologice din Moscova este folosită și azi în China, Coreea și  alte țări comuniste.
Și ce vrei să faci? m-a întrebat cineva.
Tăcerea e vinovată! Un gând am din Proverbe 31:8-9 ”Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.”
Spuneți voi…..

Unii… n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea şi au fost chinuiţi. Fișa matricolă penală a fratelui Moisescu.

Părtași la rădăcina sfântă. Lecțiile istoriei(3)

Să devenim părtaşi la rădăcina sfântă ne îndeamnă
Duhul lui Dumnezeu in ultima pagină a Bibliei: „Eu,
Isus… sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David… Şi Duhul şi
Mireasa zic: «Vino!»” (Apoc. 22. 16, 17).
La ce să venim?
La rădăcinile protestantismului apusean?
La tradiţiile multiseculare?
„Vino la Hristos!” într-adevăr, fără Hristos
creştinismul nu are viitor! Domnul ne cheamă să venim cu
credinţă şi pocăinţă la Cel de la care mulţi au fost tăiaţi
din pricina necredinţei!
Către venirea lui Isus Hristos, marele preot junghia de
Paşte în mod tradiţional un miel — care fusese dat Israelului
pentru izbăvirea de pedeapsa Egiptului. Dar când
a venit adevăratul Miel al lui Dumnezeu — Izbăvitorul de
păcate al întregii lumi — ei L-au răstignit.
Nici creştinismul n-a ajuns într-o stare mai bună de-a
lungul a două mii de ani. Astăzi Hristos stă după uşile bisericilor
laodiceene, după uşile soboarelor luxoase, pe care
le posedă bisericile istorice, şi bate: „Dacă aude cineva
glasul Meu…” (Apoc. 3. 20). Dar se apropie ziua când situaţia
se va schimba şi oamenii vor bate la uşa împărăţiei
lui Dumnezeu: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, dar El
le va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi… depărtaţi-vă de la
Mine…” (Luc. 13. 25, 27).
Trăim într-o vreme când uniunile creştine, în majoritatea
lor, s-au altoit pe rădăcinile seculare ale colaborării cu
statul. Domnul, Capul Bisericii, e respins de cei care numai
poartă Numele lui Hristos. Ţinându-se de rădăcinile
„succesiunii istorice”, de poruncile morale ale Evangheliei,
ele au respins stăpânirea lui Hristos şi Cuvântul Lui, s-au
unit cu statul, au amestecat biserica cu politica, cu armata,
cu sportul, cu teatrul, au substituit vestirea Evangheliei cu
activitatea sociala, stimulează planificarea familiei, reduc
conţinutul predicii Evangheliei prin istorioare ridicole, iar
cântarea evlavioasă bisericească — prin „grupuri de glorificare”
cu muzică mireană. Şi iarăşi securea este înfiptă
la rădăcină. ..Ştim într-adevăr, că judecata lui Dumnezeu
împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită
cu adevărul” (Rom. 2. 2)!

Stalin a trasat ”dezmembrarea din interior” a bisericilor, tactică continuată până azi. Lectiile istoriei (1)

La 16 august 1923 (în timpul vieţii lui Lenin) CC alPartidului Comunist (bolşevic) din Rusia [PC(b)R] a emis 0 Scrisoare-circulară
„Cu privire la atitudinea faţă de organizaţiile religioase” cu menţiunea „Secret”, semnată de I. Stalin.p. 6: „a le explica membrilor de partid că scopul nostru în munca de dezorganizare a bisericii şi dezrădăcinare a prejudecăţilor religioase depinde nu de prigoanele împotriva credincioşilor — ele vor întări numai prejudecăţile religioase…”(ASRN1, fond. 1, opis 2, dos. 245, f. 265)
După această dispoziţie a urmat imediat explicaţia înziarul „Izvestia” al Biroului siberian al CC PC(b)R:„Datorită prigoanelor, sectarismul a început să crească rapid din punct de vedere numeric şi, ascunzându-se de felurite persecuţii, a pus temelia unei organizaţii clandestine trainice şi principiale a sectei baptiştilor [...] Secta baptiştilor a devenit o organizaţie trainică în toată Rusia, care îşi lărgeşte neîncetat activitatea, în pofida persecuţiilor guvernului. [...] măsurile represive aici nu numai că nu vor avea efect, ci vor fi şi direct dăunătoare. [...] Toată munca noastrăde luptă cu sectarismul trebuie dusă în mod planificat,intensiv (altfel duşmanul ne va întrece) şi cu un mod de tratare deosebit de prudentă acolo unde partea majoritarăa comunităţii o constituie sectanţii în vărstă,care se simt într-o oarecare măsură «revoluţionari»,: oameni care au suferit pentru dreptate şi al căror trecut e legat de toată istoria întunecată a sectarismului din timpul presiunii ţariste. Numai cu o astfel de tactică şi cu asemenea tratări se poate lupta cu succes cu propagarea sectarismului. Represiunile nu vor ajuta”.(«Izvestia» Sibbiuro al CC PC(b)R, nr. 63, 1923, septembrie)’ASRN — Arhiva de Stat a regiunii Novosibirsk.„Represiunile nu vor ajuta”!
Prin urmare, destrămarea uniunilor şi toate nenorocirile ce se abătuseră peste poporullui Dumnezeu în anii ’30-’40-’50 trebuie analizate nu încontextul prigoanelor crude. Focul doar curăţă aurul, dacă el e aur. Atunci care e pricina surpării uniunilor precedente? În anii ’20 a fost pusă în aplicare tactica dezorganizării bisericii din interior.„[...] Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior… ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —indica în Directiva nr. 476/s din 28 iunie 1923 a ReprezentantuluiPlenipotenţiar al OGPU în Siberia cătreşefii secţiilor guberniale ale GPU.
Când păcatul pătrunde în biserică, atunci Dumnezeu o părăseşte. Ea devine sarea ce şi-a pierdut puterea de a săra şi lumea îşi bate joc de ea (Luc. 14. 34, 35).Aşa s-a şi întâmplat. Frăţietatea evanghelico-baptistăîn anii ’20 era dezmembrată metodic şi consecventdin interior pe linia serviciilor speciale, pe calea alăturării la rădăcinile protestantismului occidental şi pe calea ademenirii credincioşilor cu privilegii legislative, create special pentru a atrage biserica la realizarea programelor civile, politice şi sociale (comunele agricole, oraşul Soarelui şi altele). Când biserica a fost încadrată în chestiuni nepermise pentru ea, atunci şi prigoanele au ajutat.Totuşi prigoanele sunt un proces secundar. Cel primar e dezorganizarea bisericii din interior.Biserica e o cetate de necucerit pentru lume numai atunci când Capul ei este Hristos. Cât timp El locuieşte în mijlocul nostru — suntem de neînvins! Suntem oştirea despre care Hristos a spus: „Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor” (Mat. 10. 16). Un fost întemniţat al lagărelor din România a spus o frază minunată în amintirile sale: „Lupoaica plodeşte în fiecare an câte cinci lupuşori, iar oaia — un miel. De ce atunci timp de două mii de ani lupii n-au mâncat încă oile? Fiindcă Domnul nostru este «Leul din seminţia lui Luda»(Apoc. 5. 5). Dacă leul păzeşte oile, nici un lup nu se va încumeta să se apropie de turmă. Nu Fraţilor! Noi nu suntem nişte biete oi, lipsite de apărare. Suntem sub ocrotirea de nădejde a Leului din seminţia lui Iuda, al cărui Nume este Hristos. Fie că constituim cea mai mică oştire, totuşi, atâta timp cât Domnul e cu noi suntem de neînvins! Biserica e de nesurpat cât timp nu permite să fie dezorganizată dinăuntru.Dacă aşa stau lucrurile, apare iarăşi întrebarea: de ce şi-au încetat totuşi existenţa uniunile noastre de până la război — uniunea creştinilor evanghelici şi cea a baptiştilor?
(va urma)
Citește și: Lecțiile istoriei (2) , Lecțiile istoriei (3), Lecțiile istoriei (4), Preziterii superiori, o instituție comodă.
  Descarcă și: Marea trezire a secolului XX, Istoria separării creștinilor neînregistrați din fosta URSS (lima română, 150 Mb)

Slava a plecat la Gherla

I Petru 4:14 ”Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.”

S-a făcut o afirmație pe un blog: ”Tradarile conducatorilor cultelor n-au echivalat cu plecara Slavei lui Dumnezeu din templu.” Nici eu nu cred ca a plecat, nu mai avea ce. Convingerea mea este că trădările conducătorilor au fost pedeapsa, nu cauza. Slava a plecat mai dinainte, a plecat unde s-a dus și crucea.  Fratele Pocsy a spus primul acest lucru.
Slava însoțește suferința.
Iar suferința nu este ceva ce cade întâmplător, darwinistic peste oameni speriați de spaimele hazardului, de fricile necunoscutului viitor. Suferința vine predestinată peste cei ce cred, poartă cu ea Gloria, bucuria, tăria, ”tăria Gloriei Lui”. Sunt multe cuvinte în scriptură care arată această legătură duhovnicească dintre învățătura care duce la evlavie, suferința celor care voiesc să trăiască cu evlavie, batjocura la care sunt supuși și slava care o urmează.
Slava a părăsit templul atunci când a fost respins cuvântul crucii, când a început cochetarea cu lumea, alinierea la pretențiile ei, mângâierea penelor ei colorate. Când drumul credinței a fost scurtat de orbi la cu mult înainte de moarte, cu doi metri inainte de cruce. De când s-a început predicarea unei evanghelii fără cruce, cu talente și programe pentru gâdilirea firii pământești.
Tot ce se predică și practică astăzi în temple și la amvoane este o evanghelie fără cruce, o evanghelie nouă, nemaiauzită, fără suferință și fără slavă.
Pastori salarizați ca directorii, coruri și orchestre ca lumea, clădiri ca sălile de spectacol, trupe de ”laudă și închinare” neplăcută  Domnului dar plăcută celor cu un singur rând de urechi. E o erezie strălucitoare, bucuria diavolului, câștigul lui.
Slava s-a dus cu cei slăviți, cu cei rânduiți, cu ”cei care nu și-au iubit viața chiar până la moarte”.
Observați că au fost duși la Gherla tocmai cei ce au suferit înainte bătaia de joc a clerului pocăit, cei ce au căutat mai mult Slava lui Dumnezeu decât slava oamenilor, cei ce au căutat să trăiască cu evlavie în Cristos.
Ce au ”greșit” ei?
Au pus în aplicare principiile clare și unice ale Adunării lui Dumnezeu, cum le găsim în Noul Testament. Au practicat adunarea simplă, fără cler, fără rânduială omenească, fără cult, fără nume pământesc. Acest lucru i-a înfuriat pe conducătorii baptiști, slava lor era verde, venea pe aripa urâciunilor idolești din țara calului alb(apus).  Când vântul s-a schimbat și calul a devenit galben(răsărit) măngăietorii de păsări au schimbat doar cioara și au croncănit corespunzător. Porumbeii au fost sacrificați.
Nu putem vorbi despre slava lui Dumnezeu acolo unde singurul lucru admirat este slava lucrărilor omului. Adunarea lui Dumnezeu este formată din oameni care s-au negat pe ei înșiși, au lepădat omul cel vechi, nu l-au finisat, nu i-au slăvit talentele. Adunarea de pe strada Oituz a fost ghimpele din ochiul rău, bucuria Domnului și a fraților a fost ura marilor preoți de atunci. L-au răstignit din nou pe Isus. Slava a plecat la Gherla.

”In dimineata zilei de 11 iunie 1959, in celula noastra, ca si in altele, a inceput sa fie multa miscare. O serie de detinuti, printre care si eu, am fost scosi din celula de un gardian si dusi intr-o curte din spate, unde erau ceva ateliere de intretinere. Ma aseza langa un butuc de lemn pe care era un ilau (nicovala) Si apoi veni cu un baros si cu o pereche de lanturi pentru picioare, care erau compuse din trei inele mai mari, unite intre ele cu doua mai mici. imi aseza piciorul pe butuc, asa ca sa poata face nituirea pe picior, apoi repeta aceeasi operatie la celalalt picior.

Am inceput sa ma rog si sa-I multumesc Domnului pentru harul de a fi pus si eu in lanturi pentru Numele Lui, cum au fost apostolii. Asa cum ma rugam si-I multumeam Domnului pentru favoarea aceasta, deodata am avut o experienta personala unica, asa cum nu am mai avut si nici macar nu as fi putut macar banui ca exista asa ceva. O greutate imensa de slava, de binecuvantare, mi-a coplesit fiinta intreaga. Bucuria era atat de mare, incat am simtit ca nu pot rezista la aceste poveri de glorie, care nu erau de pe pamant. Am fost nevoit atunci sa spun: “Doamne Isuse, Te rog opreste aceasta greutate de binectivantare, pe care nu pot sa o suport; simt ca mor sub apasarea ei. Opreste-o, Doamne, Te rog!”Domnul m-a ascultat indata si a redus-o la nivelul la care am putut sa o suport. Ce am spus nu este vis, nici poveste, ci o experienta reala!

Mai tarziu am aflat ca in seara aceea ne vor transporta la o alta inchisoare, dar fara sa stim unde. Uzantele erau ca acei care au o condamnare de la 12 ani in sus sa fie pusi in lanturi, la fel ca si acei care erau condamnati pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei. (Ei erau numiti “frontieristi”.) In total am fost un lot de vreo 85-90 de detinuti. Dupa ce s-a innoptat, am fost scosi din celule si, cu niste camioane, am fost dusi la gara din Timisoara. Frontieristii aveau lanturi mai grele ca ale noastre. Nu voi uita niciodata cat de sinistru a sunat in noaptea aceea zornaitul lanturilor frontieristilor, atunci cand, la gara, a trebuit sa trecem peste mai multe lin i i de cale ferata. Lovirea lanturilor de sine adauga un zgomot Si mai Infiorator, nu numai pentru noi, ci si pentru calatorii care se aflau in statie, asteptand sa plece in directiile lor.

Am fost urcati cu totii intr-un vagon-penitenciar, anume facut pentru transportarea detinutilor, fie politici, fie de drept comun. Vagonul era compus dintr-un compartiment mare si trei sau cinci mai mici. ln cel mare au fost suiti 76 de detinuti, iar in cele mici incapeau cate trei sau chiar cinci. Calatoria spre necunoscut cu acest vagon duba a fost infernala, greu de inchipuit pentru mintea omului.

Compartimentul mare sa fi avut o lungime de 10-12 metri, cu patru randuri de banci dispuse in lungul compartimentului, asa ca detinutii de pe doua randuri stateau fata catre fata si genunchi la genunchi. La fel era si cu celelalte doua randuri, dar supraaglomerati si presati. O singura cale spre W.C. era intr-una dintre bancile interioare. Cel ce a avut acel loc a trebuit sa se scoale de nenumarate ori, sa-i faca loc celui in nevoie, iar el sa stea presat printre genunchii celorlalti. La asta se adauga povara fiecaruia, cu lanturile lui…

Tarziu in noapte am aflat ca suntem opriti in gara la Lugoj. Nu puteam verifica, deoarece vagoanele-duba nu aveau geamuri. Ne-au dus mai departe, prin Faget, spre Ilia, unde cu chiu cu vai am ajuns in dimineata zilei de 12 iunie. Vagonul nostru a fost decuplat si tras pe o linie secundara. Era o zi torida de vara, senina, cu un soare dogorator. Cred ca numai in iad putea fi o situatie mai ingrozitoare ca acea zi in gara la Ilia. Fierbea carnea pe noi in propriile transpiratii si nu am primit apa de baut decat tarziu in cursul zilei, si aceea era mai mult decat clocita, si nu la discretie, ci cu portioara. La cereri insistente, gardienii ne-au mai dat pana seara de vreo trei ori apa. Am dat jos de pe noi fiecare zeghia si camasa, iar transpiratiile curgeau lin jos neoprite. Nu pot descrie in cuvinte mizeria indurata in gara Ilia. Am mai trecut prin situatii de presa si transpiratii, cand trenurile erau supraaglomerate in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar nu asa ca in mizeria de acum.

Cand s-a innoptat, am fost cuplati la un alt tren, spre Simeria. I-am multumit lui Dumnezeu ca noaptea a fost mai usoara, fiind scutiti de caldura grozava din gara Ilia. In cazuri de acestea de deplasare a detinutilor, in functie de lungimea drumului, ni se dadea hrana rece, pe doua-trei zile. Cei care erau mai nestapaniti, mancau toata mancarea intr-o zi si dupa aceea rabdau, faceau foame, nu gluma… In meniul hranei reci era: paine, branza telemea sarata si marmelada. Am calatorit toata noaptea si dimineata in zori am ajuns la Gherla. I-am multumit lui Dumnezeu ca am scapat din mizeria vagonului-duba. Cu niste camioane, am fost transportati la imensul penitenciar, care in vremuri de varf a gazduit pana la patru mii de detinuti. Aici am fost dusi sa ni se ia lanturile de pe picioare. Lanturile acestea erau de asa fel ca la fiecare pas se suceau in jurul gleznei inainte si inapoi, provocand umflaturi si chiar rani. La mine, ca si la altii, a venit cate un gardian inarmat cu un baros si o dalta supertocita, taisul avand vreo trei milimetri latime. Operatia de taiere a niturilor n-a fost usoara, si pozitia in care trebuia sa ne tinem piciorul cu nitul pe ilau nu era deloc confortabila. Nervozitatea si injuraturile gardie-ilor erau greu de suportat.

Cladirea din mijloc, cu doua nivele, si in sfarsit cea de-a treia, din fata si orientata spre sosea, care a fost construita in 1859, cu parter si trei etaje. avea doua geamuri, inspre urtea mare. Fata de cei 100 de detinuti Am fost introdusi in cladirea de la mij loc, intr-o celula care veniti din Timisoara, celula era foarte mica, cu doua randuri de paturi suprapuse. Un pat era lat de 80 cm. Dormeam trei intr-un pat, doi pe margine si al treilea la mijloc, cu capul intre picioarele celor doi. Sub paturi, pe dusumea, dormeau altii, toata suprafata celulei fiind ocupata, pana acolo ca unii nu mai aveau loc decat langa tineta….” Din cartea ”Istoria unui rob al lui Cristos” Mia Iovin.

Puii păsării cu clonț de rubin…

Astă seară, după școala cu copiii, (o să vă spun mai încolo ce-i aia), am vorbit cu fata cea mică.
Despre școală, colegi, teme, profi, etc.
A recitat bine la română o poezie de Blaga, a fost felicitată.
Am vorbit despre poezie.
Am întrebat-o de Labiș? Nu-l știa.
I-am citit ”Moartea Căprioarei”.
M-a ascultat retrăind și la ”…avem carne!” a izbucnit: ”…ce sadiiic!”
Mi-am amintit cum a fost omorât Labiș și i-am spus.
Fusese împins sub tramvai.
Înaintea morții a mai compus o poezie ”pasărea cu clonț de rubin”.

”Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă…”

Am meditat apoi singur la ziua din liceu(industrial, anii 80) când profa de română ne-a recitat această poezie ”cu subînțeles”.
(Am avut o profesoară de română care ”ne-a împins” poezia în suflet, Eminescu, Coșbuc, Goga, etc. L-a mine a ținut vraja până am primit cartea lui Traian Dorz(Cântări nemuritoare) din care citeam non-stop. Incomparabil. Eminescu să se ascundă, gândeam. La școală, în liceu o aveam în bancă și citeam în ore, citeam în pauze. Domnul a deschis ușa gândurilor Lui în mintea mea prin poezia lui Dorz, citiți și voi cel puțin:”Scrisoare despre jertfă” )
Colegii mei ”mai copți, mai perspicace” s-au prins repede de faza cu rubinul, eu nu. După școală, colegul meu cu care
mâncam împreună la ”Cantina Sfatului” m-a lămurit pe-ndelete la masă: rubinul e o piatră roșie, clonțul e
ciocul agresiv al păsării răpitoare. Labiș a murit de fapt ucis de comuniști, ”pasărea” cu clonț roșu „…s-a răzbunat, s-a răzbunat”.
Orice cochetare cu comunismul a căzut, ”nu mai pot s-o mângâi, m-a strivit”.
Azi trăim vremea puilor păsării cu clonț de rubin, pui care ciugulesc în țărână.
Acum, dacă trecem din lumea poeziei în sfera spirituală, a locurilor cerești, Labiș a trebuit să fie împins sub tramvai ca să nu-i mai vină să  mângâie cioara cu clonț roșu.
Chestiunea colaborării și a colaboratorilor nu este cu comunismul, ci cu lumea, dorința ascunsă în gândirea cărnii fiecăruia din noi de a fi plăcuți lumii, de a fugi de cruce, de a mângâia ”cioara vopsită” cel puțin pe cioc.  Azi ciocul nu mai e roșu, e albastru cu steluțe galbene poate, e culoarea vaticanului pentru unii , pentru mulți e verde și scrie pe el:”In God we trust”. Doar Adevărul Părintelui de sus și a unora din părinții noștri de jos ne incomodează când vrem să mângâiem diferitele ciori vopsite ce stau croncănind de plăcerea mângăierii și-și rânjesc ironic cameleonicul clonț spre cei incomodați de strâmta cămașă a adevărului, de cei ce nu pot întinde mâna.
Acum nu se mai cer mângâiați vulturi cu clonț roșu, puii au crescut și stau grupați în cete de culori nu numai de clasă, politice sau naționale, ci în cele mai selecte și sever delimitate țarcuri religioase. Toți ciugulesc pământuri, inerți la cer. Ciugulesc în praful scuturat de pe picioarele nespălate ale celor ce nu i-au mângâiat. Chiar cartea de la Medgidia tratează chestiunea din punct de vedere al ”cultului”(scrie pe copertă), o altă cioară vopsită ce stă docilă la mângâiat și e mângâiată cretin de toți cei ce-o cred porumbel.
Temelia lucrurilor e tragică zicea Chambers, iar Origen spunea că prigoana lui Ismael era atragerea lui Isaac în joc,  într-o plăcere beată a satisfacției vinului turmentant, nu a laptelui mângăietor.
Turmentarea religiei plăcerii e programul lumificat să placă puilor cu clonți ca curcubeul de la care se așteaptă croncănit aprobator.
Termin cu un citat  din Mackintosh:
”Se spune adesea:”adevărul trebuie prezentat sub formă atrăgătoare”; în realitate aceasta înseamnă să faci din adevăr ceva variabil, elastic, care poate lua orice dimensiune și formă adaptabilă gusturilor și obiceiurilor celor care ar dori bucuroși să-l facă să dispară.” Sursa.
M-a uimit trumfalismul inconștient al unuia ce se laudă că a crescut la umbră de stejari. Pentru mine stejarii erau meri, mănânc des din sacii culeși din ei. Îi am în pivniță, pe polițe. Sunt la liber, ”drumețule să iei fără sfială”.
Atitudinea celor întemnițați pentru că n-au mângâiat cioara e demnă de Gloria Celui ce le-a dat-o, dar și de imitarea noastră. În loc de această atitudine, văd o defilare a orbilor într-o paradă  frenetică a vopsitorilor de morminte în culorile clonțurilor lor.
Această postare poate fi un răspuns pentru cine citește, ca să înțeleagă.

“Isus, viaţa noastră noi pe Tine te mărim” versuri Ioan Ginga, închisoarea Gherla …1959

Alt “moisist“, cum i-au batjocorit persecutorii.
Citat:
“Aceştia  spuneau că suntem membri într-o biserică neautorizată de stat şi încercau să ne facă să renunţăm la credinţă. Odată mi-au spus că îmi vor da argint şi aur, o maşină nouă şi cele mai frumoase femei, dacă mă las de Dumnezeu şi mă iau după ei. Am spus: “Prefer să am o conştiinţă curată decât tot argintul şi aurul lor.” Şi m-am întors la patul meu de ciment.” Ioan Ginga, pag 51 din cartea scrisă de soţia lui Elena Ginga: “Destinul meu cu Dumnezeu” Ed. Cartea Creştină 2009.

La Gherla a compus două variante ale cunoscutei cântări. A doua variantă este legată de condiţiile de detenţie:

“Fost-am aruncat ca Iona-n pântecele chitului
Năvălit-au pân’ la gură apele Şeolului
Când strigat-am din adâncuri Domnul meu m-a ascultat,
Christos m-a liberat.

Ref.

După lupte-nverşunate şi satan a fost zdrobit,
lanţuri grele-ncătuşate au căzut, sunt dezrobit,
căci Christos lupta cu mine, mă-nsoţea în orice loc
cu carul Lui de foc. “

ref.: Glorie, Glorie, Aleluia

Gherla 1959

Detalii despre acea perioadă cât şi despre fratele Ginga găsiţi în istoria de 500 de pagini a fratelui Mia Iovin: “Istoria unui rob al lui Cristos“

Ce s-ar mai putea spune? Responsabil, în perioada războiul de peste 1000 de prizonieri americani, majoritatea aviatori doborâţi în luptele aeriene. Un destin ales, un vas pregătit de Domnul pentru a-şi duce la îndeplinire căile Lui misterioase, cum spunea fratele Moisescu: “Atatea legi nespus de felurite urzesc mereu vesminte de-ntamplari…” Dar gloria destinului ceresc copleşeşte cu mult luminiţele chiar strălucitoare, însă de o clipă ale gloriilor pământeşti.

Iată mai jos fișa matricolă penală a fratelui Ginga (născut în comuna…S.U.A., raionul S.U.A., regiunea S.U.A.) :

Parolat: Vorbim şi după ce murim…puţin…că “groparii pleacă la două”, despre două feluri de gropari.

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:

Parolă:

Anabaptiştii(rebotezătorii), cap. 9 din Drumul Adunării

Anabaptiştii .doc
Anabaptiştii .pdf

Lolarzi, husiţi şi Uniunea fraţilor, cap 7 din Drumul Adunării

“Sir John a fost în sfîrşit capturat în ţ a r a Galilor şi condamnat la moarte prin ardere pe rug. El a fost primul dintre nobili englezi care a murit din cauza credinţei«. După moartea sa, o nouă lege a fost decretată : oricine va citi Scriptura, o va face cu preţul vieţii sale, a bunurilor sale mobile şi imobile. El va fi condamnat ca eretic faţă de Dumnezeu* duşman al coroanei şi trădător al imperiului, şi nu va avea nici drept de refugiu, dacă el stăruie în erezia sa. Dacă el recădea după ce fusese iertat, el va fi spînzurat pentru trădare împotriva regelui şi apoi pe rug* pentru erezie împotriva lui Dumnezeu. Cu toate aceste măsuri, fraţii deşi au t r ă i t ascunşi sau alungaţi în exil, ei nu au putut fi nimiciţi şi anumite congregaţiuni au continuat chiar să existe. Aceşti credincioşi se găseau îndeosebi în estul Angliei şi la Londra. în perioada urcării pe tron a l u i Enric al Vl-lea, (1422) au existat mari congregaţiuni în împrejurimile Becclesului. Cu toate că aceste biserici au fost frecvent suprimate, apoi reformate, unele din ele au existat perioade îndelungate. Spre exemplu în comitatul Buckingam, multe durară şasezeci sau şaptezeci de ani şi rămaseră în legătură cu cele dela Norfolk Suffolk şi cu altele din ţară. Scriind în 1523 lui Erasmus, episcopul din Londra spunea : „ Nu este vorba de oarecari nout ă ţ i periculoase, ci mai degrabă de noi adausuri la marea c e a t ă de eretici Wicleffieni.”

Despre cartea Năvodul credinţei
„în această carte noi ultimii veniţi, nu căutăm altceva decît să vedem primele începuturi şi să revenim acolo, după cum Dumnezeu ne va face capabili. Noi sîntem ca nişte oameni care examinează o casă arsăşi care caută să-i găsească temelia. Lucrul este cu a t î t mai anevoios cu cît ruinele sînt acoperite cu plante de tot felul şi multă lume le confundă cu temelia. Ei spun : „iată temelia” sau „chiar aşa trebuie să meargă totul*1 iar alţii repetă după ei acest lucru. în, aceste noutăţi care au prins rădăcină ei îşi imaginează că au descoperit temelia edificiului. în realitate ei au găsit ceva, care este* cu totul altceva şi care este contrar cu temelia cea adevărată.. Acest lucru complică mult căutările, căci dacă toţi spun : „vechea temelie este ascunsă sub aceste ruine”, ei se pun pe săpat şi scormonit pentru a o găsi. Astfel ei vor face lucrarea cea a d e v ă r a t ă
restabilind toate lucrurile pe temelia lor aşa cum au făcut Neemia şi Zorobabel după distrugerea Templului. Este cu mult mai greu
acum de a ridica ruinele spirituale, după un timp atît de lung şl de a reveni la starea primitivă pentru care nu există altă temelie
decît Isus Hristos şi de care mulţi s-au îndepărtat întorcîndu-se spre alţi dumnezei”.
El a mai scris : „Eu nu spun că peste t o t unde au propovăduit apostolii toţi au crezut, ci numai aceia pe care Dumnezeu i-a
ales, aici mai mulţi, acolo mai puţini. în timpul apostolilor adunări le de credincioşi erau numite după oraşe, sate sau districte,
unde se adunau fraţii de aceiaşi credinţă. Aceste biserici (adunări) au fost despărţite de către apostoli de cei necredincioşi. Eu nu vreau să spun prin aceasta că fraţii locuiau toţi împreună în anumite străzi speciale ale oraşului, ci că ei erau uniţi prin credinţă asemănătoare şi se adunau pentru a fi în împărtăşire spirituală unii cu alţii prin Cuvîntul lui Dumnezeu. Din această cauză această asociaţie spirituală în credinţă era numită biserică de credincioşi”.

Cap 7 în .doc
cap 7 în .pdf

Bisericile la sfârşitul evului mediu, (1300-1500) cap 6 din Drumul Adunării

Extrase:
” Cine are deci autoritatea de a numi episcopi, păstori şi conducători în general? Pentru apostoli, Hristos era izvorul autorităţii, pentru urmaşii lor, apostolii erau aceia care aveau dreptul de alegere, care apoia trecut asupra congregaţiunilor de credincioşi. Cartea FapteleApostolilor, ne dă un exemplu de numire a lui Ştefan şi a celorlalţi diaconi. Dacă deci în timpul vieţii apostolilor biserica era aceea care făcea această alegere, cu cît mai mult trebuie să se lucreze în acelaş fel după moartea lor. “

” Faţa bisericii se schimbă ca fazele lunii. Adeseori ea este înfloritoare şi sfinţii se înmulţesc pe pămînt, apoi ea pare să decadă şi să dispară în întregime. Cu toate acestea dacă ea dispare într-un loc, noi ştim că ea există în alte părţi, chiar dacă acolo nu se găsesc decît puţini sfinţi care duc o viaţă curată şi care sînt uniţi într-o sfîntă comuniune. Noi credem că biserica va reapare mai puternică şi mai numeroasă încă. Întemeietorul alianţei noastre este Hristos şi căpetenia bisericii noastre este Isus, Fiul lui Dumnezeu”.

Bisericile la  sfârşitul evului mediu .doc
Bisericile la  sfârşitul evului mediu .pdf

Valdenzii şi albigenzii, cap. 5 din Drumul Adunării

Extrase:
“După obiceiul înrădăcinat al epocii de a da nume sectare acelora care reveneau la învăţătura Scripturilor, mulţi din aceşti credincioşi au fost numiţi „petrobrussieni” sau „henricieni”, epitete pe care ei nu le-au acceptat niciodată. Bernard de Clairvaux se plîngea cu amărăciune că ei nu voiau să poarte nici un nume al întemeietorilor lor. El scria : „Dacă îi întrebaţi cine este autorul sectei lor, ei refuză să vă dea un nume. Unde se poate găsi vreo erezie care să nu aibă propriul ei conducător de erezie ? Maniecheienii îl aveau pe Mani ca conducător şi învăţător; sabelienii, pe Sabelius ; arienii, pe Arie ; ‘eunomienii, pe Eunomius, nestorienii, pe Nestor. Nu există o epidemie de acest fel, care să nu aibă întemeietorul ei, dela care a primit numele şi existenţa. Sub ce nume sau titlu trebuie ca să fie clasaţi aceşti eretici ? Sub nici unul în adevăr, căci erezia lor nu este de obîrşie omenească …. şi ei nu au primit-o  dela nici un om ….” Şi Bernard a tras concluzia că ei au primit-o dela ‘demoni !”

Inchizitorul Reinerius, mort în 1259, raportează cele ce urmează :
„In ceeace priveşte sectele vechilor eretici în număr de mai mult de şaptezeci, prin graţia lui Dumnezeu ele toate au fost nimicite cu excepţia manicheienilor, arienilor, roncarienilor şi leoniştilor care au năpădit Germania. Printre toate aceste secte existente sau nu, nici una nu este atît de dăunătoare pentru biserică cum este cea a leoniştilor şi aceasta pentru trei motive : Primul, este lunga durată a acestei erezii, căci se crede că ea există din timpul lui Silvestru, după alţii că ar exista din timpurile apostolice. Al doilea, este că leoniştii se găsesc aproape pretutindeni,, aproape nu există ţară, unde ei să nu se găsească. Al treilea, este că dacă toate celelalte secte îngrozesc ascultătorii lor prin enormitatea hulelor lor împotriva lui Dumnezeu, leoniştii au o mare  aparenţă de evlavie, avînd o conduită curată înaintea oamenilor, ataşîndu-se cu credinţă de lucrurile lui Dumnezeu, ca şi în toate articolele privind mărturisirea de credinţă. Numai că ei hulesc biserica romano-catolică şi clerul şi că mulţimea laicilor este foarte dispusă să-i creadă ..”

Valdenzii si albigenzii .doc
Valdenzii si albigenzii .pdf

Orientul, cap. 4 din “Drumul Adunării” de Broadbent

Extras:
“Binele de care ar fi putut ca să beneficieze bisericile separate de stat, a fost puternic diminuat de faptul că ele aveau mitropoliţi sau patriarhi care reclamau sprijinul braţului lumesc pentru a face să fie acceptate decretele lor, făcîndu-se astfel adeseori instrumente de opresiune ale Statului. Aceste biserici s-au învăţat ca să considere în mod fatal ca centru al lor, nu pe Hristos, ci Seleucia sau Bagdadul. Ele trimiteau rapoartele lor acolo, mai degrabă decît să consulte pe „Acela care umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur”. Ele primiră de acolo pe episcopii lor pentru ca să-i conducă, în loc să se bizuie pe Duhul Sfînt ca să li se dăruiască darurile duhovniceşti necesare pentru zidirea sfinţilor şi propovăduirea Evangheliei.”

Orientul, doc
Orientul, pdf

“Paulicienii şi Bogumilii”, cap. 3 din Drumul Adunării de Broadbent

Extras: “Istoria veacurilor de după Constantin, ne descoperă starea lumească crescîndă şi ambiţia clerului din bisericile catolice din răsărit şi din apus. Ele au ajuns pînă acolo ca să pună mîna pe conştiinţe şi de asemenea pe bunurile lor materiale, şi pentru a-şi realiza  ambiţiile lor, ele au recurs la o violenţă şi la o perfidie fără de margini. Istoria ne dă ici şi colo o apreciere sumară despredureroasa  cărare a oamenilor credincioşi, care în toate timpurile şi în toate locurile au suferit tot ceeace biserica dominantă le-a aplicat, mai degrabă decît să se lepede de Hristos sau de a renunţa să meargă  pe urmele Lui. Istorisirile adevărate ale acestor martori au fost pe cît posibil şterse. Scrierile ca şi autorii acestor scrieri au fost nimicite, atît cît le-a stat în putinţă persecutorilor. Mai mult decît atît, dornici de a-şi îndreptăţi cruzimile, aceşti pesecutori răspîndeau pe seama victimelor lor istorisirile cele mai necuviincioase. Ei erau descrişi ca eretici şi li se atribuiau învăţături rele, pe care însă de fapt aceştia le respingeau. Ei erau numiţi „sectari” şi li se aplicau anumite etichete (calificative) pe care ei nu le-ar îi recunoscut niciodată. Aceşti martiri se numeau în general creştini sau fraţi; însă li se dădeau nume  diferite pentru a crea impresia că ei reprezentau secte noi şi străine. Ei erau desemnaţi cu epitete insultătoare pentru a vătăma reputaţia lor. Este deci greu de a urmări istoria lor. Rapoartele adversarilor lor sînt foarte suspecte şi cuvintele scoase de pe buzele lor prin torturi sînt fără valoare. Totuşi în ciuda acestor obstacole, ne-au rămas încă o seamă de evidenţe demne de crezare, încontinuu înmulţite prin investigaţii, care ne arată ce erau aceşti oameni şi ce au făcut, ce au crezut şi ce au învăţat.”

Paulicienii şi Bogumilii .doc
Paulicienii şi Bogumilii .pdf
paginile lipsa   (48-49)  .doc 

 

Creştinismul în creştinătate, cap 2 din “Drumul Adunării” de fr. Broadbent.

Din cuprins:
1. Biserica şi statul. Sfârştul Imperiului Roman de apus, Donatiştii, Sinodul de la Niceea, Atanasie, Mărturisirea de credinţă, Canonul Scripturilor, Unirea Bisericii cu statul, Invazia popoarelor migratoare
2.Lupta împotriva ereyiilor, Augustin, Pelaghie, Învăţături false
3.Pustnicii şi ordine călugăreşti, Antoniu
4.Misiunile
5.Un reformator. Priscilian.

Creştinismul în creştinătate în .doc
Creştinismul în creştinătate în .pdf

Începutul căderii, 1949.

Click pt vizualizarea documentului

Public aici un document din revista Calea Credinţei din iunie 1949, editată de Cultul Creştin după Evanghelie.
E vorba de primele ingerinţe ale securităţii comuniste între fraţi, primele presiuni, uşoare la început, dar apoi din ce în ce mai greu de dus. Pentru început securiştii-comunişti au avut nevoie de o informare solidă. De aceea au cerut Cultului ca în mod centralizat să prezinte liste cu toţi cei care vestesc Cuvântul în adunări. O cerere aparent nevinovată, “dacă doriţi autorizaţie?” spuneau ei. Şi astfel securiştii care se ocupau de culte au primit de-a gata lista cu “materia primă”, cu oamenii care trebuiau intimidaţi, reduşi la tăcere, calomniaţi, păcăliţi. Totul în cea mai deplină conspirativitate, cu sprijinul tacit al conducătorului cultului respectiv.
Vorbim aici de Cultul Creştin după Evanghelie, dar se poate extrapola fără probleme la toate cultele şi grupările, metodele au diferit puţin.  Ce este cinic în acest document e grija cu care securistul a cerut să se menţioneze că nu-l interesează cei care iau cuvântul in adunări odată sau mai rar ci cei activi, zeloşi, cei care trebuiau anihilaţi, cu alte cuvinte. Să nu facă risipă de resurse, să nu prade orzul pe gâşte, altfel spus.

Către adunări

In conformitate cu dispoziţia MINISTERULUI CULTELOR comunicată Uniunei cu Nr. 14.893/949 şi Nr. 16.743 din Iunie 1949, rugăm toate Adunările a ne trimite foarte urgent printr’o scri­soare recomandă, următoarele date cu privire la Bătrânii (Presbiterii) notaţi în autorizaţie, precum şi cu privire la cei ce acti­vează în Adunare, vestind Evanghelia.

Acestea nu privesc pe cei ce iau cuvântul în adunare odată la o lună sau chiar mai rar, ci pe cei ce activează mai intens.
Iată datele pe care sunteţi rugaţi a le trimete foarte urgent:
-Numele şi Pronumele,
-domiciliul,
-data naşterii (anul, luna, ziua),
-locul naş­terii (Judeţul şi Comuna),
-origina socială (profesiunea părinţilor).
-Câte clase a învăţat,
-situaţia militară (contigentul* gradul, numă­rul matricol şi unitatea).
-Starea civilă (căsătorit, necăsătorit, vă­duv, divorţat).
-Numele şi pronumele soţiei precum şi ocupaţia,
-numele copiilor sub 18 ani; data naşterii copiilor (anul, luna, ziua).
-Locul naşterii copiilor (Judeţul, Comuna).

Aceste date Ministerul ni le cere până la 25 Iunie. Ştim că revista va sosi la D-voastră, după această dată, deci vă rugăm să vă grăbiţi, ca să nu întârziem prea mult, faţă de cerinţa Ministerului

Delegaţia, anul acesta a fost aleasă la Conferinţa generală precum Urmează: Al. Panaitescu, Gh. Oprea Teodorescu şi Ştefan Azimioară; iar ca supleanţi: Gh. Giuvelea şi Coinst. Ionescu.

Rugăm stăruitor toate Adunările a se gândi să mai trimită şi pentru cheltuelile Delegaţiei.

Cărţile noastre de cult se pot procura dela Uniune, din Ploeşti. Biblia broşată sau legată în pânză, Evanghelii şi puţin mai târziu, nădăjduim că vom avea şi Cartea de cântări.

Adunările cari n’au trimis inventarele de averea adunării, sunt rugate a le trimite de urgenţă. Cele ce n’au nimic, au obligati a ne comunica acest lucru.

Adunările cari n’au trimis tabelele de membrii şi datele ce­rute prin eirculările noastre de mai înainte, sunt rugate a le tri­mite cât mai repede pentru a avea starea legală (autorizaţia de funcţionare).

AL Panaitescu

Securitatea şi Biserica. Blestemul centralizării

De ce astfel de postări pe Vestea Bună? Pentru că, vorba lui Mădălin, Vestea Bună începe cu o veste proastă: “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care sufocă adevărul în nelegiuirea lor.”
Ştiu ca Babilonul nu se poate vindeca. Trebuie părăsit. Nici eu nu-i caut vindecarea. Dar cel puţin pot informa pe cei ce mai au în inima dorul după Ierusalim.
Mai trebuie informaţi şi cei care nu cred ca se apropie mânia lui Dumnezeu. Care nu văd răbdarea lui Dumnezeu. Avertizaţi, rugaţi şi plâns un pic lângă ei se poate!
Dacă n-aş fi suferit pe vremea aceea, aş tăcea acum. Dar sunt profesor de frică, doctor în naivitate, “înaltelor” mele cunoştinţe în domeniul vast al înşelării omului de către fratele său le-ar trebui săptămâni ca să fie transmise, luni să fie înţelese şi ani să fie crezute, sau poate niciodată. Mie mi-au trebuit decenii! Şi eu am suferit şi n-am înţeles.  Dar cine n-are nici un interes?!
În cer o să-mi cer prima dată  iertare de la sora Nuţi(fostă moisistă) care vedea peste tot securişti şi informatori, iar noi tinerii o credeam dusă cu pluta. Era după revoluţie. Acum, după deschiderea!!! dosarelor, o cred.
Mi-am cerut iertare de la fr. MI care repeta obsesiv că a suferit mai mult de la securitate în America, decât în Romania. Voi înţelegeţi? Eu, da, după decenii.
Emisiunile care vi le propun, (ATENŢIE! CER DOUĂ ORE) tratează problema dpdv adventist. Pentru cazul dat puţin importă. Doar victima diferă, călăii(o parte)sunt aceeaşi. Cine sunt cu adevărat călăii însă? A răspuns Domnul Isus:
“De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.“
Sunt călăii propriu-zişi care au păcatul lor de călăi şi călăii reali, care au un mai-mare păcat.
Poate că cel mai mare câştig al diavolului a fost ca a băgat în ceaţă linia de demarcaţie dintre călai şi victime. Să te confesezi călăului care se preface victimă?
Urmăriţi Securitatea şi Biserica, partea I şi partea II-a. Repet, e vorba de Biserica adventista.
Invitat este blogerul de la remembering7.
Aş remarca comentariul nr 4(semnat de Spartan) de la partea a doua. Nu că ar fi duhovnicesc, e “un poet de-al lor” dar e adevărat.

Sfat:
Există o cale mai bună, nespus mai bună, calea simplităţii.
Cât de simplu? va întreba cineva!
Cât se poate de simplu, să dăm la o parte orice piedică. Orice răsad nerăsădit de Tatăl, orice ne îngreuiază, orice………
“….drumul in Locul prea sfant, nu era inca deschis cata vreme sta in picioare cortul dintai.” Slujbele de felul cortului dintâi sunt o piedică pentru intrarea în cortul al doilea, după perdeaua a doua, unde domneşte Omul al doilea pe baza celui de-al doilea legământ.

Fiţi simpli, urmaţi-l pe al doilea.
d.

Fişa matricolă penală a fratelui Ban Traian. Timişoara-Gherla-Salcia-Periprava-Gherla-Giurgeni-Jilava..

Închis in grupul de “moisişti” cum au fost porecliţi pentru defăimare de către  securişti (…şi nu numai), fratele Ban a îndurat mai bine de 5 ani de puşcărie comunistă adevărată. Mult mai cruntă decât gulagul sovietic. În cartea “O zi din viata lui Ivan Denisovici” de Soljeniţin  personajul Aleoşka Baptisul, (un frate rus închis pentru credinţă,) ….avea Biblia la El, scria scrisori, etc. lucruri de neimaginat în lagarele româneşti.
Cine vrea sa ştie mai mult sa-şi facă o zi sa citească cele 500 de pagini de Istoria unui rob al lui Cristos.
Caracterul hidos al defaimării la care au fost supuşi aceşi oameni(moisiştii), defăimare care continuă şi astăzi, e posibil să nu fie descoperit pe deplin decât în ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.
Îmi place sa citesc mărturii, mă zidesc, mai ales mărturii ale întoarcerii oamenilor la Dumnezeu.
Acuma seara am citit acest interviu.
Şi mi-am amintit de fratele Ban. Fratele Niculiţă îl pomenea des.
Hai sa-l pomenim şi noi.
A purtat Lanţuri, Lovituri şi Lupte pentru Cristos, în Cristos.
Firmele, Formaţiile şi Formalismul nostru nu încap în Cristos, e prea îngust.
Iată mai jos fisele matricole penale ale fratelui Ban. Să mă ierte fratele, chiar dacă nu-l cunosc personal, îl cunosc destul de bine din multe mărturii anonime.

Prezbiterii superiori – o instituţie comodă, din “Lecţiile istoriei”, 13 pagini, 20 de minute, MERITĂ!

“…în anii ’20 a fost pusă în aplicare tactica dezorganizării bisericii din interior. “
„[...] Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior... ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —”Prezbiterii superiori ai baptiştilor sunt o instituţie introdusă prin sugestiile noastre active şi noi ne dăm votul pentru această instituţie, fiindcă e comodă /…/” scrie un ofiţer KGB în 1946
Public aici un articol de 11 pagini(în 2 părţi) preluat cu permisiune din revista Vestitorul Adevărului nr. 4-5/2008, revistă ce apare la Moscova şi în limba română. Este editată de editura Hristianin, a Creştinilor evanghelici-baptişti neînregistraţi din fosta URSS.Abrevieri în text:
VSEHB –  denumirea Uniunii oficiale baptiste din fosta URSS, aservită regimului comunist(Всесоюзный совет евангельских христиан-баптистов)
CEB- denumirea Uniunii neînregistrate baptiste, independentă de stat şi respectiv crunt prigonită (Международный союз церквей евангельских христиан – баптистов)

Citate:

Prima perioadă de schimbări a început în anul 1926, când congresele al XXVI-lea al Uniunii Federative a Baptiştilor şi al X-lea al Uniunii Creştinilor Evanghelici din Rusia, sub presiunea serviciilor secrete, au adoptat hotărâri pe placul lumii acesteia privind chestiunile civile, politice şi militare. Pentru slujitorii credincioşi lui Dumnezeu şi pentru creştinii plini de râvnă perioada dată s-a sfârşit foarte sângeros, cu mari pierderi, cu pustiirea de pretutindeni a bisericilor. Domnul a spus cândva despre Israel: „…Numai rămăşiţa va fi mântuită” (Rom. 9. 27). ..Voi lăsa din ei vreo câţiva oameni care vor scăpa de sabie…” (Ezec. 12. 16). De la cele două uniuni dinainte de război s-a păstrat o rămăşiţă — 10 procente de credincioşi. Au fost pierderi mari.”

“Cealaltă perioadă a „schimbărilor fundamentale”, radicale a început în anul 1961 după chemarea făcută de slujitorii Grupului de Iniţiativă la curăţare şi sfinţire, la osândirea păcatului, dar nu în afara bisericii, ci înăuntrul ei. În primul rând, anume slujitorilor bisericii — conducerii VSEHB — le-a fost adresată cea dintâi Epistolă a Grupului de Iniţiativă la 13 august 1961. În ea era indicată rădăcina tuturor relelor, care ne-a despărţit de Dumnezeu: „Dumneavoastră aţi nimicit principiul Dumnezeiesc potrivit căruia biserica, în baza Cuvântului lui Dumnezeu, îşi rezolvă singură toate problemele de importanţă vitală. Iată rădăcina tuturor relelor…” E o afirmaţie destul de importantă. Păcatul are roade, dar are şi rădăcină. „Directivele” şi „Regulamentul” nu sunt rădăcina. Ele sunt roadele. în anul 1963 la congresul VSEHB-ului au fost rupte roadele, s-au pocăit, se pare, pentru aceste documente, rădăcina însă a rămas! „…Săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei” (Ecl. 3. 2). Nimeni nu are de gând să smulgă nici până în ziua de azi această rădăcină amară.”
“Poţi vorbi pe orice temă cu reprezentanţii bisericilor înregistrate, ale uniunilor autonome, dar de îndată ce atingi chestiunea sfinţirii, toate discuţiile încetează. Oamenii se tem să se pocăiască, mai cu seamă pentru păcatul trădării, căci se gândesc, probabil: cine ştie ce urmări vor avea toate?”
“Colaborarea păcătoasă a bisericii cu statul, pusă la baza zidirii duhovniceşti a bisericii în anii ’20, e păzită până azi ca o moştenire duhovnicească de valoare. Libertatea, potrivit concepţiei multora, ne este dată pentru a deveni o puternică mişcare social-politică şi prin politică să influenţăm lumea aducând-o în felul acesta la Hristos.“
“Proiectele megabisericilor sunt mai distrugătoare decât ..Directivele” şi „Regulamentul” din anii ’60. Astăzi există biserici cu un număr mare de membri, însă celulele canceroase ale muzicii lumeşti, înmulţindu-se nereţinut, demoralizează lăuntric sufletele creştinilor, mai cu seamă ale celor tineri. Are loc un proces ireversibil de secularizare, după care urmează inevitabil moartea duhovnicească.” din partea a II-a.
Click pe imagine pentru partea I-a(pdf) :               Nu uita să te întorci aici pentru partea a II-A.


Aici ultimele 3 pagini, partea a II-a.

Scrisoare catre Iude!

Scrisoare  catre Iude netulburate.
Galateni 2:4 “….din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus….”
Luca 21:16 “Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi…”

M-a umplut de indignare urmatoarea fraza dintr-o postare de azi: “Si la drept vorbind, cunosti tu vreun caz concret cind un crestin a fost omorit in RO ca a fost turnat?” spune un anume Gabriel azi 19.10.09 la 12.08 aici.
Prietene  Gabriel, ceea ce spui tu a fost profetit:”…cand te-am vazut noi?”, vor intreba toti orbii care nu L-au vazut. Au vazut doar pe alti orbi care-i calauzeau catre groapa.
Ca in intamplarea cu orbul si ologul:
“Orbul: cum merge?
Ologul: cum vezi!”

Un crestin, in Romania, in America, in China si oriunde in lumea asta, atunci cand i se ia haina, da si camasa, cand este lovit peste un obraz, intoarce si pe celalalt, cand este turnat, binecuvinteaza, cand este inchis, canta si se roaga, cand este omorat, asteapta sub altar.
Tu Iuda, nu ai vazut aceasta, tu nu esti nici macar tulburat.
Au fost multi crestini omorati, “sinucisi” fara martori, multi intimidati, multi batuti, imprastiati, enorm de multi calomniati,  etc.
Daca tu nu ai vazut, nu inseamna ca n-au fost, ci inseamna ca tu esti orb.
Cine poate numara pe toti cei alungati de Diotrefii sinagogilor fiecarei cetati? Cine i-a vazut pe toti cei alungati din slujba Cuvantului pentru ca n-au vrut sa semneze compromisul nenorocitului de carnet de pastor? Cine ii stie pe cei multi retrasi sub ploaia de calomnii bine tesute de gasca “mai-marilor norodului cu batranii lui Israel(securistii cu pastorii corupti)”? Au fost in fiecare oras, in fiecare adunare, peste tot. Iar omorati au fost cu siguranta mai multi decat se stie.
Iata o cantare catre Iudele netulburate:

Cantarile Harului, caietul 1(cantari din temnita) text: TD, muzica: NM
aici textul:

Noi am rămas urcând spre culme,
calvarul şi mai greu de-acum,
când voi vă-ntoarceţi în “cetate”,
şi singuri ne-aţi lăsat în drum!

De acum amestecaţi în ceata
de cărturari şi farisei,
veţi cere răstignirea noastră,
ne veţi lovi şi voi cu ei!

Nu vă putem urma cărarea
pe care v-aţi întors-napoi,
deşi ne-aţi dus atâtea lacrimi,
şi-atâtea amintiri cu voi…

Simţi-vom de sub greul crucii,
când biciuiţi vom fi cumplit,
şi şti-vom dintre mii de bice
că-i frate cel ce ne-a lovit!

Cunoaşte-vom din mii de buze
pe-a fratelui ce ne-a scuipat,
din mii de cuie vom cunoaşte
când mâna “fratelui” a dat.

Şi vom întoarce-n altă parte
obrazu-nsângerat şi stâns,
vom înghiţi în noi durerea …
şi nu ne veţi vedea c-am plâns!

Dar când vom fi întinşi pe cruce
de voi pe care v-am iubit,
va-ncepe veşnicia noastră
căci ceasul vostru s-a sfârşit.

Suim! Şi grea e crucea-n spate.
Răbdăm! Şi geme plânsu-n noi,
ne doare despărţirea voastră,
dar nu ne-ntoarcem înapoi!

Faptele unor alti apostoli !

”Ci voi veți primi o putere(autoritate) când va veni Departamentul Cultelor peste voi și-mi veți fi agenți și informatori în Bucuresti, în Romania, în America și până la marginile pământului.”
(O parafrazare pe care am simțit-o ani la rand, dar n-am vrut pe deplin s-o cred  adevarată pana n-am citit cartea Pasi.) Atentie: 652 de pagini!

Motto:
“Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos.”  II Cor 11:13
“Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi…” Apoc 2:2

O mostra, o gasiti la pag 627-628, (sa nu ma judecati aspru, eram in clasa 11-a, la varsta viselor, acest “informator” predica in biserica arhiplina, imi amintesc de parca a fost ieri; mi-a ramas in memorie o fraza din predica lui:”daca nu avem Duhul lui Dumnezeu in noi suntem un spectacol ridicol in fatsa lumii”. Am plans atunci!) Imi vine sa plang si acum, n-am avut darul deosebirii Duhurilor. Cititi:

Mene, mene, tekel, upharsin…cine a distrus Babilonul?

In nici un caz Evreii robi.
Ce lectie ne invata Dumnezeu aici! Unii din robi au avut Ierusalimul in inima si “au plecat din Babilon”, s-au intors in Ierusalim.
Sa fie nu numai Ierusalimul in inima, ci si ei in Ierusalim.
Indemn pentru noi sa nu fie numai Hristos in inima ci si noi IN HRISTOS.  ”Sa fiu gasit in El.”
Concluzii:
Babilonul nu se vindeca. Ier 51:9
Impotriva Babilonului nu se lupta. Isaia 54: 16
Babilonul se paraseste.  Ier 51:9, Isaia 52:11
Nu evreii au distrus Babilonul, nici n-au luptat cu el.
Am primit asa o liniste in urma cu o saptamana, sa nu mai scriu nimic despre colaborare, vanzare, robie. E dureroasa orbirea celor inselati, vanduti si legati, poate mai dureroasa decat ciuda ca ai fost tu insuti asa. Ca si cum copilul ti-ar fi furat de corturari si dupa ani ar fugi de tine. Acuma seara am primit raspunsul linistii mele.
Mi-a secat gatul de sete, nu am baut apa pana n-am citit aproape tot, cititi si voi, sunt 600 de pagini: http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/09/07/cartea-pasi©/

Persecutati pentru credinta lor in Dumnezeu, 11 episoade

Loviti din lateral de o Volga neagra….(…i-a grabit sfarsitul.)…din biografia fr. Vasilica Moisescu

“Deşi fusese avertizat să nu-şi părăsească domiciliul, atunci când află că bunul său prieten şi tovarăş de închisoare Traian Dorz, liderul spiritual al mişcării Oastea Domnului, era bolnav la domiciliul său din satul Livada Beiuşului, s-a hotărât să-l viziteze. A făcut greşeala de a-şi anunţa telefonic vizita, urmând să ajungă la destinaţie cu maşina unui prieten. Au plecat în dimineaţa zilei de 16 noiembrie 1980 cu un Trabant spre Beiuş. La intersecţia din localitatea Beiuş unde urmau să se indrepte spre Livada Beiuşului – ce se afla la doar 4 kilometri depărtare – au fost loviţi din lateral de o Volga neagră, chiar pe partea unde se afla Vasile V. Moisescu.

În urma acestui accident, Vasile V. Moisescu a intrat în comă profundă, stare care a durat mai bine de o săptamână, fiind internat în secţia de Terapie intensivă a Spitalului Beiuş. Şi-a revenit din comă, dar sănătatea i-a fost grav afectată şi i-a grăbit sfârşitul. Familia a aflat ulterior că şoferul maşinii lucra la Securitate. Paul Goma a vorbit la postul de radio „Europa liberă” despre acest dubios accident.”
din “V.V. Moisescu, un destin frant.” Biografie si opera, partea I

Cine-i pastor la Turda?

“Cei ce se imprastiasera mergeau din loc in loc si propovaduiau Cuvantul….” Fapte 8:4 Cum sa ii numesti? Imprastiati? La Turda a fost o trezire. Chiar asa i-au si denumit, in batjocura: “treziti”, iar securitatea le-a dat un nume cu aer conspirativ:”trezitii domnului”. Frumos nume. Unul din acesti binecuvantati a fost fratele Elisei B.. Un scump. O perla.

A trait cu un singur sfert de plaman de carne, dar cu plinatatea unui duh care nu are nevoie de plamani, ci de ganduri si cugete curatite.

O intamplare cu fratele Elisei.
Fr. Elisei merge odata la Bucuresti(in timpul trezirii) la biserica lui BI,  operator de serviciu la  desele demolari duhovnicesti.
La usa bisericii, dupa obiceiul clerical, pastorul dadea mana cu enoriasii. Cu un glas mieros, fr. Elisei este intrebat de BI:”De uuundeeeee-i frateeleee?”,”Din Turda e fratele.” ,”Cine-i pastor la Turda?”, “Domnul Isus e pastor la Turda.”

Dupa ce au fost tracasati si batjocoriti in toate felurile, grupul de “treziti” au fost dati afara din biserica.

Am gasit poza pe frigiderul unui fiu al fr Elisei in St Polten, Austria, luna trecuta. Versetul de motto era scris de mana la baza pozei.
Frumos nume, imprastiati, cei ce se imprastiasera. Cati sunt oare? Turda, Aleşd, Caransebes, Constanta, Hunedoara, Brasov, Bucuresti, …!
Voi mai stiti?
Aceasta stare de “imprastiati” nu este antagonica cu starea de “unirea duhului’. Cate sinagogi(sin-ago=a conduce impreuna) sunt impreuna doar in carne, dar in duhul traiesc o grozava imprastiere. E mare taina Unirea Duhului, unitatea credintei. Mai bine imprastiati, dar in acelasi duh decat adunati dar in cele 1+7 duhuri.
De unde 1+7? De la caiac-canoe? Nu, ci de la diavolul plecat, intors, plecat si renintors cu alti 7  mai rai ca el.
1+7=8 Ecuatia degradarii duhovnicesti.

“…Cel mai rau lucru a fost coruptia religiei. Ei au pus ca lideri religiosi oamenii lor.” R.Wurmbrand

O alta fotografie din cutia cu poze vechi , probabil dintre anii 1955-1960. Mihai Wurmbrand cu sora Bintia, ….fratele Richard e  la inchisoare.
“I have an only son and I love him. I cannot look to him. He looks like a skeleton. He has hungered. He will never be healthy. And so many of our children died.” Richard Wurmbrand, din marturia in fata Senatului American, 3 mai 1966

“That is a very tragic side. The worse thing in Rumania has not been the persecution of Christians. The persecution has make the Christians to be of steel. The worst thing has been the corruption of religion. They have put as religious leaders their man.A bishop, a pastor, a preacher, just a man like other man and can commit sins. Now if they found a preacher or somebody else in adultery or in some money irregularity or I do not know what sin, they called him and blackmailed him and said, “Now you must become our man. Otherwise we publish what we have found.” Or they found others who were weak ones, whom they promised I do not know what. They never keep their promises. And these men, they put at the leadership of religion everywhere. They have their bishops, their bishop vicar, their professors of theology, their presidents of the Baptists and Pentecostals and so on. I could give names. I know this from firsthand. Because many of these, when we came out of prison, out of remorse confessed to us what they have done. And now they use these men.” , Richard Wurmbrand, din marturia in fata Senatului American, 3 mai 1966 Sursa: aici

Bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi

Batranetea e frumoasa!
Prima data am auzit de la cineva in varsta aceste cuvinte. Toti batranii ne spun cat e de grea, de urata…o sa vedeti voi!
Azi am fost cu sotia sa vizitam doi sfinti, ei ne-au spus: “batranetea e grea, dar e frumoasa”.
Ai dreptul sa spui asta dupa ce ai trecut de varsta celor tari, dupa ce ai stat ani prin puscarii, vandut de “frati“, batut de straini, urmarit si hartuit, neinteles si zdrobit, fugarit si defaimat. Dupa toate acestea, sa imbarbatezi pe altii, sa zambesti ca un fiu de Rege, sa scrii si sa publici pentru zidirea altora! Totul cu o minte amprentata de puterea Duhului, fara oboseala anilor, cu prospetimea unei tinereti launtrice, intr-o limba eleganta si curgatoare!
“Am pus frica la picioarele crucii!”
Am fost doua ceasuri in cer, ca apostolul, am plecat imbogatiti in toate privintele in omul launtric.
Imi daduse Domnul, mai ieri, gandul acesta, din Efeseni 1, ca vederea noastra trebuie folosita pentru a reusi sa vedem “bogatiile Slavei mostenirii Lui in sfinti”.
Aha, deci acolo isi tine Domnul averea, lor le-a dat talantii.
Ei ii pun in negot.
In cei nestiuti si nebagati in seama, celor smeriti le da Har. Cine nu ramane smerit, se descalifica pentru Har.
Da, dar sunt numai doi banuti de la o vaduva saraca, va zice cineva!
Desigur, dar stiti bine ca in Finantele Imparatiei Cerurilor acesti doi banuti sunt din singura valuta care nu va fi devalorizata de inflatia mandriei si a slavei desarte.

“Tine minte Vanea” (12.)

Moartea lui Ivan Moiseev (11.) “Nu te-ntrista, o frate-nsingurat..”-poezie

      Va reamintesc ca fratele Moiseev a fost roman basarabean (moldovean), scrisorile sunt scrise in original in limba romana cu litere chirilice, probabil si poeziile.

Moartea de martir a lui Ivan Moiseev(10.) “Despre cele indurate.” Partea a doua.

Moartea de martir a lui Ivan Moiseev(9.), marturia personala: “Despre cele indurate” -partea intai

Moartea lui ivan Moiseev (8.) Ultima scrisoare, ultimul salut

13 julie

Am primit, fratioare, scrisoarea ta si am intarziat cu raspunsul, pentru ca a fost o furtuna puternica. La Serghei au gasit si i-au luat ilustrate si literatura.

Parintilor sä nu le povestesti indata. Spune-le: Vanea mi-a scris scrisoare si mi-a scris asa: el, la ordinul lui Isus Hristos, se duce la lupta, iar aceasta lupta e crestina si nu se stie daca se va intoarce.

Va las ca urare tuturor, scumpi prieteni, tineri si batrani, un verset: „Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii” (Apoc. 2. 10).

Primiti, poate, cel din urma salut pe acest pamant de la cel mai neinsemnat frate al vostru, Vanea.

„Nu te-ntrista, ci crede si fii tare:
Domnu-ntunericul din jur va-mprastia,
Te va-ncalzi cu drag raza de soare
calea grea El iar ti-a lumina.
Chiar norul negru cerul de-ti inchide
soarele se-ascunde-n calea ta,
Sa nu uiti: Cel puternic e cu tine…”

/Din carnetelul lui I. Moiseev/

Moartea lui Ivan Moiseev (7.) “..m-am umplut de si mai multa putere..”

11 iulie 1972

   Va salut pe toti cu dragostea lui Isus Hristos!
   Va scrie aceasta scrisoare Vanea. Sunt foarte bucuros pentru voi si poate ca o sa ne mai vedem.

Puteti afla ca permisia mi-a fost interzisa in mod categoric. Dar munca pentru Hristos e in toi si nu vreau sa ma laud, dar vreau sa stiti sa nu ne uitati in rugaciunile voastre pentru noi.

    In seara de 10 iulie Il propovaduiam pe Isus si s-a pocait un sol­dat. Eram foarte bucuros, m-am umplut de si mai multa putere.

     Nu m-am intalnit inca cu Serghei. Slava Domnului pentru toate. Daca o sa ne intalnim, am sa va povestesc amanuntit, dar sa scriu nu pot.

      …Mai mult, mi se pare, n-o sa ma mai vedeti… dar daca ganditi sa veniti la mine, degeaba. Eu n-am sa uit de voi in ruga­ciuni. Am sa ma straduiesc mult sa ma intalnesc cu Serghei.

Poate ca ultima lucrare am indeplinit-o de-acum.

     Primiti un fierbinte salut crestin de la fratele vostru cel mai neinsemnat Vanea. Transmiteti tuturor salutari. Raspuns nu astept Si va rog sa nu scrieti. La revedere. Cu Domnul, scumpi prieteni.

Mi s-a facut mila de voi, dar tin minte un lucru: ma duc sa implinesc ordinul lui Hristos.

Salutare de la Vanea.

Moartea lui Ivan Moiseev (6.) “…..aici toti sefii si soldatii spun ca este Dumnezeu si se tem, caci vad minunile si puterea Lui…”

9 iunie 1972

Salutarile fiului dumneavoastra curand se vor sfarsi, dar, fiind fara putere, va salut acum cu dragostea lui Isus Hristos si cu pa­cea lui Dumnezeu!

Mi s-a interzis sa-L propovaduiesc pe Isus. Am chinuri  si  incercari, dar le-am spus ca nu voi inceta sa duc vestea despre Isus. Domnul i-a facut de rusine inaintea intregii unitati, fiindca ei m-au incercat si s-a ridicat soldatul cela, care plecase in permisie, si a povestit despre toate, si a intrebat: „A cui putere a fost?”

…E mult de lucru  si eu ma duc la ordinul lui Isus. Incercarile sunt mari si chinurile nu-s usoare. Am multe de scris, dar nu pot sa scriu in scrisori. Astept intrevederea cu Serghei si sa implinesc ordinul lui Isus.

Acum sä nu ne rusinam sa vorbim despre Domnul.

Toti vad minunile si spun: „Cu adevarat este Dumnezeu!” Voi semana si voi merge inainte cum ma invata Domnul prin Duhul Sfant si prin ingeri.

Nu va suparati, eu imi depun toate straduintele in aceasta lu­crare. Si sa stiti ca pentru trup nu e usor. Aici eu merg la aduna­re, desi mi-a fost interzis. Fratii au transmis tuturor salutari, si eu transmit salutari tuturor: la Slobozia, la Ermoclia.

Moartea lui Ivan Moiseev (4.) “Va scrie fratele vostru cel mai neinsemnat in Hristos: Vanea”

31 iunie 1972

Va salut pe toti cu marea dragoste a lui Isus Hristos. Va scrie fratele vostru cel mai neinsemnat in Hristos: Vanea.

Va mai pot scrie aceasta scrisoare liber si puteti sa aflati ca dupa intalnirea bucuroasa cu Serghei a fost nu numai o furtuna, dar mai multe. Eu eram bucuros pentru toate. Cand nu e furtuna, nici vreun vantisor, atunci parca ti-i urat, de aceea m-am deprins deja cu orice furtuna.

0, ce bine si ce minunat e acolo, departe de pamantul nostru! Ce bucurie e acolo! 0, fratilor, sa mergem cu totii inainte, sa nu va fie groaza daca va trebui sa mergeti prin foc, mergeti inainte, spre tel!

Daca inima va iubi altceva mai mult decat pe Hristos, atunci nu-L vei putea urma.

ARESTAT IN MOD SECRET (continuarea cartii “Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

Inainte de a descric acest eveniment, sc cuvine sa amintesc ca dupa casatoria noastra, doi tineri ne vizitau aproape seara de seara, pana noaptea tarziu, pentru partasie si rugaciune. Acestia crau I. T. si S. l. Desprc bunul mcu prietcn l. am mai spus cate ceva. Totusi, as mai vrca sa adaug ca era foarte studios, dornic sincer dupa partasic, rugaciune, marturic, asa ca adeseori, noi doi faceam si vizite in alte familii. Intr-o seara, pe intunecatc, mcrgeam pe strada Ural din Arad, sa facem o vizita la familia Naghi care, in special sora, era gata pentru a favoriza partasia. La un moment dat l. imi spune:— Stii ceva? Am o durere teribila de cap si ma simt tare sfarsit. Fara sa ii spun nimic, m-am intcriorizat si am inceput sa ma rog in taina pentru durerca dc cap a lui l. Am zis: “Doamne, lsuse, stii ca noi suntem in misiunea imparatiei Tale. l. are nevoie de I iniste si dc putcre, de o buna dispozitie trupcasca si spirituala. Te rog sa intervii Tu, Medicul ccl Bun, carc i-ai vindecat pe atatia. Fa Tu sa ii incetcze durerca de cap, pentru a fi apt de slujba in familia in care mergem. Te rog sa ma faci sa cunosc ca m-ai ascultat, lucru pentru carc Iti multumesc! Amin!”Dupa ce facuram cativa pasi, I. exclama plin de bucurie si uimit:

— Mia! Uite, mi-a incetat brusc oricc durerc dc cap. Parca cineva mi-a luat-o cu mana!… Am dat si eu slava lui Dumnczeu pentru minunca intamplata si i-am marturisit ce am facut, cum m-am rugat i! special pcntru asta si am ccrut ca Domnul sa ma faca  sa  cunosc si cu ca E1 mi-a ascultat rugaciunea. O mica experienta, dar cu rasunet mare in constiinta mea.In ceea ce-1 privestc pe N. S., acesta era un tip scntimental, nestatornic si nu puteam pune baza prea mare pe el. In anii aceia, N. pusese mana pe o carte in limba engleza, cu privire la venirea Domnului, de Haldemann. A tradus ceva, dar nu stiu cum, caci engleza nu stia si nici nu invatase carte. Meseria lui era aceea de brutar. In cateva randuri, el insa ne-a citit cate ceva dintr-un caiet mototolit de multa Intrebuintare.
Tip de aventurier, in 1952 a avut tentativa de trecere frauduloasa a granitei spre Vest, prin lugoslavia. Visul lui de totdeauna a fost sa ajunga in America. Incercarea lui a reusit, dar granicerii sarbi i-au mirosit, pe el si pe altii, si i-au arestat. El a fost pus sa lucreze intr-o brutarie la Belgrad sa faca paine pentru mil itari si detinuti. Din Belgrad, el scria scrisori familiei lui, (inca nu era casatorit), si altora, printre ei si lui I. Datorita cenzurii stricte comuniste, aceste lucruri s-au aflat si s-au pus pe raboj. Dupa sasc luni in Iugoslavia, N. si altii cativa sunt luati noapte si dusi la granita cu Romania, in regiunea Banatului, intr-o zona de dealuri impadurite. Li s-a spus la toti: incolo este Romania, inainte mars si inapoi sa nu va  mai vedem, ca nu veti mai scapa asa usor! Astfel, ei au fost predati neoficial, deoarece relatiile lui Tito, presedintcle cu tarile comuniste, inclusiv Moscova, erau rupte. In Romania, Tito era prezentat pe panouri cu caricaturi, pe ziduri, cu un sort plin cu urme de sange ca si pe maini, in care tinea un topor: “Calaul Tito!”Cu toate ca securitatea stia de inapoierea lui, nu-1 arestase inca. L-au lasat liber o vreme, asa ca a patruns prin familii, in adunare si la comunitatea baptista din Arad. Banuiesc ca o fi fost trimis cu sarcini anume, caci dupa cateva luni a fost arestat, dar procesul lui nu avea sa apara pe rol pentru a fi j udecat nici dupa 13 luni de zile, contrar procedurilor juridice. Intrerup aici firul povcstirii cu N. si il voi relua mai tarziu.Ziva de 20 septembrie 1954, deci la o luna dupa intrevederea cu securistul Ionescu in biroul directorului Farkas, parea o zi normala si linistita de toamna, cu soare cald. Cadristul M. I. deschide usa la Serviciul de Planificare si uitandu-se la mine ma intreaba:
Cine se ocupa de Statistica? l-am raspuns prompt: Tovarasa Shriffcrt. Era o tanara, membra de partid, nemtoaica, dar care intotdeauna degaja un aer conspirativ, retinut, calculat…Ah, nu! Vino dumneata! Mi-am zis: O, da! Nu te intereseaza statistica, ci persoana mea. De altfel cum a deschis usa, am avut tainica instiintare ca eu sunt cel vizat si nu altcineva. Atat eu cat si sotia, primisem in valtoarea persecutiilor un anume simtamant prin care eram instiintati cu privire la spiritele care erau in slujba celui rau.

Ne pasa?

“Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet.
“Oare ce se afla acolo?” se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci.
Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse.
“Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!”
Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus:
“Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie”.
Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: “Este o capcana pentru soricei in casa!”
Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: “Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare”.

Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: “Este o capcana pentru soricei in casa!”
Vaca i-a raspuns: “Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel.”
In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Sarpele o muscase.

Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare.
Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.

Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.

Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete…

Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol. …”

Am gasit pe net aceasta povestioara.
Ne pasa de cel de langa noi sau gasim argumente dupa care sa ne ascundem neimplicarea?
Iata la ce ma gandesc, cititi intamplarea de: AICI
E plina tara si lumea de oameni care traiesc conform constiintei lor. Nu sunt multi dar sunt peste tot, iehovisti dedicati, sambatari fixisti, penticostali inguuuuusti, calugari sinceri si multe feluri de oameni care, atinsi in vre-un fel de Cuvantul lui Dumnezeu(sau al oamenilor), traiesc cum si cat inteleg fiecare din acest Cuvant, de multe ori impotriva curentului opiniei publice.

Ce inteleg eu din intamplarea de la Maguri?
8 copii crescuti cu Biblia in casa (si poate fara televizor) au fost smulsi de stat, dusi intr-un Centru de plasament si crescuti mai departe intr-un fel zis neutru. Nu comentez subita ravna a organizatiilor statului, nici reflectoarele anumit pozitionate ale presei(Domnul sa aiba mila de ei (presa) ca de sub “pietrele” lor putini scapa cu viata). Ma mira totusi ca tot langa Cluj a fost pana nu de mult Colonia de tigani Pata Rat, unde in mod sigur au fost copii crescuti in conditii mult mai animalice decat cei din “secta salbatica”. Sunt si astazi milioane de tigani in tara, fata de care eroismul civilizator al Protectorilor Copilului dovedeste o nepasare neinteleasa. Sau interesul presei!
Cu atat devine mai ciudata brusca “grija” fata de copiii acestor pocaiti!
Ce mai este ciudata?
TACEREA celor ce-si spun lideri, pastori sau sefi. Ei au o turma bine definita de copertile cartilor lor de membri. Ca s-ar putea ca intre acesti ciudati sectanti sa fie copii ai lui Dumnezeu fata de care duhovniceste suntem responsabili….se gandeste cineva?
Si chiar sa nu fie copii ai lui Dumnezeu, acesti, eu le zic “oameni care traiesc conform constiintei lor”, zice Cuvantul ca este “un  lucru placut lui Dumnezeu daca cineva pentru constiinta lui fata de Dumnezeu sufera intristare indurand pe nedrept”. Observati ca  nu scrie “pentru credinta” ci pentru constiinta. Pavel se lauda cu constiinta lui chiar dinainte de convertire, din stramosi. Constiinta buna, nu neaparat curata.
Sa va povestesc despre sora Vera. Eram in armata in Baragan. Intr-un sat. Din vorba in vorba am aflat de la sateni ca ar fi ceva pocaiti in sat. Am mers la ei, doi batrani. N-au crezut ca sunt credincios, eram in haina militara. Mai tarziu mi-au spus ca ma credeau spion. Nu stiu cine i-a botezat. Nu faceau parte nici dintr-un cult. Mancau carne de porc, tineau sambata(relativ), erau cate 2-3 prin cate-un sat pe-acolo. Nu aveau buletin, unii, altii aveau dar fara poza (“sa nu-ti faci…vre-o asemanare”). Aveau o carte de cantari “harfa mica” antebelica, de la baptisti. Cand au vazut ca stiu cantarile, le-a trecut frica. Apoi ne-am rugat. Nu se rugau decat plangand, cu adevarat, cu lacrimi reale. Aveau o constiinta buna, o dragoste nesfarsita si o bucurie din cer. Eram cel mai fericit militar, aveam o familie in sat. I-am vizitat mult timp dupa armata. In satul acela intunecat ei erau lumina lui Dumnezeu.
Acesti oameni sunt fratii mei. De cate ori aud ca cineva este prigonit, exclus sau vorbit de rau, ma duc sa cercetez, am gasit  frati in acest mod.
“Ocara lui Hristos” e greu de purtat fara Duhul Lui Hristos.
Iar aceasta OCARA e un tezaur mai mare decat Banca Nationala!
In jurul acestei ocari si batjocuri se invarte Universul. Si intr-o zi se va opri!
Fiti atenti!
S-a intamplat cu Ion din Maguri. (nu comentez cat de reale sau cosmetizate sunt faptele)
Maine poate cu vre-un tigan fara cult de prin Moldova.
Suntem in stare sa ne asemanam fratilor nostri in toate, ca Moise? Sau judecam ca astia-s dizidenti, aia-s sectanti, noi suntem evanghelici onorabili, avem “frati” in Parlament, chiar cel european, primari, consilieri, etc.
Deocamdata mie mi-e frate cel care sufera.
Am fost prin Maguri acum vre-o zece ani si auzisem de aceasta secta stranie. Am adus cu masina o piesa de mobilier pentru un frate, de la Ion din Maguri.
Acuma citesc pe net si pare ca din cauza lor calea adevarului este hulita. Ma doare tare.
Astazi se taie gaina!
Ne pasa?
Maine se va taia vaca!