Antiteologia unei atitudini

S-a scris despre cântarea  ”Simțim încet cum Harul de la neamuri se tot ia” că nu e bună teologic. Drept este.

S-a mai scris că dacă pe resursecreștine scrie că e de Moldoveanu, atunci, literă de Evanghelie, de Moldoveanu e scrisă cântarea.

Am spus că nu e.

Un comentator care are dreptul la toată stima noastră, pentru că a stat închis pentru conștiința lui față de Dumnezeu (a căzut în capcana unui dizident fabricat) a lăsat următorul comentariu cu referire la fratele Niculiță:

”Despre teologia compozitorului menționat poți să îți faci idee citind comentariile lui la Evanghelii și la alte cărți ale Noului Testament. Ce bine ar fi dacă fiecare și-ar cunoaște darul. Fratele nostru cred că putea fi mult mai folositor lucrării evanghelice dacă ar fi cerut din când în când unui literat creștin să îi ofere un text pentru muzică. A apelat la ceva poezii ale lui Ioanid, dar majoritatea textelor le-a compus singur. În afară de câteva pe care poți să le numeri pe degete, textele sale sunt foarte plate și încărcate de platitudini. Una din cântările reușite (atât textul cât și muzica) este „E plin de miraje pământul.””

Subiectul era antiteologia cântării cu ”simțit încet”.
Comentariul a alunecat spre inculparea, consider profund nemeritată a unui frate ce și-a cunoscut bine de tot și chemarea și pe Cel ce L-a chemat.

Această atitudine este mai antiteologică decât biata cântare impricinată.
Comentariile la toate cărțile Noului Testament nu sunt platitudini. Fratele Niculiță nu a scris din lipsă de altă treabă sau pentru vreun câștig. Munca lui de o viață se poate vedea sub cele două forme mari: meditațiile la tot Noul Testament și alte cărți biblice pe de o parte și cele peste 8000 de cântări, pe de altă parte. A mai scris și alte cărți, multe.

A învățat pe alții prin aceste cărți, meditații și cântări și cel mai bine se vede roada în cei învățați.
Dacă cineva nu înțelege Cuvântul, nu simte gustul acestei mane nu e de vină altceva decât lipsa de simțire, de înțelegere spirituală.

Am urmărit cu toată atenția eforturile fratelui NR de a da de urma adevărului, de a lămuri și pe alții că omul lăudat de ei este un lup în piele de oaie. Privesc cu simpatie și cu înțelegere eforturile lui. Dar, așa cum am scris și pe comentariul la postul citat: ”pe nimeni, niciodată nu-l doare continuu tot.”
Adică nu poți să-ți dai cu părerea despre tot dacă nu ”te doare”, dacă nu ești implicat.
Poți mângâia cu mângâierea cu care ai fost tu mângâiat, dacă nu te-a durut niciodată nimic poate n-ai slujba mângâierii, ai altceva poate.

Datul cu părerea în dreapta și-n stânga este o atitudine de ”a te băga în treburile altora” mai ales când nu cunoști bine de tot chestiunea.
Citez din răspuns: ”Când afirmăm despre cineva că scrie platitudini ar trebui să emitem judecata în cunoștință de cauză. Meditațiile lui Moldoveanu sunt rodul unei vieți lungi de muncă. Fiind pensionat de boală din tinerețe(avea o mână ruptă și nesudată), fratele Niculiță și-a petrecut o mare parte a vieții citind și selectând citate. Mare parte din meditațiile lui sunt citate, așa că dacă-l acuzăm de platitudini, acuzăm și pe mai-distinșii lui inspiratori.
Ce bine ar fi dacă fiecare și-ar cunoaște darul și și l-ar folosi așa cum a făcut-o Moldoveanu.
Multe din cântările lui Moldoveanu sunt pe textele altora: Dorz, Ioanid, Topciu, Grossu, Marini, chiar Wurmbrand.
Multe sunt pe textele lui.”

Deci meditațiile incriminate ca platitudini nu sunt ”teologia compozitorului menționat”, de ce să nu zicem că cele peste 8000 de cântări sunt cântările teologului menționat?
Mulți l-ar vrea pe Moldoveanu doar compozitor, dar meditațiile lui, rodul unei vieți de muncă, după părerea mea inegalată de altcineva chiar în lume în felul abordării lui, meditațiile lui Moldoveanu zic sunt cu adevărat hrană tare și sănătoasă, folositoare oricui crede.
Toți greșim în multe feluri, meditațiile nu sunt literă de Evanghelie, fratele Niculiță n-a fost Ellen White a nimănui, nici măcar Whitness Lee, dar ca frate, ca orice frate care mai ales a purtat pe trupul lui semnele Domnului Isus are dreptul să nu fie necăjit cu catalogări injuste.

Cât despre teologia textelor cântărilor, ora e târzie, subiectul vast și eu sunt obosit.
Dar sigur nu la Moldoveanu trebuie căutate erezii pe melodii.

Rugăciunile fac mai mult decât buletinele de vot

din ”Meditație de Nicolae Moldoveanu” la Apocalipsa 6:15, Hristos-Descoperirea 1991
„împăraţii pămîntului, dom­nitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slo­bozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor“.

[...]

Oamenii, nu înţeleg că statornicia lucrurilor de pe pămînt, în ce priveşte statele şi negoţul, dăinuiesc numai pentru că aşa vrea Dumnezeu spre folosul sfinţilor Săi şi a făpturilor Sale. Cît timp Biserica este pe pămînt, se ridică neîncetat rugăciuni „pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă de pace şi liniştită, cu toată temerea de Dumnezeu şi cu toată cinstea” (vezi 1 Tim. 2:1,2). Din aceasta înţeleg, că Dumnezeu va ţinea pe pămînt dregătoriile, atîta timp cît Biserica va fi pe pămînt, din pricina rugăciunilor din Casa Sa. Cred că sfinţii (creştinii adevăraţi), deşi nu iau parte la politica lumii acesteia,’ sînt totuşi cei mai de preţ pentru păstrarea rînduielii şi stăpînirii-rugăciunile lor fac mult mai mult decît buletinele de vot. Fie­care începe să simtă că mari puteri de nelegiuire sînt gata să izbucnească, însă, cîtă vreme Biserica va fi pe pămînt, Dum­nezeu le va opri prin puteri de stăpînire statornice. Împăraţii şi stăpînitorii îşi au un loc bine întărit, din pricină că copiii lui Dumnezeu se roagă pentru ei. Dar cînd Biserica nu va mai fi, stăpînirile nu vor mai avea sprijinul lui Dumnezeu şi va izbucni neorînduiala grozavă şi lipsa de stăpînire, care urmează după deschiderea peceţii a şasea.

Iată, Cuvîntul lui Dumnezeu ne vorbeşte şi ne îndeamnă la cercetare.

Ferice de cine ia seama la glasul adevărului şi se predă în braţele adevărului! El va scăpa de judecăţile dumnezeieşti şi va avea parte de măreaţa răpire a Bisericii, care va fi curînd. ‘

Slăvit să fie Domnul!

 

Femeia îmbătată…meditație la Apocalipsa 17:6 (N. Moldoveanu)

Cap. 17: 6. “Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.“

întrebare: “Doamne, cum vine asta? Partea religioasă a lumii este îmbătată de sângele sfinţilor?

Răspuns: “Da. aşa este! A vărsa sânge nu se face numai cu sabia, ci prin tot ce atinge viaţa urmaşilor lui Hristos, şi aceştia (reprezentanţii religiilor, adică femeia) au o plăcere deosebită să verse “sângele” (viaţa) sfinţilor, încât această plăcere merge până la beţie.”

Reflecţii personale: De cruzimile balaurului şi ale fiarei, ap. loan nu s-a mirat, dar de cele ale femeii desfrânate da, fiindcă se numeşte “religie creştină”. S-a mirat când a văzut starea, în care ajunsese cea care purta numele lui Hristos. El auzise osânda Domnului asupra închinării la idoli şi stricăciunii, care încolţeau şi începeau să se desfăşoare în creştinism (vezi cap. 2 şi 3) văzuse ce însemnă în Biserică stăpânirea unui Diotref, care nu vrea să ştie de el şi dădea afară din adunare pe credincioşi (3 loan 9 şi 10), dar nici prin gând nu-i trecuse că putea fi o astfel de stare ca aceea zugrăvită în Apocalipsa 17 şi 18.  Dar biserica mincinoasă (toate grupările religioase stăpânite de duhul de partidă) prigoneşte şi caută să nimicească pe toţi adevăraţii urmaşi ai iui Hristos, care au felul Lui de a fi. Această falsă biserică este “îmbătată de sângele sfinţilor”, adică are o deosebită plăcere în lupta ei pentru stăpânirea lor, aşa cum erau căpeteniile religioase ale iudeilor, când au răstignit pe Domnul slavei.

Pe scara neascultării de Dumnezeu, când ai început să cobori, nu te mai opreşti până la ultima treaptă. La început mai ai puţină lumină şi puţină teamă de Dumnezeu, dar cu cât cobori, întunericul devine tot mai mare şi inima mai nesimţitoare, încât săvârşeşti cele mai grozave păcate, mergând până la uciderea sfinţilor lui Dumnezeu, fără să simţi mustrare de cuget. Mare atenţie, fraţii mei! Când omul apucă pe o cale străină de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui scris, starea lui devine tot mai rea cu fiecare clipă.

Iată, Dumnezeu ne-a vorbit şi astăzi.

Slăvit să fie Numele Lui în veci! Amin .

Meditații la cartea Apocalipsa, Nicolae Moldoveanu, pag 322, editura Comorile Harului, Deva

Eu vreau să fiu ca Domnul Isus, să nu aparțin la o grupare…fratele Niculiță (interviu)

Cristos se învață!

…meditație de fratele Niculiță Moldoveanu la Efeseni 4:20 ”Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi,..:”

”Vedeți, lumea aceasta este tare neliniștită și dornică după senzații, chiar și lumea religioasă. Să fie un program cât mai bogat și mai variat, cu instrumente, cu coruri, cu predicatori vestiți și unde se aude că este un predicator vestit sau un cântăreț vestit, dau buzna acolo. E rău! …”
”Cristos nu e unul din grupurile religioase care se află pe pământ, nu așa este Cristos…”
”…Biserica lui Cristos sau Trupul lui Cristos este un semn de întrebare…pentru partea cea mai religioasă dintre evrei…la fel este astăzi…în lume…pentru aceeași parte a lumiii….pentru partea cea mai religioasă…”
”…fraților dacă noi facem parte din Cristos, semănăm cu El și-atunci suntem un semn de întrebare, cine-i ăsta, uite! el nu se potrivește, el nu se încadrează, este un anarhist…Ce? Cristos era anarhist? (”era socotit”, un frate din casă), pentru conducerea religioasă, era socotit anarhist. ”
”în lumea minciunii nu avea loc, la fel și astăzi, nu are loc…„
”să ieșim dar afară din tabără la el și să suferim ocara Lui…”

Ascultați audio, click pe săgeată:

Download: cristosseinvata.pdf

…nu devenim membri colo, membri dincolo…(fratele Niculiță Moldoveanu)

A fi al Domnului înseamnă a nu fi al omului, a fi răscumpărat din orice formă de robie. Despărțirile religioase au fost create de istorie, nu sunt întreținute de forța vieții Duhului, ci de îngrădiri omenești. Afirmarea practică a acestui adevăr ne obligă să fim independenți religios, ieșiți din orice formă de asociere  chiar declarativă(fără realizare practică), singura formă de părtășie găsită și justificată în Noul Testament fiind Adunarea Locală (strângerea practică, realizată și activă prin Duhul), cea care este în grija specială a Domnului. Fratele Niculiță ne-a dat un exemplu practic de ceea ce înseamnă ”ieșit din tabără”. Deși chemat deseori la diferite biserici, a mers arareori, nici la una regulat, rămânând fidel călăuzirii Duhului, în părtășie activă cu frații din micuța strângere a adunării. Așa am primit, așa am văzut, așa am fost încurajați să practicăm. Așa ne-au învățat și apostolii, aceia vechi, de demult.

”. …și sfânt, un cuvânt latin, înseamnă pus deoparte, neamestecat. Să nu ne amestecăm, cum nu S-a amestecat nici Domnul Isus Hristos. El nu S-a amestecat, mergea şi la sinagogă, şi la templu, şi Pavel la fel, mergea la toate sinagogile, dar nu devenea membru! Mergea să facă un singur lucru: să înalţe pe Domnul Isus! Şi noi suntem liberi să mergem oriunde, dar nu devenim membri colo, membri dincolo… Să fie spre lauda lui Dumnezeu tot ce s-a făcut şi astăzi! Domnul să vă binevuvinteze şi să vă facă roditori şi biruitori! Amin.” Sursa: interviu cu fratele Nicolae Moldoveanu: http://nicolaemoldoveanu1.blogspot.com/

Toate locaşurile pământeşti de închinare de astăzi fac parte din Vechiul Legământ. Meditaţii de fratele Niculiţă la Evrei 9:1

Evrei 9:1. “Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.”
Cântarea ”În temple zidite de mâini omenești”:

Download: intemple.pdf

versuri și muzică: Nicolae Moldoveanu

Planul lui Dumnezeu este ca o scară cu multe trepte, care vine din veş­nicie şi urcă spre veşnicie. Treptele acestui plan sfânt nu se amestecă unele cu altele – nu pot să se amestece. Numai prin lumina Duhului Sfânt (Duhul Adevărului), prin credinţă, omul poate privi şi înţelege treptele planului dum­nezeiesc.

Vechiul Legământ, mai precis, istoria poporului israel cu Legea şi orânduielile sale date de Dumnezeu, prin robul Său, prorocul Moise, au fost o treaptă însemnată a planului lui Dumnezeu, iar Noul Legământ, adus de Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca om, care are la temelie jertfa Sa de pe cruce la Golgota, este altă treaptă însemnată a planului sfânt, treaptă pe care ne aflăm noi astăzi.

În Vechiul Legământ (Legământul umbrelor şi al simbolurilor), Dumnezeu avea un popor sfânt: israel.

În Noul Legământ (Legământul realităţilor), Dumnezeu, de asemenea, are un popor sfânt: noul Israel (Biserica – Trupul Lui Hristos). Acest popor sfânt mai poartă numele de Locaşul Sfânt, “Cortul lui Dumnezeu cu oame­nii” (vezi Apocalipsa 21:1 – 3). Nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu, în acest timp al Noului Legământ, decât în Locaşul ceresc al lui Dumnezeu, Cortul Lui.

Cine face parte din Biserică, adică este un mădular în Trupul Domnului Hristos, nu poate să se mai despartă de acest Trup, pentru că de el atârnă viaţa sa.

Un mădular nu poate aduce închinare lui Dumnezeu decât în unitatea celorlalte mădulare, adică în Trup. În afara Trupului lui Hristos, Dumnezeu nu mai are altă locuinţă pe pământ. Legământul dintâi având ca ţintă viaţa pământească, pământeşti (din materie) erau toate rânduielile, toate obiecte­le de cult, pământesc era şi locaşul de închinare şi toate poruncile erau în­dreptate numai spre pământ, spre cele văzute.

Legământul cel Nou are ca ţintă cerul şi viaţa în Duh; de asemenea pe însuşi Dumnezeu, şi oricine vrea să se închine Lui trebuie să I se închine în Duh şi în adevăr (Ioan 4:24).

Nici o poruncă din Noul Legământ nu are în vedere materia (cele ce se văd), ci toate se îndreaptă numai şi numai spre ceea ce este duhovnicesc. Pentru creştini (Israelul cel duhovnicesc) nu sunt date porunci din partea lui Dumnezeu pentru un locaş pământesc de închinare, sărbători pământeşti, rânduieli şi ceremonii pământeşti. Toate poruncile au în vedere numai viaţa în Duh, închinarea în Duh, jertfe duhovniceşti, locaş duhovnicesc de închi­nare, altar duhovnicesc si slujbă duhovnicească.

Toate poruncile, de fapt, se contopesc în una singură: iubirea. “Ţinta po­runcii este dragostea” (1 Timotei 1:5). Aceasta-i rânduiala Noului Legământ. Şi cine face parte cu adevărat din Noul Legământ (născut cu adevărat din nou) îi înţelege uşor adevărul, îi înţelege duhul şi felul lui de a fi. Cine nu-i în întregime pe terenul Noului Legământ amestecă lucrurile şi trăieşte o via­ţă fără odihnă şi fără echilibru duhovnicesc.

De fapt cine nu-i în întregime în Duhul Noului Legământ, cine ameste­că lucruri din rânduiala Vechiului Legământ cu rânduiala Noului Legământ, se află tot în Vechiul Legământ. “…Un locaş pământesc de închinare“. Aşa era Vechiul Legământ. Toate locaşurile pământeşti de închinare de astăzi fac parte din Vechiul Legământ. Iar cei care se închină în ele şi se supun la rân­duielile luate din Vechiul Legământ, fac parte din el. Pentru ei, Hristos este neînţeles şi Legământul Lui, de asemenea, li se pare străin de legile şi rându­ielile vieţii pământeşti.

E un mare păcat să amesteci cele două legăminte, pentru că amestecul acesta creează întuneric şi confuzie, iar calea mântuirii este zădărnicită. De aceea caută El cu atâta străşnicie să ne ferească de orice amestecătură.

Numai astfel sufletele pot ajunge la pacea, odihna şi părtăşia lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!

Cântarea 178 din Cântările Harului 1 (cântări din temniţă)

În temple zidite de mâini omeneşti,

Tu, Doamne, nu stai niciodată,

căci Duh şi Lumină şi Dragoste eşti,

şi Dragostea-i templul ce Tu-I locuieşti

când ea se păstrează curată!

În inima-n care credinţa-i veşmânt,

şi-n sângele Tău curăţită,

Tu vii cu iubire, Stăpâne Preasfânt,

e singurul templu dorit pe pământ,

de inima Ta fericită!

Atunci când iubirea adună cu dor

copiii luminii divine,

cobori cu grăbire în mijlocul lor,

căci Tu le eşti Templu şi Har sfinţitor,

şi Templu sunt ei pentru Tine!

Credinţa şi pacea şi-al dragostei jar,

şi viaţa în Duh şi-n lumină,

sunt toate lucrări izvorâte din har,

sunt Templu-Adevărului, fără hotar -

umplut cu Fiinţa-Ţi Divină!

Aici, în Lucrările Tale mereu,

Tu stai şi-Ţi găseşti desfătare,

în ele să stau pe deplin vreau şi eu,

căci ele sunt Templul adâncului meu,

în care Ţi-aduc închinare!

“Ce sunt toate partidele din creştinism, dacă nu cocioabe zidite cu pietre furate de la templul Domnului?” meditaţii de fratele Niculiţă la I Corinteni 3:17

Cap. 3:17

„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfant, si aşa sunteţi voi “

Cum se poate nimici un templu sau o clădire oarecare? Răspunsul vine de la sine: imprăştiind cărămizile care alcătuiesc templul sau clădirea.

Cine ia din pietrele vii cioplite de Domnul Isus prin jertfa Sa, pietre randuite numai pentru Templu, ca să-şi zidească o cocioabă, acela se face vinovat de păcatul nimicirii Templului unic şi sfant al lui Dumnezeu.

Căci ce sunt toate  partidele din creştinism, dacă nu cocioabe zidite cu pietre furate de la Templul Domnului?
Să nu uităm marele adevăr evanghelic: toţi răscumpăraţii Domnului Isus sunt pietre vii, chemaţi ca să alcătuiască impreună un Templu unic, o casă sfantă in care să locuiască Dumnezeu pe pămant (vezi 1 Petru 2:5; Efes. 2:21-22; Evrei 3:6).
Chiar dacă sunt partide in creştinism şi, prin accidentul naşterii, fiecare credincios aparţine trupeşte la una din ele, cel luminat de Duhul lui Dumnezeu trebuie să vadă adevărul şi să-l mărturisească fără teamă; partidele nu sunt lucrarea lui Dumnezeu; Dumnezeu are un singur Templu sfant, la care sunt chemate toate sufletele răscumpărate.
Toţi cei care stau in fruntea partidelor ar trebui să spună lucrul acesta, pentru ca credincioşii să se poată iubi şi, prin iubire, să aibă părtăşie unii cu alţii, neţinand sema de partida din care fac parte. În felul acesta nu nimicesc Templul lui Dumnezeu. Dar dacă intreţin duhul de partidă, se fac vinovaţi de nimicirea Templului sfant.
Orice păcat ingăduit intr-o adunare sau intr-un suflet este mijlocul prin care diavolul dă lovituri Templului lui Dumnezeu, căutand să-l nimicească.Mare atenţie!

„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfant; şi aşa sunteţi voi.”

Prin stricarea Templului, adică a Bisericii lui Dumnezeu, mai inţelegem schimbarea direcţiei, a chemării şi a stării pe care ea (Biserica) a primit-o de la Stăpanul Hristos.

Biserica nu are altă situaţie pe pămant decat cea pe care a avut-o şi o are Domnul Hristos – Capul, ea fiind Trupul Lui.
După numele pe care-l poartă se poate vedea şi poziţia ei in lume. În originalul grec al Noului Testament, pentru cuvantul „Biserică“ este folosit cuvantul „ekklesia”, cuvant alcătuit din prefixul „ek” care inseamnă „afară din şi verbul “kalein” care inseamnă „a chema”. inţelesul este deci: „O chemare afară din”, adică „Un popor chemat cu un scop deosebit şi hotărat”.
Unii au tradus cuvantul ekklesia cu: „Adunarea celor chemaţi (scoşi) afară”. E o traducere mai liberă, dar cu acelaşi inţeles.
Biserica sau ecclesia, după numele ei, este chemată, scoasă din felul de a fi al lumii. Toată lupta şi lucrarea pe care o duce ecclesia pe pămant, este să propovăduiască prin trăire şi prin vorbă calea cea una a Domnului Hristos – Capul ei.
Biserica este deosebită de restul lumii prin sfinţenia şi lucrarea sa.
Mădularele ei (membrii) sunt vii, intrucat formează Trupul lui Hristos şi nimic mort nu poate fi primit in el. Cand insă in Biserică pătrunde duhul lumii, asta inseamnă stricarea ei.
„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfant; şi aşa sunteţi voi.”
Biserica – Adunarea lui Dumnezeu pe pămant – mai poate fi stricată şi prin invăţăturile străine de Cuvantul scris al lui Dumnezeu. Aceste invăţături schimbă direcţia omului, care in loc să meargă pe calea mantuirii, merge pe o cale abătută.
Toate invăţăturile care au fost introduse in Biserică după primul secol al creştinismului, adică după apostoli şi mai ales după secolul 3, sunt invăţături străine de Noul Testament, sunt aluatul vrăjmaş care strică plămădeala adevărului mantuitor, sunt bomba diavolului aruncată in Templul lui Dumnezeu, stricand dulcea părtăşie a celor mantuiţi şi lăsandu-le in schimb o formă de evlavie, care nu mai seamănă cu adunările frăţeşti infiinţate de Duhul Sfant prin apostoli.
„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfant; şi aşa sunteţi voi.”
Fraţii mei, judecata lui Dumnezeu este aspră. Să nu ne facem vinovaţi de păcatul nimicirii Templului lui Dumnezeu, fie prin intreţinerea duhului de partidă, fie prin invăţături străine de Noul Testament, fie printr-un alt păcat cuibărit in inima noastră.

lată, cuvantul Domnului ne~a vorbit din nou.

“O lume numită creştină, …..”meditaţii la Apocalipsa 17.1 de fratele Moldoveanu

APOCALIP6A

Meditaţii duhovniceşti”

CAPITOLUL 17.

• CAP. 17:1. „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino, să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care sade pe ape”.

Întrebare, „Doamne, este vorba chiar despre un înger şi despre apostolul Ioan? Dar femeia aceasta desfrînată simbolizează religiile zise creştine, care n-au cunoştinţa lui Isus? Ce înseamnă apele mari pe care sade?”

Răspuns: „Da, despre un înger şi despre Ioan apostolul este vorba aici. Femeia este cea despre care am mai vorbit (cap. 14:8; 16:9), iar apele mari sînt cele arătate în vers. 15″.

Întrebare: „Doamne, tot despre judecata arătată în cap. 16:19 este vorba?” Răspuns: „Da”. „Vino, să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari”.

Curvie înseamnă umblarea pe două sau mai multe căi. Înseamnă împrietenire cu lumea, cu felul ei de a fi (Iacov. 4:4). Înseamnă  consumarea puterii (aruncarea sămînţei) în alt loc decît locul dintîi, dat de Dumnezeu. Înseamnă strîmb (curb. Cuvîntul „curvă” este latin şi înseamnă curbă, adică strîmbă).

Dumnezeu va judeca pe toţi cei care s-au hotărît pentru El, îi poartă numele, dar nu I-au rămas credincioşi, ci s-au alipit de alte lucruri: slavă deşartă, cîştig mîrşav, duh de partidă, interese străine de împărăţia luminii.

Creştinătatea care se vede pe pămînt, este un creştinism dezvoltat în unire cu lumea păcatului, după gîndirea cărnii.

Pe măsură ce gîndirea omului a început să răstălmăcească Cuvîntul lui Dumnezeu, creştinismul a devenit o religie. Conducătorii, rupţi de gîndirea Duhului, I-au turnat un sistem de învăţături dogmatice, formale, alături de care obiceiurile popoarelor creştinate tot formal şi învăţăturile lor au  devenit adevăratul fel de viaţă al oamenilor numiţi creştini. Cuvîntul lui Dumnezeu a fost închis în cărţi. Ceea ce se numeşte biserică, după gîndirea acestor zişi creştini nu e decît o lume numită creştină, care nu cunoaşte şi n-are nici o dorinţă să cunoască voia lui Dumnezeu, şi nu cunoaşte pe Duhul Sfînt. Numai puţini oameni din această creştinătate se întorc la Dumnezeu, primind, prin credinţă, harul mîntuirii, devenind apoi martorii Lui, cu toate urmările izvorîte din faptul că umblă în Duhul lui Dumnezeu.

În mijlocul acestei lumi amestecată cu religia, Dumnezeu îsi creste si-Si desăvîrseste adevărata Sa Biserică, pe care, curînd o va lua la Sine, iar falsa biserică (femeia care a desfrînat cu toţi împăraţii pămîntului) va fi judecată după dreptate.

În cap. 21:9: „unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a arătat lui Ioan pe „mireasa, nevasta Mielului”. în acest capitol (17), unul din aceşti îngeri îi arată „judecata curvei celei mari”. Să luăm seama la citire, ca să putem vedea limpede deosebirea cea mare dintre amîndouă. Una este Biserica cea adevărată, – ea este sfîntă, cerească şi străluceşte de slava lui Dumnezeu; cealaltă este „mare”, dar necredincioasă şi stricată. Ea sade „pe ape mari”, pe care îngerul le lămureşte cu cuvintele: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care sade curva sînt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (vers. 15). Aceste vorbe lămurite ne arată că înrîurirea ei se întinde foarte departe.

Credincioşii adevăraţi ai Domnului Isus, sub călăuzirea Duhului Sfînt citesc cartea Apocalipsei şi iau, pentru ei, adevărul de care au nevoie în călătoria lor pe pămînt. Înţeleg că voia lui Dumnezeu este să se ferească de curvie (1 Tes. 4:3) - de orice fel de curvie, întrucît fac parte din Mireasa lui Hristos.

”Hristos n-a rânduit spioni în Biserica Lui”…..meditație la Galateni 2:4 de Nicolae Moldoveanu

Continui postări care arată o faţă mai puţin cunoscută a fratelui Moldoveanu, aceea de scriitor de meditaţii pentru zidire. Pe mine meditaţiile m-au zidit mai mult decât cântările. “Hristos-harul” (meditaţii la galateni) primită de la bunicul  a fost printre primele cărţi care mi-au format viziunea.

Meditaţie la Scrisoarea către Galateni Cap. 2,4

“ . . . din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie.“

Cine se strecoară printre fraţi ca să le pîndească slobozenia să vadă ce vorbesc şi cum împlinesc anumite forme, cum se poartă faţă de o organizaţie religioasă sau alta, cum aplică o rînduială sau alta, cum păstrează o tradiţie sau o datină, este un frate mincinos, în clipa aceea, este un spion, un trimis al vrăjmaşului diavol, ca să tulbure pe cei care cu inimă curată slujesc lui Hristos, aşa cum L-au înţeles, aşa cum li s-a descoperit. Intr-un fel sau altul ei vor să tîrască în robie sufletele care au fost izbăvite şi de păcat şi de forme şi rînduieli omeneşti.

Grozavă stare este aceea de a face pe spionul! Să stai la pîndă ca să vezi cu ce s-a abătut fratele, ca să-l poţi pîrî! O, de ne-am da seama de adevărul acesta zdobitor, că toţi cei ce pîndesc şi pîrăsc pe fraţi sînt slujitorii marelui pîrîtor de fraţi: diavolul (vezi Apoc. 12,10). Ei, sărmanii, nu-şi dau seama că sînt înşelaţi şi cred că făcînd lucrul acesta aduc o slujbă pentru Dumnezeu, (comp. loan 16,2). Crede că sînt adevăraţii lucrători pe ogorul mîntuirii şi, ca odinioară Saul din Tars (Pavel) urmăresc pe adevăraţii slujitori ai Harului lui Hristos.

Pîra fraţilor mincinoşi a fost una din cauzele care l-au dus pe marele Pavel în faţa celorlalţi apostoli, ca să mărturisească înaintea lor Evanghelia pe care o primise direct dela Domnul Isus, Evanghelia pe care o mărturisea neamurilor.

Fraţii mei, priviţi la Hristos. El a demascat făţiş pe duşmanii lucrării lui Dumnezeu, dar n-a pîndit pe nimeni şi n-a spionat pe nimeni. Dacă vreţi să fiţi cu adevărat urmaşii Lui, nu vă lăsaţi tîrîţi de duhul acesta, nu urmăriţi pe nimeni, nici cu gîndul, nici cu ochiul, cu intenţia să-l pîrîţi cuiva că nu se închină ca voi, că nu zice la fel ca voi în vreo problemă, Hristos n-a pus pîrîtori, n-a rînduit spioni în Biserica Lui. Adevăraţii Lui închinători sînt sufletele libere de orice rînduială mai biblică sau mai  puţin biblică, sunt sufletecari n-au temple nici pe Muntele Garizim, nici în Ierusalim, sînt sufletele care se închină în Duh şi Adevăr (Ioan 4,21—24). Cine trăieşte prin Duhul liber lui Hristos, trăieşte neîngrădit de forme şi  rînduieli, care în veşnicie nu vor mai fi. Cel care este în Hristos trăieşte veşnicia încă de aici.

Nicolae Moldoveanu, Hristos-Harul pag 43, ediţia de pe vremea când nu se scria pe cărţi nici editură, nici preţ, nici copy-right, nici numele autorului.

În afara taberei,… meditaţie la Evrei 13:11

13:11.”… Trupurile dobitoacelor, al căror sânge este adus de Marele Preot Locul preasfânt, pentru păcat, sunt arse de tot afară din tabără.”

Ceea ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ cu poporul israel, a fost doar umbra realităţilor din Noul Legământ, a fost pilda desăvârşită pentru noi, ca să înţelegem duhovniceşte adevărul de viaţă pe care trebuie să-l trăim. Versetul de mai sus ne învaţă o lecţie de mare însemnătate, pe care trebuie să ne-o însuşim, dacă vrem să propăşim duhovniceşte. “… Trupurile dobitoacelor (…) sunt arse de tot, afară din tabără.”

Duhul taberei este potrivnic Duhului lui Dumnezeu. Întotdeauna a fost aşa.
Toate lucrurile mari cu privire la poporul Său, Dumnezeu le-a făcut în afara taberei.

În afara taberei a dat El Legea (Exod 19:12), în afara taberei, Moise s-a rugat pentru biruinţa poporului asupra vrăjmaşului (comp. Exod 17: 8 -13), în afara taberei era cortul întâlnirii (Exod 33: 7), în afara taberei se duceau trupurile dobitoacelor care erau arse de tot, pentru păcat (Exod 29:14).

Şi Domnul Isus, S-a adus jertfă pentru păcatul nostru, tot afară din tabără (Evrei 13:12-13).

Una din jertfele pe care trebuie să le aducă credincioşii Noului Legământ, este trupul: “… aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie…” (Romani 12: 1). Dar această ardere de tot este primită de Dumnezeu, numai atunci când este adusă în afara oricărei tabere, adică în afara duhului de tabără (de partidă).

Şi câte tabere sunt astăzi în lume!

Câte nenorociri a adus duhul de tabără în lucrarea lui Dumnezeu!

Scumpii mei fraţi! Nu confundaţi Turma lui Hristos, Trupul Lui, Mireasa Lui, cu niciuna din taberele existente. Ieşiţi cu duhul vostru din orice tabără, căci atunci – numai atunci, jertfele voastre sunt primite de Dumnezeu.

Duhul taberei întotdeauna desparte; Duhul lui Dumnezeu uneşte.
Duhul taberei întotdeauna învrăjbeşte; Duhul lui Dumnezeu împrieteneşte.
Duhul taberei întotdeauna întinează; Duhul lui Dumnezeu curăţeşte şi sfinţeşte.
Duhul taberei aduce tulburare; Duhul lui Dumnezeu aduce pace.
Duhul taberei este minciună şi întuneric, Duhul lui Dumnezeu este adevăr şi lumină.

Cine este stăpânit de duhul taberei (de partidă), nu mai poate fi stăpânit de Duhul lui Dumnezeu.

Domnul Isus a fost întotdeauna în afara oricărei tabere religioase şi astăzi este la fel. Numai cine iese afară la El, îl află şi-l cunoaşte cu adevărat.

Numai acela îi poate sluji cu adevărat şi-I poate aduce jertfe cu adevărat.

Numai atunci putem respira aerul curat al adevărului, când ieşim, duhovniceşte, din orice tabără.

Moise a văzut pe Domnul când era în afara taberei (Exod 33: 21 – 22) şi faţa lui a primit strălucire numai în afara taberei (Exod 34:29).

Nu putem vedea adevărul şi nu putem primi strălucirea lui pe faţa noastră, decât în afara taberei. Doamne Isuse, fă-mă asemănător Ţie şi în această privinţă! Dacă Tu n-ai putut aduce jertfa de răscumpărare pentru mine decât în afara oricărei tabere, fă-mă să înţeleg acest adevăr şi să-l pot trăi cu putere întotdeauna, spre slava Numelui Tău şi pentru propăşirea cauzei Tale! Amin!

Nicolae Moldoveanu, Hristos Marele Preot, Ed Stephanus, 1993, pag 393

Meditaţie la Apocalipsa 3:9, “Fraţii mei, nu vă fie teamă să păziţi şi să mărturisiţi întreg Cuvântul Domnului Isus…”

Cap. 3: 9. “Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.”

Domnul Isus spune îngerului (bisericii) din starea “Filadelfia”, că îi va da “din cei ce sunt în sinagoga Satanei” şi îi va face să vină să i se închine la picioare. De aici înţelegem limpede că cei din “sinagoga Satanei” nu fac parte din biserica şi din starea “Filadelfia”.

Sinagogă înseamnă “Adunare la un loc”, “Adunarea obştii” (cuvânt grecesc). E vorba de o adunare religioasă.

Sunt adunări religioase (sinagogi) şi este Adunarea lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este alcătuită numai din cei născuţi din nou. Ea este o adunare duhovnicească – Trupul lui Hristos, care nu are nicio legătură (duhovnicească) cu cei din “sinagoga Satanei”.

“Iată că îţi dau din cei ce sunt din sinagoga Satanei…” Deci nu pe toţi, ci din ei, Domnul Isus îi va da stării “Filadelfia”.

Unii din împărăţia minciunii vor veni în împărăţia Adevărului şi se vor închina Adevărului. Întunericul va fi biruit de lumină.
“…Care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint…”
“Iudei”, adică cei care zic că laudă pe Domnul, dar nu-L laudă, ci laudă omul şi lucrările lui (iudei de la Iuda, care înseamnă “Lăudat fie Domnul”), sunt mincinoşi. Domnul nu are nicio legătură cu mincinoşii. Ei sunt în afara împărăţiei Lui.

Cine se socoteşte creştin adevărat, pentru că se ţine de unele obiceiuri religioase, că a fost botezat, că face parte dintr-un cult religios, dar nu trăieşte o viaţă de strânsă părtăşie cu Domnul Isus şi cu adevăraţii Lui urmaşi, şi nu se vede în el felul Său de a fi, se înşală.

Va veni vremea când toate pretenţiile mincinoase vor f i judecate şi când adevăraţii creştini vor fi arătaţi în lumină. “Ca să cunoască lumea că mai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” – spune Domnul Isus Tatălui,  vorbind despre ucenicii Săi (Ioan 17: 23). Aici, vorbind despre cei  care-şi zic iudei, dar nu sunt, şi dispreţuiesc pe adevăraţii urmaşi ai lui Hristos, spune: “îi voi face să ştie că te-am iubit. “Cât de scump este să ştim că Tatăl ne iubeşte şi că ne iubeşte şi Domnul Isus!

Fraţii mei, nu vă fie teamă să păziţi şi să mărturisiţi întreg Cuvântul Domnului Isus, căci ce va putea face omul? Curând, foarte curând cei ce v-au batjocorit vă vor fi daţi, şi astfel unitatea dorită de Dumnezeu, se va împlini spre slava şi bucuria Lui. Amin.
Nicolae Moldoveanu, Hristos Descoperirea, meditaţii la Apocalipsa, pag 93, Ed. Comorile Harului Deva, 2008

“Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie”, meditaţii de fratele Niculiţă la Matei 7:23

Ieri m-am rugat Domnului să mă umple cu mai multă dragoste. Am tot recitit în minte I Corinteni 13. M-am blocat la:  “nu se bucură de nelegiuire(fărădelege)…” O dragoste care nu se bucură întotdeauna, o dragoste care se întristează? Se poate oare? Desigur, dragostea plânge. “Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa….” Azi am ascultat pe un frate vorbind şi a citat această meditaţie.Matei  7,23

„Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-om cunoscut depărtaţi vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege“.

Cît de perfect ar fi omul, cît de adâncit ar fi în cunoaştere şi cât de înţelept ar fî, tot în parte cunoaşte; şi de aceea poate fi înşelat. Numai Domnul cunoaşte desăvârşit şi El nu poate fi înşelat de nimeni. Şi le va spune curat, în ziua judecăţii celor care au spus numai cu gura: „Doamne, Doamne” dar inima le-a fost departe de realitatea vieţii de credinţă şi sfinţenie: „Niciodată nu v-am cunoscut”

Nu v-am cunoscut ca făpturi născute din nou, ci ca fiinţe vechi, născute în păcat.

Nu v-am cunoscut ca slujitori ai Mei. Deşi aţi venit în Numele Meu, voi v-aţi slujit vouă, eului vostru care umbla după mărire. Aşa v-am cunoscut.

Nu v-am cunoscut ca oameni smeriţi, ci ca oameni mândri.

Nu v-am cunoscut ca oameni sfinţi şi evlavioşi ci ca oameni care aţi iubit păcatul şi făţărnicia.

Nu v-am cunoscut ca trăitori ai vieţii Mele, ci ca unii care v-aţi însuşit cu mintea învăţăturile Mele şi aţi căutat să profitaţi de pe urma lor.

Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie şi un mijloc de exploatare a oamenilor neştiutori.

Nu v-am cunoscut ca purtători ai crucii, ci ca unii care aţi fugit de ea tot timpul, chiar dacă cu gura o predicaţi şi o cântaţi.

Nu v-am cunoscut ca oi ale mele, ci ca nişte lupi răpitori, îmbrăcaţi doar în piele de oaie.

Aşa v-am cunoscut şi nu M-am înşelat în cunoaşterea Mea. Voi aţi crezut că Eu nu cunosc, dar v-aţi înşelat amarnic. Aţi lucrat tot timpul fărădelege. Eu v-am dat Legea Mea şi calea Mea care sigur vă ducea la o viaţă fericită şi duhovnicească. Voi aţi căutat o cale a voastră şi tot timpul aţi fost nefericiţi în inima voastră, tot timpul aţi fost fără pace şi bucurie în Duhul Sfânt, tot timpul aţi căutat să păreţi că aveţi ceva din harul Meu, dar în realitate n-aţi avut nimic. V-aţi înşelat voi şi aţi înşelat şi pe alţii.

Eu niciodată nu M-am uitat la vorbele voastre, ci M-am uitat totdeauna la inima voastră. O, şi inima voastră era plină cu altceva, nu cu voia Mea, nu cu Duhul Meu Cel Sfînt. Inima voastră era legată numai de pămînt, neavînd nimic ceresc în ea.

Cuvîntul Meu l-aţi aruncat totdeauna înapoia voastră şi aţi trăit de capul vostru.

Voi care ari trăit departe de realitatea vieţii cu Mine, departe rămîneţi şi de aici încolo, pentru că Eu nu am altă voie, altă viaţă şi altă lege decît aceea pe care v-am dat-o şi căreia n-aţi vrut să vă supuneţi. Nici de aici înainte nu vă veţi putea supune ei. Trăiţi în locul pe care vi l-aţi ales.

„Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”.

Ce mirare mare va fi cînd se va vedea că ceea ce noi numim creştinism a fost o mare autoamăgire! Şi ce persoane ilustre au fost aceştia la vremea lor!

Pentru ca să scăpăm de o asemenea osândă, să ne judecăm clipă de clipă pe noi şi să ne lăsăm lucraţi de harul lui Dumnezeu.Nicolae Moldoveanu

“Cei care sunt gata să-și poarte crucea, renunță la ”codiță”… ! ” Nicolae Moldoveanu despre desparțiri (Babel)!

“……Atunci i-am spus: „Oare Hristos a fost iudeu? A fost grec? A fost român? A fost neamţ?” Dar stă şi zice: „O, asta e o mistică adâncă!” Zic: ”Nu, ăsta este adevărul!” Noi trăim viaţa Domnului Isus Hristos care nu face parte din despărţirile care sunt pe pământ. Oamenii au făcut despărţirile, fie politice, naţionale, religioase, toate acestea sunt produsul Babelului. Şi zic: „creştinul adevărat este izbăvit din duhul Babelului, că are Duhul lui Hristos. Cine n-are Duhul lui Hristos, nu este al Lui, spune Romani 8/9” Şi aşa ne-am despărţit de omul acela, ce-o fi gândit după aceea, nu ştiu, dar ăsta este adevărul şi în faţa adevărului nu poate nimeni decât dacă e prea rău, să se împotrivească chiar până în pânzele albe. Adică viaţa creştină e doar de un singur fel, nu de o mie de feluri.
Viaţa noastră este Hristos, zice: „voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” Col. 3/2,3,4 „şi când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi cu El în slavă”. Deci nu pot să uit lucrul acesta, şi nu vreau să-l uit şi mă rog să nu-l uit. De ce? Pentru că este viaţa mea spirituală…..”
“….Biserici? Da, sunt nişte partide mai vechi sau mai noi născute pe terenul creştinismului. Dar partidele au fiecare numele respectiv şi fac parte, repet ce am mai spus, din Babel. Dacă aţi fost atenţi, când aţi citit despre Turnul Babel, care a fost prima idee a celor care au început să zidească Turnul Babel? Să citim din Biblie, Gen. 11: „Hai… să ne facem un nume…”! Ei, asta e! Oamenii ţin foarte mult la numele pe care şi l-au dat! Observaţi lucrul acesta: toţi care fac parte dintr-un partid ţin la nume! Dar numele care l-am primit noi creştinii, uite ce spune Sf. Apostol Petru, în epistola întâia cap. 4 versetul 16: „Dimpotrivă, dacă sufere cineva pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta!” Nu pentru creştin catolic, creştin ortodox, pentru creştin baptist, creştin penticostal… Adică codiţa aceasta sau adaosul acesta face să se despartă oamenii. Că dacă ar spune: „sunt creştin”… când au venit cu recensământul la noi, era o rubrică: ce religie ai? Am spus: sunt creştin. Ce creştin? Zic: sunt 2 feluri de creştin? Creştin! Dar ce să scriu aici? Scrieţi aşa cum declar! Păi sunt 2 feluri sau mai multe? Zice: scriu cu creionul… Vă rog să scrieţi cu pixul! Acum ce şi cum o fi scris… dar l-a surprins şi surprind pe toţi la care le spun: Sunt creştin! –Dar ce fel de creştin? Aici e ispita cea mare a diavolului cu care a făcut multe victime!! De aceea nu e unită Biserica, nu sunt uniţi credincioşii. Pentru adaosul la numele de creştin.. eu subliniez mereu aceasta: sunt creştin! „Bine, dar creştin ortodox înseamnă cine are dreapta învăţătură…” – păi dar există creştin adevărat fără dreapta învăţătură? Învăţătura cea dreaptă este aceea a Domnului Hristos. Sau „creştin baptist” – păi da există creştin nebotezat? Dar nu e creştin acela care nu e botezat în urma credinţei. Zice Domnul: cine crede şi se botează, va fi mântuit! Deci e de prisos să mai adaugi la „creştin” – botezat. Că nu există credinţă inconştientă. Credinţa se bazează pe o cunoştinţă, să spui despre Domnul Isus şi apoi să crezi! Că zice: „tuturor celor ce cred, adică celor ce L-au primit sau celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor ori din voia vreunui om, ci din Dumnezeu!” este scris la Ioan 1/12, 13. Deci nu există credinţă fără o cunoştinţă minimă despre Dumnezeu şi despre Domnul Isus. Aici iar lucrurile se împart, se despart, că oamenii au interese. Ştiţi că în limba română e un proverb care rimează: „interesul poartă fesul”, adică nu toţi erau convinşi din domnitorii care treceau la turci, adică cei care primeau credinţa turcilor, nu erau convinşi, dar pentru că erau interesaţi, ziceau că se trec. Despre Constantin Brâncoveanu, nu a vrut să treacă şi de aceea l-au decapitat pe el şi pe cei 4 fii. Deci interesul poartă fesul, şi dacă nu ar fi interesul de partid, ar fi creştinii uniţi, dar pentru că e interesul de partid, sunt dezbinaţi şi dezbinaţi vor fi până va veni Domnul Isus, până vor începe judecăţile. Însă cei care au conştiinţa adevărată şi cei care sunt gata să-şi poarte crucea, renunţă la codiţă! Vă rog să mă-nţelegeţi bine, nu am nimic cu nimeni, eu iubesc pe toţi fraţii, de toate culorile, dar rău e că-s culori!… Zice Goethe: „culoarea este suferinţa luminii”: o rază de lumină trecută printr-o prismă apar dincolo culorile dar nu mai sunt lumină. Sunt frumoase, copiii mai ales le plac. Sau tot Goethe spune: „cine greşeşte cu îmbumbatul la primul nasture, nu mai ajunge la capăt cu îmbumbatul!” Primul nasture sunt primii creştini. Ei au staruit în 4 lucruri, şi dacă creştinii stăruiesc în aceste 4 lucruri, sunt adevăraţi, şi anume: Faptele Apostolilor 2:42: “…primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” Dacă ăstea stau bine, toate stau bine.”
Vezi: sursa