Am terminat de citit Didactica Magna, dar nu încetez să meditez la acea carte.
Reiau unele porțiuni, mai citesc una-alta de fratele Comenius.
După lungi discuții pe net pe tema educației, mi se conturează tot mai clar convingerea că domeniul în care mulți creștini am pierdut cel mai mult spor spiritual a fost ignorarea promisiunilor și planurilor lui Dumnezeu cu privire la învățare.
Am scris atunci:
”Slujba învățării copiilor este dată de Domnul părinților, în mod special mamelor.
Ce seamănă omul aceea va secera!
Nimeni nu va secera ce se va ruga să secere.
E o înșelare comună să ignori educația, așteptând totul de la regenerare, de la ”atingerea Duhului”.
Mama și bunica lui Timotei n-au făcut-o.
[....]
”Domnul le va schimba inima” zic unii despre propriii copii lăsați de izbeliște în fața jertfelor moabite ale net-ului și tv-ului.”
În altă postare am făcut diferența dintre învățare (o slujbă plină de lacrimi) și revelație (un moment al bucuriei): învățarea este ceea ce Domnul ne-a spus nouă (”Învățați-i!”) să facem iar ceea ce face El este Descoperirea domnului Isus în inimă. ”Eu am sădit, Apolo a udat” este învățare-semănare, ”Dumnezeu a făcut să crească” este revelație(descoperire)-seceriș.
Căci ce altceva ar putea fi scopul învățării decât ”ajungerea la Cel care este Capul”, Capul adunării dar și ”Cel pentru care și prin care sunt toate”. Pentru El este chiar și acest Univers de frumusețea căruia sunt prăbușiți de admirație toți cei ce ”se închină creației în locul Creatorului” și admirând Înțelepciunea n-o văd și n-o recunosc? Cu atâtea mărturii în jur pot fi ajutați să înțeleagă.
1. Cine trebuie să învețe, pe cine și când?
Toți trebuie să ne învățăm, noi pe noi, noi pe alții, unii pe alții, tot timpul. Învățarea copiilor este unul din necazurile despre care spunea Pavel că le vor avea cei căsătoriți. Responsabilitatea aceasta a părinților nu se poate înlocui deloc cu participarea copilului la Școala duminicală separată cu copiii, nici cu maimuțărirea unor spectacole pe care cel mic nu le înțelege. Părinții sunt cei ce au autoritate și responsabilitate de la Dumnezeu față de copiii lor, deci ei trebuie să-i învețe. Cei ce văd pe alți părinți că nu-și învață copiii trebuie îndeosebi să-i învețe pe părinți cum să-și învețe copiii, nu atât să-i învețe direct pe copii. Nicidecum nu vorbim aici de pastori și clerici, polarizarea învățării în bietele și ocupatele lor mâini este una din pricinile dezastrului de azi. Când vorbim despre semănat, învățare, trebuie să ne însoțească gândul aceste două coordonate: toți, încontinuu.
2.Ce trebuie învățat, de unde se începe învățarea și care este scopul ei?
În primul rând trebuie reluată calea îndepărtării omului de Dumnezeu. ”Cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este”. Evanghelia începe cu Geneza. Scopul învățării este cunoașterea Domnului Isus, (mai întâi după starea firească). Drumul gândului de la ideea creației la îndrăgostirea de Cristos este scopul învățătorului creștin destoinic, adică scopul meu și scopul tău.
3.Care este materialul didactic pentru învățare? În primul rând Creația lui Dumnezeu este și obiectul și materialul nostru didactic. Toată creația îl oglindește pe Dumnezeu și de la cei mai mici anișori poate fi folosită ca exemplu ajungând apoi să se treacă la Sfânta Scriptură, cel mai complet și strălucitor ghid și manual pentru învățarea lui Cristos. Apoi omul se poate învăța pe sine cunoscându-se pe sine în conștiința lui. Acolo apare revelația, descoperirea Domnului Isus. Revelația(seceratul) nu va apare acolo unde nu este Cuvânt, unde nu s-a semănat nimic.
4.Care este vârsta potrivită pentru începerea învățării și până când ține învățarea? Învățarea trebuie începută la cei mai mici ani, primele gângurituri și apoi să nu fie slăbită întreaga viață. ”Cu tot ce ai dobândește priceperea”. ”Din pruncie cunoști Sfintele scripturi”.
5.De ce este omul atât de lipsit de învățătură, atât de nevoit de a fi învățat? Păcatul și blestemele ce au urmat căderii în el au dus la o îndepărtare tot mai mare a omului de Dumnezeu, proces ce se continuă și azi. Cu cât omul este mai înconjurat de lucruri, de obiecte, de diferite și multe roade ale muncii sale, ale sudorii, chiar și gândul la și despre Dumnezeu îi devine tot mai ridicol. Această îndepărtare este în gânduri, gândurile omului sunt cele înstrăinate și bieții oameni trăiesc într-o beție a ignoranței față de Dumnezeu. Când vrei să-i înveți râd de tine. Doar dacă plângi îi faci să te asculte. Până se trezesc.
(cu Voia Domnului, va urma!)
