+1, +1 (O poezie)

… din ziua când mi-am făcut primii ochelari.

Doi ochi de carne am primit
când în adâncul neștiut
din carne fost-am zămislit
să văd cu ei tot ce e  ”lut”.

Crescând, priveam nesăturat
minunile ce curioși
acei doi ochi le-au cercetat
ca doi flămânzi nesățioși.

Mulți ani în șir, vreo douăzeci
le-am tot hrănit retina, dar…
păreau că nu-s sătui în veci
și că-i îndestul în zadar.

Apoi încet mijind discreți
alți ochi de duh încet au prins
a se uita spre frumuseți
de dincolo de ceru-ntins…

…în lumea de Cuvânt și Har
spre care primii orbi mi-au fost,
cu cei de Duh văd viu și clar
chiar ce-mi părea lipsit de rost.

Doi ochi de Duh și doi de lut
mi-au fost o vreme îndeajuns,
doi mai deschiși spre nevăzut
și doi mai orbi spre neascuns.

Doi îmi deschid înfiorați
un viitor de cânt și Har,
alți doi mi-închid  încețoșați
al amintirii stăvilar.

Și astăzi iată: încă doi
se-așază arțăgoși pe nas
prin sticla lor de-acuma…voi
privi cât timp mi-a mai rămas.

Am șase ochi, dar nu-s destui,
știu sigur și precis și-aștept
că la Venirea-n Slava Lui
voi fi ca El: privindu-L drept.

Doi ochi de Slavă tot perechi
avea-voi și în trupul nou,
atuncea ochii mei cei vechi
îi voi uita… ca pe-un ecou.

Opt ochi perechi, doi câte doi
ni-i tot deschidem diferiți:
din lut, din Duh, din Slăvi apoi
…dar azi din sticlă…șlefuiți.

Cu lutul? viermi hrănise-vor
Cu sticla? Focul. Mi-e totuna.
Chiar Duhul! e arvună doar.
Dar Slava e pe totdeauna.