Timpul gunoiului

Zilele trecute erau minus 18 grade afară, nici înăuntru nu era foarte cald.
Ce să fac?
Am început să fac ordine, să aranjez lucruri, să arunc ce e de aruncat.
Luam în mână obiecte, încărcătoare de telefon de exemplu sau cabluri sau CD-uri de reclamă (de pe vremea când traficul pe net era lent) și meditam la cât de scurtă folosință au.
Lucrând și aruncând, m-a dus gândul la Solomon, la ”toate au vremea lor”.
”Aruncatul la gunoi își are vremea lui” mi-am zis…și așa am găsit o temelie logică prăfoasei mele îndeletniciri.
Parcă aruncam mai cu plăcere.
Deși gândurile cu care le aruncam erau diferite de cele cu care le-am cumpărat pe ne”mai”folositoarele obiecte!
Lucrând, m-a dus gândul apoi că de fapt fiecare obiect lucrat de om ajunge gunoi, ajunge la gunoi.
Obiectele ajung  la gunoi, alimentele la canal și omul la sicriu, la putrezire.
Toată creația este supusă stricăciunii.
Robia stricăciunii.
Și-mi strălucea hidos și ridicol  entuziasmul din fața coșului cumpărării față de  lehamitea din fața coșului de gunoi al aruncării.
Gândurile erau diferite.
De fapt și gândurile ajung gunoi.
Căci ce este orice obiect mai întâi? O idee, nu?
Einstein spunea că nu contează inteligența, ci imaginația.
Înainte ca să moară obiectele, mor ideile ce le-au generat.
Sau apar altele ce le împing pe primele spre…gunoi.
Aveam obiecte pe care le tot amânam aruncarea la gunoi…că poate, poate, cine știe când prind bine!
Știam că le vine…timpul gunoiului.
Meditând, aruncatul nu mi s-a mai părut ”fluierat a pagubă”, ci mi-a devenit o îndeletnicire la locul ei, la timpul ei.
Timpul gunoiului.
Sfârșitul acestui lanț de gânduri a fost veriga că ”nu iubiți…lucrurile din lume”.
Le vine tare repede timpul gunoiului.
M-am rugat să  pot recunoaște acest timp, să nu fiu ca dobitocul care ”nu-și cunoaște nici măcar timpul”.
Gunoiul își are timpul lui.
Cum e cu obiectele așa e și cu gândurile.
Neprihănirea proprie își are timpul ei.
Socotirea ca și câștig a ”avantajelor” omului vechi își are timpul ei.
Copilăria spirituală își are timpul ei.
Vremea lepădării(de sine), vremea socotirii ca și gunoi vine și ea.
Să recunoaștem acest timp.