Marturii despre fratele Mitica Harap (Mia Iovin si L. Ghe.)

L. Ghe. despre Mitica Harap, …..din cartea ‘Biserica adevarata”

“…..Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc,  cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.”  L-am întrebat: ,,Ce text?   El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit  un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.

Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să dorm noaptea.  Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.”  Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu  le-ai vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca  Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. …..”

Mia Iovin despre Mitica Harap, ……din cartea “Istoria unui rob al lui Hristos”
“……Amintesc in cele ce urmeaza o intamplare care s-a petrecut in colonia Stoienesti, in legatura cu fratele meu Mitica Harap. Era in iarna lui 1960/61, eram la baraci cu multe camere legate intre ele cu usi de comunicare, nu insa si cu exteriorul. Eu eram la regim de celula Norma 24 de hrana, la care primeam doar 100 de grame de paine pe zi. Mitica, mai sanatos, mai robust, era cu norma de munci, cu 300 de grame de paine pe zi. In celula lor era o soba mare, zidita din caramizi pentru incalzire.

seara m-am dus si eu cu bucatica mea de paine sa o prajesc putin la jaratecul din cuptor. Am observat mai in fundul sobei niste cartofi pusi la copt, insirati pe o bucata de sarma de vreun alt detinut, care nu stiu cum si-a facut rost de ei. Cu painea mea prajita, in graba m-am intors sa merg in camera unde era patul meu. Drumul era pe langa patul lui Mitica, si cand m-a vazut a simtit mirosul de paine prajita. Mi-a spus ca va merge si el sa-si prajeasca painea lui. Nenorocirea a fost ca pe cand era tocmai el la cuptor a venit caraleul care facea pe ofiterul de serviciu. Sa fi fost vreun “ciripitor” care raportase…? Nu stiu. Gardianul ii ordona lui Mitica sa deschida usita de la cuptorul de Acesta se uita inlauntru si vede acolo cartofii inseilati pe sarma si-i spune lui Mitica:

-Ma, ia spune, ai cui sunt cartofii aia?

-Nu stiu, domnule plutonier. De fapt nu stia in adevar. Caraleul repeta intrebarea amenintator, la care raspunsul lui Mitica a fost la fel. Furios, ofiterul de serviciu tipa la el:

-Ia asculta, baa, fiindca nu mi-ai spus ai cui sunt cartofii, la ora stingerii te prezinti la mine, in fata “mititicii”. Mititica era o celula mica de izolare, unde erau pusi cei pedepsiti, neincalzita, cu groapa de aeresit deasupra usii si dedesubtul usii. Practic, frigul de iarna de afara era si in celula. Noaptea i se dadea celai pedepsit doar o saltea si o patura.

La stingere, bietul Mitica se prezenta la locul indicat unde 1-a asteptat caraleul. Acesta era o namila de om, bine facut, cunoscut de noi, detinutii, cu porecla de “hahaul”. De fapt, el ne-a sugerat aceasta porecla, cand in diferite imprejurari ii ameninta pe detinuti cu o bataie sora cu moartea, cu un ton de bestie:

-Ia da-ncoace mai, hahaul, sa-1 incerc pe spatele voastre, sa va mangai spinarea cu el. Toti detinutii ii stiau de groaza. (Hahaul era bastonul de cauciuc.)

Gardianul ii zice lui Mitica:

-Ei, ia spune, te-ai gandit sa-mi spui cine a pus in soba cartofii? Mitica i-a raspuns:

-Daca as sti v-as spune, sunt sincer, si va spun ca nu stiu.

-Bine bandit, am sa te invat eu acuma, sa, ma tii minte pentru toata viata. A luat hahaul si 1-a batut din crestet pana jos la picioare cu o sete nebuna si salbaticie, incat 1-a lasat aproape mort. Asa, 1-a apucat si l-a aruncat in celula de izolare pe saltea, de unde se auzeau strigate de durere si gemete mari. Groaza a cuprins toata colonia de o asemenea bestialitate aplicata unui copil al lui Dumnezeu, credincios, nevinovat. Cand 1-am vazut ziua urmatoare cu vanataile pe tot trupul, m-am infiorat. Puteam sa fi fost prins eu la cuptor si sa fi fost eu cel batut. Sunt sigur ca dintr-o asemenea bataie eu nu as fi scapat cu viata. Dar a venit judecata lui Dumnezeu peste gardian si 1-a mustrat constiinta. Dimineata 1-a scos pe Mitica de la izolare, 1-a dus la bucatarie si i-a dat ordin bucatarului sa-i dea de mancare. I-a spus lui Mitica:

— Ma, ori de cate ori ti-e foame, sa vii sa-mi spui. Dar Mitica nu s-a dus niciodata.
Apostolul Pavel le scrie fratilor din Corint: “Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dunmezeu, care este credincios, nu va ingadui sa pi ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”

(1 Corinteni 10:13).