PROCESUL

Am asteptat cu mare dor ziua procesului, cand speram sa-i intalnesc pe iubitii mei frati, pe care nu ii vazusem de mai bine de doua luni Si jumatate. In celula nr. 19 eram singur de o luna de zile si singuratatea mi-a placut si mi-a prins atat de bine, pentru meditatie, rugaciune si chiar doua si trei cantari pe care mi le-a dat Domnul ca un dar de sus, pe care le cantam mereu, in fiecare zi. Eu nu eram nici poet si nici compozitor. Mi-a placut sa cant si chiar inainte de a intra la inchisoare am incercat sa compun o cantare dar nu am reusit.
Intotdeauna mi-a placut mult cum a raspuns Amos, proroc al lui Dumnezeu, pe care imparatul Amatia il ocara, il fugarea si-1 oprea ca sa nu mai proroceasca la Betel. Amos a raspuns lui Amatia: “Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt cioban Si strangator de smochine din Egipt. Dar Donmul m-a luat de la oi si Donmul mi-a zis: “Du-te si proroceste poporului Meu Israel. Asculta acum Cuvantul Dommtlui, tu care zici: 1711 proroci impotriva lui Israel, nu vorbi impotriva casei lzti Israel.”
In sfarsit, mai repede decat ne-am fi asteptat, exact Ia doua
luni dupa arestarea mea, procesul nostru a fost pus pe rol pe data de
18 februarie 1959. Nu stiu vreun alt proces de organizatie cu mai
multe persoane la care perioada de anchetare sa fi durat atat de putin
cat a durat al nostru. Eu m-am rugat fierbinte ca sa fie grabita ziua
procesului. Oare sa ma fi ascultat pe mine Domnul, sa pot prinde si
eu ziua aceea? Voi sti cand voi ajunge acasa la Domnul. “Acum cunoastem in parte” , cum spune apostolul Pavel la 1 Corinteni 13:12,
“dar atunci, in ziva aceea glorioasa vom cunoaste pe deplirz’”.
In dimineata zilei amintite, la ora 5 a sunat desteptarea, ca de
obicei la securitate, dar pentru mine era o zi cu tottildiferita si inima
imi era plina de o mare bucurie. Parca as fi mers la o nunta, Si nu la o condamnare care putea sa insemne si moartea. Familiile noastre au fost anuntate de ziua si ora procesului, asa ca au sosit la Timisoara cu o zi mai devreme si noaptea de 17 spre 18 au donnit la cunostinte, ca sa fie dis-de-dimineata in fata Tribunalului Mil itar, de pe Str. Popa Sapca Nr.7, pentru a nu scapa ocazia sa ne vada la sosirea la Tribunal. Am fost imbarcati toti 12 intr-o masina-penitenciar (”duba”), indata dupa ora 6 dimineata, iar afara era inca intuneric. Cu noi au urcat Si doi gardieni si ni s-a atras atentia ca nu avem voie sa vorbim nimic.

La sosirea la Tribunal, masina a tras cu spatele la usa de la intrare si am primit ordin sa coboram. Rudeniile au avut slaba sansa sa ne vada, distanta intre spatele “dubei” din care am coborat noi si usa de la intrare fiind foarte mica. Care cum coboram si eram zariti si recunoscuti, eram strigati pe nume. Atat noi cat si ai nostri eram fericiti ca ne-am vazut chiar Si pentru o secunda sau doua. Au avut insa din plin posibilitatea sa ne vada in sala procesului, in boxa acuzatilor.

Arestarea (portiune din cartea-marturie: “Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

Sotia era deja de doua zile sub stare dc arest la domiciliu, din seara zilci de 16 decembrie, cand au fost arestati ceilalti frati si eu inca nu stiam nimic. Era strajuita de catc doi securisti care se schimbau tot la opt ore, iar cei ce veneau in inspectie dintre superiorii lor o intrebau mereu:

Dar daca ar sti sotul tau ca noi il asteptam acasa ca sa-1 arestam, ar mai veni acasa, sau s-ar ascunde? Sotia le raspimdea eu marc siguranta si calm:

-Daca ar sti asta, mai mult s-ar grabi!

-Esti sigura de asta?

-Da! Imi cunosc sotul.

-Ei, bine, pana la proba contrara te credem.

La gara din Deva, urc in trenul accelerat si, spre surpriza mea, am locul in compartimentul in care erau trei frati si prieteni din Arad, carc se intorccau cu calabalacurile lor de la Seminarul din Bucuresti, pentru vacanta de Craciun. Acestia erau vl ordinca varstei: Cocian Martian, lnovan Dumitru si lonel Truta. Bucuria a fost mare  si  aveam multe de impartasit laolalta, asa ca drumul de 160 km ni s-a parut foarte scurt si timpul parca a zburat.

La coborarca din tren, Mitrut Inovan a luat-o spre Gradiste, iar pentru ceilalti doi si pentru mine am fost fericit sa iau un taximetru. Mergeam toti cam in aceeasi directie. Dupa ce i-am condus pe ei pana acasa, i-am spus soferului sa intoarca spre casa mea. In drumul spre casa, 1-am intrebat pe sofer daca stie ceva despre doinnul Ginga Ioan, care era dispecer la taximetre. Sofcrul, dupa cateva momente de tacere si ezitarc, cu o voce mai grava imi spune: “Domnule, drept sa-ti spun, despre Ginga loan, de doua zile nu se mai stie nimic…”. indata mi-am dat seama ca fratii mei au fost arestati si ca voi fi luat si eu la sosirea mea acasa. Nu mi-a fost deloc frica si nici emotii speciale nu am avut, eram pregatiti cu sotia pentru o zi ca asta, chiar de mai multi ani. Dc fapt, a fost un privilegiu special sa fii cu fratii arestati spre marturie, inaintarea Evanghcliei si triumful imparatiei lui Dumnezeu si sprc gloria Mantuitorului nostru lsus Hristos.

Ajuns in apropirea casei, indata mi-am dat seama de anumite semnc deoscbite, geamurile dinspre strada erau lumi nate, ca si cele din casa scarilor.

Usa de la strada era descuiata si la fel cea de la antreu, semn clar ca eram asteptat. Cum am deschis usa si am facut primii pasi pe trcpte, sotia imi iese in fata pe balustrada de sus si imi spune: “Pace, tatiti !”, cum imi ziceau copilasii. “Sunt bine si linistita!”

Marturii despre fratele Mitica Harap (Mia Iovin si L. Ghe.)

L. Ghe. despre Mitica Harap, …..din cartea ‘Biserica adevarata”

“…..Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc,  cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.”  L-am întrebat: ,,Ce text?   El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit  un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.

Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să dorm noaptea.  Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.”  Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu  le-ai vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca  Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. …..”

Mia Iovin despre Mitica Harap, ……din cartea “Istoria unui rob al lui Hristos”
“……Amintesc in cele ce urmeaza o intamplare care s-a petrecut in colonia Stoienesti, in legatura cu fratele meu Mitica Harap. Era in iarna lui 1960/61, eram la baraci cu multe camere legate intre ele cu usi de comunicare, nu insa si cu exteriorul. Eu eram la regim de celula Norma 24 de hrana, la care primeam doar 100 de grame de paine pe zi. Mitica, mai sanatos, mai robust, era cu norma de munci, cu 300 de grame de paine pe zi. In celula lor era o soba mare, zidita din caramizi pentru incalzire.

seara m-am dus si eu cu bucatica mea de paine sa o prajesc putin la jaratecul din cuptor. Am observat mai in fundul sobei niste cartofi pusi la copt, insirati pe o bucata de sarma de vreun alt detinut, care nu stiu cum si-a facut rost de ei. Cu painea mea prajita, in graba m-am intors sa merg in camera unde era patul meu. Drumul era pe langa patul lui Mitica, si cand m-a vazut a simtit mirosul de paine prajita. Mi-a spus ca va merge si el sa-si prajeasca painea lui. Nenorocirea a fost ca pe cand era tocmai el la cuptor a venit caraleul care facea pe ofiterul de serviciu. Sa fi fost vreun “ciripitor” care raportase…? Nu stiu. Gardianul ii ordona lui Mitica sa deschida usita de la cuptorul de Acesta se uita inlauntru si vede acolo cartofii inseilati pe sarma si-i spune lui Mitica:

-Ma, ia spune, ai cui sunt cartofii aia?

-Nu stiu, domnule plutonier. De fapt nu stia in adevar. Caraleul repeta intrebarea amenintator, la care raspunsul lui Mitica a fost la fel. Furios, ofiterul de serviciu tipa la el:

-Ia asculta, baa, fiindca nu mi-ai spus ai cui sunt cartofii, la ora stingerii te prezinti la mine, in fata “mititicii”. Mititica era o celula mica de izolare, unde erau pusi cei pedepsiti, neincalzita, cu groapa de aeresit deasupra usii si dedesubtul usii. Practic, frigul de iarna de afara era si in celula. Noaptea i se dadea celai pedepsit doar o saltea si o patura.

La stingere, bietul Mitica se prezenta la locul indicat unde 1-a asteptat caraleul. Acesta era o namila de om, bine facut, cunoscut de noi, detinutii, cu porecla de “hahaul”. De fapt, el ne-a sugerat aceasta porecla, cand in diferite imprejurari ii ameninta pe detinuti cu o bataie sora cu moartea, cu un ton de bestie:

-Ia da-ncoace mai, hahaul, sa-1 incerc pe spatele voastre, sa va mangai spinarea cu el. Toti detinutii ii stiau de groaza. (Hahaul era bastonul de cauciuc.)

Gardianul ii zice lui Mitica:

-Ei, ia spune, te-ai gandit sa-mi spui cine a pus in soba cartofii? Mitica i-a raspuns:

-Daca as sti v-as spune, sunt sincer, si va spun ca nu stiu.

-Bine bandit, am sa te invat eu acuma, sa, ma tii minte pentru toata viata. A luat hahaul si 1-a batut din crestet pana jos la picioare cu o sete nebuna si salbaticie, incat 1-a lasat aproape mort. Asa, 1-a apucat si l-a aruncat in celula de izolare pe saltea, de unde se auzeau strigate de durere si gemete mari. Groaza a cuprins toata colonia de o asemenea bestialitate aplicata unui copil al lui Dumnezeu, credincios, nevinovat. Cand 1-am vazut ziua urmatoare cu vanataile pe tot trupul, m-am infiorat. Puteam sa fi fost prins eu la cuptor si sa fi fost eu cel batut. Sunt sigur ca dintr-o asemenea bataie eu nu as fi scapat cu viata. Dar a venit judecata lui Dumnezeu peste gardian si 1-a mustrat constiinta. Dimineata 1-a scos pe Mitica de la izolare, 1-a dus la bucatarie si i-a dat ordin bucatarului sa-i dea de mancare. I-a spus lui Mitica:

— Ma, ori de cate ori ti-e foame, sa vii sa-mi spui. Dar Mitica nu s-a dus niciodata.
Apostolul Pavel le scrie fratilor din Corint: “Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dunmezeu, care este credincios, nu va ingadui sa pi ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”

(1 Corinteni 10:13).

Acum am venit sa va dau raspunsul. Hristos Domnul este Adevarul si fratii sunt fratii mei. Si pentru Hristos si fratii mei sunt gata sa merg pana in panzele albe!

Dumnezeu a lucrat in asa fel ca, intr-o duminica pe la inccputul lunii aprilie, a venit la adunare fratele Pocsy Gusti din Oradea, dc care am mai amintit ccva in treacat. Nu voi uita niciodata Cuvantul lui Dumnczeu pe care 1-a citit si din care a vorbit, plin de puterc si lumina cereasca. Era din cartea lui Ieremia 17:19 si in continuare. “Asa vorbeste Domnul: ,Luati seama, in sufletele voastre, sa nu purtati nici o povara in ziva Sabatului, si sa n-o aduceti inlauntru pe portile Ierusalimului. Sa nu scoateti din casele voastre nici o povara in ziva Sabatului si sa nu faceti nici o lucrare, ci sfintiti ziva Sabatului, cum am poruncit parintilor vostri’. Dar ei n-au ascultat si n-au luat aminte: ci si-au intepenit gatul, ca sa n-asculte Si sa nu ia invatatura.”Mesajul din partea Domnului pentru mine, prin gura fratelui Pocsi Gusti, a avut un rasunet deosebit. Pentru poporul lerusalimului in zilcle acclea cra vorba in chip literal, pana si vitele si animalele trebuiau sa cunoasca o zi dc odihna, cand nu trebuia facuta nici o lucrare. Pentru mine, insa, mesajul a fost spiritual, viu, ca si cand Insusi Domnul mi-a vorbit: “Sa iau scama ca in suflctul meu sa nu port nici o povara, framantare, ingrijorare in ziva Sabatului. Pentru noi, in Noul Asezamant, Sabatul nu cra o zi a saptamanii, ci asa cum scrie in epistola catrc Evrei cap.4:9-11: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarde lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentruca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” Aceasta odihna, in ceea ce a facut Domnul Hristos pcntru noi la cruce, este nccurmata, vesnica, si ideea de timp dispare, dcpasita de realitatea hristica.

Mi-am zis atunci, de ce mai port eu grija asta, in legatura cu securitatea, cu adunarea, cu ce se va intampla cu fratii, cu mine, cu familia mea? In ultimul verset din acelasi capitol din Evrei scrie asa: “Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentruca sa fim ajutati

la vreme de nevoie” (v.16).Incepand cu Evrei 3:7 si pana la ultimul, citat mai sus, 4:16, de sapte ori Duhul lui Dumnezcu insista asupra unui cuvant: ASTAZl! Chiar daca nu este folosit expres cuvantul “Astazi”, (cum
e in 4: I si 4:16), dar este acecasi idee. Bunaoara, in v.16, “ca sa fim ajutati… la vrcme dc nevoie” si accasta vrcme de nevoie este totdeauna ASTAZl, adica la timpul prczent. In Eternitate, cand vom ajunge, nu va mai fi niciodata un “ieri” si nici un “maine” , ci un vesnic prezent, cand vom fi cu E1 si ca El!!! Marit sa fie Domnul! I-am multumit Domnului pentru acest mesaj personal pentru  mine, prin fratelc Gusti, dar nu puteam inca sa-1 spun nimanui, in afara de sotic, care era acasa cu copiii in acea duminica dimineata memorabila pentru mine… Cu alte cuvinte, nu tc framanta atata ce se va intampla maine ori poimaine, ci sa ramai in deplina incredere, caci Domnul va purta de grija. Aceasta lectie extraordinara a increderii in Dumnezeu a incercat si Moise sa invete pe poporul lui Dumnezeu, cand stateau in fata Marii Rosii (Exodul 14) si cand ei se framantau, caci egiptenii erau pe urmele lor. “Moise a raspuns poporului: „Nu va temeti de nimic, stati pe loc, si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul in ziva aceasta (ASTAZ1); caci pe egiptenii acestia, pe care-i vedeti azi, nu-i veti mai vedea niciodata. Dommd Se va lupta pentru voi; dar voi stati linistiti.” 
 De notat ca Ingerul Domnului (v.19), care pana atunci mergea in avangarda (in termeni militari), si-a schimbat locul si a trecut in ariergarda, intre ei si egipteni. Prezenta Lui era nelipsita din mijlocul lor prin stalpul de foc noaptea si stalpul de nor ziva, iar Marea Rosie a facut zid la stanga lor si la dreapta lor (v. 22 si 24).
Dupa aceasta revelatie dumnezeiasca, iata ce a urmat cu mine in ce priveste securitatea comunista.

“Domnule, da-te de partea noastra si are sa-ti mearga bine…”(continuarea cartii: “Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

Cand ma vede in pragul usii, sotia, cu ochii mari deschisi spre mine si cu mirare ma intreaba:
Dar tu, de unde vii??? Eram la grea cumpana. Ma simteam legat. Draga, de ce ma mai si intrebi? Doar stii ca am fost scos din productie si cu ce scop…
Asculta, mie sa-mi spui Adevarul! Eu citesc pe fata ta, in toata fiinta ta, o tragedie adanca, asa cum nu a mai fost alta in viata ta de pana acum; sa nu ascunzi nimic de mine!
Draga, nu inteleg de ce insisti acum. Stii ca… (am pus placa in functie).
Daca tu mie nu-mi spui Adevarul, atunci sa stii ca unitatea noastra, baza familiei noastrc, se destrama si se prabusestc. MIE TREBUIE SA-Ml SPUl ADEVARUL INTREG! SUNT SOTlA TA!
In acel moment am izbucnit in hohote de plans cu lacrimi amarc si i-am spus totul!!! Pe masura ce ii marturiseam cele intamplate, simteam cum mi sc ia povara imensa din sufiet si devin din nou om libcr. Prin sotie am reluat legatura cu Trupul viu al lui Hristos, care este Biserica Lui, din care fac si eu parte ca madular al Lui. Oh, cc minunata cste realitatca aceasta, sa stii ca esti copilul lui Dumnezeu si ca El estc Domnul tau! Marit sa fie Domnul!
Tarziu, dupa miczul noptii, am ajuns la convingerea ca trebuie sa ducem lupta in doi si ca nu vom face compromisuri, fiind gata de a plati orice pret. Trebuie insa sa cercm intelcpciunc si putere de sus, ca adunarea si marturia, fratii, sa fie salvati si ocrotiti incat atarna de noi. In sensul acesta, ne-am rugat si ne-am incredintat Domnului. I-am multumit Domnului pentru reluarea legaturii de partasie cu sotia, in “Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in avem partasie unii cu sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat”  
(1 loan 1:7). De-acuma, razboiul cald a inceput,

Cantarile Betaniei, pag 14-49

Cantarile Betaniei, pag 1-13

Coperta vechii carti de cantari a adunarii de la Arad: Cantarile Betaniei

Prima pagina…

ARESTAT IN MOD SECRET (continuarea cartii “Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

Inainte de a descric acest eveniment, sc cuvine sa amintesc ca dupa casatoria noastra, doi tineri ne vizitau aproape seara de seara, pana noaptea tarziu, pentru partasie si rugaciune. Acestia crau I. T. si S. l. Desprc bunul mcu prietcn l. am mai spus cate ceva. Totusi, as mai vrca sa adaug ca era foarte studios, dornic sincer dupa partasic, rugaciune, marturic, asa ca adeseori, noi doi faceam si vizite in alte familii. Intr-o seara, pe intunecatc, mcrgeam pe strada Ural din Arad, sa facem o vizita la familia Naghi care, in special sora, era gata pentru a favoriza partasia. La un moment dat l. imi spune:— Stii ceva? Am o durere teribila de cap si ma simt tare sfarsit. Fara sa ii spun nimic, m-am intcriorizat si am inceput sa ma rog in taina pentru durerca dc cap a lui l. Am zis: “Doamne, lsuse, stii ca noi suntem in misiunea imparatiei Tale. l. are nevoie de I iniste si dc putcre, de o buna dispozitie trupcasca si spirituala. Te rog sa intervii Tu, Medicul ccl Bun, carc i-ai vindecat pe atatia. Fa Tu sa ii incetcze durerca de cap, pentru a fi apt de slujba in familia in care mergem. Te rog sa ma faci sa cunosc ca m-ai ascultat, lucru pentru carc Iti multumesc! Amin!”Dupa ce facuram cativa pasi, I. exclama plin de bucurie si uimit:

— Mia! Uite, mi-a incetat brusc oricc durerc dc cap. Parca cineva mi-a luat-o cu mana!… Am dat si eu slava lui Dumnczeu pentru minunca intamplata si i-am marturisit ce am facut, cum m-am rugat i! special pcntru asta si am ccrut ca Domnul sa ma faca  sa  cunosc si cu ca E1 mi-a ascultat rugaciunea. O mica experienta, dar cu rasunet mare in constiinta mea.In ceea ce-1 privestc pe N. S., acesta era un tip scntimental, nestatornic si nu puteam pune baza prea mare pe el. In anii aceia, N. pusese mana pe o carte in limba engleza, cu privire la venirea Domnului, de Haldemann. A tradus ceva, dar nu stiu cum, caci engleza nu stia si nici nu invatase carte. Meseria lui era aceea de brutar. In cateva randuri, el insa ne-a citit cate ceva dintr-un caiet mototolit de multa Intrebuintare.
Tip de aventurier, in 1952 a avut tentativa de trecere frauduloasa a granitei spre Vest, prin lugoslavia. Visul lui de totdeauna a fost sa ajunga in America. Incercarea lui a reusit, dar granicerii sarbi i-au mirosit, pe el si pe altii, si i-au arestat. El a fost pus sa lucreze intr-o brutarie la Belgrad sa faca paine pentru mil itari si detinuti. Din Belgrad, el scria scrisori familiei lui, (inca nu era casatorit), si altora, printre ei si lui I. Datorita cenzurii stricte comuniste, aceste lucruri s-au aflat si s-au pus pe raboj. Dupa sasc luni in Iugoslavia, N. si altii cativa sunt luati noapte si dusi la granita cu Romania, in regiunea Banatului, intr-o zona de dealuri impadurite. Li s-a spus la toti: incolo este Romania, inainte mars si inapoi sa nu va  mai vedem, ca nu veti mai scapa asa usor! Astfel, ei au fost predati neoficial, deoarece relatiile lui Tito, presedintcle cu tarile comuniste, inclusiv Moscova, erau rupte. In Romania, Tito era prezentat pe panouri cu caricaturi, pe ziduri, cu un sort plin cu urme de sange ca si pe maini, in care tinea un topor: “Calaul Tito!”Cu toate ca securitatea stia de inapoierea lui, nu-1 arestase inca. L-au lasat liber o vreme, asa ca a patruns prin familii, in adunare si la comunitatea baptista din Arad. Banuiesc ca o fi fost trimis cu sarcini anume, caci dupa cateva luni a fost arestat, dar procesul lui nu avea sa apara pe rol pentru a fi j udecat nici dupa 13 luni de zile, contrar procedurilor juridice. Intrerup aici firul povcstirii cu N. si il voi relua mai tarziu.Ziva de 20 septembrie 1954, deci la o luna dupa intrevederea cu securistul Ionescu in biroul directorului Farkas, parea o zi normala si linistita de toamna, cu soare cald. Cadristul M. I. deschide usa la Serviciul de Planificare si uitandu-se la mine ma intreaba:
Cine se ocupa de Statistica? l-am raspuns prompt: Tovarasa Shriffcrt. Era o tanara, membra de partid, nemtoaica, dar care intotdeauna degaja un aer conspirativ, retinut, calculat…Ah, nu! Vino dumneata! Mi-am zis: O, da! Nu te intereseaza statistica, ci persoana mea. De altfel cum a deschis usa, am avut tainica instiintare ca eu sunt cel vizat si nu altcineva. Atat eu cat si sotia, primisem in valtoarea persecutiilor un anume simtamant prin care eram instiintati cu privire la spiritele care erau in slujba celui rau.

Biserica din case-audio

La Radio Unison din Zalau gasiti emisiunea Lumea in care traim . La nr. 072 subiectul fiind  “Biserica din case”, care este de fapt articolul Adunarea din casa ta de pe acest blog.
Multumesc lui Dan Bercian pentru emisiune.

NORI GREI DE PERSECUTII LA ORIZONT (continuare din cartea:”Istoria unui rob al lui Hristos”)

     Activitatea si influenta Adunarii din strada Oituz 27 nu putea fi acceptata si tolerata de regim. In vremea acelor ani, Domnul ne-a binecuvantat in adunare cu mai multi vizitatori scumpi, frati in credinta, printre care au fost: fratele Pocsi Gusti, om al credintei cu multe experiente cu Dumnezeu si o infatisare a Cuvantului cu mult farmec. Era pe jumatate evreu, crescut un timp la Budapesta. Provenea dintre crestinii dupa Evanghelie din Oradea. Era bine cunoscut in tara. Apoi, fratele Szilagy Alexandru, preot reformat la Pancota, judetul Arad, condamnat si el mai tarziu la 20 de ani munca silnica.

Dansul facea parte dintre “BETANISTI”, nume dat in urma unei lucrari de trezire spirituala in cadrul Bisericii Reformate, unei mari grupari de frati maghiari.Pentru ca autoritatile comuniste sa poata supraveghea si controla activitatea in launtrul adunarii noastre, i-au trimis in fiecare duminica pe doi frati agenti ai lor, Nica Neta si Ciobanu Ioan. Ei nu participau la Cuvant, ci doar asistau sa vada cum se desfasoara lucrarea din adunare si cine sunt cei ce activeaza. Noi eram convinsi ca ei sunt trimisi de autoritatile comuniste, dar pe noi nu ne deranja atata vreme cat stateau linistiti. Ei au fost dovediti dincolo de orice indoiala ca au fost colaboratori ai regimului.

Comunistii nu s-au multumit doar cu atat, ci au cautat sa recruteze informatori chiar din efectivul de membri ai adunarii. Primul care fusese luat si supus metodelor de intimidare pentru a accepta colaborarea a fost chiar fratele Rosianu, gazda adunarii. Dansul a fost maestru de aviatie, acum pensionar. Era un barbat masiv, inalt si chiar obez. Experienta lui a fost socanta, nu si-a putut-o ascunde si le-a marturisit unora dintre noi ce anume s-a intamplat cu el. Socul a fost atat de puternic asupra lui, incat curand dupa aceea a plecat la Domnul.

Scaunul lui Moise si Scaunul lui Hristos.

“Carturarii si fariseii stau pe scaunul lui Moise….”
“Moise a fost credincios ca sluga peste casa lui Dumnezeu….”
“sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul Harului…”
“Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu…”

Mijlocul de administrare a autoritatii primite de Moise era Legea, “cel ce va face aceste lucruri…”. Legea produce fariseism, nu pocainta, carturarie, nu smerenie, scaune inalte , nu zdrobirea duhului, sinagogi, nu constiinte curate. Seamana aceasta generatie cu niste copii care striga unii la altii:”…v-am zis dar n-ati facut…”

Scaunul lui Moise domina si astazi, incalzit de cei a caror capete sunt pline de amanuntele administrarii legamantului robiei, al formelor si implinirilor, al respectarilor procedurilor etic-corecte de dozat izma si chimen. Legea produce fariseism si carturarie, teologie si fatarnicie. Oh, cata am gasit si in inima mea, de fiecare data cand m-am trezit amagit dintr-un dulce somn de indreptatire de sine. Sau de acuzare de altii.

Tronul lui Hristos este unul de Har, de indurare, este in cer si numai cereste se merge spre el, numai prin Duhul, prin perdeaua sfasiata, prin Trupul Sau dispretuit. De cata pocainta avem nevoie in fiecare zi. Sa ne golim si sa ne curatam zilnic, sa fim vase curate si pregatite de umplere. “S-a golit(dezbracat) pe sine…” Asa sa mergem la Tron, fara “a da”, ci pentru “a Primi”. “Cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada …ca El rasplateste.” El ne da noua, nu noi Lui.

Cate scaune de-ale lui Moise sunt si azi, cata lupta-i pentru ele, cati amagiti le incalzesc si cati orbi le ravnesc. Imparatia pe care ne-a pregatit-o Domnul Isus nu mai are scaune de-ale lui Moise, nici carturari, nici farisei. Scaunele, carturarii, sinagogile, sunt inafara imparatiei de Duh, in exteriorul dragostei Sale, dincolo de gardul crucii, al respingerii si umilintei, sunt lucruri din lumea aceasta care trebuie privite ca “orice piedica” si inlaturate.

INFIINTAREA ADUNARII CRESTINE DE PE STRADA OITUZ (portiune din cartea: “Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin.)

O parte dintre cei dati afara din adunarile baptiste au inceput sa se stranga prin case, asemenea primilor crestini. De altfel, casatoria noastra a avut la baza gandul acesta, ca locuinta noastra sa fie o Betanie, care sa gazduiasca Adunarea lui Dumnezeu si sa fie o reduta impotriva lucrarilor satanice. Multumim lui Dumnezeu ca asa a si fost din primele zile de dupa casatorie. Casa ne-a fost mereu plina de frati si surori, dornici de partasie in Cuvantul lui Dumnezeu. Familia H. si-a construit o casa cu etaj, la parter fiind instalata familia gazda, la etaj o locuinta mai mica, o singura camera, bucatarie mica, un antreuas si o si mai mica camera de alimente. Familia propietarului o fi gandit cand ne-au inchiriat-o noua ca nu o sa aiba probleme cu noi si o sa duca un trai linistit. Dar nu avea sa fie asa… Primul dar al lui Dumneziu in familie, la 7 iunie 1951, a fost un baietel voinic, caruia i-am pus numele original din limba ebraica, anume: Michael. Nu era obisnuit la romani un asa nume, dar noi am avut o motivatie. Era perioada cand ofensiva comunista a regimului instalat se dadea pe mai multe fronturi si in special asupra credintei in Dumnezeul Cel Adevarat si in Isus Hristos, Fiul Lui.

In acea vreme aveam o colega la birou, venita de prin Basarabia, infocata activista de partid, pe care o chema Sulumete Leontina. Ea facea mult tapaj pe chestiuni de politica muncitoreasca si nu isi gasea astamparul nicidecum. Prindea orice prilej sa se dea in vant si sa se faca auzita. Tocmai in acea vreme nascuse si ea un fiu, caruia a tinut neaparat sa ii puna numele “Ilici”, care era numele marelui dascal comunist Lenin. Era mandra de numele dat feciorului ei. Auzind toate acestea, mie mi s-a intaratat duhul si am spus ca noi trebuie sa-i dam un nume fiului nostru care sa fie o riposta comunismului ateu! Semnificatia numelui “Mi-cha-el” in limba romana isti: “CINE ESTE CA DUMNEZEU?!” Mai este cineva ca Dumnezeul nostru?? Nu este nimeni altul in tot Universul. El este singurul Dumnezeu adevarat si Isus Hristos, Mantuitorul nostru. Stiam ca multi ne vor intreba cum de ne-am gandit sa punem un astfel de nume copilului, care nu suna a fi romanesc. In cazul acesta aveam prilejuri de marturie a Numelui Dumnezeului nostru. Ilici a murit, pe cand Dumnezeul nostru a ramas si este viu in vecii vecilor. Isus Hristos, Domnul nostru, a inviat, cu moartea pe moarte calcand, ca sa le dea viata prin inviere tuturor celor ce au crezut in El! Marit sa fii Domnul! Chiar si sub asa forme subtile se dadea lupta in vremea aceea intre lumina si intuneric, intre Adevar si minciuna, intre filosofia materialista atee si credinta crestina. Celui de-al doilea fiu al nostru, nascut doi ani mai tarziu, i-am pus numele Cristian, deci “cristin”, nu ateu, cu semnificatia “al lui Hristos”. Celui de-al treilea fiu i-am pus numele Gratian, adica un fiu al harului lui Dumnezeu.
Cateva familii ne strangeam cu regularitate prin casele noastre si  o data pe saptamana, duminica seara, frangeam painea pentru “Cina Domnului”. Bucuria era mare, si Cuvantul era viu si plin de putere. Strangerile laolalta nu au putut fi tinute neobservate, deoarece securitatea a reusit sa-si asigure colaboratori dintre credinciosi, dar nici noi nu am cautat neaparat sa ne ascundem.Securitatea, prin uneltele lor, au elaborat o strategie, ca totusi  sa  ne poata tine sub control pe cei dati afara din cult sau in cazul nostru, la “Sega”, “retrasi”,in mod preventiv. Astfel, a fost convocata intr-o seara prin anul 1952 o sedinta, la Comunitatea Baptista, a comitetului de conducere al Comunitatii, prezidata de pastorul presedinte. La aceasta sedinta a fost invitat din partea celor exclusi fratele Dumitru Sida, un om binecuvantat al lui Dumnezeu, foarte activ in lucrarea lui Dumnezeu de trezire printre cei tineri.

In cadrul discutiilor purtate i-a fost oferita fratelui Sida o casa propietate a Cultului, aflata in zona cartierului Gradiste, ca sa ne slujeasca pentru strangere. In marea lor “grija” si “bunavointa” fata de noi, chipurile, s-au oferit doi dintre conducatorii cu vaza sa seadune si ei cu noi, si anume: Nica Neta si C. I., amandoi membri in biserica “Speranta”. Fara sa banuiasca ceva, fratele Mitru Sida a acceptat oferta lor si a venit oarecum satisfacut acasa. Fara sa stiu nimic, am sosit la ei, in a caror casa de fapt locuia si cumnatul lui, frateli Vasile Moisescu. Ne-a adus la cunostinta neasteptata veste, paruta buna, dar pentru mine a fost o stire care mi-a pus in alerta duhul meu si toata fiinta intr-o stare de totala neincredere si aversiune.  Le-am marturisit ca totul apare ca o “schema” bine ticluita de securitate, ca la momentul oportun sa fie folosita impotriva noastra si sa cadem in capcana lor… Eu m-am opus eu totul acestui plan si ei au acceptat ca bun punctul meu de vedere. Cine a mai vazut ca lupii sa le faca bine mieilor si nu, mai degraba, de petrecanie? Planul securitatii a esuat din fasa, dar ei nu se vor lasa batuti atat de usor si vor incerca noi metode. Cine a mai vazut dragoste intre lup si  miel??? Intotdeauna lupul acuza pi bietul miel ca-i tulbura apele, desi mielul era in albia paraului in aval fata de lup….

Am continuat sa ne strangem cum puteam, dar semnele ca securitatea era pe urmele noastre s-au inmultit. Frica a inceput sa-i convinga pe unii sa o lase mai moale, ba chiar sa se lasi la fund, adica sa nu mai participe la strangerile laolalta. Mai tarziu, am inteles ca unul dintre frati a fost luat la securitate si presat sa-1 faca. informator. Pe parcurs au fost luati si altii… duminica dimineata, strangerea frateasca pentru inchinare si cult am avut-o in cartierul Micalaca Noua, la fratele Mot Simion. Eram stransi in jur de vreo cincisprezece frati si surori. Unul dintre frati ne-a adus la cunostinta ca suntem urmariti de securitate si s-ar putea sa urmeze persecutii, chiar arestari si condamnari la ani grei de inchisoare… S-a pus intrebarea atunci: “Ce e de facut? Mergem inainte, oricare ar fi riscurile, pana la moarte? Ori sa ne vedem de treaba, frecare cum crede de cuviinta?” La aceasta intrebare fiecare a trebuit sa dea raspuns personal. Cu o singura exceptie, toti au spus: “Mergem inainte si ne strangem la Cuvant si la rugaciune, orice s-ar intampla!” Acel unul a spus: Pe mine ma lasati la o parte! Si lasat a fost… Presiunile din familie cat si din cult au avut asupra lui un rol hotarator. I s-a pus inainte perspectiva mergerii la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti, pentru a se dedica slujbei de pastor si a nu se izola de masa de credinciosi baptisti. A fi ramas de partea celor exclusi din cult insemna a se expune la persecutii, chiar inchisoare si fara viitor. Apostolul Pavel, in 2 Timotei 4:9, pomeneste pe Dima, care i-a fost colaborator in lucrare, dar din dragoste pentru lumea de acum 1-a parasit si si-a urmat drumul lui spre Tesalonic… in cazul acesta, acest “unul” avea sa aiba un drum de ascendenta religioasa, dar nu spirituala, pe cand alegerea mea, de partea Domnului si a fratilor persecutati, avea sa mearga spre sacrificiu total fata de lume. La strangerile noastre pentru Cuvant si partasie nu mai venea, dar pentru o vreme ne mai vizita in familie. Am discutat de mai multe ori despre alternativa aleasa de el si alternativa riscurilor totale de partea noastra. Intr-o buna zi, ne spune sotiei si mie asa: “Si daca buna zi, in viitorul ce ne sta in fata, drumul vostru se va adeveri ca cel bun, dupa voia lui Dumnezeu, si nu al meu, voi fi indeajuns de mandru sa nu recunosc si sa va dau satisfactie!” Dar Dumnezeu 1-a smereit si, dupa zeci de ani, a recunoscut si a marturisit.

Pericolul celor ce ne adunam prin case de a fi arestati s-a raspandit printre frati. Era si strategia comunistilor de a raspandi frica, stiind ca prin asta pot sa paralizize lucrarea lui Dumnezeu printre cei fricosi. Unii “slabi de inger”, cum este vorba, s-au retras, si nu au mai venit la adunare, dar ceilalti am continuat. In aceasta imprejurare ne-a venit un mesaj din partea familiei Rosianu, sa venim la ei acasa, sa ne strangem pentru inchinare, deoarece ei au autorizatie din partea Cultului Crestin dupa Evanghelie, fiind credinciosi din ramura II.

Oferta a fost primita, asa ca din anii 1953-1954, ne-am adunat in casa lor, in care ne-au fost puse la dispozitie pentru adunare doua camere. Domnul a fost cu noi si ne-a dat binecuvantarea Lui. Marturia adunarii s-a raspandit si era pentru prima data cand in orasul Arad a functionat o Adunare Crestina autorizata de Cultul Crestinilor dupa Evanghelie, dar nu pentru prea multa vreme. Satan nu privea cu ochi buni lucrarea lui Dumnezeu din aceasta adunare si prin ea. Reprezentantul cultului in vremea aceea era preaiubitul frate Alecu Panaitescu, un barbat plin de credinta si indrazneala, minunat vestitor al Evangheliii, de loc din Ploiesti. El si-a pus casa I u i anumi construita ca sa adaposteasca Adunarea lui Dumnezeu in str. Cheia Nr. 18. Chiar dansul s-a deplasat la Arad, la fata locului, si ne-am bucurat mult impreuna in Cuvantul Domnului si marturia crestina. El si cunoastea foarte bine cu fratele V. Moisescu, amandoi avand antecedente bine cunoscute intre frati in lucrarea Lui Dumnezeu de pe alte meleaguri din Romania. Amandoua aceste capetenii au avut convingerea si practicarea “Cinei Domnului” sau “frangerea painii” cum este scris si in Faptele Apostolilor, adica in cadrul unei mese de seara, cum atesta si “Istoria Universala a Crestinilor”, tiparita de Biserica Ortodoxa, prin grija Patriarhiei din Bucuresti, pe care o citisem si eu, o carte foarte voluminoasa.

Pe fratele Panaitescu 1-am insotit si introdus sa vesteasca Cuvantul in doua adunari, cele mai mari din Arad: “Speranta” si “Sega”. A fost revarsata o binecuvantare deosebita peste cele doua adunari cu acele ocazii de neuitat si pentru mine. Cativa ani mai tarziu, cu aproximativ o saptamana inainte de a fi arestati mai multi frati din Arad, (in 16-18 decembrie 1958), 1-am vizitat la Ploiesti pe fratele Alecu. El mi-a impartasit mai multe experiente cu Dumnezeu, legate si de lucrarea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o lui in acele vremuri grele. El a fost un om integru si nu a acceptat compromisuri cu regimul ateu.

In mod special mi-a povestit cea mai recenta experienta a lui cu inspectorul de culte, care de fapt era reprezentantul in drept al Securitatii de Stat, ca si al altor organe ale puterii. Acestia i-au cerut sa publice in revista cultului anumite articole cu teme politico-sociale, care sa preamareasca partidul comunist. Fratele Alecu nu a acceptat cu nici un chip compromisul acesta, cum facusera deja alte culte, si a preferat sa nu apara revista. Autoritatile au considerat acest lucru ca pe un afront foarte grav si 1-au schimbat din functia de reprezentant al cultului, cu altul pe care il convinsesera pentru compromis in prealabi I.

La Ploiesti mai vizitasem si pe iubitul frate profesor Nicolae Tonoiu, la care am si gazduit, autorul tixtului cunoscutei cantari:  “Te ridici sau cobori?” Fratele N. Tonoiu ne-a vizitat la Arad, cu cativa ani mai tarziu, si am avut chiar favorul sa-1 avem chiar la actul de cununie religioasa a fiului nostru cel mai mare, Michael. Cu acea ocazie ne-a inmiresmat pe toti, cu darul cu care 1-a inzistrat Dumnezeu, de a vesti cu mult farmec si har Evanghelia Domnului Hristos. Mi-am continuat atunci drumu 1 si la Bucuresti, unde am avut partasie cu mai multi frati, dintre care pe loc de frunte era preaiubitul frate inginer Aurel Popescu cu sotia lui, doctorita Valerica Popescu. Au suferit si ei in acele zile, amandoi, zile de arest si anchete la Bucure sti…

Cartea intreaga o puteti citi sau descarca de AICI

Urmeaza: Nori negri de persecutie la orizont.

J.N. Darby despre clericalism – (va rog, daca vrea cineva sa traduca in romana!)

“Declaratia pe care o fac este ca eu consider notiunea de Cleric a fi pacatul impotriva Duhului Sfant…..” JN Darby

 

J.N. Darby on the Evil of Clericalism

John Nelson Darby wrote:

“In the statement which I make here, I make no rash or hasty expression of feeling, but what I believe the Lord would press upon the minds of Christians, and that which they must receive: that, the converse of which He might bear with in practise, while it did not interfere with and oppose the purposes of His grace, winking at the ignorance, but cannot when it does.

The statement which I make is this, that I believe the notion of a Clergyman to be the sin against the Holy Ghost in this dispensation. I am not talking of individuals wilfully committing it, but that the thing itself is such as regards this dispensation, and must result in its destruction: the substitution of something for the power and presence of that holy, blessed and blessing Spirit, by which this dispensation is characterised, and by which the unrenewedness of man, and the authority of man, holds the place which alone that blessed Spirit has power and title to fill, as that other Comforter which should abide for ever.

Jugul nepotrivit – aspectul religios, de C.H.M.

        Privind un moment la aspectul religios al jugului nepotrivit, vreau să îl asigur pe cititor că nu doresc în nici un caz să rănesc sentimentele cuiva prezentând pretenţiile vreunei denominaţii dintre cele care ne înconjoară. Nu acesta este scopul meu. Subiectul acestui articol este unul destul de important ca să fie îngreunat şi cu alte probleme. Mai mult, este prea bine definit ca să ne permită o astfel de abatere. “Jugul nepotrivit” este tema noastră, şi la aceasta trebuie să ne limităm atenţia.

Privind în Scriptură găsim nenumărate pasaje care ne prezintă spiritul puternic de separare care trebuia să caracterizeze întotdeauna poporul lui Dumnezeu. Fie că ne îndreptăm către Vechiul Testament, în care avem relaţia şi căile lui Dumnezeu cu poporul Său pământesc, Israel; sau, spre Noul Testament, în care avem relaţia şi căile Sale cu poporul Său ceresc, Biserica, găsim acelaşi adevăr important pus mereu înainte, şi anume, separarea totală a celor care Îi aparţin lui Dumnezeu. Poziţia lui Israel este prezentată astfel în parabola lui Balaam: “Iată, este un popor care va locui deoparte şi nu va fi numărat printre naţiuni”. Locul lor era afară dintre naţiunilor pământului; şi erau responsabili să păstreze această despărţire. De-a lungul celor cinci cărţi ale lui Moise ei sunt mereu îndemnaţi, avertizaţi şi învăţaţi despre aceasta; şi, în Psalmi şi în cărţile profeţilor vedem istoria eşecului lor în a păstra această despărţire, eşec care, după cum ştim, a adus asupra lor judecata grea a mâinii lui Dumnezeu. Dacă aş încerca să citez toate locurile în care sunt prezentate aceste lucruri, acest articol s-ar transforma într-o carte. Cred că cititorul cunoaşte destul de bine Biblia ca să nu fie nevoie de aceasta. Dacă aşa stau lucrurile, doar privind în concordanţă la cuvintele “a despărţi”, “despărţit”, “despărţire” vor fi destul ca să îi ofere o privire rapidă asupra felului în care tratează Scriptura subiectul. Pasajul pe care tocmai l-am citat, din cartea Numeri, este expresia gândului lui Dumnezeu despre poporul Său Israel: “un popor care va locui DEOPARTE”.

Acelaşi lucru este adevărat, doar că pe o temelie mult mai înaltă şi privitor la poporul ceresc al lui Dumnezeu – trupul lui Hristos – alcătuit din toţi credincioşii adevăraţi. Şi ei sunt un popor despărţit.

Jugul nepotrivit-aspectul comercial. de C.H.M.

Jugul nepotrivit in cazul parteneriatului cu un necredincios in afaceri.     “Ne vom ocupa acum de problema “jugului nepotrivit” în aspectul său comercial, aşa cum se vede în cazurile de parteneriat în afaceri. Atunci când un creştin se înjugă cu un necredincios, într-o afacere – fie că acel necredincios este o rudă, fie că nu – sau atunci când devine membru al unei firme lumeşti, el îşi predă virtual responsabilitatea individuală. De aceea acţiunile firmei devin acţiunile sale, şi este cu totul absurd să ne gândim că o firmă din lume ar acţiona după principii divine. Ar râde de o asemenea noţiune, mai ales că ea ar fi o piedică în calea succesului comercial. Probabil că se vor simţi liberi să adopte un număr de hotărâri în ce priveşte administrarea afacerilor, hotărâri care vor fi destul de mult în contradicţie cu spiritul şi principiile împărăţiei din care credinciosul face parte, şi Bisericii căreia îi aparţine. Astfel el se va găsi în mod constant într-o poziţie dificilă. Ar putea să îşi folosească influenţa pentru a “creştina” modul de administrare a afacerilor; dar ei îl vor obliga să facă afaceri aşa cum fac toţi ceilalţi, şi nu are altă soluţie decât să plângă în tăcere pentru poziţia dificilă, anormală, în care se găseşte, sau să se retragă cu mari pierderi financiare pentru el şi pentru familia sa. Atunci când ochiul este curat, nu va fi nici o ezitare în a alege între aceste două alternative, dar vai! simplul fapt de a ajunge într-o asemenea poziţie demonstrează lipsa ochiului curat; şi faptul de a fi în ea arată lipsa capacităţii spirituale de a aprecia valoarea şi puterea principiilor divine care negreşit ar l-ar conduce afară din ea. Un om al cărui ochi era curat, nu s-ar fi putut înjuga cu un necredincios cu scopul de a câştiga bani. Un asemenea om ar fi avut înaintea sa ca scop al minţii sale doar gloria lui Hristos, şi acest scop nu ar putea fi niciodată atins încălcând principiile divine.

 

 

Aceasta simplifică foarte mult lucrurile. Dacă Hristos nu este glorificat atunci când un creştin devine partener într-o firmă lumească, atunci, fără îndoială, că acest lucru serveşte scopurilor diavolului. Nu există o zonă de mijloc; şi că acest lucru nu este spre gloria Lui este foarte clar, pentru că El spune “Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi”. Acesta este principiul care nu poate fi încălcat fără a afecta mărturia şi fără a îndepărta binecuvântarea spirituală. Într-adevăr, conştiinţa creştinului care calcă acest principiu va căuta alinare în diverse moduri – va recurge la diverse subterfugii – va aduce diverse argumente pentru a se convinge pe sine că ceea ce face este corect. Se va spune că “Poţi fii foarte devotat şi foarte spiritual, în ceea ce priveşte viaţa personală, deşi poate în ce priveşte afacerile eşti înjugat cu un necredincios”. Dar acest argument se va dovedi greşit atunci când îl vom confrunta cu roadele experienţei practice. Un slujitor al lui Hristos va fi împiedicat într-o mulţime de moduri de partenerii săi lumeşti. Dacă în ce priveşte slujirea lui Hristos nu va întâmpina ostilitate deschisă, va trebui în schimb să înfrunte eforturile secrete şi constante ale duşmanului de a-i înnăbuşi ardoarea, de a arunca apă rece peste toate planurile sale. Se va râde de el, va fi dispreţuit – i se va aduce neîncetat aminte de efectele pe care fanatismul şi entuziasmul său le vor avea asupra perspectivelor comerciale ale firmei. Dacă îşi investeşte timpul, talentele, resursele financiare în ceea ce el consideră că este lucrarea Domnului, va fi numit prost sau nebun, şi i se va aminti că, pentru un om de afaceri, singurul mod potrivit, adevărat de a-L sluji pe Domnul este să “se ocupe de afaceri şi doar de afaceri”, şi că preocuparea cu chestiunile religioase este exclusiv pentru cler, dat fiind faptul că ei sunt plătiţi şi puşi deoparte pentru aceasta.

Deşi s-ar putea ca mintea înnoită a creştinului să fie convinsă de absuditatea unor astfel de argumente

Ce este harul? (parte dintr-un dialog)

frateledan 15 noiembrie 2007 la 10:10 pm

Ai scris:”Parcă harul l-am epuizat când am fost mântuiţi (prin har, prin credinţă). După aceea începem să aşteptăm aplauze de la Dumnezeu când facem bine, şi respingere când facem rău. Cum trăim harul în fiecare zi?”
Inconstient am crezut mult timp asa, pana cand am vazut “dupa ce ati inceput prin Duhul vreti sa sfarsiti prin firea pamanteasca?”
Cand am fost mantuiti abia am gustat harul. Harul este de fapt felul practic in care Hristos ne este revelat in portiile secundelor timpului care ne mai raman de trait in trup. Harul este Hristos. “El a fost facut de Dumnezeu pentru noi: intelepciune, dreptate, sfintire si rascumparare.” Adica Har. Harul este materialul cu care se zideste omul launtric, energia care-l misca, mesterul care lucreaza si rezultatul lucrarii inauntrului nevazut. Harul este “primit” de sus, nu produs al talentelor sau al muncii noastre.
Harul e atat de important, e scopul nostru in Viata cea Noua:”am fost creati in Hristos Isus pentru lauda Gloriei Harului Sau pe care ni l-a dat in Cel Preaiubit.”
Cel care asteapta aplauze este Dumnezeu, cand ii admiram lucrarile!
fratele dan

Cuprins (48.)

                           Întroducere…………………………………………………………………………….3

Câteva lucru Pe care trebuie să le ştim mai dinainte ………..11

Războiul pentru glorie în biserici şi urmările lui…………………15

Prima Lecţia de şefie…(O lecţie uitată intenţionat: De ce?)...21

A doua lecţie de Şefie (Ca să se înţeleagă ce nu se înţelege azi)…38

Puneţi-Mi de o parte (Pentru instalare sau dezinstalare?)…… 42

Ascultaţi de mai marii voştri (Mai mari ca funcţie sau mai mari ca mai bătrâni).47

Fără o însărcinare din partea noastră”.(O oprire sau o scuză?)...51

Fiecare să slujească altora” (Nu numai unii să slujească altora ci fiecare.).53

Cum sunt aduşi la tăcere în biserică credincioşi de azi! ….54

Dumnezeu care lucrează prin toţi. (Nu numai prin unii.)………..55

Lucrători împreună cu Dumnezeu……………………………………..56

În cinste fiecare să dea întâietate altora. (Nu numai unii)……57

Nu umblaţi după lucrurile înalte ci rămâneţi la cele smerite…58

Fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi……..60

Păstorii bisericii (Păstorii, bisericii” sau ,,bătrânii bisericii”).…. 63

a.  Pe alţii ia dat păstori…………………………………………………….63

Cine sunt eu, cum m-am întors la Biblie şi câteva întâmplări (47.)

(E vorba de autorul cartii Biserica adevarata, postata in serial pe acest blog)

Pentru că mulţi sunt ispitiţi să ştie cine vorbeşte, nu ce vorbeşte,  fac această scurtă prezentare, cu toate că nu este de nici un folos să se ştie cine sunt eu.

1.Nu este important cine vorbeşte sau lucrează în Numele Domnului, pentru că Domnul Isus a zis: ,,vor veni mulţi în Numele Meu,…Şi vor înşela pe mulţi.” Marcu 13:6. Aşa este! Dar este important dacă cineva vorbeşte şi lucrează după cuvântul Domnului scris în Scripturi. Exemplu, dacă proorocul Balaam nu asculta de măgăriţa lui din cauză că era o măgăriţă, îngerul Domnului îl tăia cu sabia. (Numeri 22) Ne întrebăm: ,,Câţi ,,creştini” vor fi tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi în întunericul de afară, (Matei 25.30.) pentru faptul că s-au uitat la cine vorbeşte sau lucrează în numele Domnului şi nu la cine vorbeşte şi lucrează după Cuvântul Domnului.

2. Omeneşte, nu Biblic, ci omeneşte, nu condamn cultul Baptist în care am primit credinţa. De ce?  Fiindcă un frate, dintr-un alt cult, care se socoteşte mai bun  decât cel Baptist, a făcut opt ani şi  trei luni de puşcărie şi a fost bătut de două ori de oameni de frunte ai ,,bisericii” lui, pentru acelea-şi fapte pe care le-am făcut şi eu (nu m-am supus nelegiuirilor celor mari) în cultul Baptist; fără să primesc nici o palmă nici o zi de puşcărie.

3. Nu vreau să condamn pe fraţii mei care-i voi aminti cu numele, deoarece nici eu nu eram mai bun cu câţiva ani mai înainte de a cunoaşte Scripturile. Sunt fraţii mei pentru care am fost gata să sufăr şi m-am rugat să-i pot iubi şi pe care i-am iubit şi îi iubesc. Dovadă că n-a fost o zi în viaţa mea să nu-i fi salutat cu drag, când ne-am întâlnit sau să nu fi vorbit cu ei, când a fost posibil. Domnul Isus n-a urât oameni păcătoşi ci păcatul, şi noi trebuie să facem  ca El. Dacă cineva spune, fără dovezi Biblice, că cartea aceasta este scrisă  din ură faţă de cineva, o face ca să abată oamenii de la adevăr sau nu vrea să primească adevărul biblic şi va fi pedepsit.

Cine sunt eu?

„Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie  clătinată de vânt?” Luca 7:2. ,,nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă tuturor.” Daniel 9:7

M-am născut în 1937 într-o familie de ţărani credincioşi Catolici (România), Com. Buciumi Jud. Sălaj. Când eram de 5-6 ani, părinţii mei au părăsit biserica catolică şi s-au alăturat câtorva familii de credincioşi Baptişti, care cu puţin timp înainte părăsise şi ei biserica catolică şi se numeau şi erau pocăiţi. În timpul acela era o mare ruşine  să te pocăieşti. Oamenii îşi băteau joc de

245

pocăiţi şi unii îşi învăţau copiii să râdă de noi, copii pocăiţilor, cu vorbe pe care nu le putem scrie aici. Pentru noi, copiii, era o mare tortură psihică.

La şcoală am întâmpinat şi mai mari greutăţi, deoarece unii învăţători ne scoteau în faţa clasei să râdă copiii de noi că suntem pocăiţi şi făceau serbări cu dansuri şi alte lucruri, la care ne cereau să participăm, iar părinţii spuneau nu, etc. Nu ştiu să fi regretat vreodată că sunt pocăit, ci numai că nu am fost destul de pocăit.

La început Bisericuţa noastră era formată, mai cu seamă, din câteva familii numeroase, dar era har. Bărbaţi, femei, bătrâni, tineri, copii, toţi trebuiau să participe cu câte ceva la serviciul divin. Ne adunam şi prin familii, în-afară de casa de adunare. Eu eram printre cei mai activi. Toţi mergeam şi pe la alte adunări, din alte localităţi; dar mai cu seamă, noi  tinerii, mergeam şi zeci de kilometri pe jos şi cu căruţa până la Jibou, Ciucea, Vălcău, Cehei, Topa Mică, etc. Peste tot eram luaţi în seamă şi ni se cerea să le dăm ce le-am adus; poezii, cântări, versete biblice, şi să le vorbim din Biblie. Se bucurau şi ei şi noi, văzând că mai avem fraţi care ne iubesc şi ne iau în seamă.

Comunişti: Când au venit comuniştii au cerut bisericilor să aibă un om care să fie responsabil de biserică şi să o reprezinte în faţa organelor de stat. Nu ştiu să fi avut la noi un astfel de om  până atunci sau chiar dacă ar fi fost, nu ştiu să se fi impus. Cei care cunoşteau  Scripturile s-au împotrivit şi s-a produs o  dezbinare.S-a format o clasă de ,,mai mari” cu inima împărţită şi cu Dumnezeu şi cu oamenii partidul, care-i susţinea; şi o alta clasă care nu erau de acord  să fie stăpâniţi necondiţionat şi mai ales de oameni care sunt în legătură cu cei ce vor să ne distrugă.  S-a întro-dus acea blestemată rânduială pe care şi azi o numim: ,,bună rânduială.” Exemplu, de aici înainte nu mai avea voie să împartă cina, să boteze, să cunune,  să facă înmormântări sau să ia hotărâri majore, decât responsabilul sau cu voia lui. De aici înainte nu mai aveam voie să plecăm pe la alte biserici decât cu acordul lui sau venea şi el de faţă, se aşeza la amvon  sau în fruntea mesei şi de obicei conducea programul. El consuma aproape tot timpul destinat pentru vorbire, lăsând câte puţin timp şi pentru alţi (având prioritate cei a căror părinţi erau ataşaţii lui) ca să nu se facă tulburare. La ora fixată încheia spunând că e obositor.

Până aici putea să împartă cina orice frate care putea s-o ia. Exemplu, eu ca tânăr mi-a cerut fraţi să împart cina şi în Com. Agrij şi în satul Păuşa.  Alţi tineri şi mai ales bătrânii vorbeau la binecuvântări, boteze, nunţi, aşa cum hotărau fraţi pe loc sau  îi chema mai dinainte, fără să fim împuterniciţi sau aleşi pentru aceasta slujbă în mod special.

La noi, primul ,,împărţitor de cină,, sau ,,lucrător” (aşa li se spuneau atunci la păstorii de azi) a fost Cucuianu Teodor, (fără nici o calitate spirituală,) care locuia în satul Păuşa, (a treilea sat), avea o casă grea şi era o povoară pentru fraţii, care erau foarte săraci, deoarece

246

comuniştii le luau aproape şi strictul necesar.  Aceşti ,noi conducători, ne având altă slujbă, mergeau prin familii şi ponegreau pe toţi fraţii mai buni ca ei deoarece nu-i acceptau sau se simţeau umiliţi în faţa lor; scotocindu-le prin arhiva vieţii, banalizând lucrurile, scornind lucruri neadevărate şi punându-i în rândul celor cu învăţături străine. În felul acesta au fost scoşi din biserici aproape toţi fraţi buni. Ca de exemplu: Ţap Gherasim, Luca Brosului, Păcuraru din Bodia, Socrul meu Ciupe Augustin şi alţii care au fost cei mai capabili oameni pe care îi aveam în adunarea noastră şi satele de primprejur. Iar responsabili au pus oameni care nu aveau şira spinări dreaptă. Lucrătorul convingea fraţii şi surorile mai slabe să-şi pună conducători pe oamenii lor pe care-i scoteau în evidenţă. Aveau timp să umble pe la fraţi căci erau scoşi din service.  Din vizitele lor, numite şi astăzi: ,,vizite de lucru”, eu nu ştiu să fi învăţat ceva bun din ele sau mai multă Biblie, aşa cum învăţam de la fraţii bătrâni şi fraţi mai buni care ne vizitau înainte. Aşa că de acum ne plăteam oameni ca să ne ducă în rătăcire, ba surorile îi aşteptau şi cu mâncări alese. (Exact cum a zis Marx: „Se vor lega cu funia lor.”)

Noi eram de-acum la cheremul conducătorului, ne având libertatea pe care ne-o acorda fraţii bătrâni şi fraţii mai buni dinainte, pe care îi interesa lucrarea Domnului şi nu interesele lor. Văzându-ne şantajaţi nu mai aveam acelaşi zel. Un exemplu: ,,Într-o zi când eram adunaţi tineri şi din satele vecine, vine şi lucrătorul (Cucuianu Teodor) între noi şi ne spune că  nu mai avem voie să mergem la nici o biserică fără aprobarea lui. Fratele meu a zis: ,,Nouă nu ne trebuie aprobarea nimănui când vrem să facem o lucrare pentru Domnul”. Atunci ,, pastorul a zis: ,,Dacă nu ascultaţi de mine vă dau paşaport” Fratele meu a zis: „Cu atât mai bine că vom avea acte în regulă”.

Fraţii şi surorile mai slabe şi noi conducători  ne spuneau să fim supuşi că ne închide adunarea şi ne urmăreşte poliţia şi securitatea. Deci toate deplasările ulterioare s-au făcut sub o presiune psihică şi de afară şi dinăuntru, deoarece unii ne întrebau dacă ştie ,,lucrătorul” de noi. Eu eram de partea ,,lucrătorului” care mai târziu s-a numit păstor. Introducerea termenului de păstor ne deranja şi pe noi, copiii., dar nu după mult timp ne-am obişnuit. De exemplu, tatăl meu spunea la toţi oameni că noi nu avem popă, ci popa nostru e Domnul Isus. Dar într-o zi o vecină văzând pe ,,împărţitorul de cină,” a întrebat pe tata: ,,Mă Ioane! Dar acesta cine e, nu-i popă? Tatăl meu a făcut: „Fiiuuuu” ca şi cum s-ar rupe ceva în el,  şi a zis: ,,Acesta este ,,împărţitor de cină.” Iar femeia a zis: „Noa, dar tot un popă-i şi-aista” Şi tatăl meu a plecat dând din mâini şi vorbind singur. Scena aceasta n-am uitat-o niciodată. Eu condamnam pe tata şi pe socru ,care-l cunoşteam de mic, şi pe alţii, pentru că nu erau supuşi în totul. Iar

247

ei nu puteau să ne spună totul de frică să nu ne piardă. Eu ştiam că ,,aleşii Domnului” lucrează după cuvântul Domnului şi sunt oameni care stau în spărtură, aşa cum ni se spunea. Iar cei bătrâni nu vorbeau între noi de pericolul care ne aşteaptă ca să nu ne descurajeze. Nimeni nu îndrăznea să se atingă de cei mari deoarece se dădeau drept, ,,unşi Domnului” Cei care-i deranjau pe ,,unşii Domnului” imediat erau etichetaţi cu învăţături străine şi marginalizaţi sau daţi afară din biserică pe uşa din dos.

Prima lovitură! (Acum stăteam la socri în Bodia satul vecin). S-a întâmplat  că moare o vecină,  care i se  zicea: ,,Veronica Domnului” şi era singură pocăită în casă. Cei din casă mi-au cerut să mă ocup eu de predicatori, zicând că ei nu ştiu cum este la noi, la pocăiţi. Eu am anunţat repede ,,lucrătorul” care acum era, Jurja Ioan şi stătea la Zalău la 25 Km. Dar fiindcă era un om fără nici o calitate de predicator, am luat bicicleta şi am plecat la Brebi şi la Jibou (30 Km.)  unde se găseau câţiva fraţi, Marian Ambruş, Naşu  şi Taloş Alexandru, care vorbeau aşa de bine încât oricine îi asculta.  Ajung la Ambruş şi-i zic: ,,Vă rog să veniţi mâine la înmormântare căci e sărbătoare şi va veni multă lume şi de pe satele vecine, că sora a fost dintr-o familie mare, etc.” El m-a întrebat: ,,Ai chemat păstorul?” am zis: ,,Da.” El a zis: ,,Dacă l-ai chemat eu nu vin.” Am zis să se gândească la lucrarea Domnului că nu-l chem pentru mine. etc. El mi-a zis: ,,Eu vreau să mai vin pe la voi şi dacă mă bag peste pastorul vostru nu voi mai putea veni. Văzând că nu pricep, mi-a zis: ,,Săptămâna trecută am fost chemat la Zalău la autorităţi, că pastorul ne-a pârât că îl deranjăm fiindcă lucrăm în bisericile lui. Şi dacă ne băgăm peste el noi nu vom mai putea veni pe la voi pentru că intră securitatea peste noi. N-am crezut.

Dacă am văzut că nu reuşesc să-l conving am zis: ,,Mă duc să vină Naşu” (un frate, tot din Brebi, pe care l-am cunoscut doar sub numele de Naşu) El a zis: ,,Degeaba că şi el a fost chemat la Zalău împreună cu noi şi nici el nu vine.” Am ajuns la Naşu şi mi-a spus acelaşi lucru. Atunci am mai mers încă câţiva km. la Jibou la fratele Taloş Alexandru  (băiatul lui era atunci la seminar, mai târziu a ajuns profesor de seminar şi cu funcţii în cult) era şi el un predicator bun, dar şi el fusese împreună cu cei doi chemaţi la organele de stat.

Taloş  mi-a spus: ,,Eu stau aici de pază (Era de pază la ceva depozit sau ce era acolo)  deoarece pot să-mi pun om în loc când e de lucru în lucrarea Domnului,  dar la înmormântare nu pot veni, fiindcă ai chemat păstorul” Nu voia să spună, de ce, dar când a văzut că ştiu mi-a zis: ,,Eu plec dimineaţă la Zalău şi mă întreb de pastorul vostru, dacă mă lasă să vorbesc la înmormântare;  şi dacă mă lasă voi veni, iar dacă nu, vei şti că nu m-au lăsat. Dar să nu spui nimănui ce ţi-am spus eu acum.” Eu am zis:  ,,Zece ani nu spun nimănui, dar dacă aşa este după zece ani voi spune la

248

toată lumea.”  Nu credeam că un pocăit ar putea pârâ fraţii, oricât de slab ar fi fost. Eram deranjat crezând că oamenii partidului au reuşit să dezbine fraţii şi că până mâine nu mai pot informa alţi fraţi mai buni (Pe timpul acela oamenii nu aveau maşini şi telefoane acasă şi eu aveam doar o bicicletă rea) şi cu păstorul nostru fac doar lucrarea lui Dumnezeu de râs.

Dar venind înapoi zic: ia să trec iar pe la Ambruş, să-l întreb dacă nu s-a răzgândit. Acum mi-a zis: ,,Eu vin! du-te spune şi la Naşu să se pregătească şi bagă-te şi pe la Gusti din Prodăneşti.” Nevastă-sa Carolina a zis: ,,Du-te că vei ţinea tu clopul la popa” Ambruş i-a zis: ,,Dacă spune ceva îl trimit acasă că e vorba de lucrarea lui Dumnezeu.”

A doua zi pe la ora unu se începea înmormântarea, iar la ora 12 era plin de oameni la mine în casă care aşteptau să se înceapă înmormântarea. Au venit cei trei Ambruş, şi Naşu din Brebi şi Gusti din Prodăneşti şi le-a vorbit oamenilor în casă. Taloş n-a venit pentru că păstorul nu i-a dat voie să vorbească. Aproape de oara unu au venit şi pastorul tot la mine acasă. Când l-am văzut pe geam la poartă am mers înaintea lui şi i-am spus cu bucurie că au venit şi cei trei: El mi-a zis: ,,Ei au venit, dar nu pot să vorbească” şi mi-a explicat că el trebuie să iasă la pensie, că are copil mic (Se căsătorise la bătrâneţe cu o fată rămasă mai bătrână) şi că autorităţile i-au pus în vedere să nu mai lase fraţi să umble prin adunări. Eu puţin deranjat  am zis: ,,Întâi Hristos şi apoi interesele personale” Şi i-am spus că preşedintele Sfatului Populur, stă în fundul grădinii la mine şi nevastă-sa a pregătit pe nevastă-mea la nuntă deci e ca o naşă, şi orice se întâmplă suport eu toate consecinţele ce decurg  din cazul acesta. Dar el nu şi nu.

Au intrat în casă şi i-au chemat pe cei trei în altă cameră şi le-a spus că nu au voie să vorbească. Ei cereau măcar 15 minute dar el, nu şi nu. Oamenii din casă au plecat toţi la casa moartei şi lumea aştepta de mult, iar predicatorii nu ajungeau la nici un rezultat că pastorul nu-i lăsa să vorbească. În sfârşit a trebuit să plece, fără să fi clarificat cât şi cine va vorbi.  Ajunşi la casa mortului păstorul i-a zis lui Ambruş să meargă să vorbească câteva minute în casă să termine cu el. (Se vorbea câteva minute la cei din cameră unde era mortul apoi scoteau mortul afară unde era publicul şi continua programul.) Dar Ambruş i-a spus să vorbească el întîi(Pastorul). Ne-având încotro, a mers pastorul şi a început să dădea instrucţiuni la cei care vor vorbi după el în felul următor: ,,Îi rog pe cei ce vor mai vorbi să nu vorbească lung, să nu vorbească de alţii,” etc. Aproape uitaseră de mort. Afară a început să vorbească Ambruş cu aşa putere încât toată lumea a stat ca de piatră. Apoi a vorbit Naşu, tot aşa de bine. A vorbit şi Gusti din Prodăneşti dar se observa că situaţia dinainte l-a afectat. Apoi a vorbit şi pastorul câteva cuvinte şi s-a încheiat.

În timp ce cei trei vorbeau pastorul se tot uita urât la mine ca şi cum

249

mi-ar fi zis: „Vezi ce ai făcut?” El nu se bucura că se face lucrarea Domnului, ci-l deranja. Totuşi a fost o lucrare nemaipomenită pe la noi. Oamenii au rămas aşa de mişcaţi încât un vecin care înjura pocăiţii şi îşi bătea joc de pocăinţă mi-a zis: ,,şi eu trebuie să mă pocăiesc”.  Eu le-am trecut pe toate pe seama unui incident trecător şi am rămas credincios păstorilor.

Întoarcerea. Prin 1966 venisem la Hunedoara unde biserica era dezbinată în două, unii cu păstorul, (Vădan) alţii contra, iar eu am trecut de partea păstorului. Dar  într-o zi, mă gândesc să caut amănunţit ce spune Biblia despre păstori, cum trebuie să lucreze, cum trebuie respectaţi etc  să-i pot apăra, si să fac de cunoscut bisericilor să-i cinstească ca pe unşii Domnului. Mi-am pregătit un caiet ca să notez toate cuvintele din Noul Testament care amintesc numele de păstor la creştini, pentru ca să le pot studia pe rând una câte una. (Pentru orice problemă neclară citeam Noul Testament întreg şi notam cu grijă tot ce era în legătură cu problema, nu citeam fără creion.)  Am ajuns cu citirea la capăt şi am notat un singur cuvânt dintr-un singur verset, citim: ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,” Efeseni 4:11 Am zis: ,,nu se poate să fie numai un cuvânt ” Am citit din nou şi din nou şi tot un cuvânt a rămas  în caietul meu. Atunci m-am deranjat văzând că Biblia aminteşte numai odată numele de păstor pentru creştini şi văzând că se bate atâta monedă în jurul păstorului.

Pe deasupra; în versetul amintit, păstorii era trecuţi  între evanghelişti, prooroci şi învăţători. Mi-am zis ,,Doamne Dumnezeule, dar pe evanghelişti, pe învăţători, pe prooroci, nu-i caută nimeni, nu-i instalează nimeni, nu-i ordinează nimeni, nu se roagă nimeni să-i aducă Dumnezeu să-i pună în lucrare şi să ne slujească” etc. Şi dezorientat l-am întrebat pe păstorul bisericii, (C. Ioan venit nou la Hunedoara:) ,,De ce nu căutăm, nu instalăm şi nu ordinăm şi evanghelişti şi învăţători în biserică aşa cum instalăm păstorii?” El s-a simţit jenat şi mi-a zis: ,,Frate Longodor: „poporul baptist este un popor revoluţionar şi trebuie să fim atenţi ce vorbim” şi n-a vrut să mai vorbim de lucrul acesta. Eu am rămas gândindu-mă: ce are revoluţionarismul Baptist cu evangheliştii, învăţătorii şi proorocii şi alţii? Am cercetat mai departe şi am mai găsit încă două cuvinte: „păstoriţi.”  (Fapte.20.17,28. 1 Petru 5.1,2.) Ei bine, am zis eu; cine păstoreşte este păstor. Dar când am văzut că în amândouă locurile  spune la bătrânii Bisericii să păstorească Biserica  m-an întrebat: „ce caută tinerii la păstorire?” Am întrebat ba pe unul, ba pe altul: ,,de ce am pus tineri la păstorire când Biblia spune să rânduim bătrâni?”

Cei mai mulţi nu ştiau nimic despre lucrul acesta, unii mi-au spus că tineri sunt mai capabili, alţii, că timpul de atunci nu se potriveşte cu cel de acum, ba un păstor mi-a spus că tinerii au: ,,mai multă pricepere

250

bătrânii,” fără să repete şi partea a doua a versetului care zice: ,,căci păzesc poruncile Tale.” Psl 119:100, pe care ei le calcă, luând slujba bătrânilor. Eu niciodată n-am putut crede că  trebuie să corectez pe Dumnezeu care ne-a dat Biblia şi ziceam: ,,dacă Dumnezeu a spus să aşezăm bătrâni, atunci, bătrâni trebuie să fie.” Cei mai mulţi mi-au răspuns că tânărul Timotei a fost păstor, dar n-am găsit scris că a fost păstor ci evanghelist şi chiar în versetul cu păstorii spune că evangheliştii sunt alţii şi nu păstorii. Atunci mi-am luat trei zile concediu de la serviciu şi am plecat la Bucureşti să întreb profesorii de la seminar despre aceste lucruri, crezând că ei trebuie să ştie.

Ajuns la seminar am vrut să vorbesc cu directorul seminarului Jean Staneschi, dar nu m-a primit pe motiv că nu are timp de mine.  Am întrebat pe nişte tineri dacă nu aş putea să vorbesc cu alţi profesori. Chiar atunci urca pe scări Doctor Vaş sau Voaş sau cam aşa ceva (de naţionalitate Maghiară) şi i-am spus că am venit de la Hunedoara  anume să stau de vorbă în ceva probleme Biblice. El m-a întrebat acolo pe scări cu un ton respingător: „Ce probleme Biblice ai”. Văzând că nu vrea să stea de vorbă cu mine, am întrebat dacă Timotei a fost păstor. Atunci el a început să urce scările mai departe ca şi cum l-aş fi deranjat şi mi-a aruncat câteva cuvinte în timp ce urca scările fără să se uite înapoi: ,,Timotei a avut nişte atribuţii” Eu am rămas uitându-mă după el şi  gândindu-mă, oare cu ce l-am deranjat, şi ce are atribuţiile cu păstorirea din moment ce biblia spune clar că evangheliştii, ca Timotei, sunt una şi păstorii alta? Nu m-am supărat dar nici nu mi-a plăcut deoarece; tatăl meu a plătit la seminar zeci de ani şi eu la fel, iar acum vin de-la sute de kilometri, sacrific timp, bani, şi oboseală, pentru să stau câteva minute cu ei de vorbă şi nici măcar nu se uită la mine. Dar am socotit tot un incident trecător. Dar eram hotărât să găsesc adevărul, cu privire la slujitori şi rânduiala bisericească.  Am întrebat mulţi păstori şi oameni socotiţi buni cunoscători ai Bibliei, dar toţi se fereau de răspunsuri clare pe această linie. Un  păstor socotit mare credincios  mi-a spus: „Biblia nu-i suficientă în materie de credinţă”. Altul: „Lumea s-a schimbat şi trebuie să schimbăm şi noi rânduielile”. Alţii îmi dădeau fragmente şi citate Biblice care nu se potriveau. Alţii îmi spuneau din istorie. Până azi, nici un păstor, nici un conducător al cultului, nu s-a pogorât până jos la mine să-mi arate în amănunţime ce este scris în Biblie în problema slujirii şi rânduielii bisericii, dar m-au verificat dacă recunosc statutul şi mărturisirea de credinţă a cultului.

După ce am citit şi am răscitit Noul Testament, mi-am dat seama că eu învăţasem o altă biblie şi eram foarte distrus sufleteşte. Nu puteam să las nici Biblia şi nici păstorii. La început, în naivitatea mea, credeam

251

că dacă le voi arăta păstorilor şi oamenilor că nu lucrăm după Biblie se vor speria şi vor cerceta să vadă dacă este aşa şi se vor îndrepta după Biblie sau dacă nu îmi vor arăta unde greşesc. Eu am crezut că oamenii sunt serioşi când e vorba de biblie şi mai ales păstorii.  Dar nici vorbă. Ei nu cred Biblia. Ci se străduia să mă treacă în rândul celor cu învăţături străine. Mai târziu mi-am dat seama că cei mai mulţi ştiu că nu sunt după Biblie, dar nu le pasă lor de Biblie şi le este frică de mine că pun întrebări, despre slujitori şi slujbe bisericeşti la care răspunsurile biblice îi deranjează. Un gând mă apăsa cum, oare numai eu am găsit adevărul şi ceilalţi nu? Îmi aduceam aminte de vorbele fraţilor de demult care vorbeau aşa cum e scris. Dar îmi ziceam; ,,Acum, la toată lumea îi lipseşte o doagă numai mie nu?” Şi eram foarte deranjat.

Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc,  cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.”  L-am întrebat: ,,Ce text?   El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit  un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.

Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să dorm noaptea.  Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.”  Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu  le-ai vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca  Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. Am vorbit multe cu el, pentru că în timpul acela lucram şi eu la o concordanţă, şi văzuse şi el mai de mult ceea ce vedeam şi eu.

Într-o seară plec la comitet ca să-mi explice nişte lucruri, dar după câteva vorbe m-au pus la disciplină, deoarece întrebasem păstorul de ce nu vine la ora de rugăciune. El mi-a spus că nu are timp. Când l-am întrebat: Dar de ce nu lipseşti niciodată de la serviciul divin? Atunci a cerut celorlalţi patru fraţi care erau de faţă să ridice mâna ca să mă pună

252

la disciplină. La cererea păstorului, doi fraţi şi păstorul au ridicat mâna şi doi au fost contra.  Fiind că ei erau majoritatea, trei contra doi pentru că eu nu eram socotit. Am stat un an întreg la disciplină fără ca ,,biserica” să ştie de lucrul acesta.  Îi rugam să  mă elibereze, dar ziceau că ei nu pot, ci numai biserica. Deci de pus la disciplină au putut să mă pună trei, dar de eliberat nu puteau decât mai mulţi de jumătate din vreo patru sute. Nu ştiam ce să fac şi nimeni nu se interesa de mine. Şi vedeam că voi rămânea pedepsit multă vreme, pentru că ei nu dau termene ci spun până la îndreptare. Exemplu, chiar atunci fratele Chiper era sub disciplină pe al cincilea an, pentru faptul că nu cerea de la Dumnezeu ci numai mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat.

Eram şi eu de faţă când l-a pus Ţâţ şi Bold să facă o rugăciune de cerere şi el n-a vrut să se roage la comanda lor. Apoi a spus bisericii că are învăţături străine şi biserica a ridicat mâna şi l-a pus la disciplină. Dar când C. (păstorul) a avut nevoie de el să-l apere, imediat l-a eliberat, n-a mai fost vorba de îndreptare şi biserica iar a ridicat mâna.  Atunci am început să mă duc pe la fraţi să le spun să mă ierte că am întrebat păstorul de ce nu vine la ora de rugăciune şi de ce nu lipseşte de la serviciul divin. Am mers doar la câţiva; dar unii ziceau că nu cunosc cazul, pe alţii nu-i găseam acasă, alţii erau tineri în credinţă şi ei nu se bagă, alţii spuneau că nu degeaba m-au pus ei la disciplină. Mi-am dat seama că nu voi reuşi niciodată să mă eliberez. Când au auzit păstorul că merg pe la fraţi să-mi cer iertare m-au eliberat imediat, n-a mai fost nevoie de biserică şi m-a luat cu el la amvon chiar în seara aceea, că era seară de adunare. Dar pe urmă vreo patru cinci ani nu m-a mai luat nimeni la amvon, dar mai vorbeam la şcoala Duminicală si acasă cercetam cu grijă ce spune Biblia despre slujitorii Bisericii şi rânduiala Bisericească şi rând pe rând Biblia îmi dărâma convingerile despre ,,unşii Domnului” şi rânduielile bisericilor lor.

Simţeam o apăsare în suflet, deoarece când eram tânăr  mi-a căzut la sorţi un verset care m-a urmărit toată viaţa adică, citim: ,,Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău,… Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!” Eze. 3:20. Îmi ziceam: ,,Aici se adună peste patru sute de oameni care nu cunosc adevărul despre rânduiala şi slujitorii Bisericii şi lucră împotriva voii lui Dumnezeu; iar la  judecată mi se va spune ai fost acolo şi ai tăcut şi sângele lor se va cere din mâna mea, trebuie să fac ceva, dar nu ştiam ce şi cum. Prin  familii nu puteam merge deoarece păstorul spunea să nu mă primească, că duc învăţături greşite.  În alte biserici nu puteam vorbi despre lucrurile acestea, că deranjam conducătorii de-acolo. Iar şi prin alte biserici, păstori care sunt în

253

legătură unii cu alţi începeau să mă denigreze în faţa fraţilor şi le spunea că am învăţături greşite. Exemplu, fratelui Alexa Pavel, nu i-a dat voie  păstorul C. să vorbească în biserică spunându-i că l-a văzut că a stat de vorbă cu mine.

Dar  într-o zi o soră bătrână. (Suciu Anastasia)  mă întreabă: ,,De ce nu mai vorbeşti în biserică?” Eu am spus: „Nu mă lasă cei mari.” Ea a zis: „Nu te întreba de ei, când Domnul îţi dă un cuvânt ridică-te şi spune-l.” N-am zis nimic pe moment, dar am găsit scris (1 Corinteni 14.30) că, dacă unul are o descoperire cel dintâi să tacă şi că era biblic ce-mi spunea sora. Mă gândeam să vorbesc zece ani în biserică fără să-mi cer voie. Deoarece biserica este casa lui Dumnezeu şi El este Tatăl meu şi casa Lui este şi a mea şi nu trebuie să-mi cer voie să vorbesc în casa mea. Dar mi-am dat seama că dacă încep să vorbesc fără voia păstorului, totul se va termina cu ani lungi de închisoare, iar cei patru copii ai mei, nu sunt nici unul în stare să-şi câştige pâinea. Nevastă-mea nu avusese serviciu aproape nici odată până atunci. Mai ziceam, după un an de zile voi fi în puşcărie condamnat pentru tulburare de biserică. Apoi voi vorbi din nou şi-mi vor da mai mulţi ani. Iar dacă în anul al nouălea, ultima hotărâre judecătorească va fi numai de cinci ani, asta înseamnă peste treisprezece, paisprezece ani de puşcărie.

Deci trebuie să-mi iau rămas bun pe multă vreme de la libertate, de la familie şi poate şi de la viaţă. Dar îmi ziceam: ,,Ce voi zice la judecată?” Domnul Isus n-a spus că ne va crea condiţii când ne-a zis: ,,iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.” Luca 10:3. Şi că: ,,vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor.” Matei 10:17. Şi fac o juruinţă Domnului, că zece ani nu voi tăcea. Atunci mi-am mai zis:  ,,Să am grijă să vorbesc numai cei scris.” (Ca să am liniştea sufletească, că sufăr pentru cuvântul Domnului.” Să nu urăsc pe nimeni care mă persecută, nici din biserică şi nici dinafară. Să fiu calm să nu mă inervez şi să sufăr cu bucurie. (Calmul şi nervii nu am reuşit să-i stăpânesc întotdeauna.)  Să vorbesc scurt să nu fac abuz de timp.” Am spus păstorului că voi vorbi, dar el mi-a spus că mă va da afară din biserică. Un alt frate din comitet a zis că, ei îmi vor pune lacăt pe gură.

De atunci înainte, când se ivea câte o ocazie şi vedeam că este un timp mai liber, mă ridicam, citeam un verset sau două, (rar ca să înţeleagă oricine) şi vorbeam un minut, două, cel mult trei la ora copiilor sau al tinerilor. Toţi erau ochi şi urechi, unii ca să vadă ce învăţături străine am, alţii să mă poată acuza. De multe ori se ridicau  duşmanii să mă contrazică, dar eu nu mă mai apăram în ziua aceia, ci lăsam pe o altă zi când puteam să arat mai clar adevărul şi să nu se facă tulburare. Dacă greşeam îmi ceream iertare spunând unde am greşit. (De orice greşeală a mia făceau mare caz,

254

dar aceasta mă ajuta să am grijă să vorbesc exact ce este scris.

La început n-a spus nimeni nimic; Nu voiau să se vadă că ei sunt împotriva celor ce vorbesc în biserică, dar aceasta mă ajuta să am grijă să vorbesc exact ce este scris.   La început n-a spus nimeni nimic.

Nu voiau să se vadă că ei sunt împotriva celor ce vorbesc în biserică şi nu ştiu să se fi spus vreodată acest lucru. Dar eu citisem în Omiletică şi  un păstor s-a scăpat şi a spus că ei au  învăţat în seminar să elimine pe cei ce predică fără şcoală teologică. Ei ştiau că s-au ridicat mulţi, dar a fost numai un foc de paie care s-a stins repede. Apoi a început să prelucreze biserica împotriva mea spunând că eu, urăsc şi sunt  împotriva păstorilor pe  care i-a pus Dumnezeu şi împotriva conducerii bisericii.  Citeau de prin Vechiul Testament cum a pus Dumnezeu conducători la poporul Său, cum a fost binecuvântaţi prin conducători, cum a biruit prin ei şi cum i-a înghiţit pământul pe cei ce s-au împotrivit lor, etc. Ei aveau la dispoziţie oare întregi, iar eu într-un minut sau două pe săptămână, sau la câteva săptămâni, nu puteam să explic totul şi nu puteam vorbi totdeauna despre aceste lucruri. Cu toate că le-am spus de atâtea ori că nu sunt împotriva păstorilor care sunt după Biblie şi nici împotriva rânduielilor puse de Dumnezeu, cuvintele mele nu erau auzite.

Vorbeau despre rânduiala bisericii lor în aşa fel încât toată biserica era convinsă că rânduielile lor sunt date de Dumnezeu şi trebuie respectate cu sfinţenie, iar pe mine mă scoteau drept omul care sunt împotriva rânduieli pusă de Dumnezeu. A fost un timp când nici nevastă-mea, nici fratele meu nu erau de acord cu mine, iar copiii spuneau că-i fac de ruşine. În timpul acesta am primit o bucurie cum n-am avut niciodată în viaţa mea. Nu pot să explic nimănui fericirea pe care am primit-o când am fost lepădat de toţi şi mă simţeam singur cu Dumnezeul meu. Aş fi vrut toată viaţa să rămân aşa, dacă unii n-ar fi fost deranjaţi. Apoi unii văzând nedreptatea ce mi se făcea au început să mă apere. N-am cerut niciodată nimănui să mă apere şi nici n-am făcut partidă. Nici nu m-am interesat ce discută sau ce vreau să facă cu mine, deoarece îmi era egal şi ştiam aproape tot ce mi se va întâmpla, iar fraţii îmi spuneau fără să-i întreb. Îmi era frică mai mult de prieteni de cât de duşmani, deoarece nu cunoşteau Scripturile, şi se bizuiau pe puterea lor şi nu pe Dumnezeu. Situaţia se înrăutăţea din ce în ce mai mult, deoarece creau situaţii neplăcute pe care le aruncau în spatele meu.

După ce vorbeam eu, păstorul anunţa mereu comitetul să rămână la urmă şi făcea şedinţe dese cu întreaga biserică. Unii îmi ziceau: ,,Le-ai dat de lucru.” Au întrunit de multe ori biserica să mă pună la disciplină dar n-au avut majoritatea, cu toate căci C. de multe ori cerea să mă voteze în bloc. Adică: mă puneau între curvari, beţivi şi oameni stricaţi şi păstorul

255

ridica mâna cât putea de sus si striga: ,,ridicaţi fraţilor mâna, ridicaţi, să scoatem afară răul din biserică.” Dar cei mai mulţi nu ridicau mâna pentru că vedeau că sunt şi eu între cei ce-i votau în bloc. Parcă-mi era ruşine că am ajuns ca Domnul Isus răstignit între doi tâlhari ca oameni să vadă că a fost răstigniţi trei tâlhari. Data ţinerii şedinţelor speciale erau secrete şi le ştia numai păstorul şi oamenii lui şi oprea biserica pe loc ori de câte ori voia sau vedea că mulţi din cei ce mă susţin sunt în serviciu sau pe la alte adunări..

Încă câteva întâmplări: pe scurt:

Duminică 6 Octombrie 1977. S-a făcut o şedinţă pe care au numit-o ,,adunarea capilor de familie.” Nici eu, nici nimeni n-a ştiut că se va ţine decât oameni păstorului. Au fost în jur la treizeci şi cinci de toţi. Un frate mi-a spus că mi-a ponegrit familia, pe tata, pe mama, şi pe mine în fel şi chip (rare femei  a putut fi date exemplu de bunătate şi credincioşie ca mama mea, dar tatăl meu avea un defect. El spunea toate lucrurile pe faţă nu şoptea, nu ştia să fie făţarnic şi spunea direct păstorilor că, oamenii sunt săraci şi ar trebui să muncească şi ei ca Apostolul Pavel.) În seara aceea de duminică, pe la oara unsprezece noaptea, soseam acasă de la biserica din Cugir şi întâlnesc fraţii care atunci veneau de la şedinţă.  Fratele Viorel Pleşcan  îmi zice: „Unde umbli  frate Longodor, că de aseară ne luptăm pentru d-ta şi te-au pus la disciplină.” Vorbea despre vreo 18 voturi. Dar un alt frate a zis: ,,Eu am numărat voturile şi C. a minţit cu patru, n-a avut majoritatea”.

A treia zi vine la mine acasă păstorul C., Mănuţiu şi Furdui Vasile şi-mi spune că duminică  s-a întrunit biserica. (N-a spus de capii de familie) şi că am fost pus la disciplină. Apoi îmi spune ce am voie şi ce nu am voie să fac pe viitor, (să nu mai vorbesc în biserică, să nu mai plec pe la alte adunări, să nu iau cina, să nu mă rog decât pentru mine, etc.) Voiam să stau de vorbă cu ei, dar ei nu voiau.  Atunci am zis: ,,Mi-e ruşine că Domnul Isus a fost judecat mai drept ca mine că a avut voie să se apere iar eu nu! Mai întâi să-mi dovediţi vinovăţia cu Biblia, altfel nu mă supun.”  Atunci ei mi-a spus că vor lua şi alte măsuri.  Eu am vorbit mai departe şi nu puteau să mă dea în judecată, atâta timp cât sunt membru bisericii.  Şedinţa cu capii de familie nu era  constituţională, (doar credeau că mă păcălesc a doua oară, dar acum nu mai credeam în disciplina lor, dacă nu era dovedită cu biblia) aşa că se străduiau mai departe să convingă biserica să ridice mâna împotriva mea.

15 Octombrie 1977 Au venit la mine C. (păstorul) cu secretarul bisericii Faur Samuiel, să mă pună păstor la nişte biserici care le păstorea

el de la Lunca Cernii şi Negoi. Deci  cu o săptămână înainte eram de aruncat ca un gunoi, iar azi sunt bun de păstor, fără să mă fi schimbat cu nimic. (Vedeţi cum se fac păstorii) Dar ei voiau să mă facă păstor să nu

256

mai pot vorbi despre lucrurile acestea.

Aşa că Duminică 13 Noiembrie 1977) păstorul ştiind că sunt împotriva statutului de organizare şi funcţionare, m-a întrebat în faţa bisericii. ,,Eşti de acord cu statutul de organizare a cultului creştin Baptist?” eu am spus: Sunt de acord în tot ce se potriveşte cu Biblia” Atunci m-a întrebat din nou: ,,Eşti de acord cu statutul aşa cum e scris el acum?” Eu am zis: ,,Nu.” Atunci a explicat Bisericii că biserica s-a menţinut prin disciplină că statutul de organizare e făcut de oamenii lui Dumnezeu pentru Bunul mers al bisericii, etc. şi dintr-o dată a ridicat mâna cât a putut de sus şi striga: ,, Fraţilor să votăm statutul de organizare şi funcţionare a bisericii.” Dar minune! nimeni n-a ridicat mâna nici oamenii lui. (Probabil că oameni lui au văzut că nimeni nu ridică mâna şi le-au fost ruşine.)

Dar C. insista mereu cu mâna ridicată în sus: ,,Să votăm statutul fraţilor, să votăm statutul” Atunci au mai ridicat vre-o doi trei mâna, iar fratele Bold salvează situaţia se ridică şi zice: ,,Frate C. Statutul a fost votat nu mai trebuie votat” (Observaţi că legile lor odată votate de ei nimeni nu mai are voie să le calce sau să le schimbe) Atunci păstorul  văzând că a întrat în încurcătură a trecut repede la alte lucruri. Fraţii n-au votat statutul pentru că au văzut că este o farsă cu care vrea să mă dea afară din biserică. Mulţi nici nu ştiau cei acela statut.

Într-o zi fratele Chiş îmi spune ,,pregăteşte-te că păstorul şi oamenii lui au hotărât să te dea la poliţie că le tulburi adunarea şi că a vorbit cu cei de la Bucureşti. Mai întâi va veni Uniunea să te dea afară din biserică dar totul este secret şi să nu spun că ştiu de la el.” (Chiş cunoştea lucrurile căci păstorul stătea atunci la el în acelaşi apartament) şi ginerele lui era în comitet. N-a fost o surpriză pentru mine şi ştiam totul ce poate să mi se întâmple. Aşteptam ziua când mă voi bucura că sufăr şi fizic pentru adevărul Biblic. De aici înainte C. pregăteşte biserica pentru când va veni Uniunea.

Exemplu: Cu câteva luni mai înainte o serie de păstori îi vom vedea vizitându-ne biserica în fiecare duminică. Dăm doar câţiva. C. le spunea că nu e spre binele lor învăţătura mea, iar directorul seminarului (Gean Staneschi) la criticat că nu e în stare să mă dea afară din biserică. De aceea  păstori a venit neîntârziat punându-şi toate puterile să scoată slujba de păstor în relief şi să anatematizeze pe cei ce sunt împotriva lor. Lazăr (păstor) la Deva vine şi spune:,, Mă bucur şi sunt fericit că lucrarea Domnului rămâne în mâini de nădejde” îndemnând fraţii cu tot patosul zicând: „Rugaţi-vă pentru păstorul vostru căci de el depinde prosperitatea bisericii.” Etc. Cum se explică oare că un bărbat ca Lazăr să fie atât de mârşav? Cu câteva săptămâni mai înainte am vorbit cu el la o înmormântare la Cârjiţ şi l-a descris pe C. ca pe un om de nimic, incapabil, un om de fără nici un căpătâi, mie mi-a fost ruşine de caracterizarea pe care i-o făcea îndemnându-mă

257

să lupt împotriva lui şi acum spune că biserica a ajuns pe mâini bune.

Ciocan (păstor) vine la Hunedoara cu două săptămâni înainte de şedinţă. El spune că el are o suită de fraţi care se roagă pentru el îndemnând fraţii să se roage pentru păstorul lor că de rugăciunea  lor depinde puterea păstorului etc.

Ceteanu : cineva m-a informat că C. i-a dat indicaţii ca să-l ajute. A făcut o predică despre Core Datan şi Abiram cum ia înghiţit pământul de vii şi cum pedepseşte Dumnezeu pe oameni care se ridică împotriva slujitorilor bisericii.

Doctor Gherghiţă de la  Deva, vine şi vorbeşte şi el despre Core, Datan şi Abiram în care spune: ,,Mă mir că nu-i mai înghite pământul de vii pe cei ce astăzi se ridică împotriva slujitorilor bisericii,” cu toate că el lupta de partea lui Ţon şi Olah împotriva celor mai înalţi slujitori ai bisericii baptiste. Acum vorbea ca şi cum pământul nu l-ar putea primi şi pe el. (Atunci nu ştiam că el este informator al securităţii)

Aceştia sunt doar câţiva care i-am întâlnit din întâmplare la biserică deoarece duminica eram plecat mai mult pe la alte biserici.   Mai departe, C. urmăreşte o duminică în care cât mai mulţi fraţi să fie în serviciu, (Combinatul de la Hunedoara era cu foc continuu şi o mare parte dintre fraţi lucra şi duminica). Erau la lucru: Bold (Dar care îşi i-a liber), fratele meu, Nicolaie Horopciug, Barbu Marcu şi alţi. Medrea şi Mircea la botez la Negoi în munte sus. Nu ştiu cum au fost informaţi au venit mulţi km. pe jos apoi i-a luat o maşină şi au sosit la timp. Data ţinerii şedinţei era un secret desăvârşit nu s-a anunţat oficial  nici măcar că vine Uniunea, numai puţini ştiau că va veni în curând.

Vineri 31 martie 1978. vine la mine fratele Mircea Horupciug cu hotărârea păstorului şi a comitetului de a fi cooptat în comitet. Şi că mă vor pune în discuţia  adunării generale ca să fiu cooptat în comitet. (Observaţi că ei odată ajunşi mari pot  face ce vor.) N-am vrut să primesc nici una nici alta, spunând că nu îndeplinesc toate condiţiile şi nu vreau să calc Biblia. O altă dată vine la mine păstorul şi secretarul bisericii să mă cerceteze dacă sunt după statut şi mărturisirea de credinţă (Nici dată nu m-a cercetat dacă sunt după Biblie).

Şi iată că la 28 Mai 1978 au picat Uniunea peste noi: Mara preşedintele Uniunii, Bărbătei (Avocat) secreterul Uniunii, Lazăr de la Deva, mi se pare vicepreşedinte. Milcu de la Sibiu nu ştiu ce funcţie mai avea şi C. era secretarul comunităţii de Braşov. Eu o furnică în faţa atâtor elefanţi. Nici măcar vreodată nu m-am socotit că sunt ceva până atunci. La serviciul ,,divin” Mara a predicat pentru a  doua oară în adunarea noastră predica lui: ,,Să fie lumină” Adică ei au venit să facă lumină. Apoi  a început şedinţa. După ce ne-a spus că chipurile : ,,Întâmplarea a făcut

258

să se abată şi pe la Hunedoara că nu intenţionau să vină de aceea nici nu au anunţat.” Poate şi eu îi credeam dacă cineva nu-mi spunea că vine Uniunea ca să rezolve cazul meu. Apoi are cuvântul C. care se plânge de necazurile pe care le are cu mine. Au discutat apoi câteva cazuri mărunte, să nu se prindă că a venit pentru mine, deoarece se temeau că îmi fac popularitate; totul trebuia să fie cât mai neobservat. Apoi au trecut la cazul meu. C. mi-a făcut o prezentare sumbră: că sunt un om răzvrătit, că sunt un scandalagiu, încăpăţinat, nu ascult de nimeni, nici de păstor, nici de comitet, nici de biserică, că am fost pus la disciplină şi eu nu iau în seamă hotărârea bisericii, (Cu toate că Biserica nu mă pusese nici odată la disciplină până atunci.

A urmat Mara (preşedintele) care a spus: că biserica are o rânduială şi că prin rânduială s-a menţinut până acum şi că un om ca mine nu trebuie să fie lăsat să intre pe poarta adunării ci trebuie ţinut afară în stradă. S-a sculat apoi Bărbătei avocat şi secretarul Uniunii care spune că, nu trebuie să mă lase nici să calc în biserică şi mia făcut o prezentare sumbră că era de profesie avocat bătrân.

Pe urmă m-am ridicat eu să plec in faţă să mă apăr. Atunci oamenii lui C. au strigat să stau jos. Cei care ţineau cu mine să plec în faţă. Mara şi C. susţineau şi ei ca să nu-mi dea voie să mă apăr. Mai ales Mara (Preşedintele) s-a împotrivit categoric (deci judecată fără apărare). Atunci am zis  ,, Bine dacă nu-mi daţi voie să mă apăr, ce am de spus acum voi spune duminica viitoare în plină biserică, ca să ştie tot oraşul ce meritaţi.” Atunci s-a făcut linişte şi au tăcut toţi, că ştiau că mă voi ţine de cuvânt. Iar Mara îşi dădu seama că nu-i glumă şi parcă mă invită în faţă. M-am dus lângă el şi am început  şi eu să spun  de când am venit la Hunedoara. Cum m-a împins în spatele Bisericii şi  cum m-a pus un an ala disciplină numai pentru că l-am întrebat pe C. de ce nu vine la ora de rugăciune. Cum că nu trebuie păstor la trei sute de oameni întregi la minte şi apoi am început cu biblia: cum că biblia nu scrie de păstori ca aceştia, nici de rânduielile pe care le avem, nici de seminar, şi că Biblia este călcată.

Şi că păstorii ar trebui să dea banii înapoi la fraţi de la care i-au luat pe nedrept. Atunci Birbătei plin de nervi sare de pe scaun şi strigă: ,,Cum insulţi pe un slujitor al bisericii numai pentru atâta ar trebui să fii dat afară din biserică” Atunci am  zis apăsat: ,,Stai jos până termin şi dă dovadă de cultură, eu am aşteptat până aţi terminat dumneavoastră.” Atunci au stat jos şi n-au scos un cuvânt până am terminat. După ce am terminat Mara Zice: ,, Fraţilor fratele Longodor n-ea trimis la uniune o scrisoare plină de calomnii. Şi dă să bage mâna în buzunar să o scoată  să o arate că venise cu ea în buzunar. (Aici ne aducem aminte de păcală care a întrebat-o pe stăpâna: ,,De unde ştiai dumneata că va cânta cucu de ai luat scrisoarea

259

la dumneata?” Cum de a luat el scrisoarea mea la el dacă n-a ştiut că vine la Hunedoara?” Scrisoarea o trimisesem la Uniune cu foarte mult timp înainte) Dar şi eu am plecat acasă, în timpul serviciului divin şi luasem un exemplar (mă gândeam că mă acuză cu scrisoarea) şi zisei.,, Lasă s-o citesc eu şi-l întreb: ,,s-o citesc?” El temându-se că voi citi scrisoarea în faţa bisericii a trecut la alte lucruri cu privire la mine. Nu voia să audă oamenii ce am scris şi probabil voia să o citească printre rânduri. (Scrisoarea era cu caracter biblic crezând că cei de la uniune îşi vor da seama că biblia e călcată şi vor schimba ceva.) După aceea au dat  voie fraţilor să se scrie la cuvânt.

Ciupea Ioan bătrânul: ,,Eu îl cunosc de mic pe fratele Longodor, totdeauna a fost  încăpăţinat şi când i-am spus că îi vom pune lacăt pe gură au ridicat pumnul, uite aşa ….şi au zis ,,voi vedea eu cine a pune mâna pe mine” Atunci eu am spus liniştit  dar hotărât ,,Nu-i adevărat” Surorile au zis ,,Iii” Dintr-o dată au stat jos. toată biserica au amuţit. Dar Bărbătei strigă cât poate: ,,Ai jignit peri albi.” (Nu ştiu să fi ridicat pumnul nici odată în viaţa mea, n-am primit nici o palmă şi n-am atins pe nimeni nici odată, nici copii în afara familiei”) S-a  vorbit multe altele dar toate fără însemnătate. Cei mai mulţi s-au axat pe tulburare şi pe învăţături străine, dar nimeni n-a spus ce învăţături străine am.  Nimeni n-a deschis biblia să mă judece ca pe un creştin, nici măcar după mărturisirea de credinţă a Cultului.

Iar cei ce mă apărau spuneau că nu m-am abătut cu nimic de la doctrină şi nu ştiu să fi făcut vreun păcat sau să fi auzit despre un păcat şi că tot oraşul îl cunoaşte şi vorbeşte bine despre el. spuneau  apărătorii. Apoi Mara şi Bărbătei au susţinut şi au pledat oare întregi să fiu dat afară din adunare, ameninţându-i mereu pe fraţi că dacă nu pun ordine şi dacă nu mă dau afară le ridică autorizaţia şi închid biserica. După aceia m-au pus la votul adunării generale. C. repede cu mâna sus şi oameni lui şi striga fraţilor ridicaţi mâna. Dar văzând că nu au suficiente mâini, Mara zice: ,,Deocamdată nu, să vă mai spun ceva”  După ce au mai vorbit şi el şi Bărbătei, iar au mai făcut o încercare şi iar nu aveau suficiente mâini şi iar spune Mara: ,,de-o cam dată nu”. Atunci eu am plecat că la unsprezece şi jumătate aveam tren, trebuia să plec cu soţia la Cluj că era grav bolnavă şi era  deja trecut de 10 şi jumătate. A spus fraţilor ,,pacea Domnului” Mara zice” la revedere” Crezând că eu îmi iau rămas bun pentru totdeauna de la biserică. După plecarea mea, fraţii spun că n-a mai insistat să nu vorbesc ci doar  să trimit un bilet la amvon,  să fie rânduială şi dacă nu mă voi supune nici aşa atunci să fiu dat afară din biserică.

După multe insistenţe spunându-le că nu mă opresc să nu vorbesc ci doar pentru buna rânduială, fraţi au ridicat mâna cu condiţia să vorbesc,

260

dar să trimit un bilet la amvon (Nu ştiau toţi că este o capcană sau ce se va întâmpla dacă nu mă supun.) şi aşa au întrunit majoritatea de voturi. Unii ziceau că nu a fost majoritatea şi păstorul n-a numărat bine voturile. Aşa că C. era satisfăcut că şi-a atins scopul. Şedinţa a durat până la 11 seara. Starea mea sufletească a devenit tulbură  nu ştiam ce să fac şi mă întrebam ,,să mă supun biletului sau nu?”. Biblia nu spune despre bilet.  Dar dacă nu mă supun biletului fraţii vor spune că sunt încăpăţânat şi cad în dizgraţie. Dacă mă supun voi fi hărţuit până voi renunţa la el că găsesc ei metode să nu-i mai deranjez cu biletul. Mă gândeam mult să scriu biletul şi să mă duc eu la amvon cu el şi să  nu vin de-acolo până voi spune ce am de spus. Dar Domnul meu şi credincioşi lui nu a avut amvoane, şi nici n-au trimis bilete şi câte altele îmi treceau prin minte.

La urmă am hotărât să merg drept, să nu strâmb calea pentru că, dacă Dumnezeu nea trimis să vorbim e păcat să întreb de cineva ne dă voie sau nu şi mie de-ajuns Dumnezeu sprijinul meu.

Duminică 4 iunie 1978. După masă am fost la Deva. Lazăr ţinea un studiu Biblic. După ce am intrat eu a schimbat subiectul şi a vorbit despre cineva care au fost pedepsit exemplar, ca să înţeleg cum voi fi pedepsit. Apoi m-am dus la Ciupea căci auzisem că vrea să vină să-şi ceară iertare pentru că spusese că am ridicat pumnul şi nu voiam să-l umilesc că era un om bătrân: El mia zis: ,,Din seara asta încolo n-o să mai am nimic cu tine în veac. Te rog să mă ierţi.” M-am simţit foarte jignit că un om bătrân îşi cere iertate de la mine. Mai ales că soţia lui îl certa că de ce umblă cu lucruri neadevărate. Ea era de faţă când vorbisem cu el de lacăte şi  chiar îi spusesem că ştiu că au metode să mă reducă la tăcere. Dar situaţia era alta.  Păstorul  oricând putea să mă dea în judecată sub motiv că un străin îi tulbură biserica. Iar Ciupea după ce şi-a atins scopul şi acum să nu fie vinovat, fiindcă eram dintr-un sat,  să poată spune că el nu e de vină, dacă ajung la închisoare. (Vedeţi cum inventează lucruri neadevărate că să-şi atingă scopul, chiar un om socotit cel mai cinstit dintre ei)

19 Iunie 1978 M-am ridicat şi am vorbit despre puterea Duhului. La sfârşit C. a zis: ,,Conform hotărârii bisericii din 28 Mai fratele Longodor Gheorghe nu mai este membru bisericii noastre, fiindcă a încălcat hotărârea bisericii” A ieşit repede şi a plecat direct la maşină că a văzut că biserica s-a tulburat de anunţul lui. La ieşire multe surori s-au adunat pe lângă mine să mă încurajeze, spunându-mi să lucru mai departe, să nu dau înapoi, să nu descurajez, să am încredere în Dumnezeu şi multe alte sfaturi. Au ieşit apoi fraţii şi au venit şi ei să mă încurajeze. De acum C. şi Uniunea avea putere asupra mea să fiu dat în judecată sau să cheme poliţia că nu mai eram membru al bisericii şi că un străin le  tulbură biserica, care era într-un fel, ocrotită de lege. Dar în timpul acesta se

261

întâmplă un necaz la biserica din Caransebeş unde mai aveau doi închişi tot din cauza  nesupuneri, conduceri cultului şi a poliţiei  (Cei închişi la Caransebeş a făcut o mare greşeală că au părăsit ,,Aşa vorbeşte Domnul” şi s-au  impus şi fizic) iar situaţia mea a fost amânată.

Duminică 10 septembrie 1978. C. nu mai ştia ce să facă când am vorbit eu fără voia lui. La ieşire o soră îmi spune: ,,E atâta de înrăit, mie mi-e frică de el că e în stare de orice.” O altă soră îmi spune: ,,Când ai vorbit dumneata, fratele C. s-a ridicat în picioare ca un taur împungător, nu ştia ce să facă se uita la fraţi jos, se uita către cor avea o înfăţişare groaznică.  Apoi C. a fost dat afară din adunare, oamenii au ridicat măna împotriva lui, iar el şi-au luat oamenii şi au plecat făcând altă adunare.

Duminăcă 23 Decembrie 1979, Faur oprise biserica şi-mi zice să-mi cer iertare de la fraţi ca să mă elibereze să mă poată duce la amvon. Nu aveam nevoie de eliberarea lor, eram liber. Dar fără să-i dau răspuns, zice bisericii: ,,fratele Longodor o să ne spună ceva.” Atunci am pus următoarele întrebări:

- ,,Am supărat pe vreunul cu vre-o vorbă nescrisă în Biblie de 14 ani de când sunt în Hunedoara?”   ,,Ştiţi ceva lucruri rele despre mine?”   ,,Şi totuşi dacă am jignit pe careva îl rog să mă ierte.” Nici unul nu a răspuns.

- ,,Ştie cineva că m-am abătut de la Scripturi sau dacă vre-o învăţătură de a  mea nu se potriveşte cu Scripturile?”  Nu a spus nici unul nimic.

,Pentru ridicarea în picioare nu-mi cer iertare, nici pentru ce v-am jignit cu ce este scris în Scripturi şi pe viitor voi face tot aşa.  Atunci Faur zice: ,,Cine este de acord pentru primirea fratelui Longodor?” Toţi au ridicat mâna afară de Mănuţ şi Păcuraru Eugen care sau abţinut. Nimeni n-a fost contra. Nu ştiu să mai fi fost pus la disciplină. Din cauza că m-am ridicat fără voia celor mari,

S-a mai întâmplat foarte multe lucruri pe care din cauza spaţiului nu le pot scrie aici şi scopul acestei cărţi este să vedem prăpastia în care au ajuns bisericile din cauza neascultării de Dumnezeu. Multe lucruri le-am notat cu grijă în aceiaşi zi:  am fost tras de haină jos, au dat de multe ori cântarea peste mine, au stat la uşă să nu mă lase în biserică.

Unii m-au ameninţat că mă vor bate; Ţâţ, Furdui şi Spătara mi-a promis categoric casa de nebuni. Mi-au inventat fel şi fel de neadevăruri. Exemplu: că am învăţături de ale martorilor, că sunt împotriva rânduielii puse de Dumnezeu, etc. Procesele verbale le-au făcut false, am o mulţime. Când le-am citit am întrebat: ,,Cine a  scris aceste neadevăruri?” Cel ce le scrisese era un prieten de-al meu şi era lângă mine. Atunci s-a zăpăcit şi a zis: ,,Eu le-am scris dar pot să le şterg  fiindcă le-am scris eu” I-am dat registrul fără să-i cer să le şteargă. (Registrul se pierduse şi eu l-am găsit sub duşumeaua sălii de adunare. (eu lucram la duşumea.) Cineva l-a băgat acolo printr-o

262

gaură de la subsol, probabil nu ştia că ajunge sub duşumea

Nu m-am răzbunat, n-am insultat, nu am urât pe nimeni, dar am făcut alte greşeli. Exemplu: câteodată am vorbit dur şi câteodată m-am enervat. ,,Bold şi Faur mi-au cerut să-i ajut să dea pe C. afară din biserică. Eu i-am întrebat dacă sunt de acord cu Biblia şi nu vor mai aducă alţi păstori din aceştia. Ei au zis că şi ei ştiu ce ştiu eu şi nu le mai trebuie păstor niciodată. Eu i-am crezut şi i-am sprijinit crezând că vom putea aduce biserica la Biblie. Dar ei m-au înşelat. Am regretat că nu am rămas numai la ,,Aşa vorbeşte Domnul.” Cu toate că C. a plecat,  mulţi fraţi au crezut că am şi alte interese nu numai Biblia. După un timp C. mă cheamă să predic în biserica lui. Nu ştiam de ce. Dar după câteva săptămâni primesc o casetă în care cei din conducerea cultului dezbăteau acuzaţia în care C. trăia în nişte păcate cu care nu merită să murdărim hârtia. Şi acum puteam să vorbesc orice numai să-i fiu alături. Nu m-am dus. Apoi a plecat ca păstor la Arad şi fraţii l-au primit cu toate că cineva m-ia spus că a făcut cunoscut conducerii bisericii, de-acolo, sau chiar dacă nu, putea să spună Uniunea cine este ,,unsul Domnului”. Dar Uniunea  nu voia să piardă pe un om atât de devotat Uniunii. Se împlinea vorba unui frate, care zicea: ,,Dacă ai făcut şcoală teologică şi ai hârtii biserica te pune păstor şi dacă eşti drac.”  Apoi au adus pe Dugulescu de la Haţeg ca păstor girant.

Dugulescu  iar a început cu rânduiala şi tulburarea. Apoi s-au hotărât în comitet să ridice biserica să se roage să-i scape Dumnezeu de mine.

Joi 7 Aprilie 1983. Dugulescu în predică spune: ,,Fratele Longodor nu respectă disciplina bisericească, nu respectă comitetul, nu respectă fraţii. Totdeauna îşi planifică să vorbească înaintea mea, când mă ridic eu se ridică şi el ca să mă deranjeze şi să mă sfideze pe mine, pentru că el este împotriva păstorilor. A fost chemat la comitet dar nu ascultă nici de comitet, nici de biserică. Nu crede în păstori. E ca un ghimpe, ca un ţep în biserică.” Apoi s-a adresat prietenilor. ,,Avem şi noi slăbiciunile noastre, cusururile noastre, uscăturile noastre. Dumnezeu are o singură rânduială şi fratele Longodor nu respectă rânduiala bisericii. De aceea să ne ridicăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne scape de el să nu mai tulbure biserica.” S-au rugat câţiva, unii pentru mine, alţii împotriva mea. „Doamne ce a mai ajuns şi rugăciunea.”

M-a mai ameninţat de mai multe ori că va termina cu mine. Şi-mi poruncea să nu mă mai ridic. Dar când cineva îmi poruncea le spuneam că stăpânul meu e Dumnezeu şi nu pot slugi la doi stăpâni, aceasta îi deranja foarte rău, încât, Popa Ilie a spus odată: ,,Spurcat stăpân ai tu!” E adevărat că m-am ridicat când păstorul era în picioare, dar nu  când predica, ci înainte şi nici  să-l deranjez pe el,  ci nu aveam altă posibilitate, deoarece,

263

şi Dugulescu şi  C. foloseau o tehnică:  stăteau în picioare  tot  timpul programului şi dictau în felul următor: ,,Fratele va cânta o cântare, după cântare sora va spune o poezie, după poezie corul.” Înainte de a cânta corul spunea din nou: ,,după cor va cânta sora după sora…. şi când aceştia terminau, brusc, ridica biserica, citea textul, anunţa rugăciunea, când a spus amin şi începea să vorbească. Deci eu nu aveam când să mă ridic.

De câteva ori  m-am ridicat după predica lor, dar parcă am pus foc pe ei, pe oamenii lor şi m-ia spus categoric să nu se mai întâmple să vorbesc după predica păstorului. (Ei au o lege: ,,păstorul are ultimul cuvânt.”)  Iar programul lor parcă l-a scris Domnul cu litere de foc pe cer, nu se mai putea lungi programul tineretului cu un minut sau două? Ori timpul păstorului, (care era de o oră şi vorbea patruzeci sau cincizeci de minute) nu se poate scurta cu un minut sau două?

Dar făceau mare zarvă că răpesc timpul tinerilor şi a păstorului pentru ca  să ridice tinerii şi oamenii împotriva mea. Stăteau  în picioare la amvon tot timpul programului să poată spune că m-am ridicat peste ei.  După câte metode au îţi vine să crezi că nici diavolul nu-i mai viclean ca păstorii noştii. Nu mă puteau învinui de învăţături străine, deoarece din moment ce mă ridicam puteam să mă dezvinovăţesc. Exemplu: multe luni de zile au vorbit despre rânduiala bisericească până au convins cred că pe toţi fraţii că eu sunt împotriva rânduielilor puse de Dumnezeu în Biserică. Dar la urmă m-am ridicat şi am citit versetul ,,În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.” 2 Tesaloniceni 3:6. Apoi am spus: ,,Toţi predicatori falşi citesc versetul acesta până la jumătate. La jumătate se opresc şi arată cu un deget fals spre rânduielile lor false, nescrise în Biblie. Dar credincioşii adevăraţi citesc şi partea a doua a versetului care spune, să ne depărtăm de cei ce nu ţin rânduielile învăţate de la apostoli. Nici eu şi nici un creştin adevărat, nu poate fi împotriva rânduielilor din Biserică, puse de Dumnezeu  prin Biblie. Şi nici eu şi nici un creştin adevărat, nu poate să nu fie împotriva rânduielilor nelegiuite de Biblie care sunt în Biserică.”

La terminarea serviciului Bocşa avea grijă de mine să mă ducă la comitet unde m-a spălat bine că m-am ridicat să tulbur biserica. Deoarece demontasem toată munca lor nedreaptă, de multe luni, în două minute. De-asemenea  le spuneam că nu sunt împotriva păstorilor care se aseamănă cu cei din Biblie, ci sunt împotriva păstorilor falşi care nu seamănă cu cei despre care vorbeşte Biblia. Vedeţi ce  înseamnă să

264

vorbeşti în Biserică? Vedeţi că minciuna nu are loc atunci când toţi au drepturi egale? Dacă fraţii care cad în mâinile lor, n-au voie să vorbească în biserică, nu pot să se apere şi rămân vinovaţi şi cei ce sunt nevinovaţi. Iar  în şedinţele lor  unde, chipurile, au voie să se apere, creează situaţii în care cel acuzat nu poate să explice în amănunţime nevinovăţia şi-l scot vinovat chiar dacă este nevinovat. Ei au metode pentru orice situaţie. De aceea când unii pleacă de la pocăiţi nu vor să mai audă de pocăiţi, pentru că au fost şantajaţi de cei cu numele lui Dumnezeu pe buze. Şi mie, când mergeam la biserică, parcă mi se înmuiau picioarele când ştiam ce mă aşteaptă acolo.

29 Aprilie 1983. Comitetul în frunte cu Dugulescu m-a ameninţat din nou că va pune biserica să se roage să mă ţintuiască Dumnezeu la pat. Eu am zis: ,,mai bine să stau în pat decât să văd toate relele pe care le faceţi.”  Iar în adunare vorbeau direct împotriva mea. Dar într-o zi nu ştiu ce s-a întâmplat cu Dugulescu că n-a mai avut niciodată treabă cu mine şi se purta prieteneşte. Eu mă temeam mai mult de prietenia lor de cât de duşmănia lor, deoarece niciodată  nu ştii ce se ascunde în spatele prieteniei lor. Dar nu după multă vreme Dugulescu a plecat la Timişoara.

A venit Pechenu Elisei care a fost un om mai blând şi cu probleme familiare. Dar şi el  ieşea din comun.

Ei nu pot suporta să vorbească cineva în biserică fără voia lor şi câteodată sunt gata să scrâşnească din dinţi ca împotriva lui Ştefan. Faptele A.7.54. Exemplu: duminică 15 Decembrie 1985 după masă, fiindcă se crease un timp gol, nu se mai ridica nimeni să spună nimic, se ridică Bold şi apoi m-am ridicat şi eu.

Dar Păstorul Elisei de la amvon, plin de nervi, întreabă: ,,Mai are cineva ceva?”  Toată biserica s-a deranjat. La urmă a oprit Biserica, şi întreabă pierdut în nervi:  ,,Vă place „ vă place” neorânduiala pe care o face Bold şi Longodor”? ,,M-aţi adus aici să vă bateţi joc de mine?” Apoi a ameninţat biserica spunând că ,,nu va mai merge mult aşa şi fără nici un comentariu a spus ,,sunteţi liberi.” Eu vorbisem despre pământ şi Bold de dragostea de fraţi, nu avea motiv să spună că l-am deranjat.

Sau mai întâmplat multe pe care le-am notat chiar în acelaşi ceas sau în aceiaşi zi căci purtam un carnet la mine şi notam totul ce mi se părea important.

Cine oare se va mai  ridica să scoată bisericile de sub jugul stăpânirii acestui cler bisericesc?  Cine oare  va scăpa bisericile din mâinile acestor dictatori care se învelesc în veşmântul de slujitor al bisericii?  Câte jertfe mai trebuie date pentru a ne elibera? Toţi credincioşii  lor dorm visând raiul legănaţi de mai mari lor. Şi nu vor să ştie ce i s-a întâmplat celui ce şi-a îngropat talantul în pământ.

265

Scopul acestei scurte prezentări, şi a acestei cărţi nu este de a denigra pe cineva, ci de a vedea unde au ajuns bisericile în general. Domnul Isus şi-a dat viaţa pentru ca cei născuţi din sângele Lui să fie o familie şi de aceea a învăţat pe copiii Lui  să zică -Tatăl nostru – şi să ştie că sunt fraţi.

Iar: ,,casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu,” 1 Timotei 3:15 este casa noastră a tuturor. Nu a cultului sau a clerului ,,bisericesc.

Astăzi nu mai găseşti biserici care să fie familii de credincioşi ci numai organizaţii de ,,credincioşi”. Domnul Isus a spus: ,,şi voi toţi Sunteţi fraţi.” Matei 23:8

,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi Suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”1 Ioan 3:1

Unde sunt cuvintele Domnului Isus: „Dacă  vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!” Marcu 9:35

,,cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.” Luca 22:26

,,Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.”

Luca 9:48

,,Isus le-a zis: „ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” Luca 16:15

Unde sunt cuvintele apostolilor:?

,,în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”

Filipeni 2:3

,,Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” 1 Petru 4:10

,,Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” 1 Corinteni 14:26

,,Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceia ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” Efeseni 4:16

*

,,Vai! cum s-a înnegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile uliţelor!” Plînngeri 4:1

,,Pocăiţi-vă, deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” Fapte 3:19

(E vorba de autorul cartii Biserica adevarata, postata in serial pe acest blog)
Pentru că mulţi sunt ispitiţi să ştie cine vorbeşte, nu ce vorbeşte,  fac această scurtă prezentare, cu toate că nu este de nici un folos să se ştie cine sunt eu.
1.Nu este important cine vorbeşte sau lucrează în Numele Domnului, pentru că Domnul Isus a zis: ,,vor veni mulţi în Numele Meu,…Şi vor înşela pe mulţi.” Marcu 13:6. Aşa este! Dar este important dacă cineva vorbeşte şi lucrează după cuvântul Domnului scris în Scripturi. Exemplu, dacă proorocul Balaam nu asculta de măgăriţa lui din cauză că era o măgăriţă, îngerul Domnului îl tăia cu sabia. (Numeri 22) Ne întrebăm: ,,Câţi ,,creştini” vor fi tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi în întunericul de afară, (Matei 25.30.) pentru faptul că s-au uitat la cine vorbeşte sau lucrează în numele Domnului şi nu la cine vorbeşte şi lucrează după Cuvântul Domnului.
2. Omeneşte, nu Biblic, ci omeneşte, nu condamn cultul Baptist în care am primit credinţa. De ce?  Fiindcă un frate, dintr-un alt cult, care se socoteşte mai bun  decât cel Baptist, a făcut opt ani şi  trei luni de puşcărie şi a fost bătut de două ori de oameni de frunte ai ,,bisericii” lui, pentru acelea-şi fapte pe care le-am făcut şi eu (nu m-am supus nelegiuirilor celor mari) în cultul Baptist; fără să primesc nici o palmă nici o zi de puşcărie.
3. Nu vreau să condamn pe fraţii mei care-i voi aminti cu numele, deoarece nici eu nu eram mai bun cu câţiva ani mai înainte de a cunoaşte Scripturile. Sunt fraţii mei pentru care am fost gata să sufăr şi m-am rugat să-i pot iubi şi pe care i-am iubit şi îi iubesc. Dovadă că n-a fost o zi în viaţa mea să nu-i fi salutat cu drag, când ne-am întâlnit sau să nu fi vorbit cu ei, când a fost posibil. Domnul Isus n-a urât oameni păcătoşi ci păcatul, şi noi trebuie să facem  ca El. Dacă cineva spune, fără dovezi Biblice, că cartea aceasta este scrisă  din ură faţă de cineva, o face ca să abată oamenii de la adevăr sau nu vrea să primească adevărul biblic şi va fi pedepsit.
Cine sunt eu?
„Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie  clătinată de vânt?” Luca 7:2. ,,nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă tuturor.” Daniel 9:7
M-am născut în 1937 într-o familie de ţărani credincioşi Catolici (România), Com. Buciumi Jud. Sălaj. Când eram de 5-6 ani, părinţii mei au părăsit biserica catolică şi s-au alăturat câtorva familii de credincioşi Baptişti, care cu puţin timp înainte părăsise şi ei biserica catolică şi se numeau şi erau pocăiţi. În timpul acela era o mare ruşine  să te pocăieşti. Oamenii îşi băteau joc de
245
pocăiţi şi unii îşi învăţau copiii să râdă de noi, copii pocăiţilor, cu vorbe pe care nu le putem scrie aici. Pentru noi, copiii, era o mare tortură psihică.
La şcoală am întâmpinat şi mai mari greutăţi, deoarece unii învăţători ne scoteau în faţa clasei să râdă copiii de noi că suntem pocăiţi şi făceau serbări cu dansuri şi alte lucruri, la care ne cereau să participăm, iar părinţii spuneau nu, etc. Nu ştiu să fi regretat vreodată că sunt pocăit, ci numai că nu am fost destul de pocăit.
La început Bisericuţa noastră era formată, mai cu seamă, din câteva familii numeroase, dar era har. Bărbaţi, femei, bătrâni, tineri, copii, toţi trebuiau să participe cu câte ceva la serviciul divin. Ne adunam şi prin familii, în-afară de casa de adunare. Eu eram printre cei mai activi. Toţi mergeam şi pe la alte adunări, din alte localităţi; dar mai cu seamă, noi  tinerii, mergeam şi zeci de kilometri pe jos şi cu căruţa până la Jibou, Ciucea, Vălcău, Cehei, Topa Mică, etc. Peste tot eram luaţi în seamă şi ni se cerea să le dăm ce le-am adus; poezii, cântări, versete biblice, şi să le vorbim din Biblie. Se bucurau şi ei şi noi, văzând că mai avem fraţi care ne iubesc şi ne iau în seamă.
Comunişti: Când au venit comuniştii au cerut bisericilor să aibă un om care să fie responsabil de biserică şi să o reprezinte în faţa organelor de stat. Nu ştiu să fi avut la noi un astfel de om  până atunci sau chiar dacă ar fi fost, nu ştiu să se fi impus. Cei care cunoşteau  Scripturile s-au împotrivit şi s-a produs o  dezbinare.S-a format o clasă de ,,mai mari” cu inima împărţită şi cu Dumnezeu şi cu oamenii partidul, care-i susţinea; şi o alta clasă care nu erau de acord  să fie stăpâniţi necondiţionat şi mai ales de oameni care sunt în legătură cu cei ce vor să ne distrugă.  S-a întro-dus acea blestemată rânduială pe care şi azi o numim: ,,bună rânduială.” Exemplu, de aici înainte nu mai avea voie să împartă cina, să boteze, să cunune,  să facă înmormântări sau să ia hotărâri majore, decât responsabilul sau cu voia lui. De aici înainte nu mai aveam voie să plecăm pe la alte biserici decât cu acordul lui sau venea şi el de faţă, se aşeza la amvon  sau în fruntea mesei şi de obicei conducea programul. El consuma aproape tot timpul destinat pentru vorbire, lăsând câte puţin timp şi pentru alţi (având prioritate cei a căror părinţi erau ataşaţii lui) ca să nu se facă tulburare. La ora fixată încheia spunând că e obositor.
Până aici putea să împartă cina orice frate care putea s-o ia. Exemplu, eu ca tânăr mi-a cerut fraţi să împart cina şi în Com. Agrij şi în satul Păuşa.  Alţi tineri şi mai ales bătrânii vorbeau la binecuvântări, boteze, nunţi, aşa cum hotărau fraţi pe loc sau  îi chema mai dinainte, fără să fim împuterniciţi sau aleşi pentru aceasta slujbă în mod special.
La noi, primul ,,împărţitor de cină,, sau ,,lucrător” (aşa li se spuneau atunci la păstorii de azi) a fost Cucuianu Teodor, (fără nici o calitate spirituală,) care locuia în satul Păuşa, (a treilea sat), avea o casă grea şi era o povoară pentru fraţii, care erau foarte săraci, deoarece
246
comuniştii le luau aproape şi strictul necesar.  Aceşti ,noi conducători, ne având altă slujbă, mergeau prin familii şi ponegreau pe toţi fraţii mai buni ca ei deoarece nu-i acceptau sau se simţeau umiliţi în faţa lor; scotocindu-le prin arhiva vieţii, banalizând lucrurile, scornind lucruri neadevărate şi punându-i în rândul celor cu învăţături străine. În felul acesta au fost scoşi din biserici aproape toţi fraţi buni. Ca de exemplu: Ţap Gherasim, Luca Brosului, Păcuraru din Bodia, Socrul meu Ciupe Augustin şi alţii care au fost cei mai capabili oameni pe care îi aveam în adunarea noastră şi satele de primprejur. Iar responsabili au pus oameni care nu aveau şira spinări dreaptă. Lucrătorul convingea fraţii şi surorile mai slabe să-şi pună conducători pe oamenii lor pe care-i scoteau în evidenţă. Aveau timp să umble pe la fraţi căci erau scoşi din service.  Din vizitele lor, numite şi astăzi: ,,vizite de lucru”, eu nu ştiu să fi învăţat ceva bun din ele sau mai multă Biblie, aşa cum învăţam de la fraţii bătrâni şi fraţi mai buni care ne vizitau înainte. Aşa că de acum ne plăteam oameni ca să ne ducă în rătăcire, ba surorile îi aşteptau şi cu mâncări alese. (Exact cum a zis Marx: „Se vor lega cu funia lor.”)
Noi eram de-acum la cheremul conducătorului, ne având libertatea pe care ne-o acorda fraţii bătrâni şi fraţii mai buni dinainte, pe care îi interesa lucrarea Domnului şi nu interesele lor. Văzându-ne şantajaţi nu mai aveam acelaşi zel. Un exemplu: ,,Într-o zi când eram adunaţi tineri şi din satele vecine, vine şi lucrătorul (Cucuianu Teodor) între noi şi ne spune că  nu mai avem voie să mergem la nici o biserică fără aprobarea lui. Fratele meu a zis: ,,Nouă nu ne trebuie aprobarea nimănui când vrem să facem o lucrare pentru Domnul”. Atunci ,, pastorul a zis: ,,Dacă nu ascultaţi de mine vă dau paşaport” Fratele meu a zis: „Cu atât mai bine că vom avea acte în regulă”.
Fraţii şi surorile mai slabe şi noi conducători  ne spuneau să fim supuşi că ne închide adunarea şi ne urmăreşte poliţia şi securitatea. Deci toate deplasările ulterioare s-au făcut sub o presiune psihică şi de afară şi dinăuntru, deoarece unii ne întrebau dacă ştie ,,lucrătorul” de noi. Eu eram de partea ,,lucrătorului” care mai târziu s-a numit păstor. Introducerea termenului de păstor ne deranja şi pe noi, copiii., dar nu după mult timp ne-am obişnuit. De exemplu, tatăl meu spunea la toţi oameni că noi nu avem popă, ci popa nostru e Domnul Isus. Dar într-o zi o vecină văzând pe ,,împărţitorul de cină,” a întrebat pe tata: ,,Mă Ioane! Dar acesta cine e, nu-i popă? Tatăl meu a făcut: „Fiiuuuu” ca şi cum s-ar rupe ceva în el,  şi a zis: ,,Acesta este ,,împărţitor de cină.” Iar femeia a zis: „Noa, dar tot un popă-i şi-aista” Şi tatăl meu a plecat dând din mâini şi vorbind singur. Scena aceasta n-am uitat-o niciodată. Eu condamnam pe tata şi pe socru ,care-l cunoşteam de mic, şi pe alţii, pentru că nu erau supuşi în totul. Iar
247
ei nu puteau să ne spună totul de frică să nu ne piardă. Eu ştiam că ,,aleşii Domnului” lucrează după cuvântul Domnului şi sunt oameni care stau în spărtură, aşa cum ni se spunea. Iar cei bătrâni nu vorbeau între noi de pericolul care ne aşteaptă ca să nu ne descurajeze. Nimeni nu îndrăznea să se atingă de cei mari deoarece se dădeau drept, ,,unşi Domnului” Cei care-i deranjau pe ,,unşii Domnului” imediat erau etichetaţi cu învăţături străine şi marginalizaţi sau daţi afară din biserică pe uşa din dos.
Prima lovitură! (Acum stăteam la socri în Bodia satul vecin). S-a întâmplat  că moare o vecină,  care i se  zicea: ,,Veronica Domnului” şi era singură pocăită în casă. Cei din casă mi-au cerut să mă ocup eu de predicatori, zicând că ei nu ştiu cum este la noi, la pocăiţi. Eu am anunţat repede ,,lucrătorul” care acum era, Jurja Ioan şi stătea la Zalău la 25 Km. Dar fiindcă era un om fără nici o calitate de predicator, am luat bicicleta şi am plecat la Brebi şi la Jibou (30 Km.)  unde se găseau câţiva fraţi, Marian Ambruş, Naşu  şi Taloş Alexandru, care vorbeau aşa de bine încât oricine îi asculta.  Ajung la Ambruş şi-i zic: ,,Vă rog să veniţi mâine la înmormântare căci e sărbătoare şi va veni multă lume şi de pe satele vecine, că sora a fost dintr-o familie mare, etc.” El m-a întrebat: ,,Ai chemat păstorul?” am zis: ,,Da.” El a zis: ,,Dacă l-ai chemat eu nu vin.” Am zis să se gândească la lucrarea Domnului că nu-l chem pentru mine. etc. El mi-a zis: ,,Eu vreau să mai vin pe la voi şi dacă mă bag peste pastorul vostru nu voi mai putea veni. Văzând că nu pricep, mi-a zis: ,,Săptămâna trecută am fost chemat la Zalău la autorităţi, că pastorul ne-a pârât că îl deranjăm fiindcă lucrăm în bisericile lui. Şi dacă ne băgăm peste el noi nu vom mai putea veni pe la voi pentru că intră securitatea peste noi. N-am crezut.
Dacă am văzut că nu reuşesc să-l conving am zis: ,,Mă duc să vină Naşu” (un frate, tot din Brebi, pe care l-am cunoscut doar sub numele de Naşu) El a zis: ,,Degeaba că şi el a fost chemat la Zalău împreună cu noi şi nici el nu vine.” Am ajuns la Naşu şi mi-a spus acelaşi lucru. Atunci am mai mers încă câţiva km. la Jibou la fratele Taloş Alexandru  (băiatul lui era atunci la seminar, mai târziu a ajuns profesor de seminar şi cu funcţii în cult) era şi el un predicator bun, dar şi el fusese împreună cu cei doi chemaţi la organele de stat.
Taloş  mi-a spus: ,,Eu stau aici de pază (Era de pază la ceva depozit sau ce era acolo)  deoarece pot să-mi pun om în loc când e de lucru în lucrarea Domnului,  dar la înmormântare nu pot veni, fiindcă ai chemat păstorul” Nu voia să spună, de ce, dar când a văzut că ştiu mi-a zis: ,,Eu plec dimineaţă la Zalău şi mă întreb de pastorul vostru, dacă mă lasă să vorbesc la înmormântare;  şi dacă mă lasă voi veni, iar dacă nu, vei şti că nu m-au lăsat. Dar să nu spui nimănui ce ţi-am spus eu acum.” Eu am zis:  ,,Zece ani nu spun nimănui, dar dacă aşa este după zece ani voi spune la
248
toată lumea.”  Nu credeam că un pocăit ar putea pârâ fraţii, oricât de slab ar fi fost. Eram deranjat crezând că oamenii partidului au reuşit să dezbine fraţii şi că până mâine nu mai pot informa alţi fraţi mai buni (Pe timpul acela oamenii nu aveau maşini şi telefoane acasă şi eu aveam doar o bicicletă rea) şi cu păstorul nostru fac doar lucrarea lui Dumnezeu de râs.
Dar venind înapoi zic: ia să trec iar pe la Ambruş, să-l întreb dacă nu s-a răzgândit. Acum mi-a zis: ,,Eu vin! du-te spune şi la Naşu să se pregătească şi bagă-te şi pe la Gusti din Prodăneşti.” Nevastă-sa Carolina a zis: ,,Du-te că vei ţinea tu clopul la popa” Ambruş i-a zis: ,,Dacă spune ceva îl trimit acasă că e vorba de lucrarea lui Dumnezeu.”
A doua zi pe la ora unu se începea înmormântarea, iar la ora 12 era plin de oameni la mine în casă care aşteptau să se înceapă înmormântarea. Au venit cei trei Ambruş, şi Naşu din Brebi şi Gusti din Prodăneşti şi le-a vorbit oamenilor în casă. Taloş n-a venit pentru că păstorul nu i-a dat voie să vorbească. Aproape de oara unu au venit şi pastorul tot la mine acasă. Când l-am văzut pe geam la poartă am mers înaintea lui şi i-am spus cu bucurie că au venit şi cei trei: El mi-a zis: ,,Ei au venit, dar nu pot să vorbească” şi mi-a explicat că el trebuie să iasă la pensie, că are copil mic (Se căsătorise la bătrâneţe cu o fată rămasă mai bătrână) şi că autorităţile i-au pus în vedere să nu mai lase fraţi să umble prin adunări. Eu puţin deranjat  am zis: ,,Întâi Hristos şi apoi interesele personale” Şi i-am spus că preşedintele Sfatului Populur, stă în fundul grădinii la mine şi nevastă-sa a pregătit pe nevastă-mea la nuntă deci e ca o naşă, şi orice se întâmplă suport eu toate consecinţele ce decurg  din cazul acesta. Dar el nu şi nu.
Au intrat în casă şi i-au chemat pe cei trei în altă cameră şi le-a spus că nu au voie să vorbească. Ei cereau măcar 15 minute dar el, nu şi nu. Oamenii din casă au plecat toţi la casa moartei şi lumea aştepta de mult, iar predicatorii nu ajungeau la nici un rezultat că pastorul nu-i lăsa să vorbească. În sfârşit a trebuit să plece, fără să fi clarificat cât şi cine va vorbi.  Ajunşi la casa mortului păstorul i-a zis lui Ambruş să meargă să vorbească câteva minute în casă să termine cu el. (Se vorbea câteva minute la cei din cameră unde era mortul apoi scoteau mortul afară unde era publicul şi continua programul.) Dar Ambruş i-a spus să vorbească el întîi(Pastorul). Ne-având încotro, a mers pastorul şi a început să dădea instrucţiuni la cei care vor vorbi după el în felul următor: ,,Îi rog pe cei ce vor mai vorbi să nu vorbească lung, să nu vorbească de alţii,” etc. Aproape uitaseră de mort. Afară a început să vorbească Ambruş cu aşa putere încât toată lumea a stat ca de piatră. Apoi a vorbit Naşu, tot aşa de bine. A vorbit şi Gusti din Prodăneşti dar se observa că situaţia dinainte l-a afectat. Apoi a vorbit şi pastorul câteva cuvinte şi s-a încheiat.
În timp ce cei trei vorbeau pastorul se tot uita urât la mine ca şi cum
249
mi-ar fi zis: „Vezi ce ai făcut?” El nu se bucura că se face lucrarea Domnului, ci-l deranja. Totuşi a fost o lucrare nemaipomenită pe la noi. Oamenii au rămas aşa de mişcaţi încât un vecin care înjura pocăiţii şi îşi bătea joc de pocăinţă mi-a zis: ,,şi eu trebuie să mă pocăiesc”.  Eu le-am trecut pe toate pe seama unui incident trecător şi am rămas credincios păstorilor.
Întoarcerea. Prin 1966 venisem la Hunedoara unde biserica era dezbinată în două, unii cu păstorul, (Vădan) alţii contra, iar eu am trecut de partea păstorului. Dar  într-o zi, mă gândesc să caut amănunţit ce spune Biblia despre păstori, cum trebuie să lucreze, cum trebuie respectaţi etc  să-i pot apăra, si să fac de cunoscut bisericilor să-i cinstească ca pe unşii Domnului. Mi-am pregătit un caiet ca să notez toate cuvintele din Noul Testament care amintesc numele de păstor la creştini, pentru ca să le pot studia pe rând una câte una. (Pentru orice problemă neclară citeam Noul Testament întreg şi notam cu grijă tot ce era în legătură cu problema, nu citeam fără creion.)  Am ajuns cu citirea la capăt şi am notat un singur cuvânt dintr-un singur verset, citim: ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,” Efeseni 4:11 Am zis: ,,nu se poate să fie numai un cuvânt ” Am citit din nou şi din nou şi tot un cuvânt a rămas  în caietul meu. Atunci m-am deranjat văzând că Biblia aminteşte numai odată numele de păstor pentru creştini şi văzând că se bate atâta monedă în jurul păstorului.
Pe deasupra; în versetul amintit, păstorii era trecuţi  între evanghelişti, prooroci şi învăţători. Mi-am zis ,,Doamne Dumnezeule, dar pe evanghelişti, pe învăţători, pe prooroci, nu-i caută nimeni, nu-i instalează nimeni, nu-i ordinează nimeni, nu se roagă nimeni să-i aducă Dumnezeu să-i pună în lucrare şi să ne slujească” etc. Şi dezorientat l-am întrebat pe păstorul bisericii, (C. Ioan venit nou la Hunedoara:) ,,De ce nu căutăm, nu instalăm şi nu ordinăm şi evanghelişti şi învăţători în biserică aşa cum instalăm păstorii?” El s-a simţit jenat şi mi-a zis: ,,Frate Longodor: „poporul baptist este un popor revoluţionar şi trebuie să fim atenţi ce vorbim” şi n-a vrut să mai vorbim de lucrul acesta. Eu am rămas gândindu-mă: ce are revoluţionarismul Baptist cu evangheliştii, învăţătorii şi proorocii şi alţii? Am cercetat mai departe şi am mai găsit încă două cuvinte: „păstoriţi.”  (Fapte.20.17,28. 1 Petru 5.1,2.) Ei bine, am zis eu; cine păstoreşte este păstor. Dar când am văzut că în amândouă locurile  spune la bătrânii Bisericii să păstorească Biserica  m-an întrebat: „ce caută tinerii la păstorire?” Am întrebat ba pe unul, ba pe altul: ,,de ce am pus tineri la păstorire când Biblia spune să rânduim bătrâni?”
Cei mai mulţi nu ştiau nimic despre lucrul acesta, unii mi-au spus că tineri sunt mai capabili, alţii, că timpul de atunci nu se potriveşte cu cel de acum, ba un păstor mi-a spus că tinerii au: ,,mai multă pricepere
250
bătrânii,” fără să repete şi partea a doua a versetului care zice: ,,căci păzesc poruncile Tale.” Psl 119:100, pe care ei le calcă, luând slujba bătrânilor. Eu niciodată n-am putut crede că  trebuie să corectez pe Dumnezeu care ne-a dat Biblia şi ziceam: ,,dacă Dumnezeu a spus să aşezăm bătrâni, atunci, bătrâni trebuie să fie.” Cei mai mulţi mi-au răspuns că tânărul Timotei a fost păstor, dar n-am găsit scris că a fost păstor ci evanghelist şi chiar în versetul cu păstorii spune că evangheliştii sunt alţii şi nu păstorii. Atunci mi-am luat trei zile concediu de la serviciu şi am plecat la Bucureşti să întreb profesorii de la seminar despre aceste lucruri, crezând că ei trebuie să ştie.
Ajuns la seminar am vrut să vorbesc cu directorul seminarului Jean Staneschi, dar nu m-a primit pe motiv că nu are timp de mine.  Am întrebat pe nişte tineri dacă nu aş putea să vorbesc cu alţi profesori. Chiar atunci urca pe scări Doctor Vaş sau Voaş sau cam aşa ceva (de naţionalitate Maghiară) şi i-am spus că am venit de la Hunedoara  anume să stau de vorbă în ceva probleme Biblice. El m-a întrebat acolo pe scări cu un ton respingător: „Ce probleme Biblice ai”. Văzând că nu vrea să stea de vorbă cu mine, am întrebat dacă Timotei a fost păstor. Atunci el a început să urce scările mai departe ca şi cum l-aş fi deranjat şi mi-a aruncat câteva cuvinte în timp ce urca scările fără să se uite înapoi: ,,Timotei a avut nişte atribuţii” Eu am rămas uitându-mă după el şi  gândindu-mă, oare cu ce l-am deranjat, şi ce are atribuţiile cu păstorirea din moment ce biblia spune clar că evangheliştii, ca Timotei, sunt una şi păstorii alta? Nu m-am supărat dar nici nu mi-a plăcut deoarece; tatăl meu a plătit la seminar zeci de ani şi eu la fel, iar acum vin de-la sute de kilometri, sacrific timp, bani, şi oboseală, pentru să stau câteva minute cu ei de vorbă şi nici măcar nu se uită la mine. Dar am socotit tot un incident trecător. Dar eram hotărât să găsesc adevărul, cu privire la slujitori şi rânduiala bisericească.  Am întrebat mulţi păstori şi oameni socotiţi buni cunoscători ai Bibliei, dar toţi se fereau de răspunsuri clare pe această linie. Un  păstor socotit mare credincios  mi-a spus: „Biblia nu-i suficientă în materie de credinţă”. Altul: „Lumea s-a schimbat şi trebuie să schimbăm şi noi rânduielile”. Alţii îmi dădeau fragmente şi citate Biblice care nu se potriveau. Alţii îmi spuneau din istorie. Până azi, nici un păstor, nici un conducător al cultului, nu s-a pogorât până jos la mine să-mi arate în amănunţime ce este scris în Biblie în problema slujirii şi rânduielii bisericii, dar m-au verificat dacă recunosc statutul şi mărturisirea de credinţă a cultului.
După ce am citit şi am răscitit Noul Testament, mi-am dat seama că eu învăţasem o altă biblie şi eram foarte distrus sufleteşte. Nu puteam să las nici Biblia şi nici păstorii. La început, în naivitatea mea, credeam
251
că dacă le voi arăta păstorilor şi oamenilor că nu lucrăm după Biblie se vor speria şi vor cerceta să vadă dacă este aşa şi se vor îndrepta după Biblie sau dacă nu îmi vor arăta unde greşesc. Eu am crezut că oamenii sunt serioşi când e vorba de biblie şi mai ales păstorii.  Dar nici vorbă. Ei nu cred Biblia. Ci se străduia să mă treacă în rândul celor cu învăţături străine. Mai târziu mi-am dat seama că cei mai mulţi ştiu că nu sunt după Biblie, dar nu le pasă lor de Biblie şi le este frică de mine că pun întrebări, despre slujitori şi slujbe bisericeşti la care răspunsurile biblice îi deranjează. Un gând mă apăsa cum, oare numai eu am găsit adevărul şi ceilalţi nu? Îmi aduceam aminte de vorbele fraţilor de demult care vorbeau aşa cum e scris. Dar îmi ziceam; ,,Acum, la toată lumea îi lipseşte o doagă numai mie nu?” Şi eram foarte deranjat.
Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc,  cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.”  L-am întrebat: ,,Ce text?   El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit  un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.
Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să dorm noaptea.  Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.”  Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu  le-ai vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca  Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. Am vorbit multe cu el, pentru că în timpul acela lucram şi eu la o concordanţă, şi văzuse şi el mai de mult ceea ce vedeam şi eu.
Într-o seară plec la comitet ca să-mi explice nişte lucruri, dar după câteva vorbe m-au pus la disciplină, deoarece întrebasem păstorul de ce nu vine la ora de rugăciune. El mi-a spus că nu are timp. Când l-am întrebat: Dar de ce nu lipseşti niciodată de la serviciul divin? Atunci a cerut celorlalţi patru fraţi care erau de faţă să ridice mâna ca să mă pună
252
la disciplină. La cererea păstorului, doi fraţi şi păstorul au ridicat mâna şi doi au fost contra.  Fiind că ei erau majoritatea, trei contra doi pentru că eu nu eram socotit. Am stat un an întreg la disciplină fără ca ,,biserica” să ştie de lucrul acesta.  Îi rugam să  mă elibereze, dar ziceau că ei nu pot, ci numai biserica. Deci de pus la disciplină au putut să mă pună trei, dar de eliberat nu puteau decât mai mulţi de jumătate din vreo patru sute. Nu ştiam ce să fac şi nimeni nu se interesa de mine. Şi vedeam că voi rămânea pedepsit multă vreme, pentru că ei nu dau termene ci spun până la îndreptare. Exemplu, chiar atunci fratele Chiper era sub disciplină pe al cincilea an, pentru faptul că nu cerea de la Dumnezeu ci numai mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat.
Eram şi eu de faţă când l-a pus Ţâţ şi Bold să facă o rugăciune de cerere şi el n-a vrut să se roage la comanda lor. Apoi a spus bisericii că are învăţături străine şi biserica a ridicat mâna şi l-a pus la disciplină. Dar când C. (păstorul) a avut nevoie de el să-l apere, imediat l-a eliberat, n-a mai fost vorba de îndreptare şi biserica iar a ridicat mâna.  Atunci am început să mă duc pe la fraţi să le spun să mă ierte că am întrebat păstorul de ce nu vine la ora de rugăciune şi de ce nu lipseşte de la serviciul divin. Am mers doar la câţiva; dar unii ziceau că nu cunosc cazul, pe alţii nu-i găseam acasă, alţii erau tineri în credinţă şi ei nu se bagă, alţii spuneau că nu degeaba m-au pus ei la disciplină. Mi-am dat seama că nu voi reuşi niciodată să mă eliberez. Când au auzit păstorul că merg pe la fraţi să-mi cer iertare m-au eliberat imediat, n-a mai fost nevoie de biserică şi m-a luat cu el la amvon chiar în seara aceea, că era seară de adunare. Dar pe urmă vreo patru cinci ani nu m-a mai luat nimeni la amvon, dar mai vorbeam la şcoala Duminicală si acasă cercetam cu grijă ce spune Biblia despre slujitorii Bisericii şi rânduiala Bisericească şi rând pe rând Biblia îmi dărâma convingerile despre ,,unşii Domnului” şi rânduielile bisericilor lor.
Simţeam o apăsare în suflet, deoarece când eram tânăr  mi-a căzut la sorţi un verset care m-a urmărit toată viaţa adică, citim: ,,Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău,… Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!” Eze. 3:20. Îmi ziceam: ,,Aici se adună peste patru sute de oameni care nu cunosc adevărul despre rânduiala şi slujitorii Bisericii şi lucră împotriva voii lui Dumnezeu; iar la  judecată mi se va spune ai fost acolo şi ai tăcut şi sângele lor se va cere din mâna mea, trebuie să fac ceva, dar nu ştiam ce şi cum. Prin  familii nu puteam merge deoarece păstorul spunea să nu mă primească, că duc învăţături greşite.  În alte biserici nu puteam vorbi despre lucrurile acestea, că deranjam conducătorii de-acolo. Iar şi prin alte biserici, păstori care sunt în
253
legătură unii cu alţi începeau să mă denigreze în faţa fraţilor şi le spunea că am învăţături greşite. Exemplu, fratelui Alexa Pavel, nu i-a dat voie  păstorul C. să vorbească în biserică spunându-i că l-a văzut că a stat de vorbă cu mine.
Dar  într-o zi o soră bătrână. (Suciu Anastasia)  mă întreabă: ,,De ce nu mai vorbeşti în biserică?” Eu am spus: „Nu mă lasă cei mari.” Ea a zis: „Nu te întreba de ei, când Domnul îţi dă un cuvânt ridică-te şi spune-l.” N-am zis nimic pe moment, dar am găsit scris (1 Corinteni 14.30) că, dacă unul are o descoperire cel dintâi să tacă şi că era biblic ce-mi spunea sora. Mă gândeam să vorbesc zece ani în biserică fără să-mi cer voie. Deoarece biserica este casa lui Dumnezeu şi El este Tatăl meu şi casa Lui este şi a mea şi nu trebuie să-mi cer voie să vorbesc în casa mea. Dar mi-am dat seama că dacă încep să vorbesc fără voia păstorului, totul se va termina cu ani lungi de închisoare, iar cei patru copii ai mei, nu sunt nici unul în stare să-şi câştige pâinea. Nevastă-mea nu avusese serviciu aproape nici odată până atunci. Mai ziceam, după un an de zile voi fi în puşcărie condamnat pentru tulburare de biserică. Apoi voi vorbi din nou şi-mi vor da mai mulţi ani. Iar dacă în anul al nouălea, ultima hotărâre judecătorească va fi numai de cinci ani, asta înseamnă peste treisprezece, paisprezece ani de puşcărie.
Deci trebuie să-mi iau rămas bun pe multă vreme de la libertate, de la familie şi poate şi de la viaţă. Dar îmi ziceam: ,,Ce voi zice la judecată?” Domnul Isus n-a spus că ne va crea condiţii când ne-a zis: ,,iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.” Luca 10:3. Şi că: ,,vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor.” Matei 10:17. Şi fac o juruinţă Domnului, că zece ani nu voi tăcea. Atunci mi-am mai zis:  ,,Să am grijă să vorbesc numai cei scris.” (Ca să am liniştea sufletească, că sufăr pentru cuvântul Domnului.” Să nu urăsc pe nimeni care mă persecută, nici din biserică şi nici dinafară. Să fiu calm să nu mă inervez şi să sufăr cu bucurie. (Calmul şi nervii nu am reuşit să-i stăpânesc întotdeauna.)  Să vorbesc scurt să nu fac abuz de timp.” Am spus păstorului că voi vorbi, dar el mi-a spus că mă va da afară din biserică. Un alt frate din comitet a zis că, ei îmi vor pune lacăt pe gură.
De atunci înainte, când se ivea câte o ocazie şi vedeam că este un timp mai liber, mă ridicam, citeam un verset sau două, (rar ca să înţeleagă oricine) şi vorbeam un minut, două, cel mult trei la ora copiilor sau al tinerilor. Toţi erau ochi şi urechi, unii ca să vadă ce învăţături străine am, alţii să mă poată acuza. De multe ori se ridicau  duşmanii să mă contrazică, dar eu nu mă mai apăram în ziua aceia, ci lăsam pe o altă zi când puteam să arat mai clar adevărul şi să nu se facă tulburare. Dacă greşeam îmi ceream iertare spunând unde am greşit. (De orice greşeală a mia făceau mare caz,
254
dar aceasta mă ajuta să am grijă să vorbesc exact ce este scris.
La început n-a spus nimeni nimic; Nu voiau să se vadă că ei sunt împotriva celor ce vorbesc în biserică, dar aceasta mă ajuta să am grijă să vorbesc exact ce este scris.   La început n-a spus nimeni nimic.
Nu voiau să se vadă că ei sunt împotriva celor ce vorbesc în biserică şi nu ştiu să se fi spus vreodată acest lucru. Dar eu citisem în Omiletică şi  un păstor s-a scăpat şi a spus că ei au  învăţat în seminar să elimine pe cei ce predică fără şcoală teologică. Ei ştiau că s-au ridicat mulţi, dar a fost numai un foc de paie care s-a stins repede. Apoi a început să prelucreze biserica împotriva mea spunând că eu, urăsc şi sunt  împotriva păstorilor pe  care i-a pus Dumnezeu şi împotriva conducerii bisericii.  Citeau de prin Vechiul Testament cum a pus Dumnezeu conducători la poporul Său, cum a fost binecuvântaţi prin conducători, cum a biruit prin ei şi cum i-a înghiţit pământul pe cei ce s-au împotrivit lor, etc. Ei aveau la dispoziţie oare întregi, iar eu într-un minut sau două pe săptămână, sau la câteva săptămâni, nu puteam să explic totul şi nu puteam vorbi totdeauna despre aceste lucruri. Cu toate că le-am spus de atâtea ori că nu sunt împotriva păstorilor care sunt după Biblie şi nici împotriva rânduielilor puse de Dumnezeu, cuvintele mele nu erau auzite.
Vorbeau despre rânduiala bisericii lor în aşa fel încât toată biserica era convinsă că rânduielile lor sunt date de Dumnezeu şi trebuie respectate cu sfinţenie, iar pe mine mă scoteau drept omul care sunt împotriva rânduieli pusă de Dumnezeu. A fost un timp când nici nevastă-mea, nici fratele meu nu erau de acord cu mine, iar copiii spuneau că-i fac de ruşine. În timpul acesta am primit o bucurie cum n-am avut niciodată în viaţa mea. Nu pot să explic nimănui fericirea pe care am primit-o când am fost lepădat de toţi şi mă simţeam singur cu Dumnezeul meu. Aş fi vrut toată viaţa să rămân aşa, dacă unii n-ar fi fost deranjaţi. Apoi unii văzând nedreptatea ce mi se făcea au început să mă apere. N-am cerut niciodată nimănui să mă apere şi nici n-am făcut partidă. Nici nu m-am interesat ce discută sau ce vreau să facă cu mine, deoarece îmi era egal şi ştiam aproape tot ce mi se va întâmpla, iar fraţii îmi spuneau fără să-i întreb. Îmi era frică mai mult de prieteni de cât de duşmani, deoarece nu cunoşteau Scripturile, şi se bizuiau pe puterea lor şi nu pe Dumnezeu. Situaţia se înrăutăţea din ce în ce mai mult, deoarece creau situaţii neplăcute pe care le aruncau în spatele meu.
După ce vorbeam eu, păstorul anunţa mereu comitetul să rămână la urmă şi făcea şedinţe dese cu întreaga biserică. Unii îmi ziceau: ,,Le-ai dat de lucru.” Au întrunit de multe ori biserica să mă pună la disciplină dar n-au avut majoritatea, cu toate căci C. de multe ori cerea să mă voteze în bloc. Adică: mă puneau între curvari, beţivi şi oameni stricaţi şi păstorul
255
ridica mâna cât putea de sus si striga: ,,ridicaţi fraţilor mâna, ridicaţi, să scoatem afară răul din biserică.” Dar cei mai mulţi nu ridicau mâna pentru că vedeau că sunt şi eu între cei ce-i votau în bloc. Parcă-mi era ruşine că am ajuns ca Domnul Isus răstignit între doi tâlhari ca oameni să vadă că a fost răstigniţi trei tâlhari. Data ţinerii şedinţelor speciale erau secrete şi le ştia numai păstorul şi oamenii lui şi oprea biserica pe loc ori de câte ori voia sau vedea că mulţi din cei ce mă susţin sunt în serviciu sau pe la alte adunări..
Încă câteva întâmplări: pe scurt:
Duminică 6 Octombrie 1977. S-a făcut o şedinţă pe care au numit-o ,,adunarea capilor de familie.” Nici eu, nici nimeni n-a ştiut că se va ţine decât oameni păstorului. Au fost în jur la treizeci şi cinci de toţi. Un frate mi-a spus că mi-a ponegrit familia, pe tata, pe mama, şi pe mine în fel şi chip (rare femei  a putut fi date exemplu de bunătate şi credincioşie ca mama mea, dar tatăl meu avea un defect. El spunea toate lucrurile pe faţă nu şoptea, nu ştia să fie făţarnic şi spunea direct păstorilor că, oamenii sunt săraci şi ar trebui să muncească şi ei ca Apostolul Pavel.) În seara aceea de duminică, pe la oara unsprezece noaptea, soseam acasă de la biserica din Cugir şi întâlnesc fraţii care atunci veneau de la şedinţă.  Fratele Viorel Pleşcan  îmi zice: „Unde umbli  frate Longodor, că de aseară ne luptăm pentru d-ta şi te-au pus la disciplină.” Vorbea despre vreo 18 voturi. Dar un alt frate a zis: ,,Eu am numărat voturile şi C. a minţit cu patru, n-a avut majoritatea”.
A treia zi vine la mine acasă păstorul C., Mănuţiu şi Furdui Vasile şi-mi spune că duminică  s-a întrunit biserica. (N-a spus de capii de familie) şi că am fost pus la disciplină. Apoi îmi spune ce am voie şi ce nu am voie să fac pe viitor, (să nu mai vorbesc în biserică, să nu mai plec pe la alte adunări, să nu iau cina, să nu mă rog decât pentru mine, etc.) Voiam să stau de vorbă cu ei, dar ei nu voiau.  Atunci am zis: ,,Mi-e ruşine că Domnul Isus a fost judecat mai drept ca mine că a avut voie să se apere iar eu nu! Mai întâi să-mi dovediţi vinovăţia cu Biblia, altfel nu mă supun.”  Atunci ei mi-a spus că vor lua şi alte măsuri.  Eu am vorbit mai departe şi nu puteau să mă dea în judecată, atâta timp cât sunt membru bisericii.  Şedinţa cu capii de familie nu era  constituţională, (doar credeau că mă păcălesc a doua oară, dar acum nu mai credeam în disciplina lor, dacă nu era dovedită cu biblia) aşa că se străduiau mai departe să convingă biserica să ridice mâna împotriva mea.
15 Octombrie 1977 Au venit la mine C. (păstorul) cu secretarul bisericii Faur Samuiel, să mă pună păstor la nişte biserici care le păstorea
el de la Lunca Cernii şi Negoi. Deci  cu o săptămână înainte eram de aruncat ca un gunoi, iar azi sunt bun de păstor, fără să mă fi schimbat cu nimic. (Vedeţi cum se fac păstorii) Dar ei voiau să mă facă păstor să nu
256
mai pot vorbi despre lucrurile acestea.
Aşa că Duminică 13 Noiembrie 1977) păstorul ştiind că sunt împotriva statutului de organizare şi funcţionare, m-a întrebat în faţa bisericii. ,,Eşti de acord cu statutul de organizare a cultului creştin Baptist?” eu am spus: Sunt de acord în tot ce se potriveşte cu Biblia” Atunci m-a întrebat din nou: ,,Eşti de acord cu statutul aşa cum e scris el acum?” Eu am zis: ,,Nu.” Atunci a explicat Bisericii că biserica s-a menţinut prin disciplină că statutul de organizare e făcut de oamenii lui Dumnezeu pentru Bunul mers al bisericii, etc. şi dintr-o dată a ridicat mâna cât a putut de sus şi striga: ,, Fraţilor să votăm statutul de organizare şi funcţionare a bisericii.” Dar minune! nimeni n-a ridicat mâna nici oamenii lui. (Probabil că oameni lui au văzut că nimeni nu ridică mâna şi le-au fost ruşine.)
Dar C. insista mereu cu mâna ridicată în sus: ,,Să votăm statutul fraţilor, să votăm statutul” Atunci au mai ridicat vre-o doi trei mâna, iar fratele Bold salvează situaţia se ridică şi zice: ,,Frate C. Statutul a fost votat nu mai trebuie votat” (Observaţi că legile lor odată votate de ei nimeni nu mai are voie să le calce sau să le schimbe) Atunci păstorul  văzând că a întrat în încurcătură a trecut repede la alte lucruri. Fraţii n-au votat statutul pentru că au văzut că este o farsă cu care vrea să mă dea afară din biserică. Mulţi nici nu ştiau cei acela statut.
Într-o zi fratele Chiş îmi spune ,,pregăteşte-te că păstorul şi oamenii lui au hotărât să te dea la poliţie că le tulburi adunarea şi că a vorbit cu cei de la Bucureşti. Mai întâi va veni Uniunea să te dea afară din biserică dar totul este secret şi să nu spun că ştiu de la el.” (Chiş cunoştea lucrurile căci păstorul stătea atunci la el în acelaşi apartament) şi ginerele lui era în comitet. N-a fost o surpriză pentru mine şi ştiam totul ce poate să mi se întâmple. Aşteptam ziua când mă voi bucura că sufăr şi fizic pentru adevărul Biblic. De aici înainte C. pregăteşte biserica pentru când va veni Uniunea.
Exemplu: Cu câteva luni mai înainte o serie de păstori îi vom vedea vizitându-ne biserica în fiecare duminică. Dăm doar câţiva. C. le spunea că nu e spre binele lor învăţătura mea, iar directorul seminarului (Gean Staneschi) la criticat că nu e în stare să mă dea afară din biserică. De aceea  păstori a venit neîntârziat punându-şi toate puterile să scoată slujba de păstor în relief şi să anatematizeze pe cei ce sunt împotriva lor. Lazăr (păstor) la Deva vine şi spune:,, Mă bucur şi sunt fericit că lucrarea Domnului rămâne în mâini de nădejde” îndemnând fraţii cu tot patosul zicând: „Rugaţi-vă pentru păstorul vostru căci de el depinde prosperitatea bisericii.” Etc. Cum se explică oare că un bărbat ca Lazăr să fie atât de mârşav? Cu câteva săptămâni mai înainte am vorbit cu el la o înmormântare la Cârjiţ şi l-a descris pe C. ca pe un om de nimic, incapabil, un om de fără nici un căpătâi, mie mi-a fost ruşine de caracterizarea pe care i-o făcea îndemnându-mă
257
să lupt împotriva lui şi acum spune că biserica a ajuns pe mâini bune.
Ciocan (păstor) vine la Hunedoara cu două săptămâni înainte de şedinţă. El spune că el are o suită de fraţi care se roagă pentru el îndemnând fraţii să se roage pentru păstorul lor că de rugăciunea  lor depinde puterea păstorului etc.
Ceteanu : cineva m-a informat că C. i-a dat indicaţii ca să-l ajute. A făcut o predică despre Core Datan şi Abiram cum ia înghiţit pământul de vii şi cum pedepseşte Dumnezeu pe oameni care se ridică împotriva slujitorilor bisericii.
Doctor Gherghiţă de la  Deva, vine şi vorbeşte şi el despre Core, Datan şi Abiram în care spune: ,,Mă mir că nu-i mai înghite pământul de vii pe cei ce astăzi se ridică împotriva slujitorilor bisericii,” cu toate că el lupta de partea lui Ţon şi Olah împotriva celor mai înalţi slujitori ai bisericii baptiste. Acum vorbea ca şi cum pământul nu l-ar putea primi şi pe el. (Atunci nu ştiam că el este informator al securităţii)
Aceştia sunt doar câţiva care i-am întâlnit din întâmplare la biserică deoarece duminica eram plecat mai mult pe la alte biserici.   Mai departe, C. urmăreşte o duminică în care cât mai mulţi fraţi să fie în serviciu, (Combinatul de la Hunedoara era cu foc continuu şi o mare parte dintre fraţi lucra şi duminica). Erau la lucru: Bold (Dar care îşi i-a liber), fratele meu, Nicolaie Horopciug, Barbu Marcu şi alţi. Medrea şi Mircea la botez la Negoi în munte sus. Nu ştiu cum au fost informaţi au venit mulţi km. pe jos apoi i-a luat o maşină şi au sosit la timp. Data ţinerii şedinţei era un secret desăvârşit nu s-a anunţat oficial  nici măcar că vine Uniunea, numai puţini ştiau că va veni în curând.
Vineri 31 martie 1978. vine la mine fratele Mircea Horupciug cu hotărârea păstorului şi a comitetului de a fi cooptat în comitet. Şi că mă vor pune în discuţia  adunării generale ca să fiu cooptat în comitet. (Observaţi că ei odată ajunşi mari pot  face ce vor.) N-am vrut să primesc nici una nici alta, spunând că nu îndeplinesc toate condiţiile şi nu vreau să calc Biblia. O altă dată vine la mine păstorul şi secretarul bisericii să mă cerceteze dacă sunt după statut şi mărturisirea de credinţă (Nici dată nu m-a cercetat dacă sunt după Biblie).
Şi iată că la 28 Mai 1978 au picat Uniunea peste noi: Mara preşedintele Uniunii, Bărbătei (Avocat) secreterul Uniunii, Lazăr de la Deva, mi se pare vicepreşedinte. Milcu de la Sibiu nu ştiu ce funcţie mai avea şi C. era secretarul comunităţii de Braşov. Eu o furnică în faţa atâtor elefanţi. Nici măcar vreodată nu m-am socotit că sunt ceva până atunci. La serviciul ,,divin” Mara a predicat pentru a  doua oară în adunarea noastră predica lui: ,,Să fie lumină” Adică ei au venit să facă lumină. Apoi  a început şedinţa. După ce ne-a spus că chipurile : ,,Întâmplarea a făcut
258
să se abată şi pe la Hunedoara că nu intenţionau să vină de aceea nici nu au anunţat.” Poate şi eu îi credeam dacă cineva nu-mi spunea că vine Uniunea ca să rezolve cazul meu. Apoi are cuvântul C. care se plânge de necazurile pe care le are cu mine. Au discutat apoi câteva cazuri mărunte, să nu se prindă că a venit pentru mine, deoarece se temeau că îmi fac popularitate; totul trebuia să fie cât mai neobservat. Apoi au trecut la cazul meu. C. mi-a făcut o prezentare sumbră: că sunt un om răzvrătit, că sunt un scandalagiu, încăpăţinat, nu ascult de nimeni, nici de păstor, nici de comitet, nici de biserică, că am fost pus la disciplină şi eu nu iau în seamă hotărârea bisericii, (Cu toate că Biserica nu mă pusese nici odată la disciplină până atunci.
A urmat Mara (preşedintele) care a spus: că biserica are o rânduială şi că prin rânduială s-a menţinut până acum şi că un om ca mine nu trebuie să fie lăsat să intre pe poarta adunării ci trebuie ţinut afară în stradă. S-a sculat apoi Bărbătei avocat şi secretarul Uniunii care spune că, nu trebuie să mă lase nici să calc în biserică şi mia făcut o prezentare sumbră că era de profesie avocat bătrân.
Pe urmă m-am ridicat eu să plec in faţă să mă apăr. Atunci oamenii lui C. au strigat să stau jos. Cei care ţineau cu mine să plec în faţă. Mara şi C. susţineau şi ei ca să nu-mi dea voie să mă apăr. Mai ales Mara (Preşedintele) s-a împotrivit categoric (deci judecată fără apărare). Atunci am zis  ,, Bine dacă nu-mi daţi voie să mă apăr, ce am de spus acum voi spune duminica viitoare în plină biserică, ca să ştie tot oraşul ce meritaţi.” Atunci s-a făcut linişte şi au tăcut toţi, că ştiau că mă voi ţine de cuvânt. Iar Mara îşi dădu seama că nu-i glumă şi parcă mă invită în faţă. M-am dus lângă el şi am început  şi eu să spun  de când am venit la Hunedoara. Cum m-a împins în spatele Bisericii şi  cum m-a pus un an ala disciplină numai pentru că l-am întrebat pe C. de ce nu vine la ora de rugăciune. Cum că nu trebuie păstor la trei sute de oameni întregi la minte şi apoi am început cu biblia: cum că biblia nu scrie de păstori ca aceştia, nici de rânduielile pe care le avem, nici de seminar, şi că Biblia este călcată.
Şi că păstorii ar trebui să dea banii înapoi la fraţi de la care i-au luat pe nedrept. Atunci Birbătei plin de nervi sare de pe scaun şi strigă: ,,Cum insulţi pe un slujitor al bisericii numai pentru atâta ar trebui să fii dat afară din biserică” Atunci am  zis apăsat: ,,Stai jos până termin şi dă dovadă de cultură, eu am aşteptat până aţi terminat dumneavoastră.” Atunci au stat jos şi n-au scos un cuvânt până am terminat. După ce am terminat Mara Zice: ,, Fraţilor fratele Longodor n-ea trimis la uniune o scrisoare plină de calomnii. Şi dă să bage mâna în buzunar să o scoată  să o arate că venise cu ea în buzunar. (Aici ne aducem aminte de păcală care a întrebat-o pe stăpâna: ,,De unde ştiai dumneata că va cânta cucu de ai luat scrisoarea
259
la dumneata?” Cum de a luat el scrisoarea mea la el dacă n-a ştiut că vine la Hunedoara?” Scrisoarea o trimisesem la Uniune cu foarte mult timp înainte) Dar şi eu am plecat acasă, în timpul serviciului divin şi luasem un exemplar (mă gândeam că mă acuză cu scrisoarea) şi zisei.,, Lasă s-o citesc eu şi-l întreb: ,,s-o citesc?” El temându-se că voi citi scrisoarea în faţa bisericii a trecut la alte lucruri cu privire la mine. Nu voia să audă oamenii ce am scris şi probabil voia să o citească printre rânduri. (Scrisoarea era cu caracter biblic crezând că cei de la uniune îşi vor da seama că biblia e călcată şi vor schimba ceva.) După aceea au dat  voie fraţilor să se scrie la cuvânt.
Ciupea Ioan bătrânul: ,,Eu îl cunosc de mic pe fratele Longodor, totdeauna a fost  încăpăţinat şi când i-am spus că îi vom pune lacăt pe gură au ridicat pumnul, uite aşa ….şi au zis ,,voi vedea eu cine a pune mâna pe mine” Atunci eu am spus liniştit  dar hotărât ,,Nu-i adevărat” Surorile au zis ,,Iii” Dintr-o dată au stat jos. toată biserica au amuţit. Dar Bărbătei strigă cât poate: ,,Ai jignit peri albi.” (Nu ştiu să fi ridicat pumnul nici odată în viaţa mea, n-am primit nici o palmă şi n-am atins pe nimeni nici odată, nici copii în afara familiei”) S-a  vorbit multe altele dar toate fără însemnătate. Cei mai mulţi s-au axat pe tulburare şi pe învăţături străine, dar nimeni n-a spus ce învăţături străine am.  Nimeni n-a deschis biblia să mă judece ca pe un creştin, nici măcar după mărturisirea de credinţă a Cultului.
Iar cei ce mă apărau spuneau că nu m-am abătut cu nimic de la doctrină şi nu ştiu să fi făcut vreun păcat sau să fi auzit despre un păcat şi că tot oraşul îl cunoaşte şi vorbeşte bine despre el. spuneau  apărătorii. Apoi Mara şi Bărbătei au susţinut şi au pledat oare întregi să fiu dat afară din adunare, ameninţându-i mereu pe fraţi că dacă nu pun ordine şi dacă nu mă dau afară le ridică autorizaţia şi închid biserica. După aceia m-au pus la votul adunării generale. C. repede cu mâna sus şi oameni lui şi striga fraţilor ridicaţi mâna. Dar văzând că nu au suficiente mâini, Mara zice: ,,Deocamdată nu, să vă mai spun ceva”  După ce au mai vorbit şi el şi Bărbătei, iar au mai făcut o încercare şi iar nu aveau suficiente mâini şi iar spune Mara: ,,de-o cam dată nu”. Atunci eu am plecat că la unsprezece şi jumătate aveam tren, trebuia să plec cu soţia la Cluj că era grav bolnavă şi era  deja trecut de 10 şi jumătate. A spus fraţilor ,,pacea Domnului” Mara zice” la revedere” Crezând că eu îmi iau rămas bun pentru totdeauna de la biserică. După plecarea mea, fraţii spun că n-a mai insistat să nu vorbesc ci doar  să trimit un bilet la amvon,  să fie rânduială şi dacă nu mă voi supune nici aşa atunci să fiu dat afară din biserică.
După multe insistenţe spunându-le că nu mă opresc să nu vorbesc ci doar pentru buna rânduială, fraţi au ridicat mâna cu condiţia să vorbesc,
260
dar să trimit un bilet la amvon (Nu ştiau toţi că este o capcană sau ce se va întâmpla dacă nu mă supun.) şi aşa au întrunit majoritatea de voturi. Unii ziceau că nu a fost majoritatea şi păstorul n-a numărat bine voturile. Aşa că C. era satisfăcut că şi-a atins scopul. Şedinţa a durat până la 11 seara. Starea mea sufletească a devenit tulbură  nu ştiam ce să fac şi mă întrebam ,,să mă supun biletului sau nu?”. Biblia nu spune despre bilet.  Dar dacă nu mă supun biletului fraţii vor spune că sunt încăpăţânat şi cad în dizgraţie. Dacă mă supun voi fi hărţuit până voi renunţa la el că găsesc ei metode să nu-i mai deranjez cu biletul. Mă gândeam mult să scriu biletul şi să mă duc eu la amvon cu el şi să  nu vin de-acolo până voi spune ce am de spus. Dar Domnul meu şi credincioşi lui nu a avut amvoane, şi nici n-au trimis bilete şi câte altele îmi treceau prin minte.
La urmă am hotărât să merg drept, să nu strâmb calea pentru că, dacă Dumnezeu nea trimis să vorbim e păcat să întreb de cineva ne dă voie sau nu şi mie de-ajuns Dumnezeu sprijinul meu.
Duminică 4 iunie 1978. După masă am fost la Deva. Lazăr ţinea un studiu Biblic. După ce am intrat eu a schimbat subiectul şi a vorbit despre cineva care au fost pedepsit exemplar, ca să înţeleg cum voi fi pedepsit. Apoi m-am dus la Ciupea căci auzisem că vrea să vină să-şi ceară iertare pentru că spusese că am ridicat pumnul şi nu voiam să-l umilesc că era un om bătrân: El mia zis: ,,Din seara asta încolo n-o să mai am nimic cu tine în veac. Te rog să mă ierţi.” M-am simţit foarte jignit că un om bătrân îşi cere iertate de la mine. Mai ales că soţia lui îl certa că de ce umblă cu lucruri neadevărate. Ea era de faţă când vorbisem cu el de lacăte şi  chiar îi spusesem că ştiu că au metode să mă reducă la tăcere. Dar situaţia era alta.  Păstorul  oricând putea să mă dea în judecată sub motiv că un străin îi tulbură biserica. Iar Ciupea după ce şi-a atins scopul şi acum să nu fie vinovat, fiindcă eram dintr-un sat,  să poată spune că el nu e de vină, dacă ajung la închisoare. (Vedeţi cum inventează lucruri neadevărate că să-şi atingă scopul, chiar un om socotit cel mai cinstit dintre ei)
19 Iunie 1978 M-am ridicat şi am vorbit despre puterea Duhului. La sfârşit C. a zis: ,,Conform hotărârii bisericii din 28 Mai fratele Longodor Gheorghe nu mai este membru bisericii noastre, fiindcă a încălcat hotărârea bisericii” A ieşit repede şi a plecat direct la maşină că a văzut că biserica s-a tulburat de anunţul lui. La ieşire multe surori s-au adunat pe lângă mine să mă încurajeze, spunându-mi să lucru mai departe, să nu dau înapoi, să nu descurajez, să am încredere în Dumnezeu şi multe alte sfaturi. Au ieşit apoi fraţii şi au venit şi ei să mă încurajeze. De acum C. şi Uniunea avea putere asupra mea să fiu dat în judecată sau să cheme poliţia că nu mai eram membru al bisericii şi că un străin le  tulbură biserica, care era într-un fel, ocrotită de lege. Dar în timpul acesta se
261
întâmplă un necaz la biserica din Caransebeş unde mai aveau doi închişi tot din cauza  nesupuneri, conduceri cultului şi a poliţiei  (Cei închişi la Caransebeş a făcut o mare greşeală că au părăsit ,,Aşa vorbeşte Domnul” şi s-au  impus şi fizic) iar situaţia mea a fost amânată.
Duminică 10 septembrie 1978. C. nu mai ştia ce să facă când am vorbit eu fără voia lui. La ieşire o soră îmi spune: ,,E atâta de înrăit, mie mi-e frică de el că e în stare de orice.” O altă soră îmi spune: ,,Când ai vorbit dumneata, fratele C. s-a ridicat în picioare ca un taur împungător, nu ştia ce să facă se uita la fraţi jos, se uita către cor avea o înfăţişare groaznică.  Apoi C. a fost dat afară din adunare, oamenii au ridicat măna împotriva lui, iar el şi-au luat oamenii şi au plecat făcând altă adunare.
Duminăcă 23 Decembrie 1979, Faur oprise biserica şi-mi zice să-mi cer iertare de la fraţi ca să mă elibereze să mă poată duce la amvon. Nu aveam nevoie de eliberarea lor, eram liber. Dar fără să-i dau răspuns, zice bisericii: ,,fratele Longodor o să ne spună ceva.” Atunci am pus următoarele întrebări:
- ,,Am supărat pe vreunul cu vre-o vorbă nescrisă în Biblie de 14 ani de când sunt în Hunedoara?”   ,,Ştiţi ceva lucruri rele despre mine?”   ,,Şi totuşi dacă am jignit pe careva îl rog să mă ierte.” Nici unul nu a răspuns.
- ,,Ştie cineva că m-am abătut de la Scripturi sau dacă vre-o învăţătură de a  mea nu se potriveşte cu Scripturile?”  Nu a spus nici unul nimic.
,Pentru ridicarea în picioare nu-mi cer iertare, nici pentru ce v-am jignit cu ce este scris în Scripturi şi pe viitor voi face tot aşa.  Atunci Faur zice: ,,Cine este de acord pentru primirea fratelui Longodor?” Toţi au ridicat mâna afară de Mănuţ şi Păcuraru Eugen care sau abţinut. Nimeni n-a fost contra. Nu ştiu să mai fi fost pus la disciplină. Din cauza că m-am ridicat fără voia celor mari,
S-a mai întâmplat foarte multe lucruri pe care din cauza spaţiului nu le pot scrie aici şi scopul acestei cărţi este să vedem prăpastia în care au ajuns bisericile din cauza neascultării de Dumnezeu. Multe lucruri le-am notat cu grijă în aceiaşi zi:  am fost tras de haină jos, au dat de multe ori cântarea peste mine, au stat la uşă să nu mă lase în biserică.
Unii m-au ameninţat că mă vor bate; Ţâţ, Furdui şi Spătara mi-a promis categoric casa de nebuni. Mi-au inventat fel şi fel de neadevăruri. Exemplu: că am învăţături de ale martorilor, că sunt împotriva rânduielii puse de Dumnezeu, etc. Procesele verbale le-au făcut false, am o mulţime. Când le-am citit am întrebat: ,,Cine a  scris aceste neadevăruri?” Cel ce le scrisese era un prieten de-al meu şi era lângă mine. Atunci s-a zăpăcit şi a zis: ,,Eu le-am scris dar pot să le şterg  fiindcă le-am scris eu” I-am dat registrul fără să-i cer să le şteargă. (Registrul se pierduse şi eu l-am găsit sub duşumeaua sălii de adunare. (eu lucram la duşumea.) Cineva l-a băgat acolo printr-o
262
gaură de la subsol, probabil nu ştia că ajunge sub duşumea
Nu m-am răzbunat, n-am insultat, nu am urât pe nimeni, dar am făcut alte greşeli. Exemplu: câteodată am vorbit dur şi câteodată m-am enervat. ,,Bold şi Faur mi-au cerut să-i ajut să dea pe C. afară din biserică. Eu i-am întrebat dacă sunt de acord cu Biblia şi nu vor mai aducă alţi păstori din aceştia. Ei au zis că şi ei ştiu ce ştiu eu şi nu le mai trebuie păstor niciodată. Eu i-am crezut şi i-am sprijinit crezând că vom putea aduce biserica la Biblie. Dar ei m-au înşelat. Am regretat că nu am rămas numai la ,,Aşa vorbeşte Domnul.” Cu toate că C. a plecat,  mulţi fraţi au crezut că am şi alte interese nu numai Biblia. După un timp C. mă cheamă să predic în biserica lui. Nu ştiam de ce. Dar după câteva săptămâni primesc o casetă în care cei din conducerea cultului dezbăteau acuzaţia în care C. trăia în nişte păcate cu care nu merită să murdărim hârtia. Şi acum puteam să vorbesc orice numai să-i fiu alături. Nu m-am dus. Apoi a plecat ca păstor la Arad şi fraţii l-au primit cu toate că cineva m-ia spus că a făcut cunoscut conducerii bisericii, de-acolo, sau chiar dacă nu, putea să spună Uniunea cine este ,,unsul Domnului”. Dar Uniunea  nu voia să piardă pe un om atât de devotat Uniunii. Se împlinea vorba unui frate, care zicea: ,,Dacă ai făcut şcoală teologică şi ai hârtii biserica te pune păstor şi dacă eşti drac.”  Apoi au adus pe Dugulescu de la Haţeg ca păstor girant.
Dugulescu  iar a început cu rânduiala şi tulburarea. Apoi s-au hotărât în comitet să ridice biserica să se roage să-i scape Dumnezeu de mine.
Joi 7 Aprilie 1983. Dugulescu în predică spune: ,,Fratele Longodor nu respectă disciplina bisericească, nu respectă comitetul, nu respectă fraţii. Totdeauna îşi planifică să vorbească înaintea mea, când mă ridic eu se ridică şi el ca să mă deranjeze şi să mă sfideze pe mine, pentru că el este împotriva păstorilor. A fost chemat la comitet dar nu ascultă nici de comitet, nici de biserică. Nu crede în păstori. E ca un ghimpe, ca un ţep în biserică.” Apoi s-a adresat prietenilor. ,,Avem şi noi slăbiciunile noastre, cusururile noastre, uscăturile noastre. Dumnezeu are o singură rânduială şi fratele Longodor nu respectă rânduiala bisericii. De aceea să ne ridicăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne scape de el să nu mai tulbure biserica.” S-au rugat câţiva, unii pentru mine, alţii împotriva mea. „Doamne ce a mai ajuns şi rugăciunea.”
M-a mai ameninţat de mai multe ori că va termina cu mine. Şi-mi poruncea să nu mă mai ridic. Dar când cineva îmi poruncea le spuneam că stăpânul meu e Dumnezeu şi nu pot slugi la doi stăpâni, aceasta îi deranja foarte rău, încât, Popa Ilie a spus odată: ,,Spurcat stăpân ai tu!” E adevărat că m-am ridicat când păstorul era în picioare, dar nu  când predica, ci înainte şi nici  să-l deranjez pe el,  ci nu aveam altă posibilitate, deoarece,
263
şi Dugulescu şi  C. foloseau o tehnică:  stăteau în picioare  tot  timpul programului şi dictau în felul următor: ,,Fratele va cânta o cântare, după cântare sora va spune o poezie, după poezie corul.” Înainte de a cânta corul spunea din nou: ,,după cor va cânta sora după sora…. şi când aceştia terminau, brusc, ridica biserica, citea textul, anunţa rugăciunea, când a spus amin şi începea să vorbească. Deci eu nu aveam când să mă ridic.
De câteva ori  m-am ridicat după predica lor, dar parcă am pus foc pe ei, pe oamenii lor şi m-ia spus categoric să nu se mai întâmple să vorbesc după predica păstorului. (Ei au o lege: ,,păstorul are ultimul cuvânt.”)  Iar programul lor parcă l-a scris Domnul cu litere de foc pe cer, nu se mai putea lungi programul tineretului cu un minut sau două? Ori timpul păstorului, (care era de o oră şi vorbea patruzeci sau cincizeci de minute) nu se poate scurta cu un minut sau două?
Dar făceau mare zarvă că răpesc timpul tinerilor şi a păstorului pentru ca  să ridice tinerii şi oamenii împotriva mea. Stăteau  în picioare la amvon tot timpul programului să poată spune că m-am ridicat peste ei.  După câte metode au îţi vine să crezi că nici diavolul nu-i mai viclean ca păstorii noştii. Nu mă puteau învinui de învăţături străine, deoarece din moment ce mă ridicam puteam să mă dezvinovăţesc. Exemplu: multe luni de zile au vorbit despre rânduiala bisericească până au convins cred că pe toţi fraţii că eu sunt împotriva rânduielilor puse de Dumnezeu în Biserică. Dar la urmă m-am ridicat şi am citit versetul ,,În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.” 2 Tesaloniceni 3:6. Apoi am spus: ,,Toţi predicatori falşi citesc versetul acesta până la jumătate. La jumătate se opresc şi arată cu un deget fals spre rânduielile lor false, nescrise în Biblie. Dar credincioşii adevăraţi citesc şi partea a doua a versetului care spune, să ne depărtăm de cei ce nu ţin rânduielile învăţate de la apostoli. Nici eu şi nici un creştin adevărat, nu poate fi împotriva rânduielilor din Biserică, puse de Dumnezeu  prin Biblie. Şi nici eu şi nici un creştin adevărat, nu poate să nu fie împotriva rânduielilor nelegiuite de Biblie care sunt în Biserică.”
La terminarea serviciului Bocşa avea grijă de mine să mă ducă la comitet unde m-a spălat bine că m-am ridicat să tulbur biserica. Deoarece demontasem toată munca lor nedreaptă, de multe luni, în două minute. De-asemenea  le spuneam că nu sunt împotriva păstorilor care se aseamănă cu cei din Biblie, ci sunt împotriva păstorilor falşi care nu seamănă cu cei despre care vorbeşte Biblia. Vedeţi ce  înseamnă să
264
vorbeşti în Biserică? Vedeţi că minciuna nu are loc atunci când toţi au drepturi egale? Dacă fraţii care cad în mâinile lor, n-au voie să vorbească în biserică, nu pot să se apere şi rămân vinovaţi şi cei ce sunt nevinovaţi. Iar  în şedinţele lor  unde, chipurile, au voie să se apere, creează situaţii în care cel acuzat nu poate să explice în amănunţime nevinovăţia şi-l scot vinovat chiar dacă este nevinovat. Ei au metode pentru orice situaţie. De aceea când unii pleacă de la pocăiţi nu vor să mai audă de pocăiţi, pentru că au fost şantajaţi de cei cu numele lui Dumnezeu pe buze. Şi mie, când mergeam la biserică, parcă mi se înmuiau picioarele când ştiam ce mă aşteaptă acolo.
29 Aprilie 1983. Comitetul în frunte cu Dugulescu m-a ameninţat din nou că va pune biserica să se roage să mă ţintuiască Dumnezeu la pat. Eu am zis: ,,mai bine să stau în pat decât să văd toate relele pe care le faceţi.”  Iar în adunare vorbeau direct împotriva mea. Dar într-o zi nu ştiu ce s-a întâmplat cu Dugulescu că n-a mai avut niciodată treabă cu mine şi se purta prieteneşte. Eu mă temeam mai mult de prietenia lor de cât de duşmănia lor, deoarece niciodată  nu ştii ce se ascunde în spatele prieteniei lor. Dar nu după multă vreme Dugulescu a plecat la Timişoara.
A venit Pechenu Elisei care a fost un om mai blând şi cu probleme familiare. Dar şi el  ieşea din comun.
Ei nu pot suporta să vorbească cineva în biserică fără voia lor şi câteodată sunt gata să scrâşnească din dinţi ca împotriva lui Ştefan. Faptele A.7.54. Exemplu: duminică 15 Decembrie 1985 după masă, fiindcă se crease un timp gol, nu se mai ridica nimeni să spună nimic, se ridică Bold şi apoi m-am ridicat şi eu.
Dar Păstorul Elisei de la amvon, plin de nervi, întreabă: ,,Mai are cineva ceva?”  Toată biserica s-a deranjat. La urmă a oprit Biserica, şi întreabă pierdut în nervi:  ,,Vă place „ vă place” neorânduiala pe care o face Bold şi Longodor”? ,,M-aţi adus aici să vă bateţi joc de mine?” Apoi a ameninţat biserica spunând că ,,nu va mai merge mult aşa şi fără nici un comentariu a spus ,,sunteţi liberi.” Eu vorbisem despre pământ şi Bold de dragostea de fraţi, nu avea motiv să spună că l-am deranjat.
Sau mai întâmplat multe pe care le-am notat chiar în acelaşi ceas sau în aceiaşi zi căci purtam un carnet la mine şi notam totul ce mi se părea important.
Cine oare se va mai  ridica să scoată bisericile de sub jugul stăpânirii acestui cler bisericesc?  Cine oare  va scăpa bisericile din mâinile acestor dictatori care se învelesc în veşmântul de slujitor al bisericii?  Câte jertfe mai trebuie date pentru a ne elibera? Toţi credincioşii  lor dorm visând raiul legănaţi de mai mari lor. Şi nu vor să ştie ce i s-a întâmplat celui ce şi-a îngropat talantul în pământ.
265
Scopul acestei scurte prezentări, şi a acestei cărţi nu este de a denigra pe cineva, ci de a vedea unde au ajuns bisericile în general. Domnul Isus şi-a dat viaţa pentru ca cei născuţi din sângele Lui să fie o familie şi de aceea a învăţat pe copiii Lui  să zică -Tatăl nostru – şi să ştie că sunt fraţi.
Iar: ,,casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu,” 1 Timotei 3:15 este casa noastră a tuturor. Nu a cultului sau a clerului ,,bisericesc.
Astăzi nu mai găseşti biserici care să fie familii de credincioşi ci numai organizaţii de ,,credincioşi”. Domnul Isus a spus: ,,şi voi toţi Sunteţi fraţi.” Matei 23:8
,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi Suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”1 Ioan 3:1
Unde sunt cuvintele Domnului Isus: „Dacă  vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!” Marcu 9:35
,,cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.” Luca 22:26
,,Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.”
Luca 9:48
,,Isus le-a zis: „ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” Luca 16:15
Unde sunt cuvintele apostolilor:?
,,în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”
Filipeni 2:3
,,Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” 1 Petru 4:10
,,Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” 1 Corinteni 14:26
,,Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceia ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” Efeseni 4:16
*
,,Vai! cum s-a înnegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile uliţelor!” Plînngeri 4:1
,,Pocăiţi-vă, deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” Fapte 3:19

Blestematele statute de organizare şi funcţionare (46.)

 

Statutele de organizare şi funcţionare sunt o armă cu care diavolului distruge biserica din interior. Cine cunoaşte trupul Domnului Isus biserica şi citeşte aceste statute de organizare şi funcţionare rămâne uimit de marele dezastru pe care la făcut aceste statute care se par nevinovate şi necesare. Cea mai înfloritoare perioadă a creştinismului a fost când biserica funcţiona după rânduiala din scripturi şi nu după cea din statute.

Dintre bisericile cunoscute, numai Biserica lui Dumnezeu are o singură carte sfântă. Fiecare  ,,biserică” sau organizaţie religioasă, care are în fruntea ei oameni aleşi, votaţi, numiţi, sau puşi pe alte căi de către alţi oameni sau care sau vârât în fruntea bisericilor (în slujbe Duhovniceşti), au cel puţin două cărţi sfinte. Adică, pe lângă Biblia lui Dumnezeu, au şi o carte sfântă, pe care o numesc “Statut de Organizare” sau “Constituţie” sau alt fel.  Această a doua ,,carte sfântă”, este cea mai ,,sfântă” carte o lor; este pusă mai presus de Biblia lui Dumnezeu şi nu are voie nimeni s-o calce. Fiecare membru al „bisericii” este obligat s-o ţină cu sfinţenie. Oricine calcă prevederile acestei cărţi (de organizare şi funcţionare) este marginalizat, scos afară din ,,biserica” lor şi din cult.

Aceste statute sunt făcute de către cei mari cu scopul de a-şi legaliza puterea de stăpânire asupra credincioşilor lor şi de ai subjuga voinţei lor; şi mai cu seamă de a înlocui organizarea şi funcţionarea pusă de Dumnezeu în Biblie, care îi dă jos de pe scaunele lor şi le ia drepturile şi puterea de stăpânire asupra bisericilor. Foarte interesant este, că mulţi din membri ,,bisericii” lor, nu a văzut nici odată Statutul de Organizare şi Funcţionare a ,,bisericii” lui. Majoritatea nu a citit nici odată vreun articol sau paragraf din el. Dar fiecare credincios (cu duhovnici aleşi sau numiţi) îl ţine cu sfinţenie fără să-şi dea seama, pentru că

Ce este de făcut atunci când vă-ntâlniţi ca adunare?

O-nvăţătură sau un psalm, pe rând s-aducă FIECARE,

cu Harul ce l-aţi căpătat slujind la alţii in iubire,

pătrunşi de grija pentru toţi; ca TOT să fie spre zidire. (I Cor 14:26)

Cuvintele lui Dumnezeu, cine vorbeşte să le spună

cum le-a primit… când vă-ntâlniţi la adunare împreună;

cu grija celui ce-a sădit o plantă firavă în glie,

aşa-n blândeţe să primiţi Cuvantul care vă învie.

Cuvântul semanat în fraţi şi îngropat adânc în minte

rodi-va rod din Duhul Sfânt şi învia-va în cuvinte,

spre Slava Celui  ce Le-a dat, din taina creşterii tăcută,

lărgind al Duhului hotar şi-mpărăţia nevăzută.

Din El,

prin El

şi pentru El

tot Harul vine şi se duce,

făcând să înmulţească-n mulţi

PUTEREA ce-I ascunsă-n CRUCE

şi în cuvântul ei smerit

şi în aspectu-I de ruşine

în felul ei dispreţuit

ce-n Har mai revărsat ne vine..

Doar Har s-aduc,

doar Har să fiu

doar Har să capăt şi să dărui

ca planurile celui rău şi-mpărăţia lui s-o nărui.

Şi toate-acestea se-mplinesc în binecuvântata stare

ce-o am când stau şi mă hrănesc cu ce primesc în adunare.

…când vin şi-ascult,

…când stau şi tac,

…când plâng şi mă smeresc în mine

lumina Harului primit îmi umple faţa de ruşine

şi mă smereşte şi mai mult, spre-a fi supus în adunare

la fraţii care au primit alt Har şi altă-ncredinţare.

La fraţii-n care Duhul ia din ce-I al Fiului şi-arată

descoperind noi visterii din moştenirea cea bogată

a Celui ce ne-a fost făcut Înţelepciune şi Sfinţire

Răscumpărare şi mai mult ca orişice: Neprihănire. (I Cor 1:30)

Despre cei o sută patruzeci şi patru de mii (45.)

Mari şi mici, o piatră funebră pusă la temelia ,,bisericilor” false

Există  organizaţii religioase, cum ar fi: martorii, mileniştii, adventişti şi alţii, care pun vârf nelegiuirilor lor, reducând ,,biserica” lor  la o sută patruzeci şi patru de mii de indivizi care fac parte dintre oameni de frunte sau foşti oameni de frunte ai organizaţiilor lor.

 

a. Cei 144 de mii nu sunt dintre neamuri ci din cele 12 seminţii al lui Israiel Citim;

 ,,Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.” 

,,Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi;”

,,din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;” 

,,din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Levi, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii”

,,din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii;”

,,din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii”  Apoc. 7.4-8.

Este adevărat că  ramurile ( Israelul vechi după trup) au fost tăiate  Romani 11.11.24. şi în locul lor a fost altoit Israelul după duh. Dar Biblia  ne arată că Israelul nou, nu a fost împărţit pe seminţii ca şi cum ar fi vorba despre mai multe seminţii. Ci este arătat ca o singură seminţie, citim: ,,Voi sunteţi o seminţie aleasă , (Nu seminţii)”   I Petru 2.9  Ca să nu poată spune nimeni că cei, o sută patruzeci şi patru de mii, nu sunt Israeliţi,  aminteşte numele capilor de seminţii ale fiilor lui Israel : Ruben, Dan, Manase, Isahar etc. şi că din seminţiile lor au fost pecetluiţi.

Planificarea unui program religios (44.)

Printre multele păcate pe care le face ,,biserica” actuală, este şi planificarea celor care vor contribuii la slujbă, când ,,biserica” se adună laolaltă. Cine ştie, cu adevărat, în afară de Duhul Sfânt; cine a hotărât Dumnezeu să cânte, să se roage sau să lucreze la învăţătura de îmbărbătare şi de zidire a Bisericii, când fraţii sunt adunaţi? Dar  iată că nu ţinem cont de voia lui Dumnezeu şi stabilim noi programul. Prin aceasta îndepărtează voia lui Dumnezeu cu privire la activitatea fraţilor care lucrează în Biserică şi o înlocuiesc cu voia lor.

În Scripturi nu este scris de stabilirea unui program sau de un conducător de program, când fraţii se adună, ci ne dă exemple cât se poate de clare, că Duhul Sfânt rânduieşte fraţii care vor lucra.

De ce unii din credincioşii Bibliei au lucrat în toate slujbele? (43.)

 După citirea acestui capitol mă veţi întreba: ,,De ce suntem legaţi, atât de mult, de o slujbă, oare unii din credincioşi bibliei  n-au lucrat în toate slujbele?“  Ca să pricepem o luăm cu un început. Cum a fost la început? Pe scurt.

Domnul Isus a dat credincioşi. (Ioan 2.23; 4.41.) cărora nu le-a fost trimis încă Duhul Sfânt. (Ioan 13.31. Faptele A.1.5.), Iar ei în timpul răstigniri s-au împrăştiat. Marcu 14:50  După înviere, Domnul Isus i-a adunat din nou. Marcu 16:7. Apoi S-a suit la cer şi le-a trimis Duhul Sfânt care i-a întărit. Faptele A.1.8. Prin Duhul Sfânt le-a trimis daruri, (Efeseni 4.8.), şi credincioşii s-au apucat de lucru. Fiecare lucra ce apuca, cum credea el că este bine; acum era evanghelist; peste un ceas învăţa; mâine îmbărbăta; poimâine proorocea sau le făcea pe toate odată. Era o neorânduială, ca şi astăzi. Dar încă înainte de a se naşte, Dumnezeu la ales pe Apostolul Pavel;  (Galateni 1.15.)  şi prin el de asemenea şi prin Petru, Iacov şi Ioan, Dumnezeu a făcut rânduială la timpul potrivit.

 Când Dumnezeu le-a arătat neorânduiala care domnea în lucrare zice: ,,Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. I Corinteni14.33. Nimeni nu primeşte cununa vieţi dacă nu lucrează după rânduială: ,,Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.” II Timotei 2.5. Dacă cineva nu vrea să lucreze după  rânduielile date de apostoli depărtaţi-vă de el, citim  ,, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit de la  noi.” II Tes, 3,6.

 Aşa că avem datoria ca lucrurile pe care le facem în numele lui Dumnezeu: „toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.” I Corinteni14,40.  Deci, Dumnezeu a descoperit – Bisericii – întreaga rânduială, într-o  perioadă de mai mulţi ani.

Disciplina Bisericească (42.)

(Cine, cum şi când)

Disciplina Bisericească este una dintre cele mai obligatorii legi scrise în Scripturi. Cu toate aceste, nici un om a lui Dumnezeu nu poate astăzi să ţină porunca lui Dumnezeu cu privire la disciplina Bisericească, dacă face parte dintr-un cult ca cele existente, sau dacă este membru într-o ,,biserică” ca cele cunoscute. De ce? Veţi vedea din cele ce urmează.

Ce este această disciplină Bisericească?

1. Mustrare. „Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l“ Lauca 17:3. Matei 18. 15.

 „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică“. I Timotei 5.20

 2. Îndepărtarea de cel ce nu primeşte mustrarea

 „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l …şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş”. Matei18.15,17

 „Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vil, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.” 2 Tesaloniceni 3:14

3. Scoaterea în afară dintre fraţi.

 „ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru!” 1 Corinteni 5:2

„Daţi afară, deci, din mijlocul vostru pe răul acela.” 1 Cor. 5:13

  a. Mustrarea

Mustrarea Biblică este de două feluri.

1.   Pentru păcate făcute de un singur frate împotriva altui frate. Adică, un frate a furat altui frate ceva, l-a minţit, l-a vorbit de rău, l-a lovit, l-a insultat, etc.

2.   Pentru păcate care privesc pe mai mulţi de doi fraţi, sau păcate care privesc întreaga lucrare, sau pentru fraţi care păcătuiesc de la sine etc.  Adică, un om care suceşte legile lui Dumnezeu, care aduce învăţături străine de Biblie, care vorbeşte de rău pe fraţii săi, care este beţiv, care obicinuieşte să mintă, care face scandal, într-un cuvânt care calcă legile lui Dumnezeu.

Câteva întrebări şi răspunsuri despre rânduiala din biserică (41.)

,,Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele,

totuşi ele Sunt privite ca ceva străin.” Osea 8:12.  Ce adevăr!

Între bare: Care este rânduiala lui Dumnezeu când Biserica se  adună laolaltă, cum se face o slujbă?

Răspuns:  Dumnezeu a lăsat lucrurile clare şi citim: ,,Ce este de făcut fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în  altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” 1Corinteni 14.26. Deci vedem că, nu este vorba nici de program, nici de conducător de program, nici de popă, nici de păstor, etc. ci simplu: ,,Când ne adunăm la olaltă dacă unul din voi, are ceva din partea lui Dumnezeu, spre zidire, să spună.”

Întrebare: Dacă mai mulţi deodată vor să vorbească, să cânte,  etc?

Răspuns: Biblia ne spune să vorbească la rând. Citim: ,,să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând” 1Corinteni14.27.  ,,Pentru că puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul , pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.” 1Corinteni 14.31. Deci avem lucrurile clare, că la rând, pot să slujească toţi.

Întrebare: Dacă vorbeşte şi nu mai termină, cum pot să ajungă toţi la rând?

Răspuns: Scripturile ne învaţă şi aici: ,,Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos cel dintâi să tacă.”1Corinteni14.30. Deci cel dinaintea lui, care stă în picioare şi vorbeşte, se opreşte şi dă voie celui care are descoperirea. Aşa că în Biserica lui Dumnezeu, unul după altul, fiecare îşi aduce darul pe altarul Domnului, spre zidire, creştere,  cunoaştere, întărire etc, spre slava lui Dumnezeu.

222

Întrebare: Se pare că e prea simplu, prea primitiv pentru ,,creştinul”  modern, care e obişnuit  cu programe, de cele mai multe ori planificate minuţios, cu oameni aleşi, verificaţi, antrenaţi, etc. şi care cred că trebuie să ţină pasul cu lumea. Pentru ei e de neconceput, ca să revină la asemenea rânduială simplă. Este oare Biserica obligată ca să revină la această rânduială simplă?

Răspuns: Ce spune apostolul, nu spune de la el, doar cu câteva versete mai jos spune: ,,Dacă cineva crede că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.” 1Corinteni 14.37. Deci rânduiala de mai sus, este rânduiala lui Dumnezeu şi trebuie ţinută cu sfinţenie.

Întrebare: Dacă cineva nu vrea să  înţeleagă, că această rânduială  trebuie să o ţină şi slujeşte pe Dumnezeu ţinând alte rânduieli, ce se întâmplă?

Răspuns: Rânduielile care nu sunt scrise în Biblie sunt, neorânduieli, şi lucrul făcut după alte rânduieli  este făcut fără de lege şi sunt pedepsite. Citim: ,,Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.” 2 Timotei 2:5  În versetul următor spune: ,,Şi dacă cineva nu înţelege să nu înţeleagă.” 1Corinteni14.28. Aceasta este o pedeapsă.  Dacă cineva nu înţelege, că e bună rânduiala lui Dumnezeu aşa cum este ea, pentru aceşti oameni sunt scrise  cuvintele cari spun: ,,Pentru că n-au primit dragostea adevărului  (,,Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17.17)   ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul , ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” 2Tes.2.10-12. Cui nu-i place rânduiala lui Dumnezeu şi găseşte plăcere în rânduieli nelegiuite de Scripturi, Dumnezeu îl pedepseşte să nu înţeleagă, pentru ca în ziua judecăţii să poată fi osândit. „depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Matei 7:23

Întrebare: Dacă într-o adunare sunt două sute de fraţi, cum poate face fiecare câte o slujbă, dacă numai cinci minute slujeşte fiecare?

Răspuns:

Cine soluţionează problemele şi cum (40.)

Se ştie că diavolul niciodată nu v-a înceta să dezbine Biserica.  Totdeauna v-a încerca să întro-ducă învăţături şi obiceiuri străine. Totdeauna v-a încerca să abată credincioşii de la calea dreaptă, sau să le facă fel şi fel de probleme. Cum şi cine să le soluţioneze? Biblia ne învaţă că: Bătrânii Bisericii, care sunt însoţiţi de calităţile cerute de biblie, (Pag,70) trebuie şi pot să soluţioneze problemele:

„câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri,(bătrâni) ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.”

„Apostolii şi presbiterii (bătrânii) s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut. Fapte 15:6 „Apostolii şi bătrânii sau adunat la olaltă ca să cerceteze acest lucru.” Fapte 15:6 Biblia GBV  „„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni.” 1 Petru 5:5

 „Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrân) dintre voi, 2  Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, …după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.  Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei”. 1 Petru 5:1,2,3. Sunt doar câteva din textele care ne spun că bătrânii sunt cei care rezolvă problemele.

Bine, dar bătrânii aceştia nu put fi corupţi? Eu cred că e greu să poată fi corupţi“. De ce? Există o lege pentru bătrânii care păstoresc biserica: Citim: „Prezbiterii (Sau: bătrâni.)… cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică.” I Timotei 5.17-21.

Exemplu: Evangheliştii îşi cunosc bine slujba, pentru că, lucrează numai în aceeaşi slujbă. Dacă vreunul din bătrâni se abate de la Biblie pe linie de evanghelie, evanghelistul îl mustră în faţa tuturor.

Dacă vreunul din bătrâni se abate de la Biblie pe linie de învăţătură, învăţătorii care cunosc bine învăţătura pe care o dau altora îi v-a mustra în faţa tuturor, după porunca Domnului. 

Este biserica lui Dumnezeu neorganizată? Nici de cum! (39.)

Întrebare: Dacă nu există o organizare, o conducere, o rânduială, dacă fiecare e mare, fiecare e mic, dacă fiecare face după capul lui pentru că toţi au drepturi egale, se produce anarhie, încurcătură,  cum poate supravieţui atunci o astfel de ,,biserică?”  Spre exemplu: când se adună laolaltă mai mulţi fraţi şi unul vrea să cânte, altul să se roage, altul să vorbească, altul să plece, altul să stea, ect. se poate alege ceva bun din această neorânduială scăpată de sub control?

Răspuns: Nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu are nici o rânduială, ci dimpotrivă:  ,,Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, în toate Bisericile sfinţilor.” 1Corinteni 14.33. Deci Dumnezeu nu are o Biserică fără rânduială. Apostolul Pavel spune Colosenilor: ,,şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi” Coloseni 2.5. În Timotei spune: ,,Cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu luptă după rânduieli.” 2 Timotei 2.5. Noi suntem într-o continuă luptă împotriva neorânduielii. Luptăm şi împotriva tuturor relelor, a minciunii, a urii, împotriva neştiinţei şi prostiei etc. Şi dacă nu luptăm după rânduială, nu primim cununa vieţii. Şi mai mult ! Sfântul Pavel spune : ,,În numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.” 2Tes.3.6.

     Acum să citim încă odată, partea ultimă, subliniată, a versetului de mai sus, (care nu se citeşte niciodată spre înţelesul altora:) „Şi nu după învăţăturile pa care le-aţi primit de la moi”. Cu alte cuvinte, să ne depărtăm de orice frate care nu trăieşte după rânduielile învăţate de la sfinţii apostoli pentru că ei au învăţat de la Domnul Isus. Uitându-ne bine la versetul de mai sus, vedem că aceasta este o poruncă făcută, în numele Domnului Isus. Porunca aceasta este foarte accentuată şi ne întrebăm:  „De ce să ne depărtăm de fraţii, care nu trăiesc după  rânduielile învăţate de la sfinţii Apostoli?” Pentru că , Domnul Isus a spus credincioşilor israeliţi din vremea aceea şi e valabil şi  pentru credincioşii de astăzi, care trăiesc după rânduieli, care nu vin de la sfinţii  Apostoli  sau de la Domnul Isus: ,,Şi aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datini voastre.” Matei 15.5. Adică în folosul rânduielilor voastre.

Unde vorbeşte biblia vorbim şi noi, unde tace biblia tăcem şi noi (38.)

(Bine ar fi să fie aşa dar nu este aşa!)

Vorbele aceste au fost rostite în faţa unei mulţimi de oameni, de un păstor reprezentant a unui cult şi vorbea în numele cultului. Bine ar fi să fie aşa! Dar cuvintele acestea se potrivesc unei biserici adevărate, şi nu bisericilor din cultul din care făcea parte liderul de mai sus. Păstorilor şi slujitorilor de astăzi li se potriveşte fraza pe care o rostea un predicator când eram eu tânăr: ,,Ţin capra de corn şi jură că-i şută” (adică fără coarne).

Exemplu:  Când e vorba de păstorul bisericii, Biblia tace. Când e vorba de predicatorul bisericii, biblia tace. Când e vorba de preotul bisericii, biblia tace. Când e vorba de conducătorul bisericii, biblia tace. Când e vorba de preşedinţi, de secretari, de diaconi, ca cei de azi, biblia tace. Când e vorba de papi, de mitropoliţi, de episcopi ca cei de azi, de cardinali, de vlădici, de lideri etc., biblia tace. Iar „slujitorii”  bisericilor le pomenesc ca şi cum ar fi scrise la loc de cinste,  în biblie, ca pe nişte nume sfinte, iar biblia tace. De ce tace biblia şi nu pomeneşte de oameni ca aceştia? Răspunsul este: „bisericile bibliei nu a avut oameni ca aceştia”. Ba mai mult; toată biblia noului legământ ne învaţă să nu avem oameni ca aceştia.

De ce nu au avut oameni de aceştia? Pentru că Domnul Isus a spus, să nu aibă oameni din aceştia şi Bisericile Bibliei au avut Duhul Sfânt, Duhul Lui Hristos şi nu şi-au pus oameni de care a spus Isus să nu-şi pună. Avem astăzi patru evanghelii, 21 de epistole, faptele apostolilor şi apocalipsa scrise către biserici, către credincioşi şi către alţii, s-ar putea să nu pomenească numele şi frazele de mai sus, dacă aveau asemenea lideri? Astăzi nu se poate scrie o carte şi nici o broşură despre biserică şi să nu se pomenească de lideri şi de duhovnicii acestor biserici despre care biblia nu spune nimic. Dar să-mi rectific greşeala: „Da biblia vorbeşte, dar împotriva lor”, adică să nu avem din aceştia.

218

„Poporul Meu era (este) o turmă de oi pierdute; păstorii lor

îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munţii; treceau de pe munţi pe dealuri, uitându-şi staulul”.  Ieremia 50:6

Pierdut în traduceri (37.)

   ,,se va încumeta să schimbe … şi legea;” Daniel 7:25

Acest titlu nu este al meu, ci este subiectul unor predici, a unui predicator de seamă între fraţi lui. Dar nu sunt vorbe de umplutură, ci o realitate trăită. Se ştie că, de obicei, cei ce au tradus Biblia, (şi mai ales cei ce au tipărit versiuni după traducătorii Bibliei), au fost oameni care au aparţinut unei denominaţii religioase, (biserici, culte, organizaţii etc).

Se înţelege de la sine, că o singură Biblie, nu se potriveşte, nici măcar cu obiceiurile, diferite, a două „biserici“, deci, cu nici un chip, o singură biblie, nu se poate potrivi cu crezurile, datinile şi obiceiurile, a sute şi chiar mii de denominaţii existente astăzi; deoarece au crezuri, rânduieli, datini, şi obiceiuri care se deosebesc de la o biserică la alta. Aşa că vom vedea, că unii traducătorii, sau cei ce au tipărit unele versiuni, după  anumiţi traducători, au tras foc la oala lor şi au vârât, în bibliile lor, cuvinte false sau greu de înţeles.

 Exemplu: Redăm două cuvinte importante din trei biblii româneşti, pe care le folosesc Penticostalii, ortodocşii, Baptiştii, adventiştii şi alţii. In aceste Biblii se găsesc, doar, 19 termeni care se referă direct la „bătrânii bisericii” şi se mai găsesc 6 care se referă la „supraveghetorii bisericii” care sunt traduşi sau redaţi în mod diferit în cel trei biblii. Exemplu:

În Biblia traducerea Cornilescu tipărită pentru români în Anglia: „London The British and Foreign Bible Society 1967”, cei 19 termeni care se referă la bătrânii bisericii, sunt redaţi: „prezbiterii bisericii”. Iar cei şase termeni care se referă la supraveghetorii biserici, sunt redaţi „episcopi”. În traducerea, tot Cornilescu, tipărită în Germania: („Gute Botschaft Verlag (GBV) 1989,1990 Dillenburg, Vest Germany”), cei 19 termeni care se referă la bătrânii bisericii sunt redaţi: „bătrânii bisericii”. Iar cei şase termeni care se referă la supraveghetorii bisericii, sunt redaţi „supraveghetorii bisericii ”.

Iar în noul Testament „EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE BUCUREŞTI” şi alte ediţii ortodoxe, cei 19 termeni care se referă la bătrânii bisericii

212

sunt redaţi: „preoţii bisericii”. Iar cinci din cei şase termeni, care se referă la supraveghetorii biserici, sunt redaţi „episcopi” iar al şaselea care se referă la Domnul Isus „supraveghetorul sufletelor”, este redat „păzitorul sufletelor”. Deci acelaşi cuvânt, o biblie spune că sunt bătrâni, alta că sunt prezbiteri şi alta că sunt preoţi.

De ce sau redat în mod diferit aceşti termeni?

Răspunsul este: slujitorii, slujbele şi rânduielile bisericilor actuale sunt împotriva celor scrise în Biblie şi pentru a se justifica în faţa poporului, unii au schimbat s-au au manipulat textele bibliei

Despre urmarile nefaste ale influentzei comunishtilor intre fratzi.

(O postare mai veche pe un blog.)
Dragi fratzi
Propashire fara pocaintza nu cred ca va fi.
Adica bizuindu-ne pe uitare, sa speram ca trecutul nu va influentza
in nici un fel viitorul.
Sperantza falsa.
Ar fi ca shi cand un constructor care a zidit o temelie shubreda ar
inconjura-o cu flori shi ar zidi zambitor mai departe.
Poate copiii nu l-ar compatimi!
Sau ca unul care vopseshte cu sarg peste o rugina groasa,sub
deviza:”uita trecutul, priveshte spre viitor”.

Imediat dupa 1950 comunishtii au intrat peste adunarile fratzilor cu
tavalugul impunerilor restrictive, cu scopul vazut de ei, de a
limita shi controla expansiunea evanghelica.

Mi-am dat seama de asta prin 1986. M-am dus cu un prieten la
Adunarea din Carol Davilla. Am vazut intr-o carte de cantari de-a
lor cantarea: “Sarmani alergatori spre moarte”. Prietenul meu mi-a
zis: “asta nu o mai putem canta, nu ne mai da voie Departamentul
Cultelor”.

Tatăl nostru care eşti in ceruri.(36.)

        

După ce am citit şi după ce am rostit aceste cinci cuvinte, ar  trebui să facem din nou o pauză în mintea noastră şi să ne gândim la ce-am spus. Dacă Dumnezeu e tatăl nostru, înseamnă că: „Oricine este născut din Dumnezeu”, (1 Ioan 3:9), sunt: „copii ai lui Dumnezeu;” Ioan 1:12.şi apoi „şi voi toţi sunteţi fraţi.” Matei 23:8 Întrebarea se pune: ,,Este Dumnezeu Tatăl meu?” „Este Dumnezeu Tatăl tău?” Să luăm un exemplu din: ,,casa lui Dumnezeu, care este Biserica”. 1Timotei 3:15 unde de obicei avem: „strângerea noastră laolaltă”. 2 Tesaloniceni 2:1 şi apoi ne întrebăm! Se poate ca Dumnezeu Tatăl nostru din ceruri, să-şi şantajeze copii, adică:  să-i trimită pe unii din copii lui la şcoli teologice, ca să înveţe să facă, predici senzaţionale, prin care să-i pună în situaţii penibile pe cei ce nu ştiu predica ca ei? Se poate ca Dumnezeu să aducă pe aceşti teologi în adunările de familie şi să-i pună şefi sub nume de slujitori iar apoi aceştia să-şi şantajeze fraţii cu ajutorul unor programe ,făcute tot în numele Tatălui, obligându-i să stea muţi la întrunirile de dragoste şi să asculte discursurile lor

210

Dacă tatăl tău ţi-a pus lacătul în mâini, cu diferite chei false, pentru ca să ni-l pui pe gura noastră atunci când ne adunăm laolaltă în casa Lui, şi să nu-mi pot spune necazurile, să-mi exprim bucuriile, sau să nu pot vorbi despre el, despre lucrările Lui sau din legile Lui, să cânt un cântec fără voia ta; atunci tatăl tău nu este şi tatăl meu.

„Rob viclean şi leneş!”(35.)(continuarea cartii “Biserica Adevarata” de L.Ghe.)

 „Cel ce nu primise decât un talant, a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” 

Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! …

 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Matei 25:24-27,30

Robul este proprietatea unui stăpân, care îl foloseşte la diferire slujbe: „Robii Lui Îi vor sluji.” Apocalipsa 22:3

A fi rob în slujba cuiva, înseamnă a servi interesele cuiva, a fi la dispoziţia cuiva, a fi de folos cuiva. Dumnezeu dă fiecăruia din robii Lui câte un dar câte o slujbă. Iar pentru aceste daruri şi slujbe are şi feluriţi slujitori: ,,Sunt felurite daruri,… Sunt felurite slujbe,…felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” 1Corinteni 12:4-6,

E şi normal, din moment ce oamenii bisericii au felurite daruri, -aşa cum am citit mai sus-, să aibă şi felurite slujbe la aceste daruri. Altfel darurile nu ar avea nici un rost. Ce folos că cineva este medic, dacă el nu s-a pus în slujba cuiva ca să-l trateze să se facă sănătos? Are vreun rost  darul lui? Cu atât mai mult, Dumnezeu nu dă darurile fără rost. Dumnezeu dă daruri la fiecare din oamenii Lui, dar oamenii trebuie să caute să lucreze cu darul pe care l-a primit.

Toţi creştini spun că sunt robii Domnului, dar Domnul Isus ne trage atenţia, că numai cei care lucrează cu ceea ce Dumnezeu a investit în ei vor intra „în Bucuria stăpânului”. Avem aici o pildă cât se poate de clară,

Religia adevărată (34.)

Prin religie adevărată, înţeleg: o legătură a omului cu Dumnezeu, o trăire pentru Dumnezeu care vine dintr-o unire a omului cu Dumnezeu şi care se manifestă prin dorinţa şi dragostea de a face voia lui Dumnezeu scrisă în sfintele Scripturi. „Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” 1 Ioan 4:16.

 Prin credinţă adevărată, înţeleg răstignirea eului  şi încredinţarea vieţi în mâna Domnul Isus, care domneşte în centrul vieţi, luând în stăpânirea Sa voinţa şi înfăptuirea omului. 

„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Galateni 2:20

Cunoaştem pe cel ce are credinţa adevărată că păzeşte poruncile Domnului Isus şi face voia Domnului Isus. „Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.” 1 Ioan 2:3,4

„veţi cunoaşte… că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte;.” Ioan 14:20, 21

„Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi…. nu puteţi să aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.” Ioan 15:4

     Prin religie falsă înţeleg: O religie bazată pe mântuirea dată prin fapte şi nu pe mântuirea dată prin Har: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8,9  „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har..” Romani 11:6

O manifestare formală exterioară care provine din apartenenţa la o denominaţie, cult sau biserică care se numeşte creştină. „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” 2 Timotei 3:5  „Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc,”  Tit 1:16

O dragoste de Dumnezeu oarbă bazată pe o doctrină  pe care o crede biblică şi este amestecată cu practici ne biblice. „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” Luca 16:13

O religie bazată pe o învăţătura falsă a unui om sau a unor oameni pe

198

care nu ia pus permanent sub controlul strict biblic, ci crede că tot ce  spun ei este bun. „Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se  încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!” Ieremia 17:5   

O credinţă adevărată nu înseamnă să aparţini unei  biserici, sau unui cult, sau a unei formaţiuni religioase; nu înseamnă să îmbrăţişezi o doctrină; nu înseamnă să urmezi învăţăturile unui om sau a unor oameni; nu înseamnă să faci anumite ritualuri sau anumite fapte bune sau să îmbrăţişezi anumite crezuri.

Ci credinţa adevărată este că Isus este în mine şi eu sunt în Isus,

Păcatul desfrânării spirituale (33.)

Odată cu inventarea funcţiei de păstor, preot, episcop sau lideri, conducător de biserică, în forma actuală, ,,biserica” mai comite şi alt păcat grav şi anume: desfrânarea spirituală.            

Biserica adevărată este  mireasa Domnului Isus, citim: ,,Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului,” Apocalipsa 21.9. ,,Şi Duhul şi Mireasa zic: ,,Vino!” Apocalipsa 22.17. ,,Pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.” 2 Corinteni11.2.  Toate textele de mai sus şi altele, vorbesc despre Biserică ca – Mireasa

196

Domnului Isus-. Dar ce reprezintă cuvintele următoare? ,,Biserica fratelui păstor” Sau „biserica preotului” ,,Turma fratelui păstor” „Sau turma preotului” ,,Păstorul bisericii” Sau „preotul bisericii” „liderul bisericii” sau liderul unui grup şi altele. Toate aceste fraze nu se găsesc în biblie; de ce? Dacă Biserica, Mireasa Domnului Isus, este şi  a fratelui păstor, a preotului, a liderului, sau a altcuiva, atunci această mireasă are doi miri. Ştim cum se cheamă o mireasă cu doi miri.

Registrul bisericii – un instrument diabolic! (32.)

Bisericile Bibliei nu au avut un registru şi credincioşi bibliei nu a fost înregistraţi în nici într-o biserică, în nici într-un cult creştin şi nici într-o organizaţie religioasă creştină sau altă denominaţie creştină. Credem că ei sau înregistrat doar la autorităţile lumeşti ca cetăţeni ai locului, dar nu ca creştini. Deoarece părinţii Domnului Isus a fost să se înscrie la cererea autorităţilor.  „Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.  Iosif s-a suit şi el din Galilea,… să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.” Luca 2:3

În adunările lui Dumnezeu, creştinii se cunosc după roadele lor şi nu după registrul bisericii: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” „Aşa că după

193

roadele lor îi veţi cunoaşte”. Matei 7:16,20. Dar şi după roadele lor îi putem cunoaşte doar în parte: „Căci cunoaştem în parte;” 1Corinteni 13:9 

Singurul loc, unde este înregistrat fiecare creştin adevărat, este în cer, în cartea vieţii lui Dumnezeu: „ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.” Filipeni 4:3.  De asemenea cei răi pot fi şterşi din cartea vieţi: „Să fie şterşi din cartea vieţii şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!” Psalmi 69:28. Pe de altă parte, nimeni nu poate fi înregistrat în vre-o biserică a lui Dumnezeu, deoarece numai Dumnezeu cunoaşte pe cei ce sunt creştini cu adevăraţi: „temelia tare a lui Dumnezeu stă ne-zguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; 2 Timotei 2:

„cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? 1Corinteni 2:11. Totuşi: „cunoaştem în parte” pe cei ce nu sunt credincioşi cu adevărat prin faptul că: „Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.” 1 Ioan 2:4

Deci cei ce nu fac ce a spus Domnul Isus, putem spune că sunt falşi, fără teamă de greşeală. Dar cum voi putea spune că fratele meu e fals dacă nu cunosc mai întâi eu voia Domnul Isus? Mulţi spun că ceilalţi sunt falşi dar când îi întrebi, „cu ce dovedeşti că calcă cuvântul Domnului”, dau din colţ, în colţ aducând justificări de prin vechiul legământ sau diferite teste la care le dau alt înţeles.

Păcăleala cu majoritatea de voturi.(31.)

a. „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi;” 2 Corinteni 2:17

După ce aţi citit cuvintele acestea, faceţi o mică pauză în mintea dumneavoastră… Aţi făcut pauza? Acum adăugaţi majoritatea de voturi la cuvintele de mai sus şi ziceţi, fără teamă de greşeală: „Fiindcă Biblia spune că „cei mai mulţi strică cuvântul lui Dumnezeu, noi întro-ducem majoritatea de voturi“. Puteţi s-o sucim cum vrem, realitatea rămâne şi în

191

cuvânt şi în faptă şi  anume, că cei mai mulţi strică cuvântul lui Dumnezeu.

Hotărârile de bază ale ,,bisericii” se iau de către cei ce strică cuvântul lui Dumnezeu, adică de către majoritatea votanţilor. Asta-i regula, cred că în toate ,,bisericile” actuale. Cei mai puţini, care nu strică cuvântul lui Dumnezeu, nu mai sunt luaţi în seamă. După ce au votat, liderul lor spune: „biserica a hotărât“ …Cu alte cuvinte spune că, cei peste cincizeci şi unu la sută, sunt biserica. Întrebarea care se pune: „Dar ceilalţi sub 50 la sută, cine mai sunt?“ Aici sunt cel puţin două răspunsuri. Unul dat de Biserica lui Hristos şi unul dat de ,,bisericile” care au întro-dus majoritatea de voturi.

1.Potrivit ,,bisericilor,” care au întro-dus majoritatea; cei sub 50 la sută nu mai exisă. Cuvântul lor, cauza lor, voinţa lor, chiar dacă ar fi fost  voinţa lui Dumnezeu, a dispărut. Cauza lor a murit şi trebuie dusă la groapă. Ei dispar definitiv ca biserică. Lor li s-a schimbat statutul din momentul numărării voturilor. Nu faci parte din majoritatea care strică cuvântul lui Dumnezeu, tu nu mai eşti, caza ta nu mai este.

Dacü pe undeva nu ar fi vorba de o cauză sfântă, ar fi normal să fie aşa.  Deoarece se pune capăt  neînţelegerilor. Dar aici sunt luaţi la grămadă, care are grămada mai mare, are dreptate.  Şi acum se întâmplă ceva interesant; Dacă vrei să mai faci parte din ,,biserica”  lor, trebuie să treci de partea celor mulţi (care strică cuvântul lui Dumnezeu). Deci cauza ta, chiar dacă este cauza lui Dumnezeu, trebuie îngropată şi să te asociezi cauzei celor mulţi, chiar dacă cauza lor este o cauză nedreaptă. Deci, vedeţi cu ce „binecuvântare nenorocită“ ne-au binecuvântat liderii noştri când ne-au adus majoritatea de voturi în ,,biserică?”

b. Ce se întâmplă cu cei mai puţini, care nu strică cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul este: Dacă până la numărarea voturilor au făcut parte din Biserica lui Dumnezeu, şi cauza lor este o cauză Sfântă şi dreaptă, ei există şi după numărarea voturilor. Cauza lor n-a dispărut. Ei nu se asociază celor mulţi şi nu îşi îngroapă cauza, pentru că nu e cauza lor, ci a Domnului. Ei o susţin mai departe, cu şi mai multă hotărâre, împotriva majorităţii. Dar acum se întâmplă altceva. Aceşti mai puţini care au rămas şi nu s-au alăturat celor mai mulţi, li se atribuie un alt statut. De exemplu: oameni încăpăţinaţi, scandalagii, nesupuşi ,,bisericii”. Şi odată nesupuşi ,,bisericii” lor li se poate uşor atribui şi nesupunerea faţă de Dumnezeu. Deoarece se spune că  biserica lor este biserica lui Dumnezeu .  De acum cauza lor produce tulburare chiar dacă este cauza lui Dumnezeu. De aceea trebuie înlăturaţi pe drept, dacă te uiţi din puntul lor de vedere.

Aşa că te trezeşti în afara bisericii cu, cauza lui Dumnezeu în mână. În felul acesta au dispărut, din ,,bisericile” lor, rând pe rând, toţi oamenii lui, Dumnezeu pentru că n-au fost de acord cu majoritatea care strică

192

Cuvântul lui Dumnezeu. Se înţelege deci că majoritatea de voturi nu are ce căuta în Biserica lui Dumnezeu. Aceasta este bună în lume unde lucrurile pot fi relative, dar nu în Biserică.

Dar asta nu înseamnă că cei puţini au întotdeauna dreptate şi nici că cei mulţi nu au niciodată dreptate.  Credinciosul are nevoie mai mult ca oricând să-şi analizeze fiecare faptă, fiecare cuvânt, orice părticică de credinţă, toată voinţa şi să le pună alături de Scripturi. Apoi să ia hotărâri fără să ţină cont de o majoritate sau de o minoritate.

În Biserica lui Dumnezeu e suficient ca un bărbat sau o femeie, un bătrân sau o bătrână, un tânăr sau o tânără, un băiat sau o fetiţă să arate cu biblia o greşeală, sau un păcat; dacă este Biserica lui Dumnezeu ia în  considerare şi se pocăieşte. Nu cine face de cunoscut este important  ci cuvântul lui Dumnezeu scris în Scripturi. Chiar dacă un necredincios,  un beţiv sau depravat, îţi trage atenţia că ai călcat voia lui Dumnezeu scrisă în Scripturi, omul lui Dumnezeu sau oameni lui Dumnezeu, indiferent de numărul lor, vor lua în considerare şi se vor pocăi.  Aurul rămâne aur  şi în nasul unui porc, el nu-şi schimbă caratele. Lui Balaam Dumnezeu ia vorbit printr-un măgar şi dacă nu lua în considerare,  îngerul lui Dumnezeu îl tăia cu sabia. Numeri 22:33.

Iazul de foc va fi plin ce creştini care sau uitat cine vorbeşte şi nu ce vorbeşte. Se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu care spune: „Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei Sunt pierduţi”  Isaia 9:16.

*

,,Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”

Apocalipsa 3:5

Trebuie să dăm nume la casele de adunare? (30.)

Casele unde se adunau creştinii bibliei nu li sa dat nici un nume prin care să se deosebească unele de celelalte. Ele nu purtau nume distincte, ca: Maranatha, Speranţa, Trei ierarhi, Bethel, Elim. Ele se deosebeau doar după locul unde se aflau sau după locul unde se adunau. Exemplu:  „adunarea lui Dumnezeu care este în Corint” (ICorinteni 1:2; ,,Bisericile din Asia vă trimit sănătate” 1Corinteni 16: ,,către Bisericile Galatiei:” Galateni 1:2

Ei de obicei se adunau prin casele unor fraţi

,,Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor.” Romani 16:5

,,Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor,” 1 Corinteni 16:19

,,către Biserica din casa ta”: Filimon 1:2

,,şi Bisericii din casa lui.” Coloseni 4:15

Astăzi sub diferite nume, pe care urmaşii Domnului Isus nu le-au purtat în mod uzual, ajutăm la divizarea credincioşilor şi trecem peste ce este scris. (ICorinteni 4:6),

Interesant este faptul că fiecare denominaţie îşi călăuzeşte credincioşi spre un anumit criteriu exemplu: Pentru unii principal este să-ţi faci cruce; pentru alţii, să vorbeşti în limbi; pentru alţii să ţii sâmbăta; pentru alţii să te numeşti martor a lui Iehova; pentru aţii; să te botezi în numele lui Isus; pentru alţii; să te botezi în numele Sfintei treimi, etc. Aceste criterii sunt steagurile lor. Dacă Domnul Isus ar fi steagul lor, ar lua jugul Domnului Isus pe umeri, şi ar trage brazde adevărate şi ar semăna sămânţă curată din care să răsară grâu curat, nu grâu cu spini ca să aibă cu ce se împunge.

*

,,Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.” Exod 23:2

Poartă creştinii nume adevărate sau false? (29.)

a. Nume false     

Numele false au contribuit din plin la degradarea creştinismului şi sunt o sursă de dezbinare, divizare,  ură, invidie, ne-înţelegeri, umilinţe, aroganţe, război psihic, boli spirituale care degenerează sau au dat naştere la fel şi fel de extreme periculoase şi distrugătoare.

Datorită faptului că toţi creştinii spun: „Noi respectăm ce spune biblia” şi cu toate acestea sunt divizaţi şi dezbinaţi sub diferite nume: de aceea suntem puşi în situaţia să ne întrebăm: oare biblia dezbină sau uneşte?

Securea formelor (28.)

Fiindcă în privinţa introducerii formelor în biserică, viziunea liderilor actuali, se aseamănă, dăm mai întâi un citat tot din cartea „Biserica Locală“.  „Trebuie să distingem clar între principiu şi formă …forma se adaptează realităţilor de timp, societate şi resurse” Principiul rămâne mereu acelaşi, forma trebuie să se schimbe.”  Şi omul dă cinci exemple: ,,evanghelizarea lumii, maturizarea credincioşilor, trăirea în părtăşie, amintirea lucrării Domnului, şi a închinării”…,,Principiul evanghelizării lumii – Biserica … trebuie s găsească cele mai bune şi mai eficace metode pentru a vestii Evanghelia.” (Daniel Brânzei „Biserica locală“ Pagina 18,)

Luăm exemplul cel dintâi (cu toate că ar trebui-să ne ocupăm de toate cinci). Adică, ,,biserica” trebuie să găsească metode de evanghelizare.” Şi ,,biserica” a şi găsit metoda „cea mai bună“ (adică rea) şi anume: Astăzi (de obicei) evanghelizările se fac în biserici; iar evangheliştii sunt (de obicei) păstorii. Deci! Au desfiinţat evangheliştii, pe care i-a dat Domnul Isus ca mădular pe Trupul Bisericii Sale (Efeseni 4.11-16) şi slujba lor au preluat-o păstorii. (Aproape în toate cazurile), Iar  rezultatul! Principiul a rămas, evanghelizarea, dar forma a mutilat ,,trupul bisericii.” azi nu mai sunt evanghelişti sau poate ceva mai rari.  

 Nu e singurul caz de mutilare a ,,trupului bisericii,” căci nu există mădular în ,,bisericile” lor să nu fi fost tăiat sau să nu-l fi fost deformat ei, cu ajutorul formelor, în timp ce principiile au rămas aceleaşi; rugăciune, lucrare, creştere, părtăşie evanghelizare etc. 

Şi acum, ei susţin că ,,bisericile” lor sunt Mireasa Domnului Isus, aşa cum scrie în Biblie. Apocalipsa 22.17 II Corinteni 12.2. „şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia (Biserica) Lui s-a pregătit,“ Apocalipsa 19:7 Ei nu-şi dau seama că, mireasa lor, (biserica lor) dacă ar fi să meargă la nuntă, ar trebui să meargă fără mădulare sau cu cele care au mai rămas deformate. Nu vă speriaţi, cu siguranţă, ,,bisericile” cu lideri ca cei de astăzi, nu vor fi la nuntă. Ei nu fac şi nu vor face parte din Trupul Miresei Domnului Isus Hristos. Nunta mielului nu se face cu o mireasă ca cea din Laodiceia despre care se zice, cu referire la îngerul ei: „şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,” Apocalipsa 3.14-18. Cu asemenea mireasă nunta nu se face.  După exemplul de mai sus, omul nostru mai dă câteva forme, pe care le numeşte „mărunte“ care se pot schimba. El încearcă să justifice că rânduiala Bisericii, forma de organizare şi funcţionare, rămâne la bunul

183

plac al ,,bisericii” şi poate fi schimbată. (citiţi capitolul „Dreptul  Bisericii” pag 71) Pe parcursul cărţii, Brânzei, lasă formele mărunte, lasă condiţiile speciale,  lasă împrejurările deosebite, şi se dedă la deformarea Bisericii Domnului Isus. Şi aceasta o face sub paravanul formelor mărunte şi împrejurărilor deosebite pe care le-au evocat la început.

Nu vreau să priviţi direct numai la această faţă ,,bisericească.” Ci vreau să se vadă că toţi „mai marii bisericilor” vorbesc şi fac la fel. La ei, forma nu contează! Am auzit multe expresii asemănătoare din gura „mai marilor bisericilor,” chiar de la amvoane, adică: ,,forma nu contează“ “forma poate să se schimbe“ „forma şi-o alege ,,biserica“ etc. Ceea ce nu ştiu ,,credincioşi” lor, este că atunci când vorbesc ei, că forma de organizare şi funcţionare poate să se schimbe, sau nu contează; aproape întotdeauna se referă la forma de organizare şi funcţionare pe care a pus-o Dumnezeu în Scripturi. Pentru ei, forma din Scripturi trebuie să se schimbe, şi au schimbat-o în toate ,,bisericile”  lor; deoarece forma Biblică le strică  interesele şi-i face fraţi cu ceilalţi.

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia (27.)

                                „Chipul lumii acesteia trece.” I Cor. 7.31.

 a. ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, … ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: Romani 12.2.

 Despre ce chip e vorba aici?

După ce citim acest verset, în context, ne dăm seama că, chipul veacului acestuia, despre care se vorbeşte aici, este forma de organizare şi administrare a acestei lumi. Iar versetul doi este legat de versetele trei la opt, versete care arată forma de organizare a Bisericii lui Dumnezeu.

Ce este un chip? Un chip este: înfăţişarea, sau, aspectul unei fiinţe sau a unui obiect“ Imagine”.  (Dicţionarul limbii române.)

Orice fiinţă are un chip al ei. În chipul unui şarpe vedem o fiinţă cu un cap, ochi, gură, şi un trup lung, fără mâini, fără picioare, fără aripi. In chipul unei păsări vedem o fiinţă cu picioare, cu  aripi, cap, ochi, fără mâini, etc. Într-un peşte un alt chip, într-un rac alt chip, iar în chipul unui om vedem o fiinţă cu mâini, cu cap, cu picioare, cu urechi, nas, ochi, etc.

Acum, Biblia ne spune indirect că, veacul acesta (lumea aceasta), are chipul ei, forma ei, aspectul ei şi înfăţişarea ei. Modul de organizare, administrare şi funcţionare formează chipul ei în acest context. Exemplu: Lumea aceasta e împărţită în mai multe teritorii pe care le numim ţări. Fiecare ţară are trupul ei (trupul ţării) şi e împărţită la rândul ei în teritorii pe care le numim regiuni sau judeţe. Aceste teritorii sunt din nou împărţite în alte teritorii mai mici, oraşe, comune, Toate acestea sunt conduse prin intermediul unor capete.

Pe de altă parte omenirea funcţionează printr-o sumedenie de instituţii şi organizaţii de diferite mărimi conduse tot prin intermediul unor capete. Forma aceasta de organizare, şi administrare, în linii mari,  a preluat-o toată lumea. Deci ,,chipul veacului acestuia” chipul lumii acesteia este ca şi chipul unui balaur îngrozitor, care înghite în pântecele lui orice fiinţă umană apărută pe pământ. Acest monstru înfiorător cu acest trup enorm alcătuit dintr-o sumedenie de organe având fiecare organ câte un cap a lui şi peste capete alte şi alte capete sub formă de piramidă, prin care se transmite puterea de sus şi până jos. Biblia ne spune că creştinătatea (Biserica), să nu aibă acest chip: 

Legarea şi dezlegarea, iertarea şi ţinerea păcatelor (26.)

„orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” Matei 16:19

,,Adevărat vă spun, orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.” Matei18.18.

,,Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine,  vor fi ţinute.” Ioan 20 23.

În primul verset este vorba despre un singur om, despre Petru. Unui singur om i se spune că va putea să lege şi să dezlege.

 În celelalte două versete este vorba despre mai mulţi oameni, despre toţi credincioşii în general, care pot lega şi dezlega, ierta şi ţine păcatele cuiva. Învăţăm de aici că şi un om singur, de asemenea  şi mai mulţi oameni pot lega şi dezlega, pot ierta şi ţine păcatele cuiva.

Cine poate fi legat?

Nimeni nu poate fi legat dacă nu a înfăptuit un păcat, pe care îl condamnă Dumnezeu prin Scripturi. Şi oricine poate fi legat, dacă a înfăptuit un păcat pe care îl condamnă Dumnezeu prin Scripturi. Nu vorbim despre cei necredincioşi, care şi aşa sunt legaţi de păcatul necredinţei lor; ci vorbim despre cei credincioşi, care pot cădea în păcat şi să fie legaţi;  şi pot să se căiască de păcatul lor, primind dezlegarea.   

             Cine  poate  să  ierte  şi  să  ţină  păcatele cuiva?

Ca să înţelegem mai uşor, încercăm să explicăm prin exemplele exemple-le următoare:

1. Dacă un credincios păcătuieşte; şi el nu şie că păcătuieşte; în cazul acesta nu este legat, deoarece: ,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă”.  Fapte 17:30.  Dar dacă un alt credincios sau doi sau mai mulţi,  indiferent câţi; ştiu şi ei despre păcatul acestui om, şi-l înştiinţează că a păcătuit. Iar cel ce a săvârşit păcatul nu se căieşte, chiar dacă a fost avertizat, atunci cel ce i-a făcut de cunoscut, sau cei ce i-au făcut de cunoscut păcatul; îl leagă împreună cu cei din cer. De ce?   Pentru că un creştin adevărat; un grup de creştini sau o Biserică adevărată; fac parte din trupul Domnului Isus, care este pe pământ şi al cărui Cap este Domnul Isus, care este în ceruri şi toţi împreună şi cei din cer şi cei de pe pământ formează o familie, cu o singură voinţă, care se contopeşte în voia lui Dumnezeu scrisă în Scripturi;  leagă şi dezleagă împreună, iartă şi ţin păcatele împreună.

 2. Luăm un al doilea caz. Un ,,creştin” care păcătuieşte, dar în

178

ascuns, atunci cei de pe pământ nu-l pot lega, pentru că nu-i cunosc păcatul. Însă pe acesta îl leagă numai cei din ceruri şi este legat chiar dacă nu-l leagă cineva de pe pământ; chiar dacă ,,creştinul”  respectiv se foloseşte de toate drepturile în Biserică. El este legat de Fiinţele din cer care sunt desăvârşite şi de care nu te poţi ascunde.

Mai marii bisericilor jură credinţă diavolului comunist (25.)

 

  Se ştie că, marii dascăli ai comunismului, numeau credinţa în Dumnezeu „Opium al popoarelor.“  Se ştie că una din priorităţile de bază ale comuniştilor era distrugerea credinţei. Loviturile date credinţei pe faţă şi mai ales cele date pe la spate, erau cu totul diabolice. Aşa că Lucifer a însărcinat cu distrugerea credinţei în ţările comuniste pe „diavolii roşii,“ care erau unii din cei mai brutali şi mai vicleni dintre diavoli pe care îi avea atunci în cohorta lui. Nu ne permite spaţiul şi nici nu e locul aici să înşirăm măsurile diabolice cunoscute cu care au lucrat ei. Acum, unde îşi bagă diavolul coada? Ei cereau ca bisericile să aibă un responsabil (un conducător) care să le reprezinte în faţa autorităţilor.

De ce trebuia acest reprezentant (conducător)?

Fără aceşti conducători, diavolul nu putea corupe mai mulţi credincioşi deodată, ci numai pe câte unul.

Cum închide diavolul gura credincioşilor? (Prin programare)(24.)

Diavolul este numit: „şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume), Apocalipsa 12:9. 

Una dintre priorităţile diavolului, a fost şi este, să închidă gura celor ce vorbesc despre Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu. Exemplu:

 „Şi după ce i-au chemat, (pe Apostolii) le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. Fapte 4:18 (Cei ce au dat Apostolilor această poruncă, au fost liderii credincioşilor de-atunci.)

Domnul Isus a fost răstignit fiindcă a vorbit despre voia lui Dumnezeu Tatăl Său. Proorocii şi creştini, de-a lungul veacurilor, au fost omorâţi şi chinuiţi, fiind că au vorbit despre Dumnezeu şi voia Lui. Dar astăzi lucrurile încep să se schimbe. Cu excepţia unor ţări de alte religii, rar se mai duce un război fizic pentru stârpirea  celor ce vorbesc despre Dumnezeu şi voia lui. Dar credeţi că diavolul a depus armele şi doarme? Nici vorbă! 

Diavolul a reuşi ca exprimarea verbală să se restrângă în adunări (biserici). Cu excepţia unor mici manifestări, diavolul a reuşit, ca în-afara adunărilor bisericii, creştinii să nu mai vorbească de Dumnezeu şi voia Lui. Credeţi că diavolul, după ce a câştigat şi acest război, se odihneşte şi îşi sărbătoreşte triumful?  Nici vorbă!

Acum lupta se dă în adunările bisericii, ca să-i stârpească şi pe cei ce vorbesc în biserici. Dar acum nu se mai luptă cu arme fizice, ci cu arme psihice. Armele psihice se dovedesc mai periculoase, pentru stârpirea celor ce vorbesc despre voia lui Dumnezeu, decât armele fizice.

Cât durează un program religios? (23.)

Cât vrea Dumnezeu sau cât vrem noi?

Unii ,,creştini”  vor spune o oră; alţii două; alţii trei; iar peste trei ore rar sunt ,,bisericile” care ţin un program religios.

 Ce spun Scripturile? În Scripturi nu este stabilit o durată de timp fix în care fraţii  să stea împreună, când se adună laolaltă. Şi nu se poate stabili sfârşitul unui program de închinare. În Scripturi găsim doar începutul serviciului  de închinare: „Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.” Fapte 3:1 „Corneliu a răspuns… mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea;” 7minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; al. 1Corinteni 12:4 –10.  dar sfârşitul  nu este specificat nici unde în Scripturi şi nici nu putea să fie stabilit, pentru că era în funcţie de lucrarea Duhului Sfânt în Biserică.  Domnul Isus a  ţinut oamenii la un loc, trei zile nemâncaţi. citim: „Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca.”  Matei 15:32.

Iar  sfântul Pavel ţinea un serviciu duhovnicesc până la miezul nopţii, până când unii adormeau şi Biblia specifică, că unul a căzut de la etaj din cauza somnului şi a fost ridicat mort: „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi la olaltă… Pavel, … şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.” Şi un tânăr, numit Eutih, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Fapte 20:7-9. Dar nu s-a limitat timpului de închinare.

. Apoi sunt situaţii în care nu se poate lucra nici un ceas; asta nu înseamnă că trebuie să stăm degeaba împreună. Deci tot ce putem  învăţa din Scripturi este că durata unui timp de închinare este în funcţie de lucrarea Duhului Sfânt în Biserică şi este stabilit de voia lui Dumnezeu. Credincioşii adevăraţi nu pot spune: ,,Gata Doamne! S-a terminat timpul stabilit de noi, plecăm acasă.” deoarece oricine ştie că aceasta este o insultă la adresa lui Dumnezeu. Ce am spune noi când copii noştri minori, ar veni şi ne-ar stabili timpul în care să facem lucrarea şi ne-ar întrerupe  la cheremul lor, spunând că e destul, înainte să hotărâm noi când trebuie să lăsăm lucrul? Deci ne dăm seama de gravitatea acestui păcat, de aceea nici creştinii Bibliei, nici creştinii adevăraţi nu au stabilit terminarea unui program de închinare. Cine are probleme deosebite, poate să se retragă în linişte, fără să tulbure pe cei ce rămân . Dar asta nu înseamnă să între rupem tot serviciul de închinare din cauza unora care nu mai pot să rămână.

Când eram mic, nimeni dintre fraţi nu punea problema terminării timpului de adunare, ci era în funcţie de lucrarea Duhului. Nu de puţine ori trecea şi peste miezul nopţii, cu toate că veneam obosiţi de la munca câmpului şi unii lucrau şi douăsprezece ore pe zi.  Dar în acea părtăşie frăţească, oboseala fizică nu avea valoare. Nimeni nu s-a gândit să ne stabilească timpul de închinare, până nu s-au amestecat cei necredincioşi (comuniştii) şi au pus în fruntea bisericilor noastre oamenii lor corupţi, dintre fraţii noştii şi ei ne-au stabilit timpul de închinare în folosul intereselor lor.

169

„De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s-aprinde.” Isaia 62:1

Ce este Evanghelia (Vestea Buna)?

“Nu mi-e rusine de evanghelia lui Hristos” (Romani 1,16)
     Notiunea de Evanghelie a fost cunoscuta de Imperiul Roman inainte de crestinismul insusi. Aceasta este o expresie profana, care inseamna preamarirea unei capetenii intoarse dintr-o batalie victorioasa. O defilare, cu prizonieri, prada de razboi, care de lupta, cununi de aur, trambite…. Si iata ca apare deodata sordida plebs, fiul unui popor infam, subjugat, un iudeu venetic, si incepe sa vorbeasca in Roma despre o alta evanghelie-despre puterea si adevarul si dreptatea lui Dumnezeu. Si asta in cetatea dreptului politic si a puterii! Intr-adevar, asa este: pentru iudei un scandal, pentru greco-romani o tzicneala. Grecul se rezuma sa dea din mana la vederea nebunului, evreul se indigneaza. Macar de ne-ar putea mania si pe noi evanghelia! Pai, poti sa nu te rusinezi de aceasta nebunie? Pentru mine imi poate fi rusine, dar pentru asta niciodata. Evanghelia lui Hristos este evanghelia scandalului si a rusinii. Si nici cel ce o propovaduieste nu poate fi altfel, decat unul care scandalizeaza si care si-a pierdut mintile!
Ferenc Visky, Mierea din stanca, Ed. Koinonia Cluj, 2007

Angajaţi ca lucrători la vie nu ca asistenţi sau spectatori! (22.)

                  (O  pildă din care vom înţelege o mare înşelătorie.)

,,Un gospodar şi-a angajat lucrători în vie şi apoi a plecat într-o ţară îndepărtată pentru a le pregăti o altă gospodărie mai bună. Dar cu timpul, lucrătorilor nu le-au mai plăcut să facă şi să înveţe meşteşugul  lucrului din vie şi au devenit leneşi şi nepăsători de via şi de voia stăpânului. Apoi şi-au ales pe unul care li s-au părut mai deştept şi mai capabil dintre ei şi i-au spus: ,,Fă tu şi munca noastră şi noi te păzim şi te plătim”. După aceea  au plecat fiecare la treburile lor, lăsând în grija meşterului ales, toată treaba viei; având doar grijă că dacă nu lucrează bine să-l schimbe şi să pună altul mai bun în locul lui.

Dar fiindcă în această vie nu putea să facă nimeni două norme, cu atât mai puţin trei sute de norme; şi cum Stăpânul a calculat cu priceperea Lui eternă, munca pentru fiecare, la capacitatea lui; iar cum munca era pentru trei sute şi muncea numai unul singur, pe vie a început să o umple buruienile şi să facă struguri sălbatici. Lucrătorii viei, cărora le-a încredinţat Stăpânul munca în vie, nu făceau altceva decât să se bucure sau să se întristeze de munca alesului lor,  unii venind o dată sau de două ori în fiecare duminică şi o dată sau de două ori pe săptămână, să privească cu mâinile încrucişate şi să comenteze că e bine sau nu e bine cum a lucrat alesul lor în ziua respectivă.  Dar pe de altă parte; dacă unul din ei se trezeşte şi caută să-i trezească şi pe ceilalţi şi să le spună că ei sunt vinovaţi de pustiirea viei, împreună cu cel ce i-a înşelat că poate să facă mai multe norme, sau dacă  unul încearcă să lucreze în vie, numai în baza obligaţiei pe care a primit-o de la Stăpânul viei, sau de dragul Lui, fără aprobarea alesului lor, acesta-i cel mai grav păcat posibil pentru el.

Trebuie să-şi facă creştinii clădiri speciale pentru întrunire?(21.-continuarea cartii “Biserica adevarata”)

Datorită faptului că, creştinii bibliei, nu şi-au făcut clădiri în care să se adune pentru slujbe religioase!

Şi din cauza că, în biblie, nu avem nici o indicaţie (pentru creştini), prin care să ni se arate că e bine sau că trebuie să ne facem clădiri, (biserici), în care să ne adunăm pentru slujbe duhovniceşti. Şi datorită faptului, că şi istoria dovedeşte, că două sau trei sute de ani după Hristos; creştinii nu şi-au făcut clădiri sau case, care să le folosească numai pentru slujbe de închinare!

De aceia, suntem obligaţi să ne întrebăm: „De ce, creştini bibliei, nu şi-au clădit case de adunare (biserici)?” „De ce nu au avut locuri de închinare, pe care să le sfinţească pentru scopuri religioase?” „Dece se face astăzi atâta zdroabă, pentru aceste clădiri, din moment ce sunt nelegiuite de legea noului legământ?” Se cheltuiesc sume uriaşe de bani pentru construcţia, dotarea, întreţinerea şi administrarea acestor clădiri, şi pe care le punem în seama Domnului: „de ce legământul nou nu a dat nici o indicaţie pentru construirea lor?” Dar întrebarea întrebărilor este: „De ce unele dintre învăţăturile de bază, ale Noului Testament, nu pot fi aplicate (ţinute) în aceste clădiri mari, şi în grupuri mari?” Şi de ce unele din învăţăturile Noului Testament, pot fi ţinute numai în grupuri mici, care se adună în mod familial?”

Creştinii bibliei, sau adunat; de regulă; în grupuri mici, în case particulare, şi alte locuri: „de ce nu am rămas cu adunările noastre la casele particulare şi de ce am trecut la grupuri mari şi clădiri spaţioase?

 Este adevărat că la începutul bisericii credincioşii erau persecutaţi, dar nu peste tot. Erau şi zone sau regiuni, unde se bucurau de pace, exemplu: „Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea. Fapte 9:31. „De ce nu şi-au construit clădiri sau case de rugăciune?” Astăzi construcţia, dotarea, întreţinerea şi administrarea lăcaşurilor de închinare, este pusă în rândul celor mai sfinte lucrări, „de ce în Noul Legământ nu se vorbeşte nimic despre ele şi sunt nelegiuite de legile Noului Legământ?”

Să încercăm să răspundem doar la câteva din aceste întrebări!

  Cred că orice clădiri, a fost, sunt şi astăzi, proprietatea cuiva.

Ce vede predicatorul de la amvon? (dialog cu un pastor)

A.

1. El vede persoane venind totdeauna târziu la biserică.
2. Vede pe unele persoane venind la biserică şi aşezându-se pe aceleaşi scaune, unde li se pare că ar fi locul lor.
3. Vede unele persoane fiind fără reverenţă în timpul serviciului divin.
4. Vede pe unele persoane citind diferite cărţi sau broşuri atunci când se vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu.
5. Vede unele feţe care sunt o binecuvântare să priveşti la ele, iar pe altele le vede posomorâte de ţi se pare că jelesc ziua de ieri.

El mai vede de la amvon încă multe lucruri care îl descurajează. Pe care dintre acestea le faci tu? Decât să faci aşa ceva, mult mai bine ar fi să te rogi pentru el în timp ce predică Evanghelia, care duce pe cei pierduţi la mântuire, iar pe cei mântuiţi la desăvârşire. În felul acesta tu îţi poţi ajuta predicatorul.

frateledan spune:
13 decembrie, 2007 la 10:34 pm

1.Ce mai vede ascultatorul din banca?
-500 de cefe si o singura faţă.
-un om care se da drept Dumnezeu, comanda, nu slujeste.
-un angajat al unui sistem ideologic, care-si face slujba(isi joaca rolul) pentru bani
-un trup spiritual in agonie, cu multe parti moarte, si cu o activa lucrare de ucidere si a celor ramase vii, prin actiuni fara Duhul de viata, inchistate intr-o lucrare a mortii (legea).
2.Iar despre ce aude? Nu e timp de scris aici.
3.Ce vorbeste cel din banca?
Nimic.
Si asa moare. Incercati voi sa va scoateti din functie si cel mai neansemnat madular, sa vedeti in cate zile moare!

Domeniul Duhului si domeniul carnii (dintr-o postare)

aprilie 28, 2008 la 11:57 pm

Draga Sora E.
…….
Sunt doua domenii, al carnii si al Duhului.
Potrivnice.
Domeniul Duhului are cu sine Cuvantul, credinta, ascultarea, auzirea, virtutile ascultarii Cuvantului, din Cuvantul rabdarii, rabdarea, din Cuvantul de Intelepciune, Intelepciunea, etc. mai are Duhul cu Sine, Roada Lui, bucuria, pacea, etc. Dar sa nu uitam ca toate pleaca de la Cuvant, samanta. Originea este Cuvantul care apoi rodeste prin ascultarea credintei in Roada Duhului spre Gloria lui Dumnezeu. Domeniul Duhului este intangibil cu mana, ne-am apropiat de “un munte care nu se poate atinge”.
Domeniul carnii include munca, blestemul, oboseala, corvoada, sarcinile, banii, lauda muncii, obiecte, templele FACUTE DE MAINI, salariile date si capatate, invatatura si diplomele asudate, carturaria si fariseismul, slava umana reciproca, darea si primirea ei, plus ceva foarte subtil, RITUALUL, ceva facut de om, cu pretentia de divin. E o mare taina aici, se numeste TAINA FARADELEGII. Totul in final se invarte in jurul Ritualului ca origine si mijloc a rasplatirii. Iar RITUALUL poate fi cumparat, CU BANI.

Filadelfia nu piere niciodata

Dialoguri pe marginea postarii:
Filadelfia trebuie sa moara

rasvancristian
aprilie 5, 2008 la 2:16 pm
….. Cred cu tărie că biserica adevărată va intra în curînd în faza “subterană”, ca-n China…

geo
aprilie 5, 2008 la 5:15 pm

Of…ce dulce de adevarat!:
“….Cred cu tărie că biserica adevărată va intra în curînd în faza “subterană”, ca-n China…”
Ce-i trebuia lu Isus sa se roage noaptea in gradina? Exista templu.
Eu as intreba:”Daca biserica adevarata va intra in faza subterana, ce va ramane deasupra pamantului? Care parte va fi supraterana? Biserica falsa?”
Care va fi aceea? Sau care este? Cea care o croieste MD si cei din echipa lui? Eu ma tem ca da. Materialul de croi a fost deja tsesut de mentorii lor. Tiparele s-au desenat la Vatican.
Nadejdea mea este “ramasita”, resturile, (datorita alegerii harului), faramiturile pentru caini, neincartirutii, cei care vorbesc ce au primit de la Domnul, fara frica de salariul taiat, sponsorizare anulata sau excludere din sinagoga, cei mai neinsemnati frati ai Lui, cei necarturari si cei de rand.
Cei care au castigat lumea care vine si au pierdut lumea care pleaca!