Ocara lui Hristos

“el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului”

Asa inteleg ca s-a imbogatit apostolul Pavel (“in El am fost imbogatiti in toate privintele”). Cum?
Cand suntem prigoniti, “ferice de noi” caci atunci “Duhul Slavei se odihneste peste noi”.
Mare bogatie!
Ocara, rusinea, crucea, batjocura!
“in schimb El ne da un har si mai mare.” Asta este: bogatiile Harului Sau.
Nu vin decat dupa ocara.

“Suferinta, crin din care Domnul si-mpletit cununa
multi te plang cand mergi la dansii, eu te cant intotdeauna

Scheletul mamonic al religiei industriale

“au inima deprinsa la lacomie…” II Petru 2:15

“….religia este o industrie…” un psiholog.

“Nu va faliti cu-naintasii
cand nu calcati dupa parinti
si nu porniti pe calea Sfanta
cand nu puteti fara arginti.” T.Dorz

Sunt  cateodata implicat in discutii cu oameni al caror venit (sau avantaje, pozitie sociala, etc) provine din domeniul religios. Persoane mai inflexibile in gandire ca acestia greu gasesti. Chiar daca ideile lor au un “trup ideologic” sau doctrinar, trup “imbracat” intr-o imbracaminte  evlavioasa, se simte duritatea scheletului mamonic dinlauntrul acestor injghebari.
Duhul mamonic e total strain de Duhul lui Dumnezeu. Crestinii treji il tin afara la mare distanta de usa. Are un miros oribil si un comportament scandalos.
Insa odata primit in vre-o “casa”, prima lui grija este sa-si indreptateasca prezenta si sa-si consolideze pozitia. Atat de tare o consolideaza incat devide mai rigida ca un schelet intr-un trup si toate celelalte functii (invatarea, hranirea, umblarea, imbracarea) se vor “lipi” de acest schelet.
Observati salariatul bisericii, acest asa zis “slujitor”. El lucreaza, ca doar el este “platit”. E singurul platit, constituie scheletul mamonic,

Cui jertfim?

Evrei 13:15 “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”

I Petru 2:5 “Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, …”

Psalmul 39:3 “Îmi ardea inima în mine; pe când cugetam, focul s-a aprins şi am vorbit cu limba mea:…”

“Cui ardem focul jertfelor din noi?
Pe-altarul cărui duh sacrificăm
duhovniceşte nevăzute oi?
şi  fumul lor spre cine-l înălţăm?

De unde-I focu-acesta arzător
ce mistuie secundă cu secundă
din timpu ce se scurge-nşelător
sorbit de-nvăpăiata-I undă?

Spre cine ardem? cui jertfim vorbind?
De unde-I pasiunea ce ne-animă?
Altarele spre cine ni se-aprind,
Slăvirea cărui Duh exprimă?

Entuziasmul vorbelor curgând
din limbă, ne-mblinzită fiară,
e-un foc ce-aprinde inimi rând pe rând
facându-le să-nvie sau sa piară!

Vorbind cuvinte, răspândind idei,
aprindem inimi şi stârnim dorinţe,
un foc ce nu-L aprinde vre-un condei
ci AUZIREA veşnicei credinţe.

De fiecare dată când vorbim
cuvinte, noi aducem o jertfire
spre slava duhului de-unde primim
idei ce se transformă în rostire!

Cand negândite vorbe slobozim
din dragostea de lume inspirate,
atunci spre idolii scârboşi  jertfim
şi focul ni se-aprinde spre păcate!

Când însă Duhul prelucrează-n noi
gândirea Lui şi rodul Lui tăcut
vorbind, aducem nevăzute oi
ca jertfă de miros plăcut!

Ne pasa?

“Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet.
“Oare ce se afla acolo?” se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci.
Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse.
“Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!”
Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus:
“Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie”.
Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: “Este o capcana pentru soricei in casa!”
Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: “Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare”.

Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: “Este o capcana pentru soricei in casa!”
Vaca i-a raspuns: “Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel.”
In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Sarpele o muscase.

Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare.
Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.

Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.

Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete…

Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol. …”

Am gasit pe net aceasta povestioara.
Ne pasa de cel de langa noi sau gasim argumente dupa care sa ne ascundem neimplicarea?
Iata la ce ma gandesc, cititi intamplarea de: AICI
E plina tara si lumea de oameni care traiesc conform constiintei lor. Nu sunt multi dar sunt peste tot, iehovisti dedicati, sambatari fixisti, penticostali inguuuuusti, calugari sinceri si multe feluri de oameni care, atinsi in vre-un fel de Cuvantul lui Dumnezeu(sau al oamenilor), traiesc cum si cat inteleg fiecare din acest Cuvant, de multe ori impotriva curentului opiniei publice.

Ce inteleg eu din intamplarea de la Maguri?
8 copii crescuti cu Biblia in casa (si poate fara televizor) au fost smulsi de stat, dusi intr-un Centru de plasament si crescuti mai departe intr-un fel zis neutru. Nu comentez subita ravna a organizatiilor statului, nici reflectoarele anumit pozitionate ale presei(Domnul sa aiba mila de ei (presa) ca de sub “pietrele” lor putini scapa cu viata). Ma mira totusi ca tot langa Cluj a fost pana nu de mult Colonia de tigani Pata Rat, unde in mod sigur au fost copii crescuti in conditii mult mai animalice decat cei din “secta salbatica”. Sunt si astazi milioane de tigani in tara, fata de care eroismul civilizator al Protectorilor Copilului dovedeste o nepasare neinteleasa. Sau interesul presei!
Cu atat devine mai ciudata brusca “grija” fata de copiii acestor pocaiti!
Ce mai este ciudata?
TACEREA celor ce-si spun lideri, pastori sau sefi. Ei au o turma bine definita de copertile cartilor lor de membri. Ca s-ar putea ca intre acesti ciudati sectanti sa fie copii ai lui Dumnezeu fata de care duhovniceste suntem responsabili….se gandeste cineva?
Si chiar sa nu fie copii ai lui Dumnezeu, acesti, eu le zic “oameni care traiesc conform constiintei lor”, zice Cuvantul ca este “un  lucru placut lui Dumnezeu daca cineva pentru constiinta lui fata de Dumnezeu sufera intristare indurand pe nedrept”. Observati ca  nu scrie “pentru credinta” ci pentru constiinta. Pavel se lauda cu constiinta lui chiar dinainte de convertire, din stramosi. Constiinta buna, nu neaparat curata.
Sa va povestesc despre sora Vera. Eram in armata in Baragan. Intr-un sat. Din vorba in vorba am aflat de la sateni ca ar fi ceva pocaiti in sat. Am mers la ei, doi batrani. N-au crezut ca sunt credincios, eram in haina militara. Mai tarziu mi-au spus ca ma credeau spion. Nu stiu cine i-a botezat. Nu faceau parte nici dintr-un cult. Mancau carne de porc, tineau sambata(relativ), erau cate 2-3 prin cate-un sat pe-acolo. Nu aveau buletin, unii, altii aveau dar fara poza (“sa nu-ti faci…vre-o asemanare”). Aveau o carte de cantari “harfa mica” antebelica, de la baptisti. Cand au vazut ca stiu cantarile, le-a trecut frica. Apoi ne-am rugat. Nu se rugau decat plangand, cu adevarat, cu lacrimi reale. Aveau o constiinta buna, o dragoste nesfarsita si o bucurie din cer. Eram cel mai fericit militar, aveam o familie in sat. I-am vizitat mult timp dupa armata. In satul acela intunecat ei erau lumina lui Dumnezeu.
Acesti oameni sunt fratii mei. De cate ori aud ca cineva este prigonit, exclus sau vorbit de rau, ma duc sa cercetez, am gasit  frati in acest mod.
“Ocara lui Hristos” e greu de purtat fara Duhul Lui Hristos.
Iar aceasta OCARA e un tezaur mai mare decat Banca Nationala!
In jurul acestei ocari si batjocuri se invarte Universul. Si intr-o zi se va opri!
Fiti atenti!
S-a intamplat cu Ion din Maguri. (nu comentez cat de reale sau cosmetizate sunt faptele)
Maine poate cu vre-un tigan fara cult de prin Moldova.
Suntem in stare sa ne asemanam fratilor nostri in toate, ca Moise? Sau judecam ca astia-s dizidenti, aia-s sectanti, noi suntem evanghelici onorabili, avem “frati” in Parlament, chiar cel european, primari, consilieri, etc.
Deocamdata mie mi-e frate cel care sufera.
Am fost prin Maguri acum vre-o zece ani si auzisem de aceasta secta stranie. Am adus cu masina o piesa de mobilier pentru un frate, de la Ion din Maguri.
Acuma citesc pe net si pare ca din cauza lor calea adevarului este hulita. Ma doare tare.
Astazi se taie gaina!
Ne pasa?
Maine se va taia vaca!