“Fapte 17:26 El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr’unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-l găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. “
Ca sa-L cautam pe Dumnezeu.
De aia! A fost ca o revelatie, ca o straluminare cand am inteles de ce!
Acesta mi-a fost raspunsul dupa ore multe de stat prin vami.
M-am intrebat de ce e plin pamantul de granite, garduri, hotare, ziduri, zabrele, orare, fise de pontaj, termene finale…etc?
Suntem limitati in miscari orizontale ca sa putem privi vertical.
La Babel Domnul a trebuit sa-i imprastie pe oameni, apoi au aparut granitele si razboaiele. Abia apoi oamenii au inceput sa priveasca in sus.
De fiecare data cand suntem limitati in ceva, Domnul ingaduie aceasta pentru a privi spre El.
Cand avem camp liber pe orizontala(sau ni se pare ca avem) atunci privim pe orizontala. Cand insa campul orizontal ni se ingusteaza, cand impotriva oricarei ratiuni, ne vedem inselate visele, prabusite idealurile, abia atunci privim mai departe. Pana atunci privisem doar la vis, la idealul apropiat, la planul realizabil, dupa ce ne trezim din inselare, din dragostea de lume(sau de lucrurile din ea), privim in sus.
Dumnezeu ne-a pus vremile (termene, orare, varste, lungimi de viata, sanatate sau boala, copilarie, tinerete, batranete, burlacie, vaduvie, timpi lungi de stat la semafor sau bariera, ambuteiaje, trenuri intarziate etc) si Dumnezeu ne-a pus hotarele (tara, limba, pasaportul, viza sau lipsa ei, cetatenia, masina sau avionul (sau posibilitatea lor), casa sau lipsa ei, marimea casei sau micimea ei, sosele inguste si putine, drumuri rele, etc.
Toate acestea Dumnezeu ni le-a dat in mod limitat sau de unele chiar ne-a lipsit, ca sa-l cautam pe El.
“Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume….”
De ce-s în lume multe hotare şi opriri?
Atâtea vămi la care e-atâta de-aşteptat
E plin întreg pământul de ziduri şi-ngrădiri
”La ce slujesc acestea?” mirat m-am întrebat!
Şi mai departe iaraşi am meditat uimit
La clipele preascurte ce ne-nsoţesc zburând
La cât de matematic ni-e timpul împărţit
Vremi după vremi urmându-şi cadenţa lor la rând.
Dup-aşteptări şi rugă prin Duhul, un răspuns
din ghemul de mistere, ca fir mi se desşiră,
din taina Celui care păstrează TOT ascuns
spre mintea mea flamândă ce ne-ncetat se miră!
Răspunsul:
”Ca să privim la Domnul”, căci numai îngrădiţi
Privirea ni se-nalţă din frământatul praf
Spre Cerul către care zburda-vom sloboziţi
lăsând ţărânei numai un jalnic epitaf.
[...] îl contrazice pe Kotler. Totul atârnă de vremi și împrejurări. Cam pe atunci am scris și poezia cu granițele. De atunci înțeleg și criza, mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea, face parte din ”toate [...]
[...] verificat)) că sărăcia nu este o tragedie, ci o perioadă lăsată de Dumnezeu (”El a pus anumite hotare locuinței lor”) ca oamenii să-l caute pe El. Aceasta nu atât din cauza durerii lipsurilor cât pentru harul [...]
[...] pot să facă guvernele? Când nu sunt bani datorită strâmtorărilor și limitărilor existențiale, schimbarea de guvern sau de președinte nu cred că va face decât să adâncească răul. [...]